Cartea zilelor noastre: America-n pericol?

Așa s-ar părea dacă-i dăm crezare regretatului Paul Emil Erdman. American venit pe lume-n Canada. Finanțist cu vastă experiență-n domeniul bursier și bancar. Analist financiar și gazetar de specialitate de același nivel. În chip fericit, autor de literatură atractivă foarte, inspirată din acumulările profesionale de profil. Vădind o fantezie și-un condei lăudabile și azi fără rețineri. Concretizate-n volume ce merită încă toată atenția. Pentru că fantezia, echilibrată riguros, e meșter folosită și dă bune rezultate. Paul ducându-se-n scrierea sa atât la istorie, cât și la economie. La extrase de presă ori din cărți anume, cât și la documente de arhivă. Spre a contura adecvat epoca și trama aleasă ca subiect. Redă și din trecut, da` și anticipează isteț, de nu-nchizi ochii toată noaptea foile citind…
Ca în cazu` meu, de exemplu. Am recitit recent ce i s-a tradus la noi. Alegând ca subiect un op despre America în `89. Când forțe oculte rusești, elvețiene, mexicane, braziliene, venezuelene pus-au la cale ceva diabolic împotriva ei. Mai exact, un atentat economic care să îngenuncheze băncile (defel ușă de biserică), să prăbușească dolaru` și să creeze haos social. Ca ultimele trei mai sus enumerate să nu-și mai plătească datoriile. Chestie vindicativă și hoție deopotrivă. Ale unor indivizi venali și răi ca dracu`. Resentimentali și fără pic de scrupule. Care și-au meritat soarta până la urmă cu vârf și-ndesat…
Dar, ce găsim în astă carte* în afară de povestea propusă ingenios de autor? Politică și putere, în primu` rând. De ieri și de azi. Cu dedesubturi urâte, dezonorante și conexiuni mârșave cu economia. Explicații utile-n materie. Prinse cum se cuvine-n context. Dialoguri adecvate la temă și descrieri convingătoare ale unor locuri atractive enorm. Ale unor hoteluri și restaurante ce ascund între ziduri multe taine. Romanu` fiind și-un ghid turistic notabil. Psihologia nu lipsește nici ea, personajele înfățișându-se corespunzător în context. Totu` sub semnu` terorismului odios, în fond…
Adrenalina nu lipsește nici ea. Acțiunea curge fluent și susținut. Subtile dezvăluiri se combină și ele în țesătură, încât lectura-i palpitantă. Și instructivă pentru cei dornici să afle și să învețe din felurite evenimente de ici sau de colo cândva. Manual romanesc izbutit în domeniu, neîndoios. Cu-nvățături folositoare oricui, oricând și oriunde pe glob. Puneți mâna pe el numaidecât, câștigu` v-așteaptă. Cunoaștere fructuoasă, zic eu, s-ar numi…
Adrian SIMEANU
*Paul Erdman, Panica din `89, Ed. RAO, 1997
