Cenaclul Alexandru Sihleanu – 6 Aprilie 2024

PRIVIM PRIN CUVINTE, GÂNDIM ÎN CUVINTE, CUVINTELE SUNT ZIDIRI, ZIDIRILE NOASTRE DESPRE LUMEA ÎN CARE S-A NĂSCUT CUVÂNTUL

Sâmbătă, 06 aprilie, † Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul; Sf. Cuv. Platonida. (Pomenirea morților), ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu. În această zi, înainte de toate, să-i pomenim pe cei plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Costache Florea, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul Epigrame, Ed. Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: „(Unui prim-ministru) A luat un Kinder, Oul/ Și-a văzut în el infernul:/ „În loc să-mi cadă cadoul,/ Mi-a căzut, Doamne, guvernul”. (Lui K.I.) – Străinule ce ne urăști,/ În timpul ce ți-a mai rămas,/ Fă pași mărunți către Sibiu,/ Cum ziceai, tu „pas cu pas”! (Unor popi) Se știe că, la noi, bunăoară,/ Cea mai bună meserie,/ E de popă, vedeți bine,/ Unul n-a plecat din țară. (Unor aleși) Aleșii strigau în plen:/ „Promitem marea cu sarea”./ După ce-a trecut votarea -/ Frecție la picior de lemn”.
A continuat lectorul de serviciu dl Daniel Aurelian Rădulescu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
(Chestionar amoros) Te aștept pe la mine plăcere?/ Mă curtezi înc-o dată nebună/ Să te atunci fără vis de avere,/ Doar în gol… Să mă prinzi iar de mână?// Te lași iar dusă-n larguri de val/ Până uiți și de gând să respiri/ Afundată cu marea înspre mal/ Unde aș fi să te-aștept… să revii?// O să uiți mici reproșuri trecute/ Ce se pierd în puzderia minții/ Să mă vrei în dorințe pe rupte/ De atât dor… pân’ la culmea neființei?// Ți-amintești că există iertare,/ Că de nu n-ar mai fi Univers…/ Unic loc unde amor nu dispare/ Și încă-i crez veșnicie… pe-un vers?// Mai te uiți câteodată la Lună/ Să devii ca și ea tot o perlă,/ Un smarald albicios de lagună/ Să mă scalzi iar gemând… nopți pe pernă?// Când pășești, uiți pe unde din nou/ Tot pierdută și-n nări mă mai simți/ Înfiorată spunând că-s erou…/ Și te zbor pân’ a-ți pierde din minți?// Eu și-acum stau cu mâna întinsă,/ Goală așa, că avere mi-erai…/ Nebunia de-o viață, aprinsă/ Tu plăcerea-mi, iubito… al meu rai!// Nu te pierde, așteptă-mă… Stai!?
(Căţeluşii) Cum bine tot se ştie că orice acuplare/ La câini e de durată, cu parteneri mai mulţi,/ Nu e surpriza mare că cinci masculi inculţi/ Chiar gemeni de produc… au toţi din exemplare.// Aşa sunt azi victima de-un rezultat probat/ Că m-am îmbogăţit cu cinci micuţi căţei/ Şi albi şi gri, negruţi, pătaţi toţi derbedei/ La fel chiar de-s doar fete şi unul doar bărbat.// Sunt toţi o molfăială de ţâţe, chiar lătrând,/ De o căţea străină vagabondând pe câmp,/ Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp/ S-o-ntrem pe ea, pe ei cu lapte… cumpărând.// Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roşcat negru/ Iar cea mai dolofană e-o căţeluşă gri,/ Dar şi cu alb pe burtă şi pete negre vii…/ O bulă păr de pluş, rotundă pe de-a-ntreguʼ.// Şi-i ger năprasnic iar şi-s mici şi răbdători,/ Le-am pus hăinuţe multe să aibă cald un pic/ Şi plâng des zi şi noapte că unu-i rău de mic/ Şi sufletul mă doare… Le sunt îngrijitor.// Răul de-acum începe că-i am pe toţi ai mei/ Şi am dulău de curte, libertin sufletist/ Ce i-a a adoptat pe toţi… da-s zilnic tot mai trist/ Că nu-i acceptă nimeni să-i dau nici pe doi lei.// E-o mică tragedie din bucurii născânde/ Să poţi oferi suflet, nu unul, multe dulci,/ Dar lumea-i egoistă, nu poţi iubiri să smulgi/ Şi micii mei prieteni vor pieri pe niciunde…
(Atemporal) Mă păcălesc nenorociţii,/ Că-i un alt timp şi sunt de-ai mei!/ Subjugă… îndobitociţii!…/ Pe ei i-alegi de vrei, nu vrei!// Mi-au luat avut de la strămoşi,/ Din furt au aură şi nimb!/ Pe boala mea sunt sănătoşi…/ În vorbe goale viaţa-mi plimb.// Tot ei mă judecă, pe bani/ Să spun de unde totul am?!/ Mă mint de douăzeci de ani…/ Zâmbeau parşiv când îi votam!?// Sunt hoţi, inepţi, toți agramaţi,/ Se ţin în găşti jucând „partide”!/ Din banii-mi dorm şi-s îmbrăcaţi;/ Geambaşi de suflet, minţi perfide!// Atâta ură am adunat/ Şi am puterea să-i înfrâng!/ Sunt toţi pământ, o apă, un leat…/ N-o să-i votez… să nu mai plâng!!!
(Întruchipat în aşteptare) Pe unde mergi să-ţi calc pe urme/ Şi unde gânduri îţi rosteşti/ Să ţi le prind din zbor, trupeşti/ Să le adulmec, să mă îndrume?// În care timp din calendar/ Îţi pui amprente de solstiţii/ Să-ţi caut ierni din dispariţii,/ Să ştiu când vara o porţi dar?// Pe care pagini le citeşti/ Să-ţi pătrund literă în pupilă,/ În priviri caste de-o idilă/ Trupul de iris să-mi clăteşti?// În care anturaj te învârţi/ Să-şi sorb din dulcele de albină/ Din zbor floral de balerină,/ Să mă încânt când taci şi asculţi?// Pe când să te aştept senină/ Ca Soarele spălat de nori,/ Cu raza să-mi topeşti fiori,/ Să mă aprind cum Luna plină?// În care stea sălăşluieşti/ Şi când cobori din nou lumină/ Să-ţi ating luciu-n cer, ce-anină/ Privirea mea, de mă zăreşti?!// Neştiut sunt ca noua floare/ Din fulg de iarnă… În aşteptare.
(Impostura, numită… politică) Să nu credeți în supremația vitezei luminii…dacă vreți să călătoriți în Univers.// Paradoxal, ne pregătim viața degeaba/ Din pur instinct și cu ce-avem de la părinți/ Sau mai profund sfidând și galaxii și sfinți…/ Cu crez că trecerea de timp, nu evoluția, ni-i treaba…// Petrecem toți copilării-n extaz,/ Ne declinăm mândri c-avem un tată/ Ce-și ia cu cinste muncii o răsplată/ Și-o mamă veșnic păzitorul la necaz.// Ne zbatem încă puști în școli pentru diplome/ Să bucurăm pe-ai noștri, să fim primii/ Acumulând din cinstea împărtășită vremii/ De minți și suflete ce ne-au debarasat de dogme.// Ni s-au inoculat percepte despre știință/ Despre onoare și dreptate, de valori./ Cântăm o țară-n imn spunând că poți să mori/ De ea ți-o cere… Și să fii al ei cu-ntreaga ființă?!// Credeam că tot e un ciclu de maturitate/ Cu început ce se-mplinește în rațional,/ Ce-i trup și suflet bun național…// Și am cuvânt lăsat ca să-l rostesc cu demnitate!?// La rând mă-nscriu valoric necesar/ Zbătându-mă să-mi fac copii printre percepte/ Ce le-am avut, le cred eterne drepte,/ Dar sunt, se pare doar recensământ, un inventar.// … Sunt mut deși vorbesc un invizibil,/ Căci loc în față pe tribună, pe estrade/ E ocupat cu falsuri, minți fanfaronade…/ Prostia nud de trup sau minte-s singurele ”eligibil”!/ Ni se răstoarnă ani, se pierd milenii/ Din adunări ratate-n ignorare/ Și rana-i uriașă și nu-i leac și doare, doare…/ E-un paradox inexplicabil de tâmpenii!// Este-o năvală crâncenă a minciuni/ A para-științei, furtului de bunuri și de vise./ E cumulul de zeci de generații compromise/ De-o „clasă” autodeclarată a fi esența lumii.// Căci tot ce o societate-și încropește/ În cult, cultură, educație, morală,/ În știință, economie, cercetare… e vorbă goală/ Când singură-și trădează crez, se păcălește.// De unde oare falsa paradigmă/ Că indivizi într-un popor sunt doar câțiva/ Filchizuiți, nenorociți, avizi, altundeva/ Se perindând pe rând doar ei reprezentanți de stigmă?// Aceleași glasuri, ascunzișuri, minți și măști/ Se auto tot clamând drept unici buni/ Din piedestale cumpărate prin hoții… Nebuni/ Ce-și vor la nesfârșit doar ei să ne conducă-n găști.// E răul la superlativ de timp perpetuat/ Cu evidență și-i bazat pe proprii grile/ Create de indivizi rămași în stadii puerile,/ Dar care-nșeală!… Prin neștiința maselor sunt la mezat!!!// Spurcată creatură de hidoși agnostici,/ Scursuri nerealizate altfel, pururi instinctive/ De pseudo calități de ego cultivat în invective/ În tupeuri proclamate fără margini în prognostici.// E anacronica, sepulculara, depășita hoardă/ De interese pururi haitelor și personale/ Ce dăinuie printr-o neînțeleasă acceptare/ A celor vinovat neimplicați… victimizați să ardă.// Spurcat cuvânt politica e-o sinecură/ Asezonată veșnic fără vreo justificare/ De cult, profesie, de calități, de implicare…/ E mizerabila mașinărie a imbecilității… O impostură!// E cert momentul de răscruce, întârziat/ Pentru a crea reala scară a valorii,/ Pentru-a lăsa celor ce știu de matematica viorii/ Să-ncânte Terră și Univers… Scăpând pe om de plagiat!
Dl dr. Daniel Aurelian Rădulescu, lectorul de serviciu de astăzi și la prima lectură în Cenaclul Alexandru Sihleanu a prezentat un grupaj de poezii într-un stil particular, cu o tematică diversă: iubirea, nostalgică, dragostea pentru micile ființe cu blăniță, cățelușii, ca o extensie a profesiei și încheind critic cu prezentarea climatului politic existent în societatea românească. Dl Daniel Aurelian Rădulescu promite a fi o expresie a liricii râmnicene. Spor la muncă și cât mai curând să le adune într-un volum!
„Dl dr. Rădulescu ne surprinde plăcut la debutul său în cenaclu prin diversitatea tematicii, claritate și stăpânirea versificației. Tema abordată este diversă, aceasta cuprinzând atât teme ale politicii actuale, dar și teme sensibile, de suflet, de nostalgie. Poezia Atemporal conține observația amară că aleșii noștri nu sunt deloc ceea ce promit a fi înainte de votare: „Mă mint de douăzeci de ani…/ Zâmbeau parşiv când îi votam!?” În poezia Impostura, numită… politică se oglindesc o mulțime de non valori a aleșilor națiunii în detrimentul oamenilor de „clasă”: „Cu crez că trecerea de timp, nu evoluția, ni-i treaba…” În poezia Chestionar amoros se face prezentă nostalgia după vremuri trecute alături de persoana iubită: „O să uiți mici reproșuri trecute/ Ce se pierd în puzderia minții/ Să mă vrei în dorințe pe rupte/ De atât dor… pân’ la culmea neființei?” În Întruchipat în așteptare autorul folosește multe figuri de stil întru evocarea iubitei: „Îți pui amprente de solstiții / Să-ți pătrund litera în pupilă/ În priviri caste de-o idilă”. În poezia Căţeluşii dl doctor dovedește o prelungire particulară a profesiei sale, admirând ființe mici și gingașe precum niște cățeluși. Grija pentru aceste ființe neajutorate dovedește o mare sensibilitate. Îi dorim mult succes și îl așteptăm cu noi creații” (Georgeta Iuga)
„Îmi plac aceste poezii de dragoste și l-aș sfătui să le adune într-un volum separat, pentru că acest nobil sentiment are mare implicare în sufletul lectorului. Când lectorul se regăsește în niște versuri, înseamnă că autorul și-a atins scopul creației: a oferi fericire altora. Prima strofă din Chestionar amoros cuprinde niște interogații care exprimă incertitudinea autorului: „Te aștept pe la mine plăcere?/ Mă curtezi înc-o dată nebună/ Să te atunci fără vis de avere,/ Doar în gol… Să mă prinzi iar de mână?” Descrierea ființei iubite apare în strofa a doua: „Te lași iar dusă-n larguri de val/ Până uiți și de gând să respiri/ Afundată cu marea înspre mal/ Unde aș fi să te-aștept… să revii?” Ființa iubită dorește să se contopească cu apa mării ca o nevoie de purificare. În strofa a treia se redau aspecte din viața de cuplu. Îmi place mult ultimele versuri ale strofei: „Să mă vrei în dorințe pe rupte/ De atât dor… pân’ la culmea neființei?” Culmea neființei înseamnă o iubire atât de puternică, încât duce la neantizare. În acest univers în care predomină iubirea, poetul este un creator de veșnicii: „Și încă-i crez veșnicie… pe-un vers?” Există în strofa a cincea o comparație extraordinară: iubita este comparată cu „o perlă” care seamănă cu „Luna” sau un „smarald de lagună”. Ultimul vers al strofei a cincea redă iubirea pasiune: „Să mă scalzi iar gemând… nopți pe pernă?” Dl Rădulescu nu este doar un poet al contemplației, ci și un poet al receptării prin privire, înregistrând mișcările iubitei: „Când pășești, uiți pe unde din nou/ Tot pierdută și-n nări mă mai simți/ Înfiorată spunând că-s erou…/ Și te zbor pân’ a-ți pierde din minți? Ultima strofă redă un sentiment de nostalgie căci apare un sentiment de nostalgie, cu un sentiment al iubirii neîmplinite. Ființa iubită era considerată un rai al frumuseții, al iubirii, al dăruirii. Ultimul vers este foarte grăitor: „Nu te pierde, așteaptă-mă… Stai?” Este o chemare a poetului, o invocație către ființa iubită pentru a rămâne să formeze sfera perfectă. O frumoasă poezie de dragoste este cea intitulată Întruchipat în așteptare. Poetul își caută iubita în spațiu și timp pentru a-și împlini iubirea, cu același dor de ființa iubită pe care o idealizează: „Din zbor floral de balerină,/ Să mă înfior când taci şi asculţi?” Aceeași căutare a ființei iubite apare și în strofa a cincea: „Pe când să te aştept senină/ Ca Soarele spălat de nori,/ Cu raza să-mi topeşti fiori,/ Să mă aprind cum Luna plină?” Autorul își întreabă iubita când o poate revedea, când coboară ca o lumină din cer să-i înfrumusețeze viața. Comparația autorului cu fulgul de nea, o floare efemeră, este grăitoare. Sunt de acord cu ceea ce a surprins în poezia Impostura, numită… politică, pentru că redă oglinda societății noastre. Succes și la mai multe volume!” (Ecaterina Chifu)
„Referirile mele vor fi scurte, deoarece majoritatea lucrurilor au fost dezbătute și analizate din plin de antevorbitorii mei. Spectrul ocupat este larg, pornind de la poezia de iubire, trecând prin iubirea pentru companionii noștri cu blăniță și sfârșind cu actualitatea politică existentă momentan pe meleagurile noastre. Versurile cuprind sensibilitate și realism mergând cu ușurință către sufletul celui care lecturează. În consecință, autorul trebuie să continue pe aceeași linie și anume aceea de a se adresa direct cititorului său folosind sensibilitatea și emoțiile de care dispune.” (Mircea Mocanu)
„Domnul lector de astăzi ne-a prezentat un grupaj de poezii de o mare sensibilitate, deși dl poet Rădulescu este venit în cenaclu recent, dar îmi permit să-i fac o descriere personală: pe lângă frumoasele poezii ce ni le-a prezentat, un caracter frumos, un scriitor de o mare valoare literală și în calitatea dumnealui de medic, un profesionist, dotat cu înțelepciune. In poezia adresată celor care ne conduc, cu un caracter critic, dezamăgit de modul cum ne-au condus, politicienii cei pe care i-am ales, din conștiința omului simplu, au dus frumoasa țară in dezastru, rezultă din poezia Atemporal: „Mă păcălesc nenorociții,/ … Subjugă… îndobitociții!…/ Pe ei i-alegi de vrei, nu vrei,// Mi-au luat avut de la strămoși,/ Din furt cu aură și nimb!/ Pe boala mea sunt sănătoși…/ In vorbe goale viața-mi plimb.” Dl poet arată în această poezie suferința oamenilor, a celor care i-au ales și libertatea care au dat-o tineretului la desfrânare, lipsa de la școală, furturi, indisciplină chiar și omoruri. Politicienii, cei care sunt în măsură să dea legi drastice, îi lasă liberi pentru că nu-i interesează și concluzionează: „Atâta ură am adunat/ Și am puterea să-i înfrâng!/ Sunt toți pământ, o apă, un leat…/ N-o să-i votez… să nu mai plâng!” În poezia Întruchipat în așteptare, dl poet descrie suferința dragostei, care arată că încă e prezentă, deși în dragoste cuvintele sunt încântătoare, simți că plutești când sentimentele aprind flacăra iubiri, încât zici că nici apa din ocean nu o stinge! Dar cu trecerea timpului, devine ca o rouă pe flori în zorii dimineții, imaculată, dar fără miros. Fără să simtă pe moment ce repercusiuni suportă inima, dragostea e o boală fără tratament, numai cine te rănește te poate vindeca. Dar cu trecerea timpului se diminuează acea puternică suferință, deși dorința e mai puternică de a te reîmpăca: „Pe unde mergi să-ți calc pe urme/ Și unde gânduri îți rostești/ Să ți le prind din zbor, trupești/ Să le adulmec, să mă îndrume?// In care timp din calendar/ Îți pui amprenta de solstiții/ Să-ți caut ierni din dispariții, Să știu când vara o porți dar?//… În care stea sălășluiești/ Și când cobori din nou lumină/ Să-ți ating luciu-n cer, ce-animă/ Privirea mea, de mă zărești?!// Neștiut sunt ca noua floare/ Din fulg de iarnă… În așteptare.” Felicitări și succes!” (Floarea Frățilă)
Sâmbătă 13 aprilie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dna Floarea Frățilă. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: