Literadura nr. 31 (5)

Ioan Vintilă FINTIȘ
Aniversare 70 – La mulți ani!

oglinzi nestemate

cad apostolii din icoane
peste umbra mormântului

parcă se aud niște clopote
porumbelul se aduce jertfă
pe un altar însingurat
celui dăruit să fie adevăr
grăim rugăciune

poemul zidește un crin
lumea buimacă
la porțile milei
se ascunde-n păcat

steaua fericirii
ne călăuzește acum
nu vom mai
amăgiți de ispite

slavă ție strigăm

umilite stau oștirile pe țărm
parcă fi un carnaval
cu sirene mușcate de valuri

nu vom ajunge nicăieri
asfințitul este un rob îndrăgostit
e vremea când primele semne
înfloresc la răspântii

să zidim templul cel nou
trâmbițele sunt păsări
purtând mesaje sub aripi
aducând cu ele murmur străvechi

slavă ție strigăm
slavă ție

bogățiile celor netrebnici
sunt acum prilej de pedeapsă
se aude un geamăt necunoscut
până dincolo
de pădurea clepsidrei inocente

oglinzi uitate pe umeri

abia mai adie vântul tăcerii
ulcioarele s-au spart
din ele curgând taina apei
pentru curățirea păcatului

vin sfinții la ospețele noastre
cu oglinzi trandafiri
și cu îngeri

lacrima templului
este o slavă cerească
veniți să ne rugăm

din lemnul pentru cruce
vom ciopli pian
pentru concertul învierii

cuvintele
se vor înșira în poeme
să aducem
slavă pentru iubire

lacrima templului

slavă culegătorului de stele
semn că în curând
tainic cerul se va deschide

vom atinge mai întâi
fecioarele de lumină
Domnul încă nu se arată
să ticluim
alte povești despre moarte
și viață
pentru că
va începe o numărătoare nouă

lacrima templului
piatra din vârful unghiului
mângâiată cu lacrimi și ea

din somnul superb al cămilei
abia dibăcim drumul uitării
nu mai putem zăbovi în păcat
să cerem îndurare
continentele se răzvrătesc

cel care cârmuiește lumina
strălucitor s-a îndumnezeit toiagul
atunci când apa s-a atins de el
peste valuri pod a devenit cuvântul
brațul profetului a început să cânte
așa cum s-a spus mai înainte
toate se fac și se desfac
doar prin voința credinței
faraonul a îngenuncheat
în fața celui care cârmuiește lumina

nu va trece munții râzând
și dansând cu năframe albastre
în templu

uneori se clatină lacrima
chipul devine o utopie a misterelor
vino să te îmbrățișez cu păsări

corul de îngeri

mereu vorbim cu arborii
au rădăcinile
zidite în taină
cel care dirijează
corul de îngeri
privește norii
care se duc plângând
cu ploi amare
caii orbesc

chip al misterului
faraonul se visează
în crâng de lămâi
noi nu ne vom lăsa cuprinși
de îndoiala
care demult s-a rânduit
în lume

răcoarea nopții
are ochi de pisică
îmbrățișează-ți
fratele cu bucurie
și nu ucide speranța
țara promisă întinerește
nu irosiți chivotul
cad idolii strivindu-se
de îndoieli
templul devine alb
cântec
de pasăre măiastră
ori simfonie
de zăpadă

sângele înflorește pe lemn

într-un altfel de strigăt
lumea adoarme acum
și nu mai este pace
câmpia devine verticală
precum o lumânare

Premiile revistei Literadura
Ediția a V-a, 2024

Colectivul de redacţie al revistei Literadura
anunță organizarea ediției a V-a
a concursului Premiile revistei Literadura

Se vor trimite volume pentru cele doua secțiuni:

1. Premiul „Marin Ifrim” pentru
volum publicat* de debut, în valoare de 500 de lei.
2. Premiul „Ion Caraion” pentru volum
publicat, în valoare de 500 de lei

Precizări:
 Volumele se vor trimite pe adresa
revistaliteradura@gmail.com până
la data de 30 octombrie 2023 și vor
fi decernate la 30 Noiembrie 2023.
 Volumele se trimit în format .pdf.
și doar un singur exemplar pe adresa revistei: Strada Ecaterina Teodoroiu nr 11.
loc. Buzău; jud. Buzău. cod 120145
Se vor trimite doar volume de poezie.
 Nu este un concurs de manuscrise.
 Vor intra în concurs doar volume
publicate începând cu 1 ianuarie
2023
 * Publicat înseamnă: ISBN și numele editurii.

Alexandru PRIPON

Numele

lume de umbre,
lume de la capătul lumii,
vieți se împletesc tardiv cu alte vieți,
existența ne este dezbătută firesc
la emisiuni fără pic de audiență.
precare imprecații pe marginea unui surâs,
uneori mă întreb cine îmi sunt,
apoi mă evit, grăbit,
străbătând evaziv
ogoarele de la marginea uitării.

pe aceste picturi
au plâns cândva neîngeri,
iar acum dezvăluie prea mult
din zvonul căderii.

colonelul punea murături în cazemată,
gândurile noastre erau și ale lui,
armele sunt în noi, ne spunea,
apoi plângea liniștit,
ca după o glumă bună, de neînțeles.
sunt cel mai norocos
abia supraviețuitor
atunci când trag zăvorul
și rămân singur
cu mine și ceilalți eu,
scrutând unul în celălalt
tăcuți, debusolați, nerăbdători să fim.
iar zorii ne rostesc, fără accent,
numele.

Pe marginea furtunilor

nu există neîntocmire,
doar neînserare, până la coborârea înveșnicirii.
ei mai au putere, noi mai avem timp,
codrii sunt plini de morminte
și de răgazuri nedomolite,
răstimpuri de a dovedi
că rădăcinile nimicului
se afundă printre stele.

discursuri fără început,
cu final previzibil și menire incertă,
sub zidurile acestei cetăți
au fost așezate idei
sau tabere de luptători palizi,
devenirii i-am fost liman,
necăderii i-am fost strămoși
sau, fie ce-o fi,
rude îndepărtate,
martore ale incendiului
care a pus capăt amuțirii.
fără chip, nume și strigăt de luptă,
ne întunecăm când sângele nostru
încetează să curgă
printre stâncile altor legi.

datoria plătită rămâne încrustată
în suflete,
iar întomnarea ne va afla sub drapelul
trecutului mereu trăit pe marginea furtunilor
viitoare.

Ecoul verilor

ascultă-mi privirea,
înțelege-i coșmarul,
prima dată este mai greu,
dar nu va mai exista un final
de modelat, inutil.

căderea poruncește vânturilor,
pânzele ferfenițite ale mirării
flutură în zorii
negrelor amintiri,
din ceea ce a fost
se naște umbra legendelor
sau fulgerul uitării.

opuși, unul câte unul,
ne spunem că departe
înseamnă aici,
iar zăpezile vor acoperi
ecoul verilor
care nu vor veni vreodată.