Fărădelegea lui Călin – Changing location
Tristă. Ziua în care mama și-a găsit nesperatul loc lângă tata.
Bănuială…. Oricât de legitimă, nu-și avea loc între motivele de strămutare a procesului. A!, ar fi fost presupunere, ca termen, ar fi fost însoțită de temeinicie, avea fason de expresie juridică. Eu, ca judecător, nici n-aș lua în calcul o bănuială, însă o presupunere însoțită de o serie de silogisme corecte ar merita atenție și o rezoluție ca atare. Dar siguranța publică este un real motiv pentru mutarea procesului la instanțe a căror jurisdicție nu pune în pericol părțile și corectitudinea procesului. Deși bănuiala este explicată la Al. 2, la ce mă gândeam și eu în bună parte că se leagă ombilical de alterarea judecății, cuvântul rămâne, după mine, indezirabil. Imparțialitate, deci, calitatea părților (și dacă muți râca juridică se schimbă calitatea lor?) și „… relații conflictuale locale.”. Fie…. Al. 3 și siguranța… – tulburarea ordinii publice. De parcă tot aparatul statal de ordine ar fi neputincios. Pentru el sunt 2 soluții: dizolvarea sau întărirea, împreună cu pachete de ameliorare a situațiilor ce au condus la o atare stare de fapt. Art. 140.
Eram sigur că cererea strămutării are libertatea de a fi introdusă oricând, antecedentele aveau, multe dintre ele, acest atribut. Pentru bănuială – indubitabil -, părțile sunt petenții. Pentru siguranță, procurorul general de la parchetul ÎCCJ. Art. 141.
O altă certitudine se desprinde din articolul precedent, că soluționarea cererii de strămutare revine instanței superioare celei din sânul căreia a fost formulată. Curtea de apel pentru judecătorii și tribunale ordinare, de circumscripție, ÎCCJ pentru curtea de apel. Ușor nu-i să fii parte procesuală, trebuie să știi unde să depui cererea, altfel…. Altfel n-ar ajunge unde-i este locul și nici instanța ce ar trebui solicitată n-ar da „deșteptarea” celei de la care s-ar strămuta procesul. Siguranța publică, aici, face doar oficiile prezenței, fiindcă totul se consumă în interiorul sistemului judecătoresc, ÎCCJ anunță instanța subordonată. Totuși, tot cred că astfel de cereri ar trebui să curgă în ambele sensuri: procurorul să anunțe și instanța cu procesul strămutabil, și ÎCCJ în același timp. Anunțul va fi însoțit și de solicitarea dosarului strâns în procesul părților până la acel moment. Art. 142.
Încerc să-mi explic de ce nu sunt indicații de la începutul articolului. De nu era la final, ultima fărâmă de text, strămutarea mi-ar fi părut străină de conținutul Art. 143. Singurul ligament pare să fie doar comunicarea către instanța „… de la care s-a cerut strămutarea.”, urgent. Contrar, discutăm doar despre suspendarea obișnuită: o dată înainte de primul termen de judecată, cum știam, din motive temeinice; și după acest termen oricând, dar nu fără consecințe: cel interesat trebuie să depună o cerere (la mintea cocoșului juridic) și o cauțiune „… în cuantum de 1.000 lei…”. De-ar fi doar atât. Avem o perlă lingvistică comparabilă cu limbajul celor mai lipsiți de educație: „… cu darea unei cauțiuni…”. Nenicilor!, ori avem plată, ori, ca mai înainte, depunere. Despre suspendare, niciun impediment viitor, decizia nu este atacabilă nicicum.
Judecata strămutării. Cameră de consiliu, haurgent – precum porecla unui bălăcence -, citare de părți. Încheierea, recte hotărârea, n-are nevoie de motivări și nici de „atacuri” ulterioare. Art. 144.
