Căruța cu virgule – Valentin Dragobete
– Bună ziua!
– Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?
– Încă nu știu, da` mă uit oleacă și vă spui io după aia!
– Sigur, uitați-vă, că uitatul nu e pe bani! Încă!
– He, he! Asta s-o crezi matale!… Ești însurat?
– Nu!…
– Ei, vezi? De-aia nu știi!
– Ce să știu?
– Că și uitatu` e pe bani!…
– Adică? Nu pricep!
– Mă, copile, e mai bine să nu pricepi! Da` hai să-ți spui, că ești ca copilu` meu!…
– Eeei, lăsați!
– Nu te las! Ia fii atent aci la mine!… Mă, io când mă uit la ceva, îmi fac și socoteala-n cap câți bani coastă! Ca să fiu pregătit!
– Pentru ce să fiți pregătit?
– Ca să cumpăr!
– Păi, nu vă obligă nimeni să cumpărați! Cum spuneam, uitatul e gratis!…
– Mă, copile, mă! Io știu ce zic! Nimic nu-i gratis pe lumea asta! Odată ce te-ai uitat la ceva, trebe să fii pregătit să-l și cumperi, că altfel e de rău!… Iote, acuma, că mă uit la sticluțele astea, muierea mea știe!
– He, he! De unde știți că știe?
– Mă, știe, îți spui io! Nu știu de unde, da` știe! Simte! Are femeile astea nește simțuri, că miroase de la o poștă dacă te-ai uitat la alta, la parfumuri sau la vreo băutură!…
– Haideți, domnu`… Chiar așa? Păi, e normal să știe, mai ales azi, când e o zi așa de deosebită față de altele! Doar e Ziua Îndrăgostiților! Se gândește că poate îi cumpărați un cadou… Ia ziceți, ce vă place de-aici? Un parfumel… un cesuleț…?
– Mă, n-auzi! Un făcăleț n-ai?
– Aaaa, ha, ha! Bună gluma! Nu, n-avem!
– Păi, s-aduceți!… Da` pân-aduceți, ia zi cum miroase ăla de colo?
– Apa aia de toaletă?
– Aoleu! Așa de rău miroase?
– Aaa, nu, nu! Așa se numește!… V-ați orientat foarte bine! Miroase foarte bine!… O luați?
– A, nu, că de-asta am și-acasă, în baie!… Altceva n-ai?
– Ba da, cum să nu? Vă pot oferi această apă de parfum deosebită!…
– Mă, da` numa` apă ai? Dacă vroiam apă, luam plată sau minerală, la cinci litri, nu veneam să iau la țoi, de la tine!…
– Domnu`… Mă scuzați, cum vă numiți? Dacă nu vă supărați…
– Nu mă supăr! Valentin, mă cheamă!…
– Ce frumos! Valentin… E și ziua dumneavoastră azi!
– Mda! Și azi, și de Dragobete!
– Da? Foarte tare! Cum așa?
– De-aia! Că mă cheamă Valentin Dragobete!… Hai, îmi dai o apă de-aia?
– Da, sigur! Pe care?….
– Mă, ca să-ți spui drept, io aș vrea Givenchy-ul ăla de colo, da` i-am mai luat acu` doi ani! Mă mai uit și la Escada aia… și la Moschino ăla… Mmmm… Nu știu ce să zic!… Sau Versace… Neaah! A mai avut!… Auzi? Ia dă-mi-l p-ăla de colo!… Ăla de sus!… Așa, ăla! Cât costă?
– Ohoo, Amouage Epic! Aveți gusturi, nu glumă! Dar să știți că e cel mai scump!
– Ei, cât poa` să coste?
– Șaișpe milioane, domnu`!.. Nu știu dacă…
– Lasă, mă! O fi scump, da` e o sută de melelitri, nu la douășcinci, ca alelalte! Dă-l încoa! Nu mă mai târgui, că am pierdut vremea p-acia și m-așteaptă femia acasă! Zghiară animalele alea de foame, că ea, cică azi nu le dă nimica până nu viu io!… Ai pioes?
– Desigur! Poftiți!
– Așa, mă! Na și banii!… Și-ți dau și un sfat gratis! Ciubuc! Când te-oi însura, să nu lași femeia să-și ia parfumuri! Să i le iei tu, ca să fii sigur că iei de-alea eftine, da?… Ca să ai veață bună-n casă! Te-am pupat!…
– Să aveți o zi bună, domnu` Dragobete!
