Fărădelegea lui Călin – Cavul civil
Ne strecurarăm ușor până la Cartea a VI-a, potrivită la fix pe întâiul și unicul sfert al lui 10.000.
Carte, titlu și capitol. Noi. Privit din unghiul scolastic, Art. 2500 finanțează sinonimia cu bunăvoință. Ca drept material la acțiune, cum dreptul la acțiune. Ca neexecutare în termen, cum stingerea prin prescripție. Ca Al. 2, mai rar o așa intempestivă și radicală poziție juridică. Definește dreptul la acțiune. Ca drept să se poată constrânge o persoană, cu sprijinul „… forței publice, să execute o anumită prestație…”, să se conformeze unor situații juridice impuse și să suporte sancțiuni. Desigur, civile. Căci Cod Civil este.
Pricep generalizarea și eu iau ca atare. Mi-e lesne să pun în aceeași oală „Drepturile la acțiune…”, fie că privesc un obiect patrimonial, fie că nu și să le scot de sub acțiune prin prescripție extinctivă. Și nu e mare diferență să ai la unele și alte dispoziții și la altele „… anume…” dispoziții. Cu toate acestea nu sunt de aceeași teapă. (Art. 2501)
Neprescrierea are câteva coordonate: când se apără un drept nepatrimonial, când este nevoie de constatarea unor drepturi, când se clamează anularea absolută a unui act juridic, când se cere anularea unui drept de moștenitor, miza fiind masa sau partajul succesoral, dar condiționată imprescriptibilitatea de acceptarea primei forme de moștenire după rigorile legii. (Art. 2502)
Stingerea unui drept principal atrage și pe a drepturilor accesorii. Speța prescripției deosebite este despre prestațiile succesive, însă fără ca debitorul să stopeze prestațiile. Spre diferențiere de prestațiile ce par separate, dar succesive, și la final ce pot deveni un tot unitar. (Art. 2503)
Specializarea ipotecii am mai întâlnit-o și știam că acțiunile de recuperare a sumei vor fi în limita valorii bunului mobiliar sau imobiliar. Și se stinge dreptul la acțiune ipotecară. Nu se poate prescrie plata dobânzilor și altor accesorii la creanța principală. (Art. 2504)
Discutăm despre chestiuni conexe, desigur. Alăturarea creanțelor de stingerea lor și prescripție pot furniza diferite situații. Dreptul la acțiune fiind limitat de timp, după scurgerea lui intervine prescrierea acestuia. Dar nu poate împiedica stingerea, prin compensație, creanțelor. Aici reciproce. Cum nici retenția, dacă, și ea, ca drept, n-a fost prescrisă. Avem în cazul de față al Art. 2505 o premieră: creanțe reciproce și stingere prin compensație, nedefinită până la acest moment.
O limbă vorbim și uneori e atât de…. Cu precădere când utilizatorul o folosește acolo unde nu trebuie. Uitând toate expresiile voit, rămân crucit la primul alineat al Art. 2506: „Prescripția nu operează de plin drept.”. Să-mi spuneți ce vrea să însemne. O altă greșeală deloc scuzabilă privește în ansamblu următoarele trei alineate. 2 și 3 referindu-se (îmi plecase și mie mintea sintagmatic: „bat moneda pe”) la termenul de prescripție, 4 plecând de la început (la fel eram tentat la „start”) cu „Recunoașterea dreptului…”, fără alipirea unei acțiuni adecvate. Să fie despre creanțele de la articolul precedent, de ipotecile mai acum ceva timp „descătușate” sau discutăm despre orice drept în general? Revenind la 2 și 3, persoana ce a avut o obligație de împlinit și nu a executat-o, termenul dreptului de obligare a acesteia la executare fiind prescris, poate refuza executarea prestației. Chiar executată, după prescripție, neștiind de când acționează prescripția, persoana nu poate cere restituirea prestației. Dacă totuși există un act prin care se recunoaște dreptul și se constituie și garanții, cu același termen de prescripție valabil, tot în necunoștință de cauză, se consideră că se renunță la prescriere. Incorect. Pentru fiecare dintre părți și față de lege. Care umblă cu fofârlici. Chiar dacă până la urmă aceste neștiințe și renunțări acoperă anumite injustiții. Binevoitorul este recompensat pentru gest și binevoitul își duce la capăt obligațiile.
