CulturăSpații culturale

Spații culturale nr. 94 (7)

Ștefan DINCESCU

ELEGIA A XXX-A
sau „NOTARUL MASTERS DIN SPOON RIVER”

In memoriam
MARIN SORESCU

Insomniac al bătrâneții calde, timpurii, îngroapă-mă,
privighetoare de Bacău, în duioșia-ți parfumată!… Ferestrele
din cea mai strâmtă lume, tu, surâzând, deschide-mi-le,
surioară!… Azvârle-mi florilegiile într-o râpă, la Finca Vigia,
când căcădara și potârnichile îți pomădează primăvara.

Cu pitulicile ieșind la drumul mare o gureșă
livadă fie-mi casa, când fiul îți ucide pețitorii
și când din gură zelatorii îți beau luminile cu paiul,
când ploaia își sărută amintirile impii, când teii,
înflorind, și-aud mireasma cum oxidează-n cafenele.
Acolo versul dă cu rânza într-o rimă, iar rima
dă cu oiștea într-un rondel. „Nu-i stoarsa liră
samovar stricat?…” „Iluminatule mâlos, ce nașpa!…”

Ritos trecând pe „scurtul pod de bârne”,
mekkașul îți pictase măgărușii cu lipărul suavelor
zambile. Nu-ți dăruise, drept chirie, urciorul
de mărgăritar?… „Cântați: nimic din ce e nobil,
suav și dulce n-a murit.”

Ce timpuri dezlânate-mi roboteau în moară!…
Nu se umfla, ca o bășică de bețiv, delirul inspirațiilor
fezandate?… Ce line cazne mi-au încins pumnalul
așa cum plita se încinge când bate-n ea
văpaia cu arcușul?… Ce răzvrătire nu-i pisoar?…
Pe unde umblă saltimbancii înțepeniți
(pardon!…) în marmelada legii?…

„Frumoasă fui și tare mi-s frumoasă ca verdele
păun de mescalină!…”, unde-am citit, îți amintești,
puțică, aceste baliverne tandre ca mieunatul mâței
pe acoperiș?!… Într-un closet din piața Campo dei Fiori,

pe-o ușă spartă, pe un zid olmec, pe jaguarul
din La Venta?… Pe-acel jugastru din Craiova?…
Din Santa Fé?… Din Parcul Romanescu?…

„Să fii o sabie trăind din opoziții!…”, cine mi-a stors,
în gât, corasla acestei propoziții dehiscente?… Pe cine
iscăli – cu ruj de buze, la Scopia – dumnezeirea?…
O moarte își tocise prășitoarea prășind bujorii străzii
Caminito. Voi cui i-ați dat pojarul Mona Lisei
decorticându-se în piața din La Boca,
voi, retiarilor, urlând pân’ vă plesneau,
între vitralii, pomelnicele sângerii?!…
Și unde-i pistruiata amăruie, studenta cu crăcanele
de-un stânjen și țâțele depănușate de trupeții cu buletin
de Montparnasse?… Și unde-i Cleo Domozină?… La Scopia,
magiun, sub roțile unei mașini?… Olteancă oacheșă,
o liceană, Ioana Olaru unde-i, Ava, sorbind din sticlă
Verde de Paris, când preotul Răzgabără bădădăia
prin șanț, când preoteasa îl căra, cu tărăboanța,
într-un șopron cu picheri și purcei.

Și unde-i Tiolin, muiercea, dosind cuțitul la ciorap,
mierlind-o, Dumnezeule, pe-acolo, pe Desnățui,
cu scăfârlia destrămată sub maiul altui jarcalete?!…
Și unde-i curvărețul Pârciu, jucându-și hora
cu șuriu-n dinți?… Nu el își cheltui bojocii
în sanatorii, prin closete, fumându-și
„Mărășeștile”, „Carpații”, puțind a târfă
răsplătită c-o strachină de bolbotine?…

„Dar unde sunt zăpezile de altădată?…” De când
au năpădit colina notarul Masters din Spoon River,
trombonul Whitman, clopotarul Poe, certându-se
cu Mister Nevermore?… Ce hărmălaie de relații,
de meme, de pelticării!… Cin’ mi-a spălat
destinul pe picioare cu apă chioară,
nu cu mir, și-apoi cu pletele m-a șters,
scatiilor cântându-le „Ave Maria”?…

Ce grase-ntunecimi răscoc în suflet!… Ce înțeles
să-ți dau, vorbire cu mădulare decimate?!… Sub clopul
fanteziei leșinând, cine-mi traduce moartea-ntr-o
șaradă?… Cine-mi împușcă Saturnalia în ceafă
la Finca Vigia, bădie?!… De-acum, tempestelor
impii, voi lăstări la subțioara voastră, acolo
unde stelnițele și păduchii ospătărie
și-au deschis, acolo unde margaretele
și macii, narcisele și guguștiucii
își pârpălesc blazoanele
sub felinarul acelui Diogene
șlefuit cu biciul.

„Dar unde sunt zăpezile de altădată?…”
Acolo manglitorul, în celulă, își strânge dinții risipiți
în paie. Acolo umblă șobolanul ca episcopul

printr-o dieceză. „Aci nu-i loc de râs vreodată”,
deci „vă rugați s-avem de Sus iertare”!…

Și iată-mă, smintitule,-n genunchi!… La pragul
tău de milă, de cruțare bolește zidul meu de silă,
de uitare. Retează-mi, Doamne, țara hărăzită
din ostenitul veacului capan de manechine,
prin care umblă șulfele cu covrigei în coadă!…
„În vârfu-acestui stâlp aștept Cuvântul.
Se va rosti?… Ori sunt sortit, ca vântul, să fac
zadarnic gesturi de-nviere?…” Dă-mi, Doamne,
ceasul lebedelor negre să-mi întremez
gâlceava cu căința, să-mi vindec plăgile
crescând, buluc, din stele!… Cine-mi
extirpă muschetarii din Bănie, Doamne?!…
Cine-mi sudează sicofanții cu sicarii?…

Vom trece, părințele, vămi și fluvii, vom poposi
într-un iglu, acolo unde focile și pinguinii vor ospăta
la cina noastră, acolo unde urșii, retirații, primi-vor
„Colindița”, „Capra”, „Ursul”, când într-o piață
decrețeii vor auzi rafalele de AKM, când oamenii
de bine, reșapații, de la tribună își pompează
udul peste portretele într-o ureche, când
sângele grăiește sânge, când crima
se declară fată mare, când inspirația
atârnă într-un brăduț cu colindeți,
când sapă sobolii, în temelii,
cântări cu piei de vulpe fulardată!…


JURNAL DIN NOAPTE [80]

E vremea să închidem panorama asta,
în care s-au sfințit ghijoagele și carcaleții,
în care înflorește inocența în gunoaie,
în care urlă căpușarii și moleții!…

E vremea să închidem panarama asta,
în care ne strivirăm inspirația și traiul,
în care fată rugăciunea în gunoaie,
în care Linos iscălește imnurile cu vătraiul!…

E vremea să închidem coșmelia asta,
în care veacul decorează putregaiul,
în care delirează filomela în gunoaie,
în care Nero și-a triplat incendiile și alaiul!…

E vremea să închidem ușa asta,
prin care au intrat toți orcii în oglindă,
pe care s-au semnat toltecii cu satârul,
prostindu-ne c-o proaspătă colindă!…

E vremea să închidem cărțulia asta,
pe care a sluțit-o Solomon cu bișnițarii,
pe care au bătut-o în piroane policrome

toți tablagiii, cârtițele, sifonarii!…

E vremea să închidem scena asta,
pe care dolca Salomeei, faină, se crăcește,
pe care cizmele își etalează timpurie casta,
pe care viitorul hemiplegic o stuchește!…

E vremea să închidem cina asta,
în care investește Domnul câțiva firfirici,
în care veacul și-a stocat năpasta,
în care în sinistre drăgăstoase te dedici!…

E vremea să închidem balamucul asta,
pe care îl prășiră damblagiii, securiștii,
pe care îl cântară pe țambalul idiot
bârcarii, butimanii, cabaliștii!…

E vremea să închidem harfele în tuci,
pe care le zgâmșiră găozarii și năvlegii,
pe care le schimbară în rochițe de lăptuci
sicarii Moirei, cioflingarii legii.


Aura CREIȚARU

PEISAJ PRINTRE GENE

Picură printre genele dimineţii
amintirile zilei trecute,
franjuri taie în felii subţiri
aburii ceţii de deasupra mării
Ambarcaţiuni de toate calibrele
împart tangaje între ele

Memoria lui Publius Ovidius Naso
îşi descarcă undele în poeme
purtătoare de emoţii seculare,
în zarea unde marea şi plaja
primesc trupuri aproape nude

Soarele desfată darnic voioşia de toate vârstele
Briza îmi vântură filele cu poeme neterminate…

Mă trezeşte din visare un elicopter
defilând reclame
În stabilopozi lovesc din nou talazuri
mimând un fel de ecou al tunurilor din zare,
nu departe de orizonturi, e războiul în toi

Încă ademenitoare azi, marea e
legănarea adâncului până deasupra valurilor –
la geamandura-metronom
a inimilor Pământului


Camelia Manuela SAVA

Al doilea văl

Capitolul 13 – Vlad

Dora se simțea rău după ceremonia de oficiere a căsătoriei civile în sala de festivități a Primăriei. Printre zâmbete, urări, flori, șampanie și cadouri, simțea că se învârte pământul mai repede și o piroteală punea stăpânire pe mintea ei. După masa de la restaurant și plecarea invitaților, a rămas cu Dan în apartamentul părinților lui. Nu mai avea libertatea da la casa părintească, unde putea să citească sub nucul bătrân, lenevind ore în șir pe canapea la umbră, nu mai putea să privească bradul de la stradă, mândru în orice anotimp. Socrii se purtau frumos, o răsfățau, încercând să o facă să se simtă bine. Erau discreți și îi lăsau pe tinerii însurăței să se desfășoare în largul lor. Dora ar fi vrut să plece câteva zile, la munte, la mare, nu conta, fiindcă își dorea să se acomodeze unul cu altul, dar după vreo patru zile, Dan a plecat într-o aplicație cu unitatea lui, așa că ea a rămas singură cu socrii, a început școala, a avut de înfruntat o perioadă grea – a începutul de carieră didactică, dar și de nevastă tânără. Fiindcă starea de rău a persistat, a fost nevoită să meargă la medicul de familie, apoi la analize. Erau bune. Dar a simțit că e cazul să își facă și un test de sarcină. Două linii colorate arătau un rezultat pozitiv pe dispozitivul alb. Așa a aflat că e gravidă. Că va fi în curând mamă. Dan a fost extrem de fericit când a aflat. Era cuprins de euforie!
-Dora, când vin acasă, mergem al ginecolog să faci o ecografie, să îmi văd pruncul. Apoi mergem și la biserică, pentru cununia noastră religioasă, vreau să fiți protejați amândoi, știu cât contează pentru tine acest aspect. Dumnezeu să ne binecuvânteze căsnicia! Te iubesc!
-Și eu te iubesc! Așa vom face!
-Aștept să te sărut dulce! Și să simt inimioara care a apărut în viața noastră!
Mergi să îți alegi o rochie de mireasă, iar eu voi îmbrăca uniforma de gală. Voi fi un mire extrem de fericit!
Dar viața nu e așa cum crezi că ar trebui să fie… cu „și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…”
Într-o dimineață de octombrie, Dora s-a trezit speriată, visase ceva urât, o mână neagră ivită dintr-o vază o trăgea înspre ea, o înfășurase cu totul, îi apăsa burtica goală… a observat că lenjeria era pătată de sânge… nu avea nicio durere, niciun semn că ceva se întâmplase rău… a alarmat-o pe soacra sa care a sunat la salvare. Mașina roșie a venit imediat, a luat-o și a dus-o la urgențe. Acolo a aflat că fătul s-a oprit în evoluție. Din ce motive? Nimeni nu i-a dat nicio explicație serioasă… medicul ginecolog a mormăit că mdeh… se mai întâmplă… e ceva hormonal, organismul nu recunoaște noua viață plămădită și atunci nu o hrănește… noua celulă se oprește pur și simplu să evolueze…
A suferit enorm… a plâns… Dan a căzut în extrema cealaltă… era nefericit, abătut, morocănos… a lovit cu pumnii în pereți… medicul a încurajat-o pe Dora:
-Ești tânără, o să ai alți copii. Bine că ai aflat că poți rămâne însărcinată. Nu ești prima femeie care pățește așa!
Nunta s-a făcut așa cum plănuiseră în noiembrie, cu invitați puțini, într-o zi cu frunze cald colorate, cu soare palid dar prietenos. Dora nu a ales rochie, ci un costum deux pièces alb strălucitor. Era frumoasă și distinsă. O mireasă fără trenă, dar cu mii de speranțe pe altarul familiei. Dan era sobru și elegant, în uniforma militară care îi dădea prestanța unui șef de trib.
Au urmat trei ani în care Dora a făcut tot posibilul să se perfecționeze – a dat primul grad didactic, definitivatul. A fost un examen greu, dat cu profesorii săi de la Universitate. I-a plăcut atmosfera, și-a regăsit colegele. S-a bucurat. Se încheia o perioadă a noviciatului, în care învățase mult, se străduise din răsputeri să își facă un nume, muncea câte 8-9 ore pe zi, ca să nu se lasă pradă gândurilor, nefericirii de a nu fi mamă.
În timpul examenului se simțea obosită, avea grețuri – putea să fie o speranță. Atunci s-a gândit că e posibil să fie din nou gravidă, că acum e șansa ei de a fi împlinită. A sunat-o pe nașa care a mers cu ea la un cabinet medical. A avut parte acum de o colaborare productivă – medicul cu multă experiență și răbdare i-a explicat ce parcurs are de urmat – analize, ecografii, tratamente. A respectat întrutotul ce i s-a spus, mai ales că Dan era vigilent și făcea în așa fel încât să nu se abată niciun milimetru de la sfaturile primite. Trimestru după trimestru, Dora a căpătat alte forme – mai întâi a vomitat, nesuportând mirosurile speciale – de ceapă sau de parfum, a luat proporții, cântarul fiind depășit cu multe kg, dar scopul scuză mijloacele. A stat liniștită ultimele două luni când s-a îngreunat – Dan o ajuta să se îmbrace, să se încalțe. Se mutaseră în apartamentul lor, aveau independența spațiului – Dora se ocupase de decorat, de mobilier, de așezat lucrurile. Era la casa ei acum, așteptând un nou locatar.
Vlad.
Un pumn mic boțit de carne, cu păr pleșuv, înfășurat în cârpe albe, arăta ca o pâine scoasă din cuptor. Plângea
de foame și dormea. Dormea și mânca. A adus o bucurie nebănuită până atunci de Dora – grija că e sănătos, că mănâncă, se asigura să fie întreg, să fie schimbat la timp sau spălat cum trebuie, să meargă, să vorbească, să nu se lovească, să fie un copil normal. Responsabilitatea de mamă înseamnă pândă, încordare, atenție – mama e acel vânător cu simțurile ascuțite la maxim. Ea e prima care aude, vede, simte schimbările zi de zi prin care pumnul acela mic de carne se transformă într-un om. Mama înseamnă dragoste. Grijă. Suflet.
Vlad a crescut repede, prea repede gândea Dora. Și universul îl avea în centru pe el.
Vlad era un dar de la Dumnezeu – ea fusese binecuvântată să-i fie mamă.

Dragii mei părinți,
Vă scriu din dorința de a vă spune că sunt recunoscător pentru tot ceea ce faceți pentru mine.
Încep acest Jurnal – e martie și aș vrea să fie un cadou pentru mama de ziua ei.
Vă iubesc MULT,
Vlad

Dragă Jurnalule,
Azi, 10 martie 2020, ne-au anunțat la școală că mâine vom sta acasă. Ce o fi asta? În mijlocul săptămânii? Nici mama nu știe să-mi dea un răspuns clar. Se eschivează.

Dragă Jurnalule,
Azi, 11 martie 2020, miercuri, stăm acasă. Nici mama nu a mers la liceul ei. Ne vom întoarce probabil luni și vom recupera operele pierdute.

Dragul meu Jurnal,
15 martie 2020, duminică, ora 18,00
Mama a ieșit afară să ducă gunoiul la ghenă. Mai bine mă duceam eu, dar a preferat ea să iasă din casă. Nu știu de ce întârzie. Îmi fac griji pentru ea.

15 martie 2020, ora 21,00
Revin aici – sunt speriat: mama a fost lovită de o mașină în cartier, printre blocuri. A fost dusă cu salvarea la spital. O vor opera de urgență. Sunt foarte speriat.

Dragă Jurnalule,
16 martie 2020, luni, ora 9,00
Mama e în operație de câteva ore bune – tata e la spital, așteaptă pe hol. Eu am rămas acasă, deși am insistat să mă ia și pe mine cu el. Nu a vrut. Nu am putut dormi. Am mai ațipit câteva minute pe canapea în sufragerie. Va veni bunicul să mă duc și eu la spital. Poate o voi revedea pe mama. Doamne, te rog, nu o lăsa să moară!

16 martie, ora 16,00
Abia am putut să intru trei minute în rezerva ei. Îmbrăcat cu un halat albastru și cu botoși în picioare. Mama e la ATI, e intubată, a rezistat intervenției – următoarele 48 de ore sunt critice.
Te rog, Doamne, salveaz-o!

17 martie 2020, marți
Doar tata mai poate sta la spital – e nedormit, e aproape epuizat, dar nu vrea să vină acasă. Pe mine și pe bunici nu ne mai primesc. Așteptăm vești.
Nu mai mergem la școală – se întrerup cursurile până la sfârșitul lunii. Nu știu ce să zic…
M-aș bucura dacă mama ar fi sănătoasă!

18 martie 2020, miercuri
Mama a trecut de perioada critică – va fi în comă indusă pentru a se reface. Poate e mai bine așa… Sper, Doamne, că îmi auzi rugăciunile!
Tata a venit acasă – e mai liniștit.

20 martie 2020, vineri
Medicii se pronunță – mama va avea șanse de supraviețuire. Tata a fost chemat la poliție – cred că are legătură cu accidentul.
Sunt bucuros de această veste – dacă aș avea cum, așa vrea să-i spun mamei că o iubesc. Însă nu am posibilitatea să mă mai duc în vizită.

24 martie 2020, marți
Situația de urgență e nașpa – trebuie să stăm în casă. Nu avem voie pe străzi, la plimbare, la cumpărături. Bunicii m-au luat la ei. E mai bine pentru toată lumea. Tata pleacă la serviciu și are un program prelungit. A considerat că sunt în siguranță cu ei. Ne-a aprovizionat cu tot ce a fost nevoie. Oricum, bunica are cămara plină – compoturi, zacuscă, dulceață, murături, siropuri, miere, ceaiuri, legume și fructe.

25 martie 2020, miercuri
Mama nu respiră singură, e conectată la aparate, dar e în afara oricărei complicații. Ne-a sunat domnul doctor care a salvat-o. Ali și numai știu cum, nu am reținut, mai avea un nume complicat… Mama este stabilă, iar el va face tot ce îi stă în puteri să o facă bine. Azi e o veste bună! Bunica se roagă neîncetat. Maicii Domnului trebuie să i se facă milă de noi!

27 martie 2020, vineri
La școală nu mergem, am făcut teme și portofolii. Am comunicat pe un grup de whatsapp cu doamna dirigintă. Ne descurcăm cum putem.
Mama e în aceeași situație – tot intubată.

30 martie 2020, luni
Luna martie se apropie de final. Lumea s-a schimbat: mama e tot în spital, situația de urgență ține oamenii în case. Avem obligația să purtăm mască peste nas și gură. Bunicul nu a găsit decât câteva la farmacie, erau foarte scumpe. Bunica a încercat să confecționeze unele din pânză. Tata ne-a mai aprovizionat. Mi-a adus mie o mască de pânză cu tricolorul pe ea. Sunt foarte mândru de ea.

1 aprilie 2020, miercuri
Nu am avut chef de glume azi. Colegii mei îmi trimit pe telefon tot felul de filmulețe haioase, de capcane glumețe. Mie nu-mi arde de nimic. Mama e tot în spital – Ali ne sună zilnic să ne dea detalii despre starea ei. E mutată într-o rezervă, este îngrijită bine.

3 aprilie 2020, vineri
Bunica ține post și se roagă. Avem aceeași dorință comună – să se facă mama bine.

5 aprilie 2020, duminica
Tata e plecat din loc în loc. L-au chemat fiindcă armata e pe străzi și păzește anumite orașe sau comune carantinate. Dacă mă uit la televizor, toate știrile se rezumă la morți, bolnavi de Covid – o boală nouă molipsitoare. Acesta este motivul pentru care nu facem școală.
Spitalul Județean are anumite restricții – a primit bolnavi de Covid.
Lumea întreagă are această mare problemă – pandemia. S-a răspândit acest virus și au murit oameni. Italia, America, Spania, Marea Britanie – au deja zeci de mii de morți. O fi ca o gripă? Îmi pare rău să aud că mor oameni. Numai mama să nu moară!

7 aprilie 2020, marți
Ali ne spune că mama se recuperează. Sunt bucuros că ne sună și ne ține la curent. E puternică. Știu că va reuși!
Și tata mă sună sau îmi dă mesaj în fiecare seară. El își face datoria. Sunt mândru de el.

10 aprilie 2020, vineri
Nu am voie să ies să mă întâlnesc cu prietenii mei, la antrenamente nu mai mergem deocamdată. Singurul lucru pe care îl pot face e să-l plimb pe Tommy. Oricum, ne jucăm, alergăm în curte, îl periez și îl dresez cu o minge. E un cățel minunat. Nu știu ce m-aș face fără el.

11 aprilie 2020, sâmbătă
Ali a venit în vizită. Nu am mai cunoscut un medic străin până acum. E din Turcia, dar vorbește foarte bine românește. Bunicul a stat de vorbă și se pare că s-au împrietenit. Bunica l-a servit cu baclavaua făcută chiar de ea. E delicioasă.

12 aprilie 2020 – Floriile, duminică
Ali l-a luat pe bunicul să o vadă pe mama. Deși spitalul e full și nu primesc vizitatori. Dar fiindcă e ziua bunicului (îl cheamă Florin), doctorul l-a luat cu el în vizită. Nu a stat mult – vreo două minute, dar e suficient. Mi-a povestit că mama arată bine – e slăbită, dar pare să fie bine îngrijită. A fost o zi minunată să știu că bunicul a primit acest cadou de la Ali.

18 aprilie 2020, sâmbătă
Știrile la televizor sunt în continuare îngrozitoare. Aud tangențial, căci bunicul stă cu ochii lipiți și urechile ciulite, schimbă canalele, dar e tot una!
Nu am mers la școală – am făcut lecții cum am putut fiecare. Am pierdut firul logic al cursurilor din sala de clasă. E ciudat ceea ce se întâmplă. Trăiesc cu speranța că mama va veni acasă curând, că vom avea viața normală de la începutul lunii martie.
Bunica nu a putut să asiste la slujba deniilor – la biserică nu primesc pe nimeni, nici la cimitir bunica nu a putut merge să aprindă lumânări la mormântul părinților ei. Sunt închise bisericile, numai preoții pot face slujba singuri. E straniu. Bunica plânge… însă a făcut pregătiri pentru masa de mâine – cozonac, sarmale, prăjituri, a înroșit ouă. Dar nimic nu mai seamănă cu ceea ce era…

19 aprilie 2020, duminică
Azi e Duminica Paștelui. A venit la masă Ali – e încântat de tot ceea ce a gătit bunica. I-au plăcut sarmalele, am ciocnit ouă roșii.
Din păcate, mama nu e deconectată de la aparate. Nici tata nu a putut veni acasă. Îmi place Ali, dar îmi este dor de părinții mei. Am primit de la Ali o minge de fotbal – a fost drăguț din partea lui. A avut cadouri și pentru bunici – cafea și ceai din Turcia, curmale și rahat turcesc.
Am vorbit la telefon și cu bunicii ceilalți. Mi-au cumpărat haine și adidași noi. Dar le voi primi când se va putea, să ieșim din starea de urgență. Deocamdată se evită întâlnirile, se păstrează distanța – m-au înnebunit cu expresia asta „distanțarea socială”!

22 aprilie 2020, miercuri
Revenim la școală – nu în clasă, ci în mediul online. Vom face lecții pe classroom, pe platforme online, internetul să trăiască!

30 aprilie 2020, joi
A sunat Ali – mama dă semne să se refacă. Dar trebuie să avem răbdare.

1 mai 2020, vineri
E zi liberă – dar e o glumă…
Noroc cu glumele și umorul de pe net care au circulat lunile acestea…
Îl plimb pe Tommy prin cartier. E singurul mod de a simți libertatea.

4 mai 2020, luni
A venit vara. Am reluat antrenamentele în aer liber pe stadion. Mă bucur nespus. Dar va fi greu să intrăm în forma fizică avută înainte de luna martie. Ne dezinfectăm, purtăm măști, dar e bine și așa… măcar putem face mișcare.

8 mai 2020, vineri
Mama e îngrijită de Ali. A fost ferită de o infectare cu noul virus. Tata a venit acasă. Are un concediu de o săptămână. A putut să o viziteze pe mama, dar nu au vorbit. Încă nu e independentă.
Mă simt apropiat în aceste momente de tatăl meu. El e eroul meu. Deși e tăcut, eu înțeleg că suferă. Ne înțelegem din priviri fiind cei mai buni prieteni.

11 mai 2020, luni
Avem o săptămână mai liberă – Școala Altfel. Anul trecut făceam excursii, activități, ateliere, jucam în diverse piese de teatru. Acum suntem în fața laptopului și ne jucăm jocuri video, desenăm, facem tot felul de felicitări sau quizzuri, am editat filmulețe, am jucat șah, am cântat. E o modalitate de a ne adapta. E lejer pentru mine.
Sper ca mama să vină acasă curând.

15 mai 2020, vineri
Am ieșit din starea de urgență prelungită și am intrat în starea de alertă – din lac în puț. Dar acum ne mișcăm mai bine.
Nu mai sunt așa aglomerate magazinele – era o isterie înainte de Paște. Oamenii se băteau pe hârtie igienică, pe alcool medicinal, pe dezinfectanți.
Tata este nevoit să plece în misiune. Mă voi muta din nou cu bunicii. Ei sunt bucuroși să aibă grijă de mine.
Starea de sănătate a mamei se îmbunătățește. Vor să o detubeze. Au trecut două luni deja.

17 mai 2020, duminică
Tata a plecat în nordul țării. A fost în vizită la mama la spital ca să se asigure că e bine. A pronunțat primele cuvinte. Se pare că își revine. Dar mai durează. Am ieșit din starea de urgență, intrăm în alta – care se numește de alertă. Ce o mai fi și asta?

18 mai 2020, luni
Am fost anunțați că nu mai dăm Evaluarea Națională de clasa a șasea. Mai bine. Erau niște teste stupide – cu niște coduri care înlocuiau notele…

20 mai 2020, miercuri
M-a sunat Ali: e liber mâine și vrea să meargă cu mine la antrenament.

21 mai 2020, joi
Azi am fost cu Ali la pizza după antrenament. Am discutat despre fotbal, îmi place echipa lui cu care ține – Gazyantep. E patriot.

L-am invitat la finala campionatului nostru. A zis că o să facă în așa fel încât să nu fie de gardă la spital.
Mama e bine – începe să mănânce singură. Să vorbească. Mai greu, dar e un semn bun.

1 iunie 2020, luni
Finalul de campionat. Am câștigat meciul. A fost dificil, dar am dat două goluri. Ali a fost nespus de încântat. M-a felicitat și mi-a făcut cinste cu un kebap. Am vorbit despre fiul lui Ali, care joacă fotbal ca și mine.

15 iunie 2020, luni
Suntem, în sfârșit, în vacanță! Nu am avut timp să scriu în jurnal. Am avut o perioadă aglomerată la școală cu încheiatul mediilor. Sunt mulțumit. Se putea și mai bine – acestea erau cuvintele mamei. Încă nu o pot vedea, nu va veni acasă. Ali ne informează mereu care este starea ei. Bunicii cred că e mai bine.
Tata vine și pleacă.

1 iulie 2020, vineri
Trebuia să plecăm în tabără, dar s-a contramandat. Nu avem voie să mergem în grupuri.
Nici antrenamente nu am, dar merg să alerg cu Ali pe stadion seara. E foarte cald. Nu a mai plouat de două luni. Oare ce o fi făcând mama?

10 iulie 2020, sâmbătă
E ziua bunicului. A făcut grătar. Ali a venit și el, invitat de bunica la masă. Situația mamei este stabilă, dar nu poate veni acasă.
Tata e plecat iar în nordul țării. Aș fi vrut să mă ia și pe mine cu el!

25 iulie 2020, sâmbătă
A trecut jumătate de vacanță aproape. Iar eu nu am plecat nicăieri din oraș. Speram să își revină mama ca să plecăm la mare în concediu.
Poate ne vom duce în cantonament – măcar cinci zile.

1 august 2020, sâmbătă
Dumnezeu e mare! – așa zice bunica în fiecare zi, am început să o cred. Mi-a ascultat rugăciunile.
Am primit vești de la Ali. Mama face recuperare – a început să meargă, să devină independentă.
O altă bucurie – voi pleca în cantonament la Mangalia cu echipa mea și cu domnii antrenori. Suntem 16 persoane, dar ne încadrăm în rigorile impuse.

14 august 2020, vineri

La Mangalia a fost totul la superlativ – învăț să prețuiesc momentele frumoase, cu prietenii. Marea e splendidă. L-am sunat pe Ali să îi povestesc. A fost bucuros. Suntem prieteni.

15 august 2020, sâmbătă
E ziua de nume a bunicii. Altădată veneau rude, prieteni, ne așezam la masa mare de lemn de sub nuc. Acum am fost doar noi trei și Ali – bunica îl place și îi cere sfaturi medicale, iar el e generos cu ea.

20 august 2020, joi
Ali ne-a anunțat că mama va ieși din spital în curând, dar o va lua el acasă. O să o pregătească pentru întâlnirea cu noi. Deocamdată nu știe ce s-a întâmplat cu ea. Tata nu a dat niciun semn de vreo săptămână, îmi fac griji pentru el.

31 august 2020, luni
S-a dus vara. Miros de frunze prăjite și de castane sparte.
S-a terminat cu plictiseala. Mă duc la antrenament din nou. Pe strada bunicilor am descoperit o casă drăguță. Nu știu cum nu am văzut-o până acum – poate fiindcă abia de ieri a apărut o fată în curte? Și e chiar atrăgătoare. Trebuie să fim prieteni – parcă are un magnet în priviri. Ieri ne-am intersectat cu bicicletele. Nu purta mască – așa am observat cât e de frumoasă.

1 septembrie 2020, marți
Fata iese din curte. Mă fac că am treabă și eu. Până la intersecție o ajung din urmă. Aflu cum o cheamă și unde merge. Andra. În parc. Pot să merg cu ea. Îi cunosc acum și prietenele, ce melodii ascultă, ce filme îi plac. Mama ar fi mândră de progresul meu cu fetele.

10 septembrie 2020, joi
Am aflat că am teme multe. Mai salvez ce mai pot pe ultima sută de metri. Vorbesc cu Andra pe WhatsApp. E cool.

13 septembrie 2020, duminică
Școala se mai amână o săptămână. Îmi pare bine! Cred că și voi ați fost ca mine!

14 septembrie 2020, luni
Ali mă sună – o ia el pe mama acasă vreo două zile. E ok așa. Bunicii au fost de acord și ei. Numai că tata a dispărut. Nu mă sună, nu îmi scrie nimic. Parcă e un roman scris pe dos: puteam să o pierd pe mama pentru totdeauna, acum ea vine acasă, dar tata lipsește. Nu vreți să știți ce e în sufletul meu.

15 septembrie 2020, marți
Mâine o voi revedea pe mama după șase luni. Sunt fericit. Avem atâtea să ne povestim – sper să fie sănătoasă, am nevoie de ea. Mama e o persoană foarte atentă și știe să mă înțeleagă. Cu mamele astea nu te plictisești niciodată!
Mulțumesc, Doamne!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share