Brigada diverse – O(p)rea (s)tă. (T)u, (c)e (t)ată!
18 februarie 2024
Degeaba încearcă să ne dea de ceasul ultim ăi de pe la Nasa, au trecut 55 de ani…. Că nu s-au gândit temeinic la posibilii microbi aduși din spațiu odată cu Apollo 11. Uite-așa e gata jurnalismul să bage lumea-n chichioane, să-i creadă ca pe acei de anunțaseră la radio prin America că suntem gata. Tot de acolo vine și romanul The Andromeda Strain. De la naftalină, ca să țină moli(m)a departe.
Bună învățătură deteră plăcile de pickup. O poveste arabă s-ar cuveni întâmplării de la Hunedoara. Un țăran și nevasta, necăjiți că nu pot avea copii, se hotărăsc – cum fac toți soții peste noapte – să ia de suflet orice i-ar ieși bărbatului în cale a doua zi. Un șerpișor găsi pe marginea drumului, căruia, odată ajuns acasă, îi spuseră cei doi soți numaidecât fiule. Creștea pe zi ce trece acesta și ținut la gâtul țăranului ajunsese ditai șerpoiul. Cum și anii trecuseră, bărbatul se gârbovise ajungând moșneag. Într-una dintre zile, sătul de povara care-l apăsa, rugă fiul să mai coboare un pic, să-și mai tragă sufletul și-apoi îl va lăsa să urce din nou. Șarpele, răspunse cererii cu refuz, fiindcă se învoiseră de la început să îl poarte tot timpul dacă dorea să-l aibă ca fiu. Moșneagul, drept, a zis ca șarpele și și-a continuat viața. Zi de târg. Merg cei doi pentru câteva lucruri de care soția moșului avea nevoie. Împovărat de greutate, țăranul își face loc printre târgoveți. Curioși de așa cuplu, câțiva mai îndrăzneți apostrofează șarpele pentru nerușinarea de a sta în cârca moșneagului. O stăruință zadarnică. Pe drumul de întoarcere către casă, se opresc (!) să se odihnească în apropierea unui grup de copii care pare că se joacă. Urmărindu-i, moșneagul constată că jocul lor este o judecată pe care cel mai deștept dintre copii o conduce. Ascultând cât de înțelept a fost când a prezentat hotărârea, cât de dreaptă și de corectă, s-a ridicat și a glăsuit către fiu: „Copilul ăsta vreau să mă judece și pe mine!”. I s-a înfățișat, și-a prezentat cazul și l-a lăsat să cumpănească, timp în care șarpele a ascultat cu dezinteres și chiar a îndrăznit să vorbească fără să i se dea cuvântul, motiv pentru care copilul judecător l-a înfruntat și i-a ripostat pentru nerușinare cu un apel la cuviință, cerându-i să coboare din spatele bătrânului, așa cum se stă în fața unui judecător când pronunță sentința. Înduplecat în cele din urmă (aici Marius Pepino, glasul șerpesc, a interpretat memorabil, cu un fel de „fie, dacă așa se cuvine; să terminam odată”, cum fac oamenii când pare că nu mai au încotro, când vor să scape de gura cuiva), șarpele coboară, moșneagul mulțumind pentru că a fost ușurat de greutatea ce devenise insuportabilă. „Iată ce am hotărât…” Bineînțeles, după condamnarea șarpelui, a asmuțit copii pe el…. Care este scopul poveștii? Ia unul la îndemână pentru doi găligani, oameni în toată firea, trecuți de majorat binișor, urcați în spatele câtorva pompieri ca să fie trecuți mica băltoacă ce se strânsese în bătătura lor până la loc uscat. Ce e mai rușinos…. Apa nu trecea de fluierul piciorului mai mult, să fi fost vreo 15-20 de centimetri; o femeie cu minte circula singură prin apșoară. Vreo două nuiele de-ale copiilor din poveste meritau măgarii.
Stai și te miri cum le place unora să se pozeze. Cum pun ei țara la cale pe hartă, cum ăi de nu fac nimic altceva decât să privească par preocupați și se îngrămădesc împrejuru-le.
Măi femeie, măi rusoaico, toți sunteți de pe altă lume. Că soțu-tău este extraterestru…. Știam. Îl vedem toți pe Putin și nu ne închipuim altceva.
Lucrăm, într-adevăr. Noi oamenii. Roboții robotesc. Dar nu văd cum ar putea un ins, în condiții încă neprobate pe planeta Marte, să întreacă mașinăriile. Mai mult chiar, în toate filmele, oamenii, în costume de astronauți (cosmonauții sunt ruși, la fel ca robotirea), abia țin o șurubelniță în mână. Cât despre lopată, unealta de bază în construcții, nu poate fi vorba. E prea grea. Betoniere, târnăcop…. Povești.
