Propoziții pretențioase – Apiolul
Primul bronz pe anul acesta l-am descuamat ieri, de Dragobete. Și încă se curăță….
Grație sudurilor de marți și miercuri. Bine că nu m-am cojit joi la lansare, la BJB.
N-am fost noi bătăușii lui Țecu. Doar am înșirat jgheaburi și nu știu cum am reușit să verticalizăm burlanele până în buzele acoperișului. Confortabil n-a fost o secundă. Urcușul. Pe o ieșire pe panta a treia, spatele clădirii „întors” terenului de handbal, ăl de fuse și se duse, ăl unde tata a jucat cu noi și alții mini fotbal, unde dribla mai ceva ca Dobrin…. O abruptețe de parte de acoperiș, cartonată ca și restul, o…. Urcând în pod și văzând pe unde trebuie să ieșim la lumină, unde înțărcase mutu iapa și andocau încă „dracii” ce bântuiseră vechea clădire, ne trecuse un fior rece pe șira spinării. Ni se anemiau toate ălea doar privind în sus, căutând un traseu pentru a accede pe suprafețele lungi ale clădirii. Concluzia: nu se putea înainta fără un sprijin. Așa că: „Vezi, Cristi, ce scânduri, lanți găsești prin pod!”. A adunat, în hărnicia lui nebună, tot ce s-a putut. Toate resturile, toate cele întregi. În care să stăm sprijiniți cu picioarele și, în caz că în preumblările noastre ca pe bulevard – obișnuiți parcă de când lumea – prind mâzgă, să ne oprim la un moment dat, salvându-ne pielea în ultima clipă. Punându-ne la dispoziție siguranța minimă, ne-am hotărât să punem lucrurile în ordine. Cârligele, incomodați de situația provizorie, nevoiți să confecționăm și să montăm șorțuri, altfel apele s-ar fi strecurat jumătate între prima scândură de la poale și uluce; jgheaburile, relativ facile la îmbinat la rece, problematice fiindcă lipitura de dedesubt nu se putea realiza – proprietățile înguste nu lasă loc clădirilor înalte de spațiu de manevră, iar la Cîcîcî nu aveai cum să intri (mai trăia sau nu… nu țin minte, știu doar că măcar discuția cu ea era imposibilă… la un moment dat ajunsese, din bunăvoința mamei, să împrumute sau să lase ceva la noi, unde stăteam, pe Amurgului, încât, uneori intra în curte și, fără să avertizeze, aducea câte un obiect… ori luat fără știrea alor ei din curte, din casă, ori de-al altcuiva… așa a ajuns într-o zi să aducă un cărucior de butelie, să îl și ia în alta și să uite… îl vânduse, îl rătăcise, nimeni nu putea da un răspuns clar… cu atât mai puțin ea, o femeie cu mințile plecate… dar în stare să-ți producă aortită la aflarea… anulară deci orice relație, după ce s-au trezit ai mei… mama apelată la judecătorie ca pârâtă… să dovedească… nefăcuta… nu ea luase căruciorul -; ștuțurile; burlanele – să stați oricare dintre voi cu scara ridicată la maxim, în unghi de maxim zece grade cu zidul, dând găurile pentru brățări, încercând, cu mai puțin o cumpănă în dotare, să nimerești verticala și, chircit pe scară, să pui șuruburile în găurile brățărilor, să înșurubezi piulițele și să le strângi cu două chei; a! să nimerești saceagul în ștuț, să nu-ți pice în cap. Am luat banii. Cu comentariile specifice, din bagajul acumulat de la Arcuș. Căci și Țecu este unul dintre produsele arcușiene, ca și alții care i-au stat prin preajmă, pe jumătate bun de consum în relațiile publice pișichere. O a doua incursiune pe acoperișul lui 10 Plus a fost de mare-mare nevoie. Ploua exact în zona bucătăriei. După rugăminți de peste jumătate de an, după telefoane nenumărate, într-o perioadă în care lucrările ne dădeau ocol – oferte multe, beneficiari puțini -, anostit de ce mai rămăsese din activitățile cotidiene, în culmea apatiei, am zis da. Ce era sus….
