Fărădelegea lui Călin – Cetul civil
Avantajul? Diversitatea și diversificarea limbajului propus. Acel mozaic de teme cotidiene din noianul atâtor alte informații. Majoritar inutile. Nefiind un gest gratuit, ci doar o nouă propunere, sperând că vi se va acri într-o bună zi de pupici, târlici, burice și varice, legănări, cântări, detonări….
Cererea mea de chemare în judecată (priviți dincolo de jurisdicția legică) anterioară, dar și a Art. 2539, fac o trimitere (Art. 2537) către încă o posibilitate viabilă de întrerupere a prescripției. Deci indiferent de necompetența (nu că nu ar avea vreuna) organului de jurisdicție sau unul de urmărire penală, sesizarea pune o cezură. Chiar fiind nulă pentru lipsurile „… de formă.”. Locvacitatea textelor, de nu multă vreme (numere) încoace, este uimitoare. Chestiuni normale și extraordinare (peste cele obișnuite; cred că nici metaordinare n-ar face pași uriași dincolo de sensul propus) se cumulează în Al. 2: nici vorbă de întrerupere a prescripției când cererile sunt suprimate din voința celui ce le-a inițiat; de asemenea, când cererea este respinsă, anulată; alternativa, opusa, întrerupe prescripția printr-o nouă cerere, în cel mult 6 luni, chiar prin vechea cerere, dacă instanța a „cabulipsit” (catadicsit) să o aprobe. Al. 3 este de părere că întreruperea… este imposibilă. Oricare ar fi situația de pierdere a puterii executorii „… prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.”. Iar un dar (însă), aplicat dreptului… fără (sans din franceză) prescriptibilitate ori încă (steel din engleză) neprescris. Și înc-un dar (totuși): imposibil de opus „… excepția autorității de lucru judecat.”. La final, simpla invocare a dreptului de acțiune… și întreruperea aferentă se supun celor de mai sus.
Similitudinile, cu mici nuanțe, ale suspendării, întreruperii și iată, a întârzierii de la Art. 2540, sunt evidente. Întârzierea… tot întrerupere presupune și dă răgaz celui lezat de șase luni să cheme vătămătorul în instanță.
Micile nuanțe. După întrerupere: ce a fost înainte se șterge; începe o nouă prescripție; încă una la fel pentru recunoașterea dreptului celui „… în folosul căruia curgea…”; o nouă prescripție doar după o hotărâre definitivă; curge prin „… posibilitatea legală de valorificare a creanței rămase neacoperite.” (rămân ferm pe poziții: acordarea aici trebuia, logic, să se facă la persona a treia singular); două situații la punctul Al. 6 – repararea pagubei din oficiu, cu întrerupere până când partea chemată în instanță cunoștea sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă ce a stabilit despăgubirea; operare a prescripției de la Art. 2537, punctul 3, până la suspendare a judecății, pronunțarea definitivă, comunicare de ordonanța de clasare (nimic despre așa ceva la punctul 3), ordonanță de suspendare a urmăririi penale (aceasta da, este). (Art. 2541)
De al reclamantului „profit” nu încape îndoială, întreruperea este în beneficiul acestuia și acest act se poate opune aceluia împotriva căruia se îndreaptă. Folosul ambilor doar prin „… recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curge…”, opunerea „… autorului recunoașterii.”. (Art. 2542)
Art. 2543: efecte și dacă întreruperea prescripției se îndreaptă „… împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului…”. Ce efecte, legiuitorul, în sine, știe.
Păi, Titlul III cuprinde și suspendarea, și întreruperea. Cum „… dacă este cazul…” se iau și ele în considerare? Adică acel calcul al prescripției. Cu așteptările numerologice radiate, închidem „… prezenta carte…”. Numai ca să deschidem una nouă a Codului Civil. (Art. 2544)
