EditorialFărădelegea lui Călin

Fărădelegea lui Călin – Loser or winner?

Că o iei într-un fel sau altul….
Când ai parte de rularea în fundal a subiectului disputat, poți accepta un Al. 3 sub forma „… nici atunci când…”. Nici vorbă însă. Al. 2 se cantonează pe disjungere, nu pe nedispunerea ei. Art. 66 fixează variantele existenței a două cazuri care se vor judeca: intervenția și cererea principale. Simultan. Separat, dacă cererea de intervenție întârzie cererea principală. Împreună și când cererea principală întârzie pe cea de intervenție. Doar una, cea de intervenție, judecată dacă cererea principală s-a stins.
La din contră caragialean pentru intervenția accesorie. Nicio disjungere, doar împreună cu cauza, în aceeași hotărâre, „… odată cu fondul.”. Actele intervenientului fiind doar în consens cu interesul părții în favoarea căreia a intervenit. Intrat în horă, nu mai poate renunța prin proprie voință, ci numai cu acordul părții…. Orice cale de atac a intervenientului este neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat, a renunțat, i s-a anulat, s-a perimat sau respins atacul (dacă nu a fost cercetată pe fond. Art. 67.
O nouă notație, fără alte indicii, cu cifre romane începe cu Art. 68. Ni se aduce la cunoștință modul în care se formulează cererea de chemare în judecată și a altei persoane. Practic orice parte poate da în judecată pe oricine, dacă și partea ulterior reclamată ar putea formula o cerere cu aceleași drepturi pretinse de reclamant. Termenul de depunere? Cel mai târziu înaintea primei instanțe. Dacă cererea este a pârâtului, acestuia i se îngăduie depunerea până la primul termen de judecată.
Art. 69. Comunicare atât chematului la dreapta judecată (denumit terț în Al. 2), cât și adversarului din procesul principal. Chematului și „… copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare și de pe înscrisurile din dosar.”. Art. 64-65 fiind aici literă de lege.
Chemat să dea socoteală, terțul are și el calitate de reclamant. Rezoluția finală privindu-l în măsura efectelor participării sale în proces. Art. 70.
Este de factura lui „Spală-te pe cap cu terțul, eu îmi văd de ale mele.”. Pârâtul are șansa ieșirii dintre hățișurile judecății în două situații: cauza să fie recuperarea unei datorii bănești, recunoscută, pe care, cu această „nefastă” ocazie să o pună la dispoziția instanței; reclamația să privească un bun sau folosința lui pe care se angajează să-l predea și care va fi pus sub sechestru judiciar și va ajunge la cel în drept. După, reclamatul și terțul își fac „de cap” în proces. Art. 71.
Doi și roman. Art. 72. Chemare în garanție…. Tot mai cred în necesitatea rolului explicativ a/al fiecărei legi și părților sale. Ia-l de unde nu-i. La interior. Dex, bietul net și specialiștii care mai cred că și nenorocita de suflare românească are nevoie să știe, să nu fie aruncat în plasa neștiinței juridice. Concis, chemarea în garanție este o introducere forțată a unui terț care ar putea fi trasă la răspundere și despăgubiri dacă una dintre părți ar pierde procesul. Concis și articolul, dar fără să dea niciun indiciu clar și detaliat măcar pe jumătate. Fiindcă ce-am găsit pe internet este judicios formulat. Și ne spune că este facultativă. Că se pleacă de la premisa acestei legături între partea procesuală, oricare, și terț, că există acest titlu de garanție. Cu mecanism, poziție procesuală – se subliniază ideea că terțul este „un veritabil pârât față de cel ce l-a chemat în garanție” – unde are și drepturi, dar și obligații – suportă cheltuieli de judecată… -, poate ajunge până acolo unde se respinge cererea principală, poate să mai cheme încă un terț în garanție, aceasta fiind limita, are poziție independentă…. În fine, o pleiadă de etape, la care se alătură disjungeri, prescripții, sancțiuni, căi de atac (doar apel). Cert este că soluțiile acestei noi intervenții sunt patru. Două care resping cererile de garanție, când ori reclamantul, ori pârâtul câștigă – cererile devin nefondate. Două care activează cererile de garanție: când unul sau altul pierd. Sunt oferite și trei exemple. Îl ofer pe cel mai scurt. Cine dă în judecată Ministerul Finanțelor pentru imobil pe care îl deține Ministerul Muncii, va avea parte de cerere de garanție din partea finanțelor la ministerul de muncă. Îl luăm și pe cel lung. Cumpărător de bun, dat în judecată de un terț pentru revendicare. La pierderea procesului, cumpărătorul va chema în garanție pe vânzător pentru a-i cere despăgubiri.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share