Propoziții pretențioase – Apidele
Când n-ai ce face, mai faci și la alții.
„Bre, o luăm pe la matale și completăm unde a rămas gol. Să se vadă și la dumneavoastră frumos, lucios.” Clienta s-a conformat și, ca să o scutim de marea cheltuială, a mai dat câțiva bănuți pe câteva foi de tablă cutată pentru partea cea mai afectată de rugină, dintre foile cu care se placase zidul din spate. Dar și pe câțiva lanți pentru cadrul de prindere. În plus s-a refăcut și burlanul de aerisire de la hotă, rămas prea scurt după modificările noastre.
„pe la matale” s-a transformat în accept cu condiție. „Intrați, faceți vecinei, dar am și eu un jgheab de reparat.” Se face! Trecusem la polul pozitiv, devenind a mia oară anodici, făcând din fiecare relație cu „dușmanul” antanta pacificării relațiilor destrămate, undeva la antipod. Bârfind uneori, căutând astfel ce se ascunde dincolo de uităturile încrâncenate, de vorbele pizmuitoare, de ura pe față, încercând să mai punem câte o însușire bună printre toate cele rele, aplanam astfel încă un motiv de harță. Când se mai citește și pe fața omului….
Oricare ar fi fost inșii, slăbiciunile noastre se puteau strânge în jurul trecutului și caselor cărora le lăsasem o părticică din noi. Vecinul „dirijor de trafic” locuia în jumătatea de imobil ce rămăsese o scurtă perioadă domnului Suhaciu. Cândva în copilăria mea….
Revin la verișoara lui Matei doar pentru a ne lua banii și ne lăsa loc de bună ziua. Salut pe care nu l-am ocolit nici până azi.
Știu, e liceul Al. Vlahuță, însă și lui îi aloc mici descrieri – dacă n-oi fi trecut deja pe catastif fiecare peticuț de acoperiș lucrat – la momentul intrării pe Tudor Vladimirescu.
Deocamdată mergem pe trotuarul opus. De-om fi intrat la doctorul… (să fi fost Ene?) pentru reparații și câteva burlane, trebuie să fi fost demult tare. De intrat sigur am intrat. Oricum nu se mai poate recunoaște la casă mare lucru. Tabla e o țiglă metalică verde, pereții sunt de aceeași culoare, mult mai diluată pe fond.
Numai descinderea mintală de moment mi-a împrospătat memoria. Părea ștearsă precum câteva case împrejur au dispărut pentru totdeauna. Nu și a familiei bondoace căreia îi rămăsese moștenire de la părinți. Sau da? Și aici sunt confuz, fiindcă ZecePlus s-a construit inițial pe un imobil, apoi a mai „furat” pe cel de lângă. Nelămurirea mea este dacă cea de-a doua demolată era sediul unui cult (penticostali, martorii lui Iehova) ori casa acestei familii. Pe care îi văd în ochi, fără să-i pot certifica dacă erau părinții taximetristului șchiop, cu un an sau doi mai mic decât mine, văr, parcă, al lui Gabi Ionescu, fostul meu prieten din copilărie, vecin pe Amurgului. Cum nici clădirea nu mă ajută să spun cu certitudine – și ea este renovată, și ea a primit tablă de-a (d-ea) nouă, dar maro, și nici construcția nu mai are conformație pe care o știam. Parcă ar fi. Să zicem că veranda micuță, transformată într-un hol de intrare micuț, seamănă. Pe vremuri, tot anii 90, acea doi piloni pătrați. Dacă ea este, aflați că jgheaburi am făcut și burlane.
Cum și lui Țecu i-am execut într-o primă fază, când restaurantul lui era ridicat, dar nu avea ca înveliș doar carton. Și mai bine. Deși alunecos. Granulele de nisip cu care se amestecă smoala și impregnează suportul de pânză sau nailon se desprinseseră din compost și sub talpă producea derdeluș.
