Ora de muzică 2 – Little Shaun
Albumul este gata. De aceea nu trag încă oblonul.
Necesitatea reindexării, și nu numai, muzicienilor colaboratori are pertinență. Trudit-au și ei la încă un trofeu din panoplia celor două staruri. Chiar fiind un succes de casă, dincolo de existența fiecăruia dintre ei se va contabiliza și aprecia și altfel decât presa s-a grăbit să catalogheze, în bună parte, 44/876.
Cu listele din nou în față, se cuvine să fie așternute puțin și din carierele și personalitățile muzicienilor „isoniști”. Pentru mai mult de un „murmur”.
Evidența contribuției tizului stingian la construcția materialului muzical trece în banca incontestabilului. Deși v-am dezvăluit două dintre numele contributoare, am uitat pe parcurs că nu reprezintă mai mult de o singură persoană: Shaun Pizzonia alias Sting International. Chiar și așa, după atâta amar de vreme – sunt mai mult de 365 de zile de când i-am aflat prima dată identitatea -, abia acum l-am putut identifica după chip. Și tot acum, după o răsfoire meticuloasă, i-am aflat „merchezul”. Cum, când și de ce. Poveștile muzicienilor pornesc, majoritatea, din copilărie. E un pic „poveste”, dar hai să-l acceptăm așa cum este. Precum Mozart – discutăm de frageda copilărie -, Shaun, cică, deja colecționa, la cinci ani, discuri pe care le folosea ca să dj-iască prietenilor săi. Nu imposibilitatea mă determină să fiu circumspect, ci doar câteva aspecte care se lovesc, în 1973, de lipsă de credibilitate: posedarea unui aparat de reprodus muzica de pe discuri, personal; existența unor prieteni cel puțin la fel de precoci – de va fi fost – ca el; și mă îndoiesc cel puțin pe jumătate. Chestiune probată de informațiile ce urcă în etatea sa până înainte de 16. Un înainte și la zece ani, când deținea, zice gura „rea” a Patriciei Meschino, care-l portretizează într-un articol în anul de grație 2018, același cu lansarea albumului 44/876, o masă de mixaj și un set de boxe. Drept urmare a acestei proprietăți, la intrarea pe ultimii două sute de metri ai vârstei majoratului, adolescentul încă neîmplinit, are norocul de a fi invitat la o petrecere de crăciun a unui radio newyorkez să mixeze. Dar…. Mama mamă a avut „alte idei”. Și mi s-a dus „a bătrână” peste el în acel club celebru manhattanez și mi ți l-a scos pe fiu-său afară. Copilul deh!, a zis ca maică-sa de-o dată, dar a găsit cu cale că acasă nu mai este chip să rămână și-n noaptea aceea a și părăsit caldul său cămin. Chiar în noaptea de Crăciun a lui 1984. Întreaga iarnă a dormit la metrou. Buzunare tăiate, cap spart, aproape să fie sodomizat (doar o mână pe unul dintre genunchi putea fi suficient ca să…), frig ca dracu. Nimic nu l-a oprit să rămână, nimic nu l-ar fi înduplecat să se întoarcă acasă sub același regim drastic al mamei. La 17 ani avea deja propriul apartament (deși, fără să stau să investighez, merg pe premisa unui apartament închiriat, nu unul achitat cu banii jos). Cert este că încăpățânatul Shaun – determinat numindu-l Patricia – ajunge la vârsta când eu terminam liceul să fie printre cei mai titrați Dj din New York, apreciat pentru „cunoștințele extinse” despre numeroase stiluri muzicale. Este de asemenea recunoscut ca un promotor în mainstreet al pieselor de factură raggae și dancehall, nimeni nu promovase ca el la radiouri și în cluburi aceste genuri muzicale. Tot lui i se datorează producțiile de top 100 ale lui Shaggy. Cât despre interviul de față…. Că n-a dat două de când se știa unde să vorbească despre începuturile sale, despre viața sa. Mai mult decât să pună, să cânte și să înregistreze muzică nu a făcut.
