Propoziții pretențioase – Apetali
Se pare că imobilul vecin lui Țecu este al părinților colegului de clasă a lui Gabi Ionescu, nu al vărului taximetrist. Am zărit-o acum vreo câteva zile pe mamă-sa în curte.
Că se mai și nimerește. Să îți cauți nașii acasă și să dai de ei la proprietatea mamei de pe Alexandru Sihleanu. Să revezi casa vecină unde ai pus un jghebuleț și un burlănaș. Să constați că jgheabul, deși deformat, de la Țecu, cel rămas pe laterala dreaptă, este încă pe poziții și la fel și burlanele. Să observi că deși ,,casă de nebuni” a Cîcîitei, vândută cred, a rămas, împreună cu acareturile și curtea, la fel de îngrijită ca pe vremea părinților ei. Nici ei prea duși la biserică, însă nițel mai conștienți că progenitura și chiar și fata ei erau zălude cu totul. La nașul ăl bătrân – cine a intrat în magazinul lor la colț de Eminescu (strada) și-l amintește cu ochelarii, înalt, cu pălărie și riguros până să se înșele pe el însuși; dar la zile mari și foarte rar; în celelalte mai uita să dea restul corespunzător – ne-am ostenit cândva, tot la niscai jgheaburi și burlane. Din toate, chiar intrând în curte și căutând cu privirea ceva comun cu acele timpuri, n-am putut identifica decât sumara privire aruncată uneori în zilele mai văratice în drum spre și dinspre gară, în preumblarea mea de aproape adolescent și licean apoi ca navetist la Buzău. Cea mai mare fascinație? Cireșul de la poartă, ridicat de la nivelul trotuarului cu tulpina cu peste 50 de centimetri. Cum și casa tronează cu aceeași dimensiune peste trecători.
O lucrare mult mai proaspătă, dar și de la executarea ei parcă a trecut un veac (și deceniul e tot un pui de secol), îl are beneficiar pe profesorul Veșcă. Neschimbat dacă-l întâlniți, un pic mai plictisit de viață – prin 2021 se anostea la vedere fără sfială; îmi sună și acum vocea lui în urechi și mi s-a imprimat pe retină grimasa deznădejdii de pe față (,,nu mă mai trage ața să fac nimic, parcă…) -, nu-i mai arde nici de ansilaj, nici de antalul din magazia de la Râmnic, poate nici de cel de la Grebănu, nici antelor cărora le pusese gânduri bune de la țară. Ultima noastră afacere avea în vedere schimbarea tablei de pe ultima parte a acoperișului, în baza căruia cumpărasem, imediat după dublarea prețurilor, cot la cot cu Matei, 200 și ceva de foi. Numai că eu de afacerist care se îmbogățește nu sunt făcut. Deși am obținut paralele și un mic câștig, când am tras linie peste perioada trecută de la achiziție, m-am încredințat că mai bine și mai mult obțin muncind pe brânci. Anulate fiind planurile domnului profesor, cele inițiale, când doi se antepun la cale, al treilea se alege cu banii. Cristi. Apelară el și domn Veșcă la soluția mai ieftină și mai rapidă: vopsirea tablei existente. Eu m-am ales cu o amânare a lichidării stocului. Dar nu aceea a fost dezamăgirea, ci faptul că n-am mai stat în relaxanta sa curte, cu o diferență de nivel de șapte grade de la nivelul șoselei, cu un loc deschis rar întâlnit la proprietățile obișnuite, să uit de freamătul urban, să scap de starea apatică în care mă cufundasem după pierderea tatei…. Proprietatea de la Râmnic era în totală – uite că-mi stă pe limbă un antonim, dar nu-mi iese pe gură – opoziție, antiteză… în fine…. Curtea imensă la Grebănu, scăldată de soare, la Râmnic dacă aveai loc să întorci trei metri de jgheab și umbrită de casa nașului meu Radian. Casa înaltă, abia aveai mâini să ridici scara ca să ajungi la poalele acoperișului la Grebănu, ba încă la stradă puteai înălța la maxim și nu ajungeai cu ea sus, la Râmnic era suficient să te înalți pe vârfuri și atingeai pazia. La Grebănu acoperișul era de teapa Penteleului. Două schiuri sub tălpi și puteai concura la săritura de la trambulină. La Râmnic ca șes, moale și scurtă în lățime.
