Ora de muzică 2 – The tall poloist
Doar o idee despre…, înainte să hotărăsc în ce direcție să o apuc cu o asemenea persoană….
Derek își continuă povestea despre Copeland, pornind de la un meci de polo, unde au plecat împreună, competiție ce a avut loc în marele parc Windsor. Cu vezica mică, după cum mulți se declară (nu însă Derek, nevoile lui erau normale), Holt a găsit o toaletă și…. Intră omul, dar și iese. Și rămâne…. Mască. N-ar fi făcut niciodată legătura între curentele necesități și familia regală, ar fi fost o impertinență de pedepsit imediat. Însă, să deschizi ușa privatei, să mergi pe alee și regina să te „prindă” din urmă, să te depășească și în același timp să-ți adreseze câteva cuvinte, „Ce păcat că plouă…”, să se instaleze în Jaguar și să demareze în trombă, este ceva aproape incredibil. Și totuși adevărat.
Din orice loc ai privi către Stewart, oricine ar aduce dovezi, toate converg către un set de caracterizări asemănătoare sau chiar identice. Este fabulos. Derek stă bine la capitolul sinceritate. Faptul că și cu o altă ocazie l-a avut șofer pe Copeland, l-a onorat maxim, să fie în mașină cu unul dintre cei mai mari toboșari din lume….
Bine că nu m-am pripit, l-aș fi declarat jucător de polo în apă. Polo despre care vorbește Holt este un joc în care călăreții lovesc cu crose o minge. De acolo și amănuntele despre propria echipă de cai, de jucători, propriul teren pentru antrenament. În simpatia și respectul profund, Derek se oferise cândva să înlocuiască într-un meci unul dintre jockeii accidentați. I s-a mulțumit dar a fost refuzat cu argumente. Sportul acesta este periculos cu totul, cere îndemânări speciale și diverse, o mișcare greșită ar putea ucide pe novice în câteva secunde.
Cu încă două remarci, intrăm pe terenul unuia dintre cele mai cunoscute pelicule, Equaliser, amintit pentru a sublinia încă o dată minunata aparatură, Fairlight, o bijuterie de computer la care au apelat și alte nume mari: George Michael, Andy Richards, Trevor Horn și Gary Moberly de la Bee Gees. Și baza de sunete impresionantă pe care Stewart o deținea, nenumăratele sample-uri de tobe trase în Africa.
The Equaliser este totuși un serial de televiziune, realizat în 1985, patru serii de câte 22 de episoade, în care Copeland este creditat cu tema, cântecul din deschidere. Scenariul este același, mai elaborat, mai întins ca acțiuni, ca în cele trei sau patru filme artistice ce-l au ca protagonist principal pe Denzel Washington. Trebuie menționat că pe coloana filmului apar totuși destule „jingel”-uri compuse și înregistrate, instrumental, de Copeland. Există un colaj de aproximativ 9 minute depus pe youtube, în care predomină sunete prepuse mecanic pentru a crea mișcare, suspans. Tema are destule similarități cu piesele din acei ani marca Genesis. Nu degeaba, cred, că a colaborat cu Waits și Rutherford. Land of Confusion de pe albumul Invisible Touch, secția ritmică sună fără să deosebești prea mult nuanțele. Tobele computerizate, basul slap tot de computer. În rest, ca să producă efectele auditive de mai sus, a uzat tehnica intervalelor și acordurilor disonante în proporție de peste 80%. Sunete sintetice, abundă un oboi mai nazalizat ca originalul, viori, câteva alămuri, pian, pe alocuri chitare.
Nu ascultasem In Trouble Again. O… melodioară. Vocea cântată sus de la primele note. Și încă o corecție. Grupul jazz are titulatura întreagă Animal Logic.
Mult mai înainte, în 1984, Copeland este creditat în serialul The Young Ones, ca instrumentist și vocalist, unde linia vocală este împărțită cu alți muzicieni, 9, celebri la acea dată, cam un vers de om, o piesă compusă de Ken Bishop Nice Twelve, un rock and roll, Sunterranean Homesick Blues.
