Cenaclul Alexandru Sihleanu – 8 iunie 2024
DRAGOSTEA DE APROAPELE TĂU ȘI DE NATURĂ SUNT DOUĂ COORDANATE ALE VIEȚII PE TERRA
de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 08 iunie, ziua † Sf. Mc. Nicandru și Marcian; Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Costache Florea, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dna Frusina Agheană a fost întâmpinată de cei prezenți, de ziua ei, cu cântec: Mulți ani trăiască!
Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul Epigrame, Ed. Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: „(Hora frăției) În veșmânt de sărbătoare,/ Se încinge hora mare-n sat,/ Se-adună frații cu mic, cu mare,/ Din zori și până pe-nserat.// În Țara Românească și-n Moldova/ Răsună cântecul și-a lui chemare/ Și-n mii de glasuri urcă-n slavă:/ „Veniți, români, la hora mare!”// Noi suntem fiii României,/ Vrăjmașii nu ne pot înfrânge,/ Suntem cu toți stăpânii gliei/ Și-n vene avem același sânge.// Iubirea ne unește și ne cheamă,/ Prin joc, noi am făcut un legământ,/ Suntem frați, avem aceeași mamă,/ Uniți pe veci din lutul țării sfânt!”
Dl Mihai Doina: Pentru rubrica in memoriam prezint o epigramă. Epigrama face parte din creația literară a col. ing. geodez N. Birceanu: „Cu soția în iatac/ Sunt ceva nelămuriri:/ Ea-l provoacă la atac,/ El așteaptă… întăriri!”
Dna Aneta Țâru Dumitreșteanu a lecturat poezia Trubadurului (compoziție proprie): „Te-ai topit zi de zi ca o ceață/ Cu năprasnic dușman te-ai luptat/ Cu dragostea ta pentru viață./ Într-o zi către care-ai plecat.// Ți-ai luat chitara și dragul de ea,/ Să colinzi printre îngeri și stele,/ Să le cânți; în amurguri de-or vrea/ Colinde române din zilele grele.// Va dăinui momentul din cenaclu/ Prin romanța ce ne-ai lăsat-o-n dar./ Romanța aceea compusă de tine/ Și chipul tău de trubadur hoinar.// Vom duce mai departe flacăra nestinsă/ Din cântecele tale pentru neam și țară/ Și în mijloc de masă o candelă aprinsă/ Va face-n viitor durerea să nu doară.”
A continuat lectorul de serviciu dna Floarea Frățilă cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(În vacanță) La umbra unui brad,/ La munte-am stat/ Și m-am simțit din nou/ La școală, elevă-n sat.// Priveam cu drag munții/ Cu crestele înalte/ Și lumea mă-mbrățișa/ cu dragoste la sate.// O lacrimă mi-a căzut neobservată/ Din ochi, pe floarea de mușcată parfumată/ Și bradul bătrân parcă-mi spunea:/ Întoarce-te la sat și stai la umbra mea!// Eu am plecat din sat spre zările albastre,/ Grădina cu flori a suferit și-a plâns./ Cireșul de la geam era-mbrăcat în flori,/ Parfumul lui îl simt și-acum/ Când mă trezesc în zori.// Și cărțile erau îngălbenite/ De vânturi și de ploi erau lovite./ Fântâna de la poartă voia să-mi spună:/ Întoarce-te la sat! Eu vreau să-mi fii stăpână!// Să mergi cu mielușeii și-i adapă/ La izvorul cu salcâmi înfloriți/ Unde veneau, jucându-se, apă să bea/ Și razele de soare îi mângâia!// Sunt fericită că mi-am văzut, iar satul/ Cu brazi înalți și pomi înfloriți/ Și mi-am îmbrățișat, cu drag, vecinii,/ Dar ne privim acum îmbătrâniți.
(Mihai Eminescu) Acum teiul înflorește/ Spre a-mi aminti de el./ Doru-n suflet mi se-aprinde/ Ca și stelele pe cer!// EMINESCU, vocea ta/ Se aude prin văzduh./ Parfumul florilor de tei/ E simbolul dragostei!// Tu spre cer ți-ai luat drumul/ Prea devreme; dar nu ai vrut!/ Un ocean de lacrimi curge/ Azi, pe acel tei înflorit.// Trupul la a ta iubită/ Poate-ntruna l-a zidit/ Și ți-ai găsit fericirea/ În paradisul înflorit.// Când luceafărul se aprinde/ Ne amintim cu același dor,/ Chiar dacă anii au trecut,/ Tu ești tot nemuritor!// Că și stelele se-aprind/ Noaptea și lucesc pe cer,/ Dacă-i fulger și furtună,/ Pânʼ la ziuă toate pier,// Numai tu luceafăr sfânt,/ Ce te-ascunzi după parfumul/ Florilor din al tău tei,/ Ai rămas nemuritor/ Și nu uităm ochii tăi!
(O floare încă nu-i pierdută) O floare încă nu-i pierdută/ În apa mării să o arunci,/ Că marea îi va da puterea/ Și va-nflori, n-ai cum s-o uiți!// Iar pe pământ lasă iubire/ și frumusețea să-i îmbraci,/ Că-n cer îi pleacă doar cuvântul/ Cei care-o știți… să îl urmați!// Am fost crescută la munte,/ Bătută de vânt și ploi,/ Dar am avut o rădăcină/ Care s-a desprins de voi.// Mi-ați luat seva și puterea/ Ca să trăiți voi fericiți,/ Dar Dumnezeu m-a ocrotit,/ Din rădăcini am răsărit.// Chiar dacă vine iarna grea/ Nu are cinʼ să mă-ncălzească./ Stau la geam să înfloresc/ Pentru cei care-i iubesc.// Că va veni o vreme-n care/ Cei nedrepți vă întrebați:/ De ce acum sunt vestejit,/ Oare cu ce am greșit?
(Clipe de neuitat) Cât de fericit eu sunt/ Când pe cer văd că se-aprind/ Steluțele, rând pe rând,/ La fereastra mândrei mele,/ Să-i văd ochii strălucind.// Se-ascundea după perdea,/ Codițele se-mpletesc/ Și ochii aprinși de iubire/ Și acum eu îi privesc!// Pe la poarta ei, târziu,/ Printre pomii înfloriți,/ Trec să-i văd chipul ei drag,/ Cu voal alb acoperit.// Frumosul trup de sirenă/ Ce adorm cu el în gând,/ Simt cum inima se-aprinde,/ În brațe vreau să o strâng!// Când eram copii la școală/ Ne jucam prin munți și văi,/ Știam că inimile noastre/ Se aprind la amândoi.// Anii repede au trecut/ Ca și pasărea în zbor./ Drumurile îndepărtate,/ Nu ne întâlnim prea ușor!// Într-o zi, din întâmplare,/ Într-o gară ne-am privit./ Doar atât ne-am întrebat:/ Unde e dragostea noastră,/ Pe ce drum s-a rătăcit?// Ce frumos era odată,/ Sub cireșul înflorit/ Și acum îi privesc ochii/ Ce cu greu i-am întâlnit!
(Doar umbra a rămas) Pe perna ta de pluș/ E cartea necitită/ La pagina rămasă./ Ce tristă e și-acum/ Și doarme-n patul tău,/ Poate vei mai veni/ La casa ta cu drag/ Unde ai copilărit./ Nu ești de vină tu!/ Destinul ți-a fost scris/ Să pleci în țări străine,/ Crezând în al tău vis./ Gândul s-a-ndeplinit,/Acum ești mămică,/ E tot ce ți-ai dorit!/ Dar cartea te așteaptă/ Până va fi citită,/ Păpușa și ea plânge/ Cu care te jucai,/ Crezând că ea-ți vorbește,/ Iar tu o dezmierdai!/ Din lanțul de iubire,/ O za ce s-a desprins/ E rodul dragostei,/ Învingător mereu/ Și marele sportiv/ E bradul care crește/ De zi cu zi la geam,/ Aceasta-i bucuria/ Pe care vi-o doream!
(Călțunașul) Călțunașul, floare rară,/ Chiar dacă tu ești micuț,/ Parfumezi grădinile/ Unde-ncep iubirile.// cu călțunașul, fetițele/ Împletesc codițele/ Și în nopțile cu lună/ Pe cap ele-și pun cunună.// Și iubitul lor să fie/ Frumos ca florile-n câmpie,/ Ochii albaștri violeți/ Ca și razele de soare,/ În vraja lor să te pierzi,/ Ai dori mereu să-i vezi.// Dacă aș putea să răsădesc/ Și-n grădina raiului./ Ca pe stele să-i aprind,/ Grădina veșnic luminând.// Dar parfumul lor nu ține/ Doar până îți declari iubire/ Și încet, încet se pierde/ Ca un vis într-o poveste.// Și adormi cu el în gând,/ Ochii albaștri vin curând,/ Dar nu mai e așteptat/ Călțunașul parfumat.
(Părinții sunt cele mai prețioase comori) Nimic nu e mai sfânt/ Când spui cuvântul TATĂ,/ Nu poți uita nicicând/ Când el intra pe poartă.// Când ochii ți-i privea/ Pleca cu tine-n gând./ Oglinda lui erai/ Și darul cel mai sfânt.// Dar după o vreme,/ Suntem predestinați/ Să mergem pe alt drum/ De Dumnezeu chemați.// Acolo sus la stel,/ Când astrele se unesc,/ Tu ești oglinda lui/ Și veșnic te privesc.// O, suflet drag și blând/ Ți-au dăruit părinții,/ Tot ce a fost mai sfânt/ Dragostea sufletească/ Și ochii lăcrimând.
(Lacrimă de mir) De-aș putea, în toiul nopții/ Iute aș fura o stea/ Să-ți împletesc coroniță,/ Astăzi, chiar de ziua ta.// Uite, lacrima ce curge/ Fără ca să ai durere./ De ce oare?… Cui se plânge/ Până ce lacrima-i piere.// Of, Doamne… câtă durere/ Să vezi lacrimi pe obraz./ Nu are cine să le șteargă/ La durere și necaz.// Noaptea-i rece, ziua tristă,/ Foamea vine, vrei, nu vrei./ Unde-s zilele senine,/ Să nu mai plângă ochii tăi?// Uite lacrima cum curge/ La copil nevinovat./ Cine-i spune o vorbă dulce,/ Că nimeni nu a întrebat?// Zestrea-i este frumusețea,/ Inocența de copil./ Oare noaptea, când se culcă,/ Cine-o strânge la sân?// Cine-i dă sărutu-n zori/ Și o spală pe ochișori,/ Să nu mai fie tristă/ Că nu are ajutor?// Lacrimile tale, înger,/ Aș dori să le fac Mir,/ Să nu mai curgă la nimeni,/ Doar zâmbet, soare și senin!// Sărut lacrima ce curge/ Pe obrazul însetat/ De dor și de mângâiere,/ Of, copil nevinovat!!// Ridică ochii către cer/ Că acolo sus privește/ Iisus care te iubește!
Dna Floarea Frățilă, lectorul de astăzi, se dovedește încă o dată un spirit sensibil, care „cântă” în grupajul de poezii prezentat dragostea de satul natal, bucuria revederii satului copilăriei, dragostea față de fiica sa plecată pe meleaguri străine, dragostea față de natură, floarea simbol al iubirii nu este pierdută, se regenerează din rădăcini, „călțunașul parfumat”, „luna”, „ochii albaștri”, nostalgia „clipelor de neuitat” din inocența tinereții, „părinții… prețioase comori”. Sunt de subliniat omagiul Luceafărului poeziei românești Mihai Eminescu și versurile din „Lacrima de mir” închinate Zilei Copilului. Felicitări!
„Poezia este oglinda sufletului poetului! Lectorul de astăzi este un poet sensibil, talentat, plin de imaginație și entuziasm creator. Momentul de astăzi m-a cucerit. Astăzi poeta ne-a ajutat să ne întâlnim cu latura plăcută și frumoasă a sentimentelor D-sale. Poezia marca Frățilă o divulgă: doamna este o veșnică îndrăgostită: de satul natal, ca o româncă adevărată, de natură, de flori, de parfumul florilor, ca fiecare poet sensibil. O mare bucurie o cuprinde când își revede satul copilăriei. Fiecare din poeziile D-sale nu pot fi decât diamante în stare pură. Cu o șlefuire corespunzătoare aceste poezii pot deveni adevărate bijuterii literare. În poezia dedicată lui Mihai Eminescu dna Frățilă folosește momentul prezent, înflorirea teiului, amintind pe care îl apreciază enorm, deslușind în parfumul florilor de tei simbolul dragostei. Plecarea lui prea devreme dintre noi face să curgă un ocean de lacrimi pe teiul lui Eminescu din Copou. Citez: „Chiar dacă anii au trecut,/ Tu ești tot nemuritor!” Motivul „florilor” îl întâlnim foarte des în poeziile dnei Frățilă și nu e întâmplător. Poeta este tot o… Floarea. D-sa e convinsă că numai cei răi și nedrepți se vestejesc, adică pier; cei buni și frumoși, comparați cu câte o floare, nu pier, adică nu vor fi uitați… deoarece floarea răsare iar din rădăcină. Poeta nu uită fericirea din anii copilăriei. Umbra nostalgiei revederii lucrurilor din copilărie dezvăluie regretul pentru viața prea repede trecută, dar poeta e convinsă că dragostea este mereu învingătoare, cum este și bradul care crește la geam. Poeta este mulțumită pentru bucuria oferită celor dragi. Chiar și în vis poeta include flori, flori rare, „călțunași” micuți și parfumați. Dar când în vise apar ochii albaștri ai iubitului, aceștia înlocuiesc „călțunașii parfumați”. Poezia Părinții sunt cele mai prețioase comori mă surprinde tare mult. Este prima poezie, întâlnită de mine, dedicată tatălui. Ochii copilului devin oglinda tatălui „Și darul cel mai sfânt” pentru dragostea părintească primită. Poezia Lacrimă de mir este închinată Zilei Copilului și prezintă situația unui copil rămas singur pe lume, fără ajutorul familiei, fără adăpost, înfometat și înghețat. Tristețea și lacrimile copilului au emoționat-o pe dna Frățilă, iar D-sa pe noi, cei care au ascultat-o lecturând. Poeta vede un înger în persoana acestui nevinovat copil și dorește să îl ajute să nu mai plângă și să nu mai fie trist. Finalul poeziei cuprinde urarea dnei Frățilă pentru sărbătoarea Ziua Copilului: „Lacrimile tale… Să nu mai curgă la nimeni,/ Doar zâmbet, soare și senin!” Ce bine ar fi! Rog pe Dumnezeu să vă mențină cu putere creatoare și imaginație roditoare!” (Mihai Doina)
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat un grupaj de opt poezii în care, așa cum a precizat și antevorbitorul meu, motivul florii este arhi prezent, la fel și verbul a înflori. Din versurile citite reiese nu numai sensibilitatea autoarei, dar și atașamentul față de figura lui Mihai Eminescu. Așa cum ne-a obișnuit și cu alte ocazii, dna Floarea Frățilă se raportează ca sursă de inspirație la relația caldă, foarte strânsă a dumneaei cu fiica sa. Acest lucru este evident și reiese din poezia Doar umbra a rămas. Constat un progres cu fiecare nouă lectură, autoarea reușind să creeze imagini poetice cu ajutorul utilizării figurilor de stil. Versurile abundă în epitete și metafore. Sunt de părere că anumite tipuri de poezii, în ceea ce privește tematica și motivele abordate, nu pot fi create decât de o reprezentantă a sexului frumos. O felicit și îi doresc un viitor strălucit!” (Cristi Rusin)
„Prima poezie În vacanță evocă copilăria, „vârsta de aur”, care trăiește mereu în sufletul poetic, care revine cu nostalgie, cu toate elementele ce constituie spațiul mirific al satului natal în care a trăit primii ani de viață. Acest ținut de basm care oferă bucurie și fericire. Poezia sugerează că s-ar preta la o interpretare muzicală în care primele două strofe să considere refrenul. Este lăudabilă creația d-nei Frățilă Mihai Eminescu și prezentată în cenaclu. Evocarea lui Eminescu în acest moment comemorat (135 de ani de la moarte) este cel mai frumos omagiu adus geniului românesc inegalabil. Poezia place deoarece include toate elementele ce constituie cadrul liric specific eminescian. Apreciez această poezie căci redă o foarte sinceră dragoste față de marele poet. Îmi place mesajul poetic din poezia O floare încă nu-i pierdută pentru că prezintă o floare ce se regenerează, ea fiind un simbol al iubirii. Și aici este evidentă dragostea de natură dobândită în anii copilăriei. Poezia Clipe de neuitat redă dragostea inocentă din anii tineri subliniind, încă o dată, că iubirea înfrumusețează lumea. Cuplurile se întâlnesc în spațiu și în timp și refac frumoasa poveste de iubire. E dureros de frumoasă poezia Doar umbra a rămas, deoarece redă iubirea pentru fiica dragă pierdută în lume, cu multă gingășie și sensibilitate. În poezia Călțunașul doamna poetă închină un imn naturii. Ultima poezie Lacrimă de mir subliniază iubirea familială ca sursă a fericirii. Ea este împlinire, bucurie, împlinire perpetuă.” (Ecaterina Chifu)
„Doamna Floarea Frățilă căruia îi descifrez numele ca frăția florilor „ludi florai”. Deoarece a renăscut darul versificării, poeziile au versurile ușoare, care se cheamă unele pe altele. M-a cucerit poezia Clipe de neuitat, mai ales că imaginea care o însoțește este încântătoare. Nu sunt sigur dacă fata sărută băiatul sau îl miroase. Dna Floarea Frățilă ne-a încântat, felicitări! Să ne trăiască!” (Dan Zanfirescu)
„Suntem în luna iunie când Luceafărul poeziei românești Mihai Eminescu a plecat la ceruri, ala că îmi încep comentariul cu poezia Mihai Eminescu, considerând că lectorul de astăzi a fost bine inspirat. Dna Floarea Frățilă își imaginează creând aceste versuri că se află în fața teiului lui Eminescu din Copou, Iași. Din versuri reiese că autoarea îl vede acolo pe poet și se adresează în mod direct: „EMINESCU, vocea ta/ Se aude prin văzduh… Tu spre cer ți-ai luat drumul/ Prea devreme;” Poeziile audiate astăzi în cadrul Cenaclului Alexandru Sihleanu au o structură alambicată, un amestec de poezie clasică cu poezie în vers alb. În poezia Clipe de neuitat autoarea își reamintește de o iubire din tinerețe, sub stare de nostalgie făcându-și în mod direct un portret de fată îndrăgostită. Amintiri dragi cu fiica d-ei îi inspiră versurile din poezia Doar umbra a rămas, în care reflectă starea de dor față de aceasta în momentele de singurătate: „Pe perna ta de pluș/ E cartea necitită/ La pagina rămasă… Păpușa și ea plânge? Cu care te jucai.” Felicitări doamnei pentru că poezia este plină de sentimente și idei!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Lectorul de astăzi a venit cu un buchet de poezie florală care merg la suflet și îți creează o stare de bucurie lăuntrică. Îi mulțumim pentru ziua de astăzi deosebit de frumoasă datorită prezenței dânsei cu multe bunătăți literare. Îi mulțumim și o mai așteptăm. Felicitări!” (Adrian Câmpeanu)
„Universul poetic al dnei Floarea Frățilă se desfășoară sub semnul vieții care trece: copilărie, tinerețe, bătrânețe. În prima poezie, În vacanță este vorba despre nostalgia locurilor natale, a copilăriei. Motivul tinereții îl găsim în Clipe de neuitat unde este evocată prima iubire. M-a impresionat foarte mult poezia Doar umbra a rămas dedicată fiicei. Motivul copilăriei îl regăsim și în Lacrima de mir, Doar umbra a rămas. În poezia O floare încă nu-i pierdută este reprezentată dna Floarea Frățilă. O felicit pe doamna pentru ceea ce ne-a prezentat astăzi și pe viitor aștept de la dumneaei o carte.” (Adriana Plugaru)
„Ce-aș mai putea spune despre poeziile dnei Floarea Frățilă când au vorbit ceilalți colegi despre ele? Nu-mi rămâne decât să vă spun că poeziile dânsei m-au cucerit, în aceste poezii i se simte propriu său suflet ce ne vorbește cu gingășie despre iubirea de natură, părinte, despre iubitul nostru poet nemuritor Mihai Eminescu. Mi-au pătruns inima versurile poeziei Lacrimă de mir, tristețea se îmbină cu dragostea sufletului de mamă pentru un copil necăjit, sigur, cum spun versurile: „Of, Doamne… câtă durere/ Să vezi lacrimi pe obraz./ Nu are cine să le șteargă/ La durere și necaz.” Doamna Floarea vă felicit pentru puterea cuvântului și dăruirea pură a sufletului în aceste minunate versuri. Azi ne-ați emoționat enorm, prea multe sentimente într-o singură inimă… dăruind-ne la fiecare un colț din rai, un colț din inima dumneavoastră, sunteți minunată, felicitări și mult succes în continuare, aștept cu nerăbdare cartea dv. de poezii.” (Frusina Agheană)
Sâmbătă, 15 iunie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Mihail Constantinescu. Vă așteptăm, cu drag!
