Cenaclul Alexandru Sihleanu – 9 Noiembrie 2024

TALENTUL ȘI CULTURA SUNT SFINȚENIA PENTRU ETERNITATE

Sâmbătă, 09 noiembrie, ziua †) Sf. Ier. Nestariede la Eghina; Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor și Porfirie; Sf. Cuv. Matrona, membrii Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat s-au regăsit, printre alți invitați, în sala de spectacole a sus numitei instituții la un spectacol s-au întâlnit la Clubul Femina 2 unde a avut loc lansarea volumului SIMFONIE LĂUNTRICĂ, Ed. Literagraf București, 2024, autor Alecsander Dinuenze, elev (Alexandru Dinu) cls. a X-a, Colegiul Alexandru Vlahuță, Râmnicu Sărat.
Moderatorul evenimentului, dl Laurențiu Selegian: „Vă spunem bună ziua și bine ați venit! Cum să încep, decât prin al felicita pe Alexandru Dinu cu preocupări deosebite pentru tineri adevărați lui. Bine ați venit! Alex a luat legătura cu mine pentru lansarea de carte. Mulțumim domnilor profesori, mulțumim mult dlui Sorin Stan, membrilor Cenaclului Alexandru Sihleanu, în special celui ce reprezintă cenaclul, dl Vasile Ghinea, dlui drd. Cristi Rusin. O invit pe dna Ștefania Selegian să discute, să prezinte cum l-a cunoscut pe Alex. ”
Ștefania Selegian: „Bună ziua! Sunt profesoară de franceză la Școala Gimnazială nr. 1. Dragi invitați. Astăzi avem prilejul de a asista la nașterea unui vis – un vis care s-a înfiripat în tăcere, în sufletul unui tânăr care ne invită să pășim în universul lui interior unde ecoul emoțiilor sale ne este transmis prin intermediul poeziei.
Pe Alex Dinu l-am întâlnit, prima dată, când era doar un copil de 11 ani, elev în clasa a cincea. Cuminte, discret, cu o modestie aparte și cu o sete de învățătură apreciată și remarcată de profesori.
Îmi amintesc cum, în clasa a șaptea sau a opta – undeva în acel timp când copiii încep să viseze cu mai mult curaj – le-am dat un test la franceză. Întrebarea era: Quʼest-ce que tu voudrais faire plus tard? Copiii au răspuns așa cum mă așteptam, cu profesii serioase: doctor, informatician, avocat… Răspunsurile lor veneau din acea dorință firească de siguranță și de stabilitate, așa cum ne învață societatea în care trăim. Dar când am citit răspunsul lui Alex, am simțit cum ceva s-a mișcat adânc în mine. El mi-a scris simplu: Je voudrais devenir écrivain.
Scriitor. Aveam în fața mea un copil care nu doar visa, ci își așezase deja visul pe hârtie. Un copil care dorea să picteze lumi din cuvinte. L-am rugat să-mi aducă din creațiile lui, iar în paginile acelea am descoperit, rând cu rând, poezii și povestiri pline de sensibilitate.
L-am încurajat să trimită lucrările la concursuri literare, să lase ca aceste cuvinte să-i fie voci în lume, Și a și câștigat câteva premii. Alex a continuat să scrie și să exploateze acest dar rar și prețios pentru vârsta lui.
Astăzi, la 16 ani, Alex își lansează prima carte. E mai mult decât o realizare. Este o promisiune. E un răspuns dat destinului care l-a întrebat cândva, copil fiind, ce vrea să devină. Și el a știut să răspundă, nu cu o profesie, ci cu o chemare, ca și cum ar fi știut mereu că povestea vieții sale începe aici, în mijlocul cuvintelor.
Pentru noi, cei care-l știm de la școală, Alex a fost întotdeauna elevul atent, cu respect față de fiecare lecție și cu o curiozitate neobosită pentru tot ce înseamnă cunoaștere. Astăzi, acest drum al învățăturii prinde contur artistic într-o colecție de poezii, care reflectă lupta sa interioară, descoperirile sale și chemarea de a exprima tot ce nu se poate rosti în cuvintele de zi cu zi.
Volumul de poezii Simfonie lăuntrică semnat sub pseudonimul Alecsander Dinuenze este împărțit în patru părți, fiecare reflectând o etapă a căutării interioare și a explorării sentimentelor.
Misterul poetului (pag. 18) deschide drumul către această simfonie emoțională. „Când zorii timizi își aștern privirea/ Un fior straniu îmi tresaltă în piept/ Nu este oare în această viață iubirea/ Cel mai pur sentiment și cel mai înțelept?”
Dacă în Misterul poetului (pag. 18), Alex surprinde iubirea ca esență a vieții, „cel mai pur sentiment și cel mai înțelept”, în poezii precum Cugetările efemere ale unui sihastru, tonul devine mai introspectiv și meditația mai amară.
Versurile „De noi înșine ne înstrăinăm în drumul vieții/ poteca sufletului rar o mai străbatem” reflectă o conștientizare acută a înstrăinării și a îndepărtării de sine, de „străfundurile imaginației” și de valorile autentice. În acest contrast între iubire și înstrăinare, Alex zugrăvește o imagine duală a condiției umane: pe de o parte, căutarea sentimentelor pure care ne împlinesc sufletul, iar pe de altă parte, lupta cu goana zadarnică după avere și faimă, „doar pentru a astupa golul din interior” – pag. 26 – „De noi înșine ne înstrăinăm în drumul vieții/ poteca sufletului rar o mai străbatem/ străfundurile imaginației le ocolim din ce în ce mai des/ într-o lume lipsită de sens căutăm neîncetat avere și faimă/ doar pentru a astupa golul din interior.”
În partea a doua a volumului, intitulată Mistuire prin melancolie, Alex ne invită într-un univers al introspecției și al trăirilor profunde, unde melancolia devine flacăra care arde mocnit și alină în același timp. Aici, poeziile sale explorează intensitatea emoțiilor, capturând acea nostalgie resimțită în momentele de liniște și retragere interioară.
În poemul Freamăt de toamnă, Alex surprinde această melancolie în imagini vii și sugestive (pag. 37): „Oftând mocnesc în sobă flăcări ruginii/ Amurgul plânge iarăși cu lacrimi sângerii/ Un poet melancolic contemplă stingher/ Patosul ce-l mistuia cândva duios și efemer ”
Influența poeziei romantice reiese puternic, atât din literatura universală, cât și din cea românească. Îmi amintesc, de pildă, acea definiție pe care poetul englez William Wordsworth a dat-o poeziei în 1800: „Poezia este revărsarea spontană a unor sentimente puternice, își are originea în emoția rememorată în liniște.”
De asemenea, se remarcă o influență marcantă a poeziei romantice românești, unde regăsim spiritul lui Mihai Eminescu în sensibilitatea față de natura interioară și efemeritatea trăirilor: „Se scutură o frunză, scufundându-se-n uitare,/ Tremură suav pământul sub sclipirile solare,/ Regretul galopează sălbatic peste pustiul mut,/ O lacrimă se risipește-n abis, cu un sunet mut” – din poemul Radiografia tulburărilor – pag.39.
În partea a treia a volumului, intitulată sugestiv Pustiul sufletesc, Alex explorează tema tristeții și a îndoielilor existențiale printr-o serie de poezii ce surprind neliniștile sufletului și trecerea inexorabilă a timpului, într-o notă cumva mai întunecată, serioasă și introspectivă. Poezii precum Întrebări în miezul nopții și Zâmbetul iernii dezvăluie interioară apăsătoare, plină de întrebări asupra rostului existenței și a relației omului cu divinitatea.
„Suflul Tău îl purtăm în piept, suntem fărâmi din tine,/ Nu înțeleg de ce ne înstrăinezi de ceea ce moștenim,/ Fiilor tăi le zâmbești osândindu-i la eternități de suspine,/ Ne-ai insuflat viața, acum de ce ne condamni că o prețuim?” Alex exprimă cu o luciditate amară acele întrebări pe care oricare dintre noi ni le-am pus la un moment dat: De ce există suferință? DE ce, dacă viața ne este dată, suntem condamnați la dureri și neliniști?
„De ce trandafirul îl lași să fie spulberat de vânt?/ Petalelor de ce le permiți să se scalde în potopul amăgirilor?/ Ce crud ești Doamne, că i-ai stins al sufletului avânt,/ Uiți că suntem copiii tăi, părinte al suspinelor?”
Tema deșertăciunii este de asemenea exploatată în această parte a volumului. Inspirându-se din Ecleziastul Vechiului Testament, poezia Decăderea ecleziastului (pag.77), reflectă o viziune asupra existenței ca un drum al rătăcirii, unde căutările interioare se izbesc de un sentiment de zădărnicie: „Deșertul ce-l poartă în rătăcirea lor copiii pământului/ Le zdruncină frământările ce aleargă în interiorul lor/ Din miazăzi și până la miazănoapte răsună glasul vântului,/ Repetându-și sub soare vremelnicul său cântec pieritor.”
Tema vieții și a renașterii pe care o regăsim în versurile următoare, mă bucură mult! El se află la vârsta în care speranța, încrederea, afecțiunea sunt esențiale, iar aceste valori trebuie cultivate, încurajate și aș îndrăzni să spun, oferite în exces. Sunt convinsă că această încredere în viață, în viitor îi sunt insuflate de familie și de oamenii care îl susțin și îi oferă sprijin necondiționat. Într-adevăr, nu putem nega puterea creatoare a tristeții și a deznădejdii, a suferinței din dragoste – ele dau naștere unor creații de o profunzime aparte și îl ajută pe poet să-și exploreze latura cea mai adâncă a ființei. Dar, într-o lume adesea tulbure, trebuie să preferăm să cultivăm speranța, să ne hrănim cu lumina care răzbate printre umbre. Și de aceea, spun că mă bucură să văd că are dorința de a accepta Povața unui iubitor de viață (pag. 84): „Pentru fiecare petală decăzută și pentru fiecare dezamăgire,/ Va exista încă o floare în umbra inimilor zdruncinate, renăscută,/ Și câte un apus ce printre tulburări va revărsa alinturi și uimire.”
Ultima parte a volumului, intitulată Văpaia renașterii, aduce o notă de optimism și de revigorare, iar versurile par să transmită dorința unui nou început: „În tine găsește-ți puterea ascunsă/ Să râzi în fața vrăjmașei soarte,/ Suflarea de curaj să-ți fie pătrunsă,/ Căci poți surâde și-n clipe deșarte./ Poți fi lider chiar dacă stai înlănțuit,/ Căci minunile voinței nu sunt puține,/ Poți visa și când trupul ți-e răstignit./ Prin durere găsești cerurile divine.” (Glossa vieții – pag. 93)
Elementele din mitologia greacă sunt presărate peste tot prin volum. Ne întâlnim cu figuri legendare precum Zeus, Atena, Afrodita, Hera, Prometeu, Atlas. Aceste personaje mitice foarte îndrăgite de Alex, devin simboluri puternice în poezia sa, ilustrând luptele, dorințele și dilemele umane pe care le regăsim și astăzi. DE asemenea, referințele scurte la personaje emblematice din literatura universală, precum Werther, Faust, Hamlet, Desdemona, sugerează că avem în față un adevărat cititor, un spirit modelat de marile opere ale lumii.
Astăzi, prin această carte, suntem martorii unui vis transformat în realitate, suntem auditorii unei simfonii care ne vorbește despre curajul de a asculta vocea interioară și de a-i da aripi. Este o invitație de a pătrunde în adâncurile unui suflet, care deși tânăr, rezonează deja cu o sensibilitate rar întâlnită. Astăzi, el ne dăruiește o parte din sine, un fragment din simfonia sa interioară.”
Laurențiu Selegian: „O să-l invităm pe Alex să facem cunoștință cu poezia lui, o carte de debut.”
Alecsander Dinuenze: „Aș dori să încep oferind cele mai profunde și sincere mulțumirii tuturor celor ce sunt aici, sprijinul și încurajările voastre le port în inimă precum o cunună de lauri, iar orice posibilă dezamăgire ar produce vorbele mele, adeseori emoționate și stângace, mă însângerează precum o cunună de spini. Fără ajutorul vostru, al tuturor, nu știu dacă aș fi mai fost poet, dar cu siguranță nu aș fi mai fost un om care să îndrăgească binele, adevărul și frumosul, principii ce pot părea atât de demodate, dar care se dovedesc a fi cea mai solidă temelie pentru un caracter uman.
Aș dori să le ofer cele mai aprinse mulțumiri părinților mei, care în ciuda faptului că nu m-au învățat cum să făuresc versuri aurite, m-au învățat ceva mult mai important, ce este respectul față de ceilalți, valoarea cuvântului dat, importanța covârșitoare a sincerității și frumusețea modestiei. Tot ei mi-au servit ca niște pilde a sacrificiului de sine, jertfindu-se de atât de multe ori după nesfârșite zile de muncă să îmi aducă zâmbetul pe buze și împăcarea în suflet. Sfânta dragoste părintească, e mai aproape de dumnezeire decât de cele lumești și nu există epitete pământești ce ar putea să o descrie cu adevărat în toată splendoare ei angelică.
De asemenea prea smerite mulțumiri aș dori să le ofer și bunicilor mei, care mi-au dăruit dragostea pentru lectură și frica față de Dumnezeu. Armonia din surâsul lor molatic m-a învățat ce înseamnă liniștea sufletească, răbdarea lor imensă mi-a arătat ce înseamnă tăria de caracter și mai presus de toate, voința lor de a spera la un viitor mai bun în ciuda nenumăratelor suferințe aruncate de existență mi-a arătat că până și sfințenia și neprihănirea pot fi atinse de ființele omenești dacă au destulă iubire în inimă, căci iubirea e speranță, speranța e lumină și lumina e viață.
Ultimele mulțumiri pline de cea mai pură și solemnă recunoștință le datorez stimaților mei profesori, care au făcut ca din scânteia dragostei de cărți, aprinsă în mine de către bunici, să răsară o flacără eternă care se hrănește din studiu și dragoste față de înțelepciune. Le datorez mult mai mult decât cunoașterea istoriei, a matematicii, a informaticii, a logicii și argumentării și a limbilor străine, le datorez tot ceea ce sunt și am ajuns urcând pe treptele învățăturii și a iubirii față de cărți și marii clasici literari. Ei mi-au demonstrat ca un profesor este în primul rând un îndrumător ce te ajută să te cunoști pe tine însuți, iar în clipele mele întunecate ce mi-au caracterizat adeseori adolescența tulburată ei m-au ghidat cu o imensă căldură sufletească spre lumina desăvârșirii lăuntrice,
Mă înclin plin de respect și în fața organizatorilor acestui eveniment, care mi-au transformat visul în realitate, lucru pentru care le voi fi recunoscător toată viața.
Cât despre cartea mea, tot ce este de spus este că e rodul susținerii și iubirii colective de care am avut parte și care a făcut ca din lacrimi și durere să răsară poezii arginti, înțesate de praf de stele.
Ea este răsplata a cel puțin doi ani de lucru asiduu unde noapte după noapte, lacrimă după lacrimă, versurile mele au luat naștere. Cunoscând pe deplin valoarea cuvântului, nemurirea acestuia și sfințenia sa fără margini, nu am tratat nici măcar o propoziție cu superficialitate sau falsitate. După cum mărturisește și evanghelistul Ioan ,,La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu toate lucrurile au fost făcute prin el și nimic din ce s-a făcut n-a fost făcut fără el. În El era viață și viața era lumina oamenilor.”
Cuvântul ca și lumină a oamenilor, cuvântul ca și viața a fost o idee care m-a fascinat profund. De aceea majoritatea poeziilor mele stau sub semnul lumini și al vieții. Adeseori, lumina caldă și pătimașă a soarelui ce vestește strălucirea amorului, dar și lumina melancolică a lunii care revelă dezamăgirile atât de amare și dulci deopotrivă ce le poate oferi dragostea. Precum zicea magistral marele Mihai Eminescu:
,,Ce e amorul ? E un lung/ Prileș pentru durere,/ Căci mii de lacrimi nu-i ajung/ Și tot mai multe cere.”
Nu m-am limitat însă doar la iubire și la amăgirile personale. Am încercat să incorporez în cartea mea de poezii cele trei stadii ale existenței din filozofia lui Soren Kirkegaard, esteticul, eticul și religiosul. Marele pionier al existențialismului nu este singurul filozof care mi-a influențat gândirea și bineînțeles opera. Virtuțile stoice ale lui Marcus Aurelius și ale lui Seneca își găsesc corespondent în poeziile mele. Nelipsite nu sunt nici conceptele de ,,Ubermensch” și ,,reevaluare a tuturor valorilor”, prezentate în revoluționarele scrieri ale filozofului german Friederich Nietzsche și pe care le-am ilustrat în poeziile ,,Așa grăit-a frenezia extazului” și ,,Povestea unui supraom” dar și în alte poezii bazate pe ideile Nietzscheene. Umbra lui Cioran plutește de asemenea peste câteva din creațiile mele, scăldându-se în voluptatea durerii, și înaintând pe culmile suferinței. Obținerea fericirii în truda sisifică a omului și găsirea unui sens într-o existență profund absurdă, concepte bineînțeles preluate de la geniul francez, laureat al premiului Nobel pentru literatură, Albert Camus, se pot întrevedea de asemenea printre stihurile mele ca răspuns moralizator pentru agonia lumească.
Nu numai magnitudinea principiilor dezvoltate de acești mari filozofi mi-a servit ca muză literară, ci și neliniștea metafizică pe care am simt-o în poeziile unor arhangheli ai cuvântul care m-au acompaniat în momentele grele, cântăreți ai eternității precum Omar Khayyam, Dante Alighieri, Goethe, Edgar Allan Poe și mai presus de toți pentru inima mea, poetul care îmi este cel mai drag și singurul căruia i-am dedicat o poezie spre cinstirea memoriei sale, intitulată: ,,Pe mormântu-ți amintirile fug, picurând durere”, unicul Serghei Esenin.
Am încercat să îmi împodobesc creația cu cât mai multe referi mitologice, și cu o simbolistică cât mai bogată. Volumul meu de poezii se deschide cu decizia lui Paris, care alege iubirea ca valoare supremă, mai presus de avuție și înțelepciune, și se încheie simetric cu căderea Troiei și fuga lui Eneas spre noi țărmuri necunoscute. Prometeu și Ulisse își fac și ei apariția pe parcursul cărții, iar jalea lui Sisif răsună de asemenea printre câteva poezii.
Teologia și conceptul de Dumnezeu sunt nelipsite din cele patru părți ale volumului de poezii, fiind ilustrate într-o abundență de nuanțe artistice și filozofice.
Mai multe… vă las pe dumneavoastră să descoperiți și mulțumesc încă o data onoratei audiențe pentru timpul acordat.
Vă mulțumesc!”
Laurențiu Selegian: „Fără cuvinte! Am avut o introducere în lumea poeziei lui Alex. Frumos! Vreau să facem comentariile în mod organizat. Ce întâmplare frumoasă, două lansări în aceeași săptămână: dna Mioara Bahna și Alexandru Dinu! Dna Bahna a lansat o carte didactică, Dinu se adresează mult mai mult, este cu mult mai sus de nivelul vârstei lui. Îl invit, acum, pe părintele Mărgărit.”
Părintele Mărgărit Alin: „Stimați confrați literați, plutește admirația! Văzând un suflet atât de deschis, la 16 ani să ai așa forță de pătrundere, poate că nici noi, cei maturi, nu avem. Văd în Alex un mare poet. Nu vorbesc ca un proroc, dar să poți să pui în poezie filosofia antică, nu este la îndemâna oricui. Alex se diferențiază pentru o societate super tehnologizată. Alex a primit darul poeziei. Cartea lui Simfonie lăuntrică are multă muzică și Alex a știut să dirijeze toți membrii acestei orchestre. Îți doresc mult succes! Îi felicit și pe părinți că au crescut un așa tânăr, rodul propriei sale voințe și talent. Nu poți deveni așa poet printr-o străfulgerare. Trebuie multă muncă.”
Laurențiu Selegian: „Doamna profesoară, vă rog!”
Neagu Andrea (dirigintă): „Sunt emoționată. Am aflat de curând de preocuparea lui pentru poezie. Vreau doar să-l felicit pentru un început de carieră ca scriitor. Eu promit să-l ajut cu ce pot să își urmeze drumul. Te felicit!”
Laurențiu Selegian: „Dl Stan, vă rog!”
Stan Sorin: „Sunt deosebit de bucuros să fiu alături de dumneavoastră. Este o rază de lumină în ziua de azi, un tânăr cu deschidere pentru lumină. Mult succes!”
Laurențiu Selegian: „Ce bucurie pentru un profesor să ai asemenea elevi! Pentru doamna dirigintă este o mare bucurie. Dintre cadrele didactice, care îl cunosc, să intervină cu ceva.”
Popescu Mihaela: „Sunt emoționată în asemenea moment. Îl cunosc din școala gimnazială, s-a remarcat în multe acțiuni organizate. Astăzi, nu mă surprinde cu lansarea acestei cărți de poezie. Îndrăznesc să asociez cartea cu cea a lui Homer. Slavă divinității care permite ca omul înzestrat să ajungă pe cele mai mari culmi. Îți urez mult succes! Te motivează lansarea de astăzi și aștept să particip și la alte lansări carte. Voi lectura din Visul unui spirit renăscut: „Temple de marmură, suspină încremenire din marea de văpăi rubinii,/ Buzele focului oferă sărutul mistuirii palatelor ce erau cândva rodul bunăvoiei,/ Nemuritorilor olimpieni ce presărau binecuvântări privind dintre norii cenușii,/ La zidurile falnice ce protejau străvechea și superba cetate a Troiei.” Mult succes! Felicitări! Un copil deosebit!”
Laurențiu Selegian: „Dna Vetina Dumitru, poftiți!
Vetina Dumitru: „Vă mulțumesc că ați venit la această lansare de carte a unui copil care caută să descifreze tainele lumii. Ce poate fi mai minunat, chemarea din poezie. Nu am avut ocazia să-l cunosc mai bine. Îi cunosc familia, care l-a susținut. M-a emoționat atât de mult profunzimile trăirilor lui. Cele patru părți îl caracterizează pentru construcțiile metaforice. Nu este întâmplător, sufletul lui rezonează ca o simfonie a cuvintelor. Rămâne să descifrați aceste deschideri ale sufleului ale sufletului său. Ești un salvator pentru generația acestor învățăcei. Îi felicit pe cei care l-au susținut și vă mulțumesc că ați venit. Mesajul lui vine din adânc, ceea ce denotă profunzime și vă ajută să înțelegeți universul în care trăim. Vă mulțumesc! Cu asentimentul tău voi citi din poezia Și am visat…: „Atâtea povești tragice zburdă sub pleoapele mele/ Și sfârșesc risipindu-se ca un zid firav de surcele./ Ici un proscris se avântă tăcut în lăuntrica-i pribegie,/ Acolo un tânăr poet, vesel soarbe a lumii nebunie. Felicitări, încă odată!”
Laurențiu Selegian: „Alex și-a publicat cartea din banii de bursă. Dl drd. Cristi Rusin!”
Cristi Rusin: „Venind către eveniment mă gândeam cine va lua cuvântul. L-am cunoscut sâmbăta trecută. În momentul în care am auzit că are 16 ani și lansează o carte, prima constatare a fost că tânărul de față are o anumită lectură, nu oricine poate aduce mitologia în poezie. Toate poeziile sunt bune. Nu sunt foarte generos cu laudele. Poezia ta are valoare, transmite emoții prin imaginile prezentate. Dacă ai făcut acest lucru, trebuie să continui, să aduci în realitate alte volume, nu trebuie să renunți. M-a bucurat că a făcut trimiteri la filosofia antică. Și pentru Alex și pentru părinți susținerea acestui tânăr, este un tânăr bine educat. Această carte este o sabie cu două tăișuri. Vei avea parte și de laude, dar și de critici. În lumea individualistă, oricine poate emite avizate. Te încurajez să continui. ”
Laurențiu Selegian: „Dl prof Constantinescu!”
Mihail Constantinescu: „(Lansare) Ce să vă spun, o lansare/ Este ca o sărbătoare./ Eveniment magistral/ Azi la Centrul Cultural.// O mare realizare/ La cea mai înaltă cotă,/ Îi dau cea mai înaltă notă! Carte plină de prestanță// Frumusețe, eleganță,/ Într-o limbă coerentă,/ Un edificiu corect// De un mare arhitect,/ Care vizează cultura,/Mai ales literatura./ Poezia-i ca o zână// În țara Limba Română,/ Țara gândului frumos/ Nutrit de un virtuos./ O carte de poezii// Lăuntrică simfonie/ Cu neîntrecute pagini,/ Surprinzătoare imagini,/ Care tresar printre rânduri/ Cele mai frumoase gânduri. Poezia autentică este un discurs structurat, o interpretare lirică și autentică a fascinației poetice. Îl felicit și este o mare bucurie să întâlnesc astfel de autori. ”
Laurențiu Selegian: Dna profesoară, vă rog!
Ecaterina Chifu: „Mă numesc Ecaterina Chifu, sunt membră a Cenaclului „Al Sihleanu” de mulți ani, am predat limba română și limba franceză. Sunt membră în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Mă bucur mult că am participat la lansarea cărții:„Simfonie lăuntrică” a adolescentului care se semnează Alecsander Dinuenze, elev la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat.
„Iată că și în orașul nostru se nasc poeți”.
Din puritatea unui suflet adolescentin a apărut o comoară spirituală – cartea „Simfonie lăuntrică”. Ea nu este o armonie poetică care să ofere confort spiritual, relaxare, căci are foarte multe accente dramatice, autorul fiind preocupat de probleme existențiale, punându-și întrebări și căutând răspunsuri care să îi potolească setea lui de cunoaștere, tremurul liric al inimii, să stimuleze puterea de creație a autorului.
Eroii din legende și mituri sunt evocați în carte, ca rod al lecturilor sale, fiecare cu destinul lui tragic.
Actul creației l-a preocupat mult pe poet, poate de aceea a ales pe copertă un tablou ce îl reprezintă pe Orfeu, poetul tuturor poeților, cu lira lui, alături de Euridice.
Unele titluri fac referire la rolul creatorului de poezie, el fiind o lume ce reflectă în sine altă lume: Autoportret, Misterul poetului, Cugetările efemere ale unui sihastru ș.a. Autorul subliniază rolul poetului ce „a plăsmuit o lume din cuvinte”.
Timiditatea autorului în relațiile cu publicul cititor se explică prin faptul că el a studiat în italiană și în română, fiind bilingvist.
Dar sper că noul volum al scriitorului-elev va avea mai multe aspecte optimiste, căci mă doare fizic tristețea unor tineri care nu înțeleg cât de frumoasă este viața și că trebuie să îi prețuiască fiecare clipă. Nu aș dori să fie de o exuberanță ieșită din comun, care nu ar fi bine receptată, dar cred că noua generație are o șansă la salvare prin cultură, prin poezie care dau valoare vieții.”
Laurențiu Selegian: „Dl Ghinea, vă rog!”
Vasile Ghinea: „L-am cunoscut pe Alexandru Dinu acum o săptămână, când a venit la ședința Cenaclului Alexandru Sihleanu la recomandarea dlui Laurențiu Selegian. Elev clasa a X-a la Colegiul Alexandru Vlahuță, mi-a dăruit cartea Simfonie lăuntrică, semnată Alecsander Dinuenze și mi-a comunicat că pe 09 noiembrie are lansarea. Vârsta lui (16 ani) mi-a stârnit mai mult, decât de obicei, curiozitatea. Fiecare om se naște cu un talent. Trebuie să îl descopere și să-l cultive. Deschizând cartea, nu mică mi-a fost mirarea de cultura și expresia lirică, ținând cont de vârsta lui. Este pe drumul bun. Îi doresc mult succes! Felicit părinții pentru educația acordată! Felicit și profesorii care l-au sprijinit! Mă bucur că se mai nasc asemenea talente.”
Laurențiu Selegian: Dna profesoară, vă rog!
Aneta Țâru Dumitreșteanu: „Bună ziua oameni frumoși, care iubiți literatura! Mă bucur că acest tânăr ne-a adunat în această zi, ca de sărbătoare. Acest tânăr este născut cu mult talent, dacă nu te naști cu acest talent, nu poți susține acest demers literar. Acest tânăr scriitor este de o modestie deosebită. Sunt un pic geloasă pe el, că nu am avut condițiile în care să îmi cultiv talentul. Fără cultură, fără lectură, nu poți fi un mare scriitor. Am găsit în cartea lui o poezie reușită, de înaltă ținută, este tratată viața, iubirea, mitologia greacă. Îl felicit din suflet și la mai multe cărți.”
Laurențiu Selegian: „Dl Genovel, poftiți!”
Genovel-Florentin Frățilă: „Sunt bulversat! Am văzut în cartea lui idei pe care nu le asociez cu vârsta lui. Fii cu tupeu pozitiv!”
Laurențiu Selegian: „Toate sfaturile îl vor ajuta. Cartea ta de debut este intrarea într-o lume a poeziei adevărate. Doamna profesoară, vă rog!”
Mariana Grigoraș: „L-am felicitat pentru lansarea acestei cărți, mi-a fost elev, dar foarte profund. Totdeauna a avut teme bine realizate. Mă bucur că m-a invitat și îl felicit, și îi doresc un drum frumos!”
Laurențiu Selegian: „Cred că a fost suficient. Câteva cuvinte să ne adreseze… bunica.”
Dinu Rădița: „Am emoții, mulțumesc celor care au avut cuvinte de laudă. Mulțumim lui Dumnezeu că ni l-a dăruit, este un copil deosebit. Să-i dea Dumnezeu sănătate și înțelepciune!”
„Câteva cuvinte și… mama.”
Dinu Simona: „Am venit de acasă cu emoții. Suntem mândri că suntem părinții lui. Și acum am emoții. Mulțumesc pentru cuvintele adresate la prima lui lansare.”
Laurențiu Selegian: „În încheierea evenimentului de astăzi, dau cuvântul autorului.”
Alecsander Dinuenze: „Aș vrea, în încheiere, să citesc o poezie. (Eternitatea dintre două catapetesme de azur) Prin poarta de azura ochilor tăi arzători,/ Ce ca două catapetesme sprijină cântări,/ De barzi ce harpa și-o mângâie cutezători/ Am văzut cărarea către pierdute zări.// Tărâmuri de eter și de copilărească fericire,/ Molcom și-au scos capul privind blând,/ În fața acestora orice inimă ar tresări de uimire/ Și orice lacrimă ar deveni un chip de june râzând.// Ca un beduin trec printre aceste minuni feerice,/ Această oază de puritate și acest sacru caravanserai,/ Mă simt ca Ahile ce printre versuri homerice,/ Visează la eternitate, la nemurire și la al gloriei rai.// Săgetat de Eudaimonie, nu mai am nici chip, nici nume,/ Doi ochi pot compensa pentru un neant orb și mut./ Ferice neprețuit înger de cine te-a adus pe această lume,/ Ferice de aceste catapetesme de azur ce le iubesc așa de mult.
Și dacă îmi mai permiteți, aș vrea să mai citesc una. (Chatarsis) Realitatea austeră risipește visurile,/ Ce pulsează neostenit în mintea idealistă./ Ceea ce în om înmuguresc versurile,/ Sfarmă viziunea pământească, nihilistă.// Sensibilitatea se pierde printre dureri,/ Ce o maltratează sub stindardul trebuinței,/ Gingășia artei e umbrită de acele plăceri,/ Ce proslăvesc spiritul demonic al ființei.// Parcă într-o peșteră uitată de lumină,/ Își trăiesc viața cei lipsiți de focul creației,/ Nepăsători la frumusețea artei divină,/ Zbătându-se veșnic ca sclavi ai senzației.// Flacăra ce dansează în jar de visare,/ Apele mărilor, oceanelor nu o pot stinge,/ Asemenea pasiuni înflăcărate din fiecare,/ Se va înălța glorios, nimic nu o va învinge. Vă mulțumesc!”
Laurențiu Selegian: „Nu uitați să luați autografe și rămânem la o cafea.”
Sâmbătă, 16 noiembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Dan Zanfirescu. Vă așteptăm, cu drag

Distribuie: