Fărădelegea lui Călin – Cecul civil
Când așteptările sunt cu totul altele….
Iată-le risipite. După porția de >1, <10 sau chiar <20, ani - luați ca „mai puțin de” și „mai mult de” -, încadrate la Art. 2515, aflăm sec, dar scurt, așa cum se cuvine unei legi normale, cu totul inteligibilă, la Art. 2517 că termenul prescripției este doar de trei ani. Și nu omite să încheie excepția care a devenit deja regulă: „... dacă legea nu prevede un alt termen.”.
Fără să mai aștepte, Codul Civil se grăbește să se ocupe de... „abaterea de la...” regulă. Art. 2518 trece direct la 10 ani. Nu m-am întrebat ieri de ce 10 și nu cinci, șapte sau oricare altă cifră jalon prescriptibil, dar azi.... Ce poate aduce o decadă și șapte sau șase părți din ea nu? Garantat nimic. Numai o uitare și un dezinteres juridic accentuate, totale chiar. Am de semnalat o chestiune de așezare. În titlu. Un punct după indicația principală. Urmarea: Cazuri. Inutilă. Și până acum s-au înșirat situații în articole și nu se făcea nicio tevatură specială din prezentarea lor. Era suficient să se rămână la „Termenul de prescripție de 10 ani”. De s-ar fi făcut alte tipuri de precizări, poate acceptam antetul, așa însă.... Primul scenariu privește două categorii - vedeți de ce nu pot fi neapărat cazuri? -, drepturi reale ce nu sunt imprescriptibile sau cu un alt termen prescripțional. Fiindcă un caz privește un complex de fapte, iar categoria încadrează ceva cu anumite proprietăți. Pentru al doilea „caz” intervin lingvistic cuvinte rar întâlnite chiar și în Codul Penal: tortură și barbarie. Celelalte puse laolaltă, violența, agresiuni sexuale contra unui minor ori cu o persoană ce nu-și poate da acordul sau nu se poate apăra - aș fi pus și pe cele ce spun nu vehement - sunt uzuale. Deși 10 ani li-i termenul pentru repararea prejudiciului moral, n-aș fi dat niciodată nici pedeapsa la remaiat, nici „repararea”, care, fie vorba între noi, nu se poate drege niciodată. Astfel de acte nu merită niciun strop de clemență. Pentru a treia și ultima oară în acest articol, „repararea prejudiciului adus mediului înconjurător”. O inutilitate.... Nu privește fondul civil, particular. Nu poate fi cerută decât de entități statale sau care deservesc grupuri de interese majore. În fine, tot acestea din urmă sunt principalele furnizoare de daune mediului. Unde nimeni nu este învinovățit cu adevărat. Iar dauna rămâne daună. Luați de exemplu facerea autostrăzii ce trece pe lângă Râmnic. Și-a pus vreodată cineva întrebarea de unde se extrage atâta pietriș, unde se produce scoarței terestre un dezastru ireparabil, cât teren arabil nu mai pune pe masa râmniceanului și altor năpăstuiți pâine? În numele a ce, a vitezei?
Am zis 1, 5, 6, 7, dar mai puțin mă așteptam să fie 2. Aici ioc punct și „Cazuri”. Pe raport de asigurare sau reasigurare. Și pentru cine nu cere în doi ani să i se returneze remunerația aferentă unor servicii prestate din calitatea de intermediar. De pus și aici un semn pentru „plata remunerației”, plata, fiind apropiată sensului partenerei de propoziție, putea fi înlăturată. (Art. 2519)
Obiceiuri după plac. Proaste și la Art. 2520. La fel ca-n urmă cu două articole, se inserează punctul și cazurile după prescripția de numai un an. Și tot la fel ,considerațiile de inoportunitate, rămân în picioare. Cel puțin pentru jumătate din conținutul fiecărei cifre dintre cele nouă ale Al. 1 și mai ales fiindcă întâi sunt categoriile și apoi situațiile. Beneficiari și după termenul de atac păgubiți avem: profesioniștii din alimentația publică sau din industria hotelieră; profesori, institutori, maeștri (ce-i mai place omului să se mai fălească și să fie considerat), artiști; medici, moașe (de ce ele întâi?), asistente, farmaciști; vânzătorul cu amănuntul (cine-i pune să dea obiectul fără să primească suma de bani fixată ca preț pe loc?); meșteșugari, artizani (și aici e un semn de întrebare); avocații ce nu-și primesc onorariile de clienți (acum pricepeți conceptul „înainte, ca la curve”); notari, executori judecătorești; ingineri, arhitecți, geodezi, contabili, alți liber-profesioniști. Separați de diferite nuanțe cazuistice specifice, în fapt toți așteptând să li se achite (mai nimerit decât plătească) sumele cuvenite prestațiilor. Dovada elocventă se află la Al. 2, unde aproape toate particularitățile Al. 1 sunt sintetizate în „... lecțiilor, serviciilor, furniturilor, actelor sau lucrărilor...”, pe sistemul „N-ai plătit, mergem înainte!”, precum prescripția rămâne în vigoare. Eu unul aș pune punct acestor afaceri păguboase.
