Fărădelegea lui Călin – Équité, légalité, égalité
O găsi el ceva. Similar.
Că de nu-i, se inventează, că și de e și nu-i de niciun folos, face dânsul pe dracu-n patru și rezolvă. Să ajungă numai la el. Dar ia să stăm la cântărit, să gândim unde se depune mai întâi și întâi o cerere. Că doar nu stă judecătorul să deschidă catastiful cu înregistrări. Are secretari care cu asta se ocupă și alții. Deci nu-l veți vedea la poartă stând în robă și servindu-l pe moș Vasile că i-a mâncat iarba de lângă gard capra vecinului. Că va primi, totuși, pe alte căi cererea și o va soluționa, fiind eminamente de teapa instanțelor, e cert. Art. 5 ascunde printre rânduri și alte tertipuri, pietre prețioase la casa judelui: nu există refuz, nu există scuză că legea nu este inventată și cu atât mai puțin că este neclară, nu pe deplin completă. Iar unde lege nu e, nici uzanțe nu, nici măcar dispoziții legale „… asemănătoare…” vreun dram, pricinile se judecă „… în baza principiilor generale ale dreptului…”. Să fie puse în balanța oarbei justiții (statueta…) însă circumstanțele și să se țină „… seama de cerințele echității.”. După asemenea final de alineat, nu poți să nu-ți pui întrebarea de ce să mai ceri ceva fără de a cărui existență legea își încheie hegemonia, se autodesființează. De la sine, echitatea se confundă cu legea. Al. 4 ia din puterile judecătorului ceea ce doar statul, organele cu putere de hotărâre peste toate capetele și sufletele pot avea: „… dispoziții general obligatorii…”. Deci doar particular și doar personal sau pentru un număr restrâns de persoane. Deși sunt destule hotărâri judecătorești care au împins dreptatea unuia până la dreptatea tuturor.
Art. 6 să-mi permiteți combaterea. Optim și previzibil nu sunt atuurile proceselor românești, în ceea ce privește termenul. Durează… cu anii și de obicei justa îndreptare lipsește cu desăvârșire. Din nou echitabilul alături de cele două atribute de optimizare și predictibilitate, puse pe seama unei instanțe pe speze proprii și neinfluențabilă, „… stabilită de lege.”. Peste toate, instanței i se cere să țină seama și să uzeze de „… toate măsurile permise de lege…” (și aici permis și legal intră la același calificativ: legal), cu graba tacticoasă a celerității.
Cu aceeași metodă, „procedatorul” trimite și procesul civil la conformitatea… legii. Dar și judecătorul, care – de parcă nu era menirea sa – are trasate îndatoriri de respectare…. Ca să se… și să se… drepturile și obligațiile părților procesuale. Cele puncte, din aist Art. 7, nu-s decât realizarea, respectiv îndeplinirea. D-am vrut să mai lungesc nițel….
Dintre cele trei din titlu, Art. 8 a fost ales să desemneze egalitatea, o scurtime de enunț, în care, cântărite la fel, se pun chezașe la proces garantatul egal și nediscriminarea.
Cu ochii închiși aș fi spus la fel. N-ar putea un proces civil să fie diferit de unul penal, a cărui pornire este declanșată de cineva, interesat, cineva, de aiurea, cineva, organizație, cineva, autoritate, cineva, instituție publică ori de interes public. Până la…. Cu un…. Ambele influențate de cerere, de apărarea părților. La fel: limite, obiect. Și asemănările, până la a se confunda, din zona penalului sunt evidente. Se poate orice după depunerea pârii. Fie să nu i se mai dea curs, la dorința depunătorului, fie să se renunțe la dreptul pretins – totuși, există prin B.D. o părticică din scenariu, în care poliția se vede nevoită să dea curs reclamației -, ori să se recunoască pretențiile celuilalt, ori amândoi să fie de acord să înceteze procesul, sau să nu se mai folosească căile de atac, sau să nu se mai execute hotărârea. Avem aici parte de o mică… „anarhie”. Dar de aceea este civil, ca să se poată orice, inclusiv să dispună unul, altul sau ambii de drepturile personale. Legal să fie.
