Fărădelegea lui Călin – Just… prime…
Proces-iunea.
Pentru a fi acolo, ai nevoie de o „patalama”, un accept pentru a căpăta eticheta calității procesuale. Iar aceasta vine pe filiera identităților „… dintre părți și subiectele raportului juridic litigios…”. Celelalte implicații, c-or fi, că n-or fi drepturi și obligații, se trec la chestiuni de fond. Art. 36.
Abia acum, la Art. 37, aflăm ce caută și alții în afara triadei parte-parte-jude: sunt cei care vin pro bono să apere drepturile, interesele altora. Fie persoane, fie organizații sau instituții, autorități. Art. 37.
De-o primă dată, Art. 38 inițiază zona de transmitere a calității de parte. Legal, convențional, legal, ca pentru drepturi sau situațiile „… juridice deduse judecății.”.
Previzibil, Art. 39 inițiază înlocuirea unei părți, poate chiar a amândurora prin metoda transmiterii. Când vii sunt toate părțile, indiferent cine a primit dreptul litigios, prin titlu particular, tot părțile ce au fost implicate la început continuă procesul. Dacă însă cauza se fundează pe decesul unei persoane, aici cu „… titlu particular pentru cauză de moarte…”, continuatorul este fie succesorul universal, ori cel de deține titlul universal al autorului. Avem deci succesori și universali, și cu titlu particular, acesta din urmă având dreptul băgăciosului unde nu-i fierbea oala: dacă știa de proces sau contrar, introdus în cauză la cerere sau din oficiu. Primul, universalul, nu are totuși soarta pecetluită a secundului. Instanța va spune dacă i se va permite să continue procesul sau nu. Ieșirea lui de la bara judecății aduce în prim-plan secundul, care va trebui să accepte momentul și deciziile de până când acesta devine parte procesuală. Cum sunt două acțiuni la Al. 3, ceea ce se legiferează pare greu digerabil. Se discută despre o hotărâre pronunțată, contra succesorului universal sau celui care a înstrăinat participarea la proces și un succesor cu titlu particular care poate fi direct afectat de pronunțare – și este un enunț corect -, dar care poate fi neatins de această hotărâre când a dobândit dreptul (care?) bine intenționat și din care motiv nu mai poate fi deposedat de el, în parte sau în totalitate, așa cum este înțelesul antonimului „evins”, drept obținut de la „… adevăratul titular.”.
Mă ucid unele expresii. Cum precădere acolo unde te poți lipsi de părți inutile sau de părți care n-au voie să fie introduse. De exemplu finalul Art. 40, Al. 1: „… fără calitate ori ca lipsită de interes…”. Un „ca” ne Klumea (tribut colegei Manuela Sava). In corpore, alineatul declară nule cererile depuse în instanță de cei lipsiți de capacitate procesuală, cele care nu au un interes. Chestiuni ce lovesc de nulitate chiar dacă partea adversă se „încununează” de aceleași calități și lipsuri de scop. Avem la Al. 2 și dispoziții punitive. Va fi sancționat cel ce încalcă dispozițiile articolelor 29-40 (subrogate titlului curent, întâi), iar cel prejudiciat va fi despăgubit. Dezaprob însă introducerea acestui alineat în articolul de față. Era cu totul de desprins de aici, nu avea nicio legătură cu nimic din conținutul duzinii….
