Fărădelegea lui Călin – Show me your money
Că-ntotdeauna streinul îi fruncea-n Românica.
E clar că nu orice mandat, orice procură de tip general nu poate/pot servi toate interesele mandantului. Astfel, în instanță trebuie ca „… acest drept…” să-i „… fost dat anume.” mandatarului. De remarcat că în continuare Art. 86 vine cu o nouă propunere pentru Codul de Procedură Civilă, abrogarea oricăror restricții pentru procura generală dacă „procuratorul”, mandantul, nu are nici domiciliu, nici reședință în…. Îi spui pe nume, România, nu „… în țară…”. Și se repetă. Chestiunea anterioară, cu datul anume și ,din final de text, prepusul cu procură generală este aproximativ același lucru. Se face voia „lui”.
Cu sau fără voia lui, dar doar în interesul lui. Mandatul are premisele unei reprezentări fără restricții în justiție. Însă poate fi redus, restrâns pentru unele acte procesuale. Avocatul este singurul care are drept și fără mandat să ducă la îndeplinire actele stringente, supuse termenelor, și să combată hotărâri pronunțate. Automat, deși textul specifică, interesul este al părții pe care o reprezintă. Numai la căile de atac are nevoie de o nouă încuviințare, de o nouă împuternicire. Art. 87.
Odată și odată se…. Încetează mandatul. Totuși. Și mort mandantul, mandatul dat nu își încheie reprezentarea. Dar nici când se instituie consilieri…, tutele speciale. Asta ce urmează îmi „place” de-nnebunesc: „Mandatul dăinuiește…”. Darul acela pe care îl are legislația, picătura aceea lirico-epică. Inimaginabil. Finalul mandatului fiind pus la cale de moștenitori sau de reprezentanții celui cu tutela…. La consilierea juridică lucrurile stau altfel. Doi sunt cei care își dau acordul de încetare: ocrotitul și tutorele. Ocrotitul cu „… încuviințarea tutorelui…”. Fu și-88.
”După” ar fi fost mult mai nimerit. Așa, „… decât de la comunicare…” – doar o virgulă urmează – este eliptică de lui/ei sau acestuia/acesteia. Necesară. Chiar și schimbat de la cu după, completarea expresiei era stringentă. Și este, fiindcă textul are atributul eternității până la desființare. Lui și ei sunt înlocuiri ale renunțării și revocării, desigur, mandatului. Și tema vizează opunerea lor părții cu care se „războiește” mandatarul în numele mandantului. Nulă. O unică posibilitate permite opoziția: cele două – oricare dintre ele – să fi fost publice, „… în ședința de judecată și în prezența ei.” (afurisiți, aci-i dădură un surogat). A părții. Restricții. Una privitoare la termenul de 15 zile de anunțare a mandantului. Alta totală, la neputința renunțării în „… cursul termenului de exercitare a căilor de atac.”. Art. 89.
Se trece la secțiunea cinci începând cu Art. 90. Asistența juridică. În ce condiții se acordă. Și cine o poate căpăta. Limba română și carențele ei lingvistice. Eram pregătit pentru „Acord aviz negativ…”. Și m-am oprit. Fiindcă în cea mai mare parte a înțelesurilor înseamnă aprobare. Prin urmare…. Nu avizez un tip de exprimare juridică de genul Al. 1: „Cel care nu este în stare să…”. Urmând: „… facă față cheltuielilor…”. De neconceput! Se putea cu „ nu poate susține cheltuielile de judecată” sau „nu suportă…”, chiar dacă și aceasta are un viciu. Mai corect era „nu are bani pentru cheltuielile…”. Aici fiind împărțite în declanșare și susține de proces civil. Deoarece, spun ei, ar pune în primejdie întreținerea proprie sau a familiei (unde este cazul). „Grijulie” legislația. Sanchi! Conchizând, nu are de unde biștari, i se acordă asistență judiciară. Legiferată în zona de ajutor public judiciar. În ce constă. Acordă scutiri, reduceri, eșalonări, amânări de taxe judiciare (în rate, cum a ajuns să se facă reclamă până și la mâncare). Apărare, asistență gratuită cu avocat stabilit de barou (vai mama ei de apărare!). „orice alte modalități prevăzute de lege” (și nu trebuie să le știm și noi?). Când se acordă? Oricând pe timpul procesului. Beneficiari doar pentru reduceri, eșalonări ori amânări persoanele juridice.
