Fărădelegea lui Călin – Cilul civil
Când vom scăpa de alchimia asta care nu va preface niciodată litera legii scrise în litera legii inteligibile?
Nu scăpăm nici la Art. 2578 de hegemonia „guvernării”, căreia nu-i șade bine în locul jurisdicției legii. Dar…. Daune bunei înțelegeri produce și chestiunea Al. 1 unde persoana cu capacitate deplină, deci pe picioarele sale, este legată de „… instituirea tutelei sau… altei măsuri de ocrotire.”, de legea țării unde este înscris cu reședință obișnuită. Da, debutează cu „Măsurile de ocrotire…”, însă bănuiam că trimiterea este la lege, la puterea ei. Tot ea schimbată pe a altui stat când sunt strânse legături cu situația juridică. Legea…. Care? La Al. 1 nu este niciuna specificată. Și de n-or fi multe, cum desigur oricare interferează cu cel puțin încă una. Discuția reală începe chiar aici, la Al. 3, unde persoana, deși în deplin exercițiu capacitiv, deleagă pe alta când „… nu se va putea îngriji de interesele sale.”. Desigur, nu era nevoie de toată sarabanda de existențe, întinderi, modificări și stingeri de reprezentare, cum scrie la noi că delegarea se face și întru totul, și în parte, așa e și-n alte state. Înc-un dar. Și iată ca ni se servesc totuși preparate juridice specifice în loc de legea de la Al. 1: legea națională, legea din rezidența obișnuită (era deja!), legea statului în care sunt bunurile… (păi nu discutam despre persoane și numai despre capacitatea lor?). La Al. 4 au cotit-o. Că și persoanele, și lucrurile intră sub incidența (se supun; sclavie curată!) legii din statul care ocrotește, îndrumă….
Art. 2579 este defect. Vă garantez. Și doar pentru că persoanei parțial sau total necapacitive nu i se alocă un reprezentant întreg la minte și faptă, este lăsată jumătate din Al. 1 pe mâna propriei neputințe, împiedicându-l să ia atitudine în privința unui act făcut de sine, pe motiv că partea cealaltă a fost de bună credință și nu știa cu cine are a face. Nu pricep fiindcă un astfel de act este oricum nevalid, dacă se demonstrează incapacitatea persoanei la momentul încheierii. Pe de altă parte, tot ce ține de familie, moștenire, drepturi asupra imobilelor nu fac obiectul acestei „reguli”. Al. 2 suferă de aceeași „aroganță”. Nici lipsa cu desăvârșire a reprezentantului nu poate constitui argument pentru anulare. Și atunci, unde este ocrotirea cu care Codul Civil, Penal sau împopoțonat fercheșe?
Câteva articole și despre persoanele juridice. Revine cârmuirea. Cum că ea este ghidul acțional între statutul organic și legea națională. Filiala fiind apanajul legii țării (a „murit” statul!) în care activează și are sediul, oricare ar fi legea prin care s-a înființat persoana juridică. (Art. 2580)
Rolul legii naționale calat pe p.j. Să orânduiască juridic capacitatea, cum se obține și se retrage calitatea de asociat, drepturi și obligațiile acestora din urmă, funcționarea grosso-modo a organelor de conducere, reprezentarea prin propriile organe conducătoare, răspundere, modificare de acte constitutive și dizolvarea sa ca persoană juridică. (Art. 2581)
Lucrătoarele p.j.-uri străine sunt recunoscute în România. Chiar și cele nelucrative, dacă nu contravin ordinii sociale si economice, dar cu aprobare de la guvern, judecătorie aici și la ele acasă sunt constituite legitim. Cu publicare într-un „… ziar central…”, monitorul oficial. Dacă nimeni nu constată disfuncții și nu face apel în 60 de zile de la publicare, p.j.-ul nelucrativ poate funcționa legal și la noi. (Art. 2582)
Art. 2583 oferă, după legitimare și în România, drepturile din statut, mai puțin pe cele pe care le refuză prin specificații legislative. Cât despre regulile de funcționare, ele se subordonează legii române.
Fuziunea dintre două persoane juridice din țări diferite se supun legislativ ambelor state, cumulativ. (Art. 2584)
