Fărădelegea lui Călin – Catul civil
Așa! După.
Cale lungă să-mi ajungă. Este totuși mai nimerit, mai corect să te întorci la noțiuni, decât să cauți la numere superioare. Calitățile, drepturile și obligațiile creditorului gajist sunt aceleași cu ale unui administrator obișnuit, în deținerea bunului. Slova fiind a Art. 795-799. (Art. 2487)
Face găina ouă? Găina-i ,,amanetată”? Ouăle revin proprietarului, debitorului. Apoi i se impută. În ordine: cheltuieli, dobânzi, capital. (Art. 2488)
Ne despărțirăm de ,,regulă”, de ordonare, dar nu scăparăm de aplicarea ei. Se aplică și când se răscumpără acțiuni, titluri de participare…. Un alineat era mai nimerit la articolul din urmă…. (Art. 2489)
Se alege praful de obiect? Nu din vina creditorului. Ci din pricina forței majore, a vechimii sau a funcționării corecte. Creditorul nu primește vot de blam și nu i se impută. (Art. 2490)
De e scris, să se-mplinească. De nu e, să se-mpotrivească. Dubii deloc. Conservarea costă, iar prețul îi privește. Creditorul din buzunarul său, debitorul să restituie. (Art. 2491)
Și ipotecă, dar și gaj, bunul revine la debitor la facerea sorocului datoriei (timp și obligație ajunse la maturitate). Însă și înainte. Când bunul este folosit sau conservat în mod abuziv. Aici cu permisiunea și hotărârea instanței. Stingându-se astfel gajul. (Art. 2492)
Umblăm cu părți de măsură. O astfel de formulare ar fi poziționat înțelesul in integrum. Nu ,,Moștenitorul debitorului…”, ci ,,Oricare dintre moștenitorii debitorului…”. S-ar fi dezlegat mai ușor dilema achitării din partea lui, unul dintre în fapt, fără punere în posesia bunului și stingerea gajului. Ar fi fost simplu să se spună că niciunul dintre ei nu poate cere gajul până nu se achită debitul integral și nu se restituie decât tuturor sau în baza unei stipulări din moștenire ori alte dovezi unuia sau mai multora. La fel și cu ,,urmașii” creditorului. Dacă doar unul primește suma, partea cuvenită, acesta nu poate restitui bunul fără ca și ceilalți să fie plătiți, în cuantum, de debitor/debitori. (Art. 2493)
Art. 2494 menționează compararea propusă de mine despre gaj și ipotecă, despre similitudini și confundare până la aceeași identitate. Publicități, priorități, executări, stingeri: identice.
Încă… ,,funcționează” misterul, încă se aplică elipticitatea propozițională. Retenția are aici ca reper doar pe creditor. Despre debitor nu poate fi vorba, fiindcă lui i se impută cheltuielile finale cu administrarea sau nu le poate cere. Clar este o terță persoană, la care se află bunul gajat și lui trebuie să i se achite cheltuielile, fie utile și necesare, fie ca despăgubire. Aceste situații putând fi și de altă natură. (Art. 2495)
Suciră cu negativ și pozitiv Art. 2496…. Când nu poate fi reținut bunul: când este obținut sau provine din fapte ,,ilicite, abuzive, nelegale” (parcă ilicitul ce era?) ori este susceptibil de urmărire silită. Iară cel ,,rău”, acționarul, să nu îndrăznească nici el să-l rețină. Doar de i-o da voie legea….
Și retentul se erijează în administrator. Dar nu era deja în situația de față? (Art. 2497)
Nu depășim cadrul logicii. Retenția este opozabilă cu nicio formă de publicitate. Nu și urmăririi silite. Chestiune care nu împiedică pe reținător să participe la distribuirea prețului după vânzare. (Art. 2498)
E retentor, nu retent (suna mai bine și era mai simplu). Consemnarea sumei ori o garanție în aceeași valoare, solicitată pentru cedarea bunului, reprezintă încetarea retenției. Deposedarea involuntară…. M-a pus pe căutări, ca să nu susțin enormități. E pe undeva pe la Penal special 2. Adică de-alde furturi și alte tipuri de însușire necuvenite sau nu tocmai legale. Acestea fiind spuse, nu există motiv de stingere a dreptului de retenție. Ba chiar retentorul ,,… poate cere restituirea bunului…” (întrebarea mea: de la cine?). Cu rezerve. Caz de prescripție extinsă pe acțiunea principală sau pe dobândire de către persoană de – nu este cu – bună-credință. (Art. 2499)
