Brigada diverse – (D)u, Mele(c), (b)anda fi(n)ului!
16 august 2024
Saru-l. Fără cratimă, la o aducere aminte. Coleg de liceu. S-ar-ul normal, jurnalistic, face vâlvă în jurul unei posibile înființări de poliție rutieră pentru noua autostradă. Cât de rău poate fi? Deloc. Oricum nu-și mai exercită nimeni atribuțiile. S-au înmulțit cazurile în care accidentele sunt mortale, cazurile în care șoferii nu sunt de fapt șoferi, cazurile în care nu se respectă deloc regulile minime de circulație, animozitățile etc. Iar polițiștii sunt astăzi cei care dau tonul tuturor neregulilor.
Iote, bre, colo la Timișoara, Super Rally. Cu fețe cunoscute, de-alde Mihai Leu.
Ce-or avea protestele din Anglia cu ne traiul în comunism, conexat de domn Cristoiu, dumnezeu știe. Problema imigrării nu face subiectul niciunei reduceri la unitate în sistemele statale unde egalitatea este clamată și impusă. Alte resorturi acționează când vine un străin, nu mai pleacă și emite pretenții de proprietar. O să fie doar începutul unei lungi perioade de trezire din marasmul cosmopolitismului.
Nu pompierul de rând rezolvă o situație de incendiu cu anvergură extraordinară. Nu cu mijloacele rudimentare din România. Ci mașini performante și surse de apă la îndemână. Ce faci cu 44 de românași când pălălaia grecească este de 1000 de ori mai mare decât orice incendiu la care ei au fost părtași?
Acum am ocazia să strecor ce-am auzit la mare în cea de-a doua zi. O fetiță își chestiona mama, fumătoare și cititoare între două bronzări, pe tema unei excepții de scurtă durată: „Mamă, de ce nu sunt țigani?”. La care mama a ripostat tot cu o întrebare și n-a primit măcar o îndoială din partea fiicei: „Și-ai vrea să fie?”. Să înțelegeți ce înseamnă să te obișnuiești cu o astfel de nație și lipsa să nedumerească. Mie nu-mi lipsesc. Ei, dar știrea știre se referă la o reuniune de „clasă” a ciripitorilor lăutărești, „legende” în inima liniștii buzoiene, în Crâng.
Inițial am crezut că semnatarul urării „vânt la pupa”, pentru lansata la apă, nava Râmnicu Sărat, venea din partea fost primului orășenesc, Radu Ghe., ca să trag un perdaf actualei țineri la mare preț. Când colo era altul: Gheorghe Cristian.
Domnul ce a comandat o cultă din manea ospătarului de serviciu AI, trebuie să știe că n-a făcut altceva decât să afle proveniența stricăciunii. N-am fost curios să ascult „ce-a ieșit”, dar cum cunosc binișor muzichiile și reușesc repede să realizez comparații, sunt sigur că afirmația mea este adevărată.
Au unii o „inspirație”…. Cum să denumești un festival „Taur negru de Cărbuna”. Las totuși mirarea la o parte, dânșii-s moldoveni.
După descrierea intrării monumentale în mănăstirea amintită de Adso, personajul umbertian din romanul „Numele trandafirului”, transformat de Eco în povestitor, sunt mult mai atent și mirat peste poate de modul în care s-au realizat toate marile catedrale. Câte detalii, cât de sofisticate, cât de sfidătoare la adresa uneltelor actuale și gravitației. Am în față niște… – nici nu știu cum se cheamă – cercuri pline de forme dintre cele mai fistichii, încadrând alte și alte figurine până la un mic colăcel în centru. O nebunie! Chiar și remediile și umplerea golurilor care rămâneau după încadrarea formelor de gata te dau pe spate. Ce soluții, ce îmbinări!
