Cenaclul Alexandru Sihleanu – 11 Mai 2024

Sâmbătă, 11 mai, ziua Sf. Sfințit Mochie preotul; Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril, luminătorul slavilor, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Costache Florea, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dna Frusina Agheană a lăsat să se audă chitara și vocea lui Smarandache (Manea) Agheană interpretând Imnul Râmnicului Sărat (versuri Matincă Costea, muzica Smarandache (Manea) Agheană.
Dl Mihai Doina a lecturat: „Pentru o mai bună dispoziție, vă rog să-mi permiteți să citesc la momentul in memoriam poezia Contract a poetului buzoian Nicolae Birceanu, aflat și el acum la ceruri, precum făceau colegii noștri, maestrul Agheană și inegalabilul Matincă: „Bărbatul a murit subit,/ După mulți ani de căsnicie,/ În care a fost chiar fericit,/ Iubit fiind de scumpa sa soție,// La câțiva ani după aceea,/ Trăiți de ea cam fără trai,/ S-a dus la ceruri și femeia/ Să-și întâlnească soțu-n Rai.// – Scumpule, ce bine-mi pare mie/ Că a dat Domnul să te întâlnesc,/ Amândoi să fim în veșnicie,/ Pentru că nu te mai părăsesc!// Cum se odihnea el pe un nor,/ A fost surprins de pledoarie;/ S-a răsucit, s-a încruntat ușor…/ Și i-a amintit contractul de căsătorie:// – Cucoană, gata, până aici!/ Eu am fost mort, tu ai fost vie./ „Până când moartea ne va despărți”/ A spus părintele la cununie.”
A continuat lectorul de serviciu dl drd Cristi Rusin cu eseul Istoria Ouălor și a Iepurașului de Paști. Vă ofer lectura:
„Stimați colegi de cenaclu, materialul pe care vi-l voi prezenta în cele ce urmează a fost realizat la solicitarea domnului Vasile Ghinea și vine în continuarea unui alt eseu despre „Originile lui Moș Crăciun”, expus acum câteva luni tot în cadrul cenaclului, după cum bine își amintesc cei care au fost de față la acel moment. Mi-am propus să discutăm despre istoria a două mari simboluri asociate cu cea mai importantă sărbătoare a creștinătății: ouăle și iepurașul de Paști.
Etimologic, cuvântul românesc „Paște” sau „Paști” provine din greacă și se referă la „trecere”, în context creștin fiind vorba de trecerea lui Hristos de la moarte la viață. Cuvântul are însă rădăcini mult mai vechi, ebraice.
Paștele, ca sărbătoare a amintirii morții și învierii lui Hristos, nu este menționat niciodată în Biblie. Niciodată nu se vorbește despre cineva care să fi celebrat așa ceva. Niciodată nu se descrie cum ar trebui celebrat. Niciodată nu se descrie când ar trebui celebrat. Nici măcar nu este menționat. Singurul verset care ar putea face o trimitere la ideea acestei sărbători este următorul: „Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.” (1 Corinteni 5:7). Totuși, versetul din epistola apostolului Pavel, menționează Paștele într-un sens alegoric, nefiind vorba de o sărbătoare în sine, ci de un titlu al lui Hristos despre care se spune că a trecut de la moarte la viață, făcându-se o paralelă cu sacrificarea mieilor de către iudei cu ocazia Paștelui lor (care este o sărbătoare mai veche cu o altă semnificație).
Cum era însă oarecum normal, creștinii au creat o sărbătoare anuală dedicată evenimentului central al credinței lor: moartea și învierea lui Hristos. Astfel, a apărut Paștele creștin, consemnat pentru prima dată în surse începând cu secolul al II-lea d.Hr.
Odată cu apariția acestei sărbători au luat naștere o serie de practici și obiceiuri pascale. Una dintre cele mai vechi este aceea a încondeierii sau vopsirii ouălor. În volumul 36 din anul 1880 al Anuarului Asociației Arheologilor Britanici (Journal of the British Archaeological Association) există un articol intitulat „Easter Eggs” („Ouăle Pascale”). Din acest mic studiu scris de către Henry Syer Cuming (1812-1902), arheolog și mare colecționar de antichități, aflăm că unele popoare vechi din Orient obișnuiau să vopsească și să decoreze ouăle cu ocazia anumitor sărbători cu mult înainte de apariția creștinismului. Egiptenii de exemplu, aveau obiceiul de a vopsi ouăle de struț. Mai târziu, creștinii din Mesopotamia (în zona actuală a statului Irak) au preluat și ei aceste obiceiuri de la păgâni și au început să picteze ouăle de Paști în memoria lui Hristos. Culoarea aleasă era roșu: culoarea ce simboliza sângele lui Hristos. Mai târziu, acest obicei al creștinilor orientali din Mesopotamia și Egipt s-a răspândit și în Europa, oul vopsit devenind unul dintre cele mai importante simboluri pascale.
Se știe că în lunga perioadă de post de dinainte de Paști, perioadă ce durează circa 47 de zile, creștinilor le este strict interzis să consume alimente de origine animală: carne, lapte, brânză și ouă. După atâtea zile de interdicții, alimentele redevin permise abia în ziua de Paști. Până la acel moment, creștinii nu gustă carne, lapte, brânză sau ouă (cu excepția celor două dezlegări la carne de pește de Buna Vestire și de Florii). Dintre toate aceste alimente însă, oul are cea mai mare încărcătură simbolică.
La toate popoarele vechi, oul este un simbol al fertilității, al prosperității, al vieții și al nașterii. Mitul oului primordial din care a apărut lumea sau din care s-au născut zeii și uriașii este foarte prezent în mitologiile lumii. Creștinii au asociat oul cu Hristos, dezvoltând o întreagă simbolistică. Coaja oului reprezintă mormântul lui Hristos sau Împărăția morților, iar miezul din care se dezvoltă puiul este Hristos. Așa cum puiul sparge oul și iese la lumină, așa și Hristos a spart porțile Împărăției morților și a ieșit din mormânt. Oul este un simbol pentru trecerea de la neființă la ființă sau de la moarte la viață. De asemenea, este și un simbol al Sfintei Treimi, căci oul este compus din trei elemente: coajă, albuș și gălbenuș. Oul pascal nu este alb, ci este vopsit roșu, după metode tradiționale (se folosesc coji de ceapă roșie, rădăcini de sfeclă roșie etc.), amintind de sângele lui Hristos.
Sunt foarte multe legende provenite din tradiția orală creștină ce vorbesc despre originea ouălor roșii. Una dintre acestea spună că atunci când Maria Magdalena s-a dus la mormântul lui Hristos împreună cu femeile mironosițe purta un coș cu ouă, iar când au constatat că mormântul este gol ouăle s-au înroșit. Așa ar fi apărut ouăle roșii. O altă legendă spune că atunci când Hristos mergea pe drumul Golgotei purtându-și crucea, evreii aruncau cu pietre în el, pietre ce s-au prefăcut în ouă și s-au înroșit apoi de la sângele său. O a treia legendă spune că atunci când era pe cruce, Maica Domnului a venit lângă fiul ei cu un coș cu ouă și l-a pus la picioarele Mântuitorului, iar sângele scurs de pe picioarele sale a înroșit ouăle. În fine, o ultimă legendă pe care o menționăm spune că fariseii și cărturarii au făcut un mare ospăț după răstignirea lui Hristos, iar unul dintre ei s-a ridicat cu nerușinare de la masă și a zis: „Când se vor înroși ouăle de pe masă, atunci va învia și mincinosul de Iisus din Nazaret!” În acea clipă, ouăle s-au înroșit, iar fariseii și cărturarii cei necredincioși s-au arătat îngroziți de minune. Sunt multe alte legende de acest fel menite să justifice obiceiul vopsirii ouălor.
Pe parcursul secolelor, creștinii au început să vopsească ouăle și în alte culori și nu s-au mai rezumat doar la roșu. De asemenea, au apărut numeroase modele geometrice, cruci pictate sau chiar chipuri ale sfinților. Regii Angliei ar fi născocit obiceiul de a îmbrăca ouăle în foiță de aur. Mult mai târziu, în modernitate, au apărut ouăle de ciocolată. Se crede că inventatorul oului de ciocolată pascal ar fi fost englezul Joseph Frey în anul 1873. Până la acel moment, exista obiceiul de a dărui ouă copiilor, iar Frey, speculând acest obicei, a vrut să comercializeze un alt tip de ou, oul de ciocolată, pentru ca părinții să îl ofere copiilor lor. Așa s-a dezvoltat uriașa industrie a ouălor de ciocolata din supermarket-uri, care nu mai au nicio legătură directă cu tradiția creștină.
În paralel cu apariția ouălor de ciocolată în Marea Britanie și răspândirea lor în Germania și Statele Unite ale Americii, apoi în întreaga lume, apare al doilea simbol pascal renumit: iepurașul. Iepurele este un animal asociat cu ideea de fertilitate și un simbol important în unele tradiții precreștine din Europa. Folcloriștii germani și englezi de secol XIX au scos în evidență faptul că iepurele era unul dintre animalele sacre ale zeiței Ostara sau Eostre, zeiță a vegetației și primăverii. Acestei divinități germanice îi era dedicată întreaga lună aprilie numită „Eosturmonath”. Inevitabil, Paștile avea să pice de regulă în luna aprilie, luna zeiței Eostre/Ostara. Din acest motiv, se pare că sărbătoarea Paștelui a asimilat tradiția păgână a zeiței Eostre în spațiul anglo-saxon și Ostara în spațiul german. Cea mai bună dovadă pentru acest lucru este faptul că numele din limba engleză a Paștelui este „Easter”, iar în germană este „Ostern”, ambele derivate de la numele zeiței Ostara/Eostre, căci Paștele pica în luna zeiței. (vezi Claude Lecouteux, „Dicționar de Mitologie Germanică”, trad. Șerban Velescu, Editura Univers Enciclopedic, București, 2010, p.144). Astfel de asimilări între sărbători creștine și păgâne nu sunt specifice doar spațiului anglo-saxon sau germanic, ci se întâlnesc în toata Europa și nu numai. Specialistul în domeniul mitologiei, Victor Kernbach (1923-1995), afirmă în acest sens următoarele cu privire la Paștele iudeilor și cel al creștinilor: „Ambele sărbători conțin ecouri îndepărtate din cultul arhaic al primăverii.” (Victor Kernbach, „Dicționar de mitologie generală”, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, p.461). Mai mult de atât, în aceiași lucrare, Kernabch evidențiază și el legăturile dintre zeița Ostara/Eostre și sărbătoarea pascală.
Revenind la iepuraș, asocierea dintre acesta și zeița Eostre/Ostara a primăverii este evidențiată de către Jacob Grimm (1785-1863) în anul 1835 în volumul „Deutsche Mythologie” („Mitologia germană”), precum și de către filologul Adolf Holtzmann (1810-1870) și folclorista Christina Hole (1896-1985). Aceste informații sunt întărite și de lucrarea lui Manfred Lurker, „Lexiconul de Zei și Demoni”, tradus de Adela Motoc în anul 1999 la Editura Enciclopedică din București. Iepurașul este un element precreștin introdus ca simbol al sărbătorii pascale, dar care nu a fost atât de ușor creștinat precum ouăle despre care avem mai multe legende ce le pun în legătură cu Hristos. Iepurele de casă și cel de câmp sunt menționați doar în două locuri din Vechiul Testament ca animale impure pe care evreii nu aveau voie să le mănânce, asemenea porcului. Nu există nicio legătură între iepure și Hristos. Ciudat este că s-a păstrat o legendă precreștină a zeiței Eostre ce face legătura între ouă și iepure. Se spune că într-o dimineață zeița ar fi preschimbat o pasăre într-un iepure, iar iepurele ce avea să o însoțească în călătoriile sale poseda capacitatea de a face ouă. De aici derivă bizara legătură între iepure și ouă. De asemenea, trebuie spus că unii autori antici socoteau că iepurele este un animal hermafrodit ce posedă ambele sexe și se poate înmulți singur, fără partener.
Prima mențiune certă a iepurașului pusă în legătură cu sărbătoarea pascală provine din anul 1682 când Georg Franck von Franckenau (1643-1704) a publicat o lucrare în limba latină despre ouăle de Paști. Se pare că el este primul ce ar fi popularizat iepurașul care face ouă al zeiței Ostara din folclorul germanic. În câteva decenii, tema este preluată în literatura germană și în cea engleză, iar datorită coloniștilor de origine germană ajunși în Statele Unite ale Americii simbolul iepurașului capătă un renume internațional. În contextul inventării ouălor de ciocolată, iepurașul este asociat cu acestea ca simbol comercial al sărbătorii pascale. Iepurașul este cel care le aduce copiilor dulciuri și cadouri, în special ouă de ciocolată. Figura iepurașului a fost introdusă în literatură, în cinematografie și televiziune, devenind un simbol pascal universal, răspândit din America în întreaga lume. Ușor, ușor, la fel ca în cazul Crăciunului, imaginea lui Hristos este eclipsată, mai ales în Occident, iar Paștele este asociat aproape exclusiv cu iepurașul și cu ouăle de ciocolată. În statele din Vest, secularizate și decreștinate, Hristos pare să nu mai conteze, supremația fiind deținută de alte simboluri ce nu au legătură directă cu religia. În țările de tradiție răsăriteană creștin-ortodoxă cum este România, Paștele mai păstrează încă acea încărcătură religioasă, dar pare să fie din ce în ce mai slabă și este posibil ca peste câteva decenii Hristos să fie complet înlocuit cu „Iepurașul Urechilă” mult așteptat de copii să le aducă fel și fel de cadouri, dulciuri și ouă de ciocolată. Între figura unui Mântuitor răstignit și un simpatic iepuraș ce aduce dulciuri, ființa umană, tinde să o prefere pe a doua, așa cum a preferat să guste din pomul oprit din Paradis la începutul timpului. Asistăm la o posibilă transformare și la o luptă crâncenă între tradiție și modernitate.”
„Un eseu reușit, în adevăratul sens al cuvântului, de un tânăr cu disponibilități și care pare să meargă pe un drum al cercetării, ceea ce îi va aduce stimă și mult respect, iar localitatea din care se trage se va mândri cu numele lui. Mult succes pe drumul împlinirii visurilor și o viață frumoasă! Domnule Cristi Rusin să te ajute Dumnezeu!”
„Acest eseu m-a impresionat profund deoarece tânărul doctorand aduce în lumină obiceiuri și tradiții de Paști, nu numai de la noi din țară, ci din toată lumea. Poate că ar trebui să mai insistăm, să vedem geneza cuvântului Paște. Cristi a precizat că înseamnă „trecere”. Eu cred că este vorba de începerea anului calendaristic, care se întâmpla primăvara. Atât de documentată este lucrarea, încât autorul ne-a purtat prin diferite țări, amintind autorii care au scris despre tradițiile și iepurașul de Paște. Este regretabil că aceste sărbători religioase nu mai țin de spiritualitate, de renașterea sufletului, de schimbări radicale în ființa umană, de obiceiuri care să întărească credința în Dumnezeu, ci au căpătat o importanță comercială. Mulți s-au servit de aceste simboluri pentru a-și vinde produsele și a face câștiguri, încât oul de Paște a devenit un obiect de lux, de mare valoare, cum sunt ouăle realizate în foițe de aur cu bijuterii, cum aveau casele imperiale. Apreciez spiritul acesta inovativ a lui Cristi Rusin, el nu se pierde în dizertații inutile, ci ne oferă informații concrete, foarte utile. Îl felicit și îl aștept cu alte eseuri.” (Ecaterina Chifu)
„Am audiat astăzi în cadrul ședinței de cenaclu un eseu intitulat Istoria ouălor și a Iepurașului de Paști, specie literară postmodernă, care o întâlnim pretutindeni în zilele noastre. Este de remarcat faptul că acest fel de literatură este în atenția profesorilor, care încă din gimnaziu, îi familiarizează pe elevi și îi învață să compună asemenea lucrări literare. Eseul prezentat este bine structurat și cuprinde informații deosebite pentru a ne face să înțelegem mai bine sensul cuvântului Paște și rostul tradițiilor românești și nu numai, legate de marea sărbătoare a creștinătății. Primul sens al cuvântului Paște ne duce la Hristos care înseamnă trecerea de la moarte la viață, cu toate că termenul Paște este folosit mult înainte de Învierea lui Hristos, de către evrei. Autorul eseului de astăzi a lecturat mai multe cărți ale unor scriitori care au scris despre tradiția ouălor și a iepurașului de Paște. Din acest eseu aflăm că unele popoare din Orient aveau obiceiul de a vopsi ouăle cu ocazia unor sărbători, cu mult înainte de apariția creștinismului: egiptenii și apoi creștinii din Mesopotamia. Așa cum știm din istoria limbii române, foarte multe cuvinte de-a lungul vremurilor și-au adăugat la sensul de bază și alte sensuri. Așa se întâmplă și cu termenul ou. Creștinii au asociat oul cu Hristos și este un simbol al Sfintei Treimi, datorită celor trei elemente ale compoziției sale, iar culoarea roșie simbolizează sângele vărsat de Iisus Hristos în timpul surghiunului său. Așa cum reiese și din una dintre legendele pe care le redă autorul din eseul de astăzi, iepurașul apare mult mai târziu în tradițiile creștine pascale. Despre iepuraș se menționează în Vechiul Testament ca animale impure pentru evrei, asemenea porcului. Felicitări lectorului de astăzi!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„HRISTOS A ÎNVIAT! Îmi permit să încep intervenția în acest mod, fiind convins că toți suntem români, iar poporul român este preponderent creștin – ortodox. Referitor la tema lucrării lecturii de astăzi felicit și lectorul… dar și persoana care a propus-o: dl Ghinea! În domeniul teologiei am citit mult, dar nu suficient! Tata avea acasă o mică bibliotecă cu cărți tematice, dorind să devină preot, dar numele… și mai ales prenumele… i-au jucat o farsă. O întreagă poveste. Din biblioteca tatălui am citit „Viețile Sfinților”, „Minunile lui Iisus și ale Maicii Domnului”. Ca elev am purtat și stihar (veșmânt diaconesc pentru copiii care ies cu cădelnița și lumânarea în fața preotului). În preajma unui „aproape” doctor în istorie și viitor savant, îmi este greu să critic lectorul Cristi Rusin. Ar fi și imoral din partea mea… și m-aș face și de rușine prin cunoștințele mele comparabile cu ale doctorandului. Tema lecturii m-a bucurat. Sincer, vă declar că am încercat, de mai mult timp, să aflu care este legătura Învierii Domnului cu iepurașul. Cunosc că religia este reprezentată prin simboluri și pe majoritatea acestora le înțeleg, dar eram nedumerit cu simbolul iepurașului. Azi m-am lămurit! Și mulțumesc, dl Cristi! Lectura de azi este interesantă, completă și lămuritoare, așa cum ne-a obișnuit lectorul cu fiecare conferință sau creație literară prezentate până azi. Sunt convins că vor urma și alte ocazii prin care dl Rusin va aduce lămuriri în universul cunoașterii, nu numai al istoriei, ci și al altor domenii. Invoc Divinitatea să vă fie mereu aproape, să vă apere, ajute și îndrume! Și mai ales, să vă rezerve o viață frumoasă și lungă pentru viitorul strălucit spre care ați pornit! Felicitări pentru lectura de azi! Închei ostășește: Să ne trăiți!” (Mihai Doina)
„Misterul care a planat asupra mea de o lună și jumătate, s-a risipit. Așa precum în povești buzduganul era trimis înaintea sa anunțând venirea unui personaj important, așa dl Ghinea m-a anunțat că voi cunoaște o persoană deosebită și a avut dreptate. „Sutor, ne supra crepidam!” (adică, cizmare nu te ridica deasupra sandalei!) Ținând cont de cele spuse, încerc să fac un comentariu. Tema este deosebită și se pliază perfect pe timpul de astăzi, când Paștele este în jurul nostru. Am învățat multe noutăți și voi studia acasă materialul cu atenție. Mă încântă, lucru rar, că dl drd. Cristi Rusin are bunul simț de a menționa bibliografia, alții nu știu să facă acest lucru, ca și cum tot ar veni de la ei. Sper, aș dori să fiu prezent și la alte materiale prezentate de distinsul domn, indiferent unde ar avea loc. Felicitările de rigoare și strângeri de mână bărbătești!” (Dan Zanfirescu)
„Eseul prezentat astăzi de dl Cristi Rusin este o lucrare documentată, care prezintă mult interes astăzi, când interesul despre partea religioasă este în cădere. Informațiile sunt importante pentru toți aceea care rămân în continuare deschiși către descifrarea tainelor. Pe de altă parte, nu am putut să nu remarc că autorul eseului a menționat tendința consumeristă a zilelor de astăzi. Nu îmi amintesc că atunci când aveam zece ani, cineva să pomenească de iepuraș. O consider și un semnal de alarmă, cu rol de avertizare asupra necesității păstrării tradițiilor.” (Mircea Mocanu)
„Dl. Cristi Rusin mă uimește de fiecare data când prezintă câte un material. Azi, fiind lector de serviciu la Cenaclul literar – artistic Alexandru Sihleanu, dânsul a fost foarte bine pregătit, tema sa fiind bine venită în săptămâna luminată, despre moartea și învierea lui Iisus Hristos, despre oul vopsit și iepuraș. Colegii mei de cenaclu deja au comentat asupra temei, deci nu-mi rămâne decât să-l felicit pe dl Rusin, să-i mulțumesc pentru frumoasa temă și felul său de a explica pe înțelesul tuturor. Felicitări, dle Cristi Rusin și mult succes în continuare, felicitări și dlui Ghinea Vasile pentru încurajarea tineretului spre cultură.” (Frusina Agheană)
Eseul, prezentat de dl drd. Cristi Rusin Istoria Ouălor și a Iepurașului de Paște, simbolul Sf. Sărbători de Paște și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, și patimile jertfirii pentru noi pământenii. „Paștele ca sărbătoare a amintirii morții și învierii lui Hristos nu este menționat niciodată in Biblie… Totuși, versetul din epistola apostolului Pavel, menționează Paștele, într-un sens alegoric,nefiind vorba de o sărbătoare in sine, ci de un titlu a lui Hristos despre care se spune că a trecut de la moarte la viață. Odată cu apariția acestei sărbători au luat naștere o serie de obiceiuri pascale. Una din cele mai vechi este aceea a încondeierii sau vopsirii ouălor.” În sprijinul celor afirmate de lector, permiteți-mi să vin cu câteva versuri proprii: Hai vino, Iisuse cel Sfânt,/ Că tu te-ai jertfit pentru noi pe pământ,/ Cu brațele întinse te chem,/ Aștept să cobori lumină să-ți cer,/ Vino să plângem pe trupul cel sfânt,/ Ce te-ai jertfit pentru noi pe pământ./ Prin chinuri cumplite Iisus ai trecut, Și Iuda, dintre noi fără milă te-a vândut… Felicitări, dle drd. Cristi Rusin!” (Floarea Frățilă)
În încheierea ședinței dna Frusina Agheană a lăsat, din nou, să se audă chitara și vocea lui Smarandache (Manea) Agheană interpretând melodia Iubire, bibelou de porțelan din repertoriul formației Mondial.
Sâmbătă 18 mai, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl Mircea Mocanu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: