Cenaclul Alexandru Sihleanu – 3 Februarie 2024
VIAȚA SE CONJUGĂ LA CELE TREI TIMPURI ALE VERBULUI A FI
Sâmbătă, 10 februarie, ziua †) Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu.
Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul Epigrame, Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: (UNOR HOȚI) Cine-i harnic și muncește/ Multe lucruri dobândește;/ Cine fură de la stat/ Este putred de bogat. (UNUI CONSUMATOR) Cea mai bună băutură/ Este apa de izvor,/ Eu, om bun și cu măsură/ V-o las vouă, tuturor. (UNUI PRIM-MINISTRU) A luat un Kinder, Oul/ Și-a văzut în el infernul:/ „În loc să-mi cadă cadoul,/ Mi-a căzut, Doamne, guvernul”.
Dl Mihai Doina a lecturat din revista PENTRU PATRIE, nr.5/ 1988, poezia DESPRE ȘOPÂRLE, autor Nicolae Meianu: „Cred că știți ce e șopârla:/ Vietate târâtoare…!/ Mititică la făptură;/ Chiar plăcută … la culoare .// Dar la noi, așa se spune,/ Când e tulburată gârla:/ Ori își vâră dracul coada,/ Ori e unul … cu șopârla!// Eu o simt de la distanță,/ Cum se mișcă sau s-azvârle,/ C-am avut în viață parte/ De-o mulțime de șopârle!// Iubeam și eu o codană,/ Așa cum iubiți și voi,/ Dar apărând o șopârlă/ Am rămas … pe locul doi!// Propus pentru promovare,/ Că munceam corect, cu zel,/ Unul a plasat șopârla/ Și promovat a fost … el!// Mă trecuseră la primă,/ Figuram pe primul loc,/ Dar, ivinduse-o șopârlă/ N-am mai figurat … de loc// Cum vedeți, așa-i șopârla:/ Vietate târâtoare …/ Are un miros anume:/ Știe cum să se strecoare/ Către locurile calde,/ După frunzele de laur …/ Ah! Aș vrea să fiu și eu o clipă,/ Nu șopârlă, ci balaur!”
A continuat lectorul de serviciu dl Mircea Mocanu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Karma) Vântul și ploaia de mână-au intrat/ Chiar și-n cimitirul întunecat;/ Să spele crucile ce lăcrimau,/ Să stingă dureri care sângerau.// Întunecat este acest regat/ Care-i păzit de corbi și apărat./ Este regatul deșertăciunii/ În care, e trist, n-au crezut unii…// Tot ce suntem e praful dus de vânt,/ Iar martorii sunt cei ce nu mai sunt./ Iluzia e al vieții nume:/ Karmă, o numesc alții – în lume.
(Rugă către străbuni) Cât de liniștiți sunt cei din morminte;/ Lor nu le mai pasă de ce este-acum./ Cei ce le-au urmat nu-și aduc aminte/ Că înaintașii sunt acum doar scrum.// În război luptat-au unde-au și murit/ Ori, de glonți dușmani marcați au rămas;/ Azi, vezi câte unul, singur, părăsit/ În durerea-i mare unde s-a retras.// Toți, pe-acești uitară luptând între ei/ Doar pentru avere, pentru posesiuni;/ O întreagă turmă de furi ori mișei,/ Nedemnă să poarte nume de români.// Voi care îi cinstiți pe-ai noștri eroi/ Mergeți și rugați-i ca, de sus din cer,/ Aici, pe pământ, plânși fiind doar de ploi/ Rugă să ridice celor care pier.// Pier din neglijență ori din nepăsare,/ Țara-i dezbinată și toți se lovesc;/ Ura-ntre români este foarte mare./ Să piară aceia ce ne învrăjbesc!
(Ce este omul?) Dacă vrei să faci un bine și o mână ai întins,/ Ori ești tras de amândouă, ori cu silă ești respins;/ Cel mai bine, eu îți spun, e să-ți vezi de treaba ta:/ Omenirea e perversă, iar adesea foarte rea.// De o scriu acum pe foaie e ca să mai ostoiesc/ Și durerea și amarul ce azi date-mi să trăiesc/ Căci, am fost precum un bivol înhămat, idealist/ Iar acum eu, toată ziua, sunt posac și foarte trist.// Omul care-i o ființă demnă-a sta pe piedestal,/ Leneș poate să privească și comod, întins la stal:/ Dintre multe animale ce au traiul urgisit/ La fire e un păduche, ”domn sau doamnă” negreșit.// La nărav este ca lupul părul știindu-l schimba/ Iar gura-i de șarpe, bifurcată fiindu-i limba:/ N-are colți, nu are gheare, dar cu el nu-i de glumit/ Căci în bârfe te sfâșie zi și noapte, negreșit.// Seamănă cu pisica ce pantofii-ți lustruiește/ Căci la șefii ăi mai mari, de cu zori se ploconește./ La trup, îmi cer iertare, seamănă perfect cu-o râmă/ Căci este alunecos: cum l-ai prins îl scapi din mână.// De la leu, de-i dai putere răgetul cred că a luat;/ Dacă nu, precum chițcanul stă pitit zilnic sub pat,/ Ca o gâscă, ziua întreagă mereu el trăncănește,/ Pe la 3, 3 și juma, tu te miri că obosește.// Maimuța îi e model; tot mereu se oglindește/ Și tare-i preocupat că anual îmbătrânește./ La ceilalți mereu se strâmbă ori face mici grimase,/ De ar fi urangutan, cu un par le-ar da la oase…// Poate fi și mai subtil. Precum hiena cea hidoasă/ Bucuros e, mulțumit, chiar cu resturi de carcasă…/ Iată, însă nu găsesc vre-o ființă egoistă!/ Mi se pare că aici, omu-i primul de pe listă…// Și acum ”încununat” cu lauri și osanale/ Las pana jos să scape și mă vâr printre-animale,/ Doar acolo îmi e locul, nu mai stau să mă jelesc,/ Că năravuri de jivine are neamul omenesc.// Sigur alt scop noi avem, alta ne era menirea,/ Iar Iisus s-a întrupat să ne-arate ce-i iubirea…/ Toată această făptuire nu e de înțeles./ ”Semănați vântul acum, iar apoi, mergeți …la cules!!”
(Carpe diem) Mi-e sufletul cuprins de pesimism/ Privind la toate ce se întâmplă-n jur;/ Eu nu-mi găsesc o insulă, un istm/ Unde de pace să mă înconjur.// Tot ce îmi doresc e prea departe,/ Iar ”azi” eu nu știu încă să-l trăiesc:/ Îmi fac planuri, dar… le pun deoparte/ Știind că nu o să le isprăvesc.// Trăiesc trecutul, știu, nu e bine,/ Iar viitorul nu este sigur./ Mereu mă întreb ce e cu mine,/ Însă nu pot a-mi răspunde singur…
(Iluzii sfărâmate) Ceașca cu iluzii/ Este sfărâmată./ Viața-mi de confuzii,/ Iat-o terminată!// Sătul sunt de toate,/ De Fata Morgana,/ De datul din coate/ Căci deschisă-i rana.// Nu mai vreau iar luptă,/ Fiindcă-s obosit./ Seva mea e suptă/ Și sufletul rănit.// Castele de nisip,/ Am încetat face;/ Că al meu genotip/ Modificat zace.// Alții să răspundă/ De răul din lume;/ Trupu-mi să se-ascundă/ Învălit în hume.// Liniștea și ceața/ Apere mormântul;/ Iluzie-i viața/ Și zboară ca vântul …// Ce-am dorit odată,/ Cu mine dispară:/ Iluzie moartă,/ Însă mult amară …”
Titlurile poeziilor sunt concludente pentru filosofia de viață a autorului (cu trimitere la simbolismul european) care știe să pună, cu tact, punctul pe I. Sincere felicitări, dle Mircea Mocanu! Așteptăm o nouă lectură cu poezii la fel de interesante.
„Eu am citit poezie scrisă de dl Mircea Mocanu, că mi-a dăruit anterior două volume de poezii pentru care mulțumesc mult. Ca recompensă i-am dăruit și eu cărți de-ale mele, una scrisă în limba franceză, deoarece d-lui este un bun cunoscător al limbii franceze și a publicat o carte de poezie în limba franceză, scrisă foarte corect din punct de vedere al lexicului și a gramaticii. Pot spune că eu l-am descoperit pe scriitorul Mircea Mocanu și l-am invitat la cenaclu pentru a-și dezvolta spiritul în acest mediu spiritual. Observ că are dreptate criticul francez Hyppolite Taine când afirmă: „că trebuie studiată opera unui scriitor în funcție de epoca în care a trăit, rasa sau poporul căruia îi aparține, mediul social și formarea sa spirituală”. Lectorul dovedește prin scrierile sale că este un om al timpurilor noastre, căci societatea în care trăim și-a pus amprenta pe scrierile sale. Versurile exprimă deziluzia, scepticismul, suferința, pesimismul. Are multe poezii cu caracter filosofic, cum este Karma și Ce este omul? sau Iluzii sfărâmate. Altele au rezonanță de poezii sociale: Rugă către străbuni, Carpe diem în care poetul își exprimă dezamăgirea într-o societate în care omul este strivit în condiția sa de intelectual. El nu poate salva lumea, nici pe sine, trăind totul într-o intensă dezamăgire și multă suferință. Vă recomand să-i citiți romanul Lilith sau Chiron?, urmat de volumul II Scila sau Caribda? să vă pătrundeți de ideile lui filosofice. Aștept să-mi dăruiască cartea d-lui despre Veronica Micle, iar eu voi dărui un volum de versuri de Veronica Micle, tradus de mine în limba franceză”. (Ecaterina Chifu)
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat un grupaj de cinci poezii dintre care una fiind inedită. Din punct de vedere al structurii poeziilor, toate sunt în rimă împerecheată sau încrucișată. Tema fiecăreia dintre acestea este una pesimistă, așa cum afirma autorul în poezia Carpe diem: „Mi-e sufletul cuprins de pesimism …” Sunt foarte bogate în figuri de stil, în special poezia Karma ce face trimitere la un concept extrem de important pentru spiritualitatea indiană. Poezia Ce este omul? reprezintă, din punctul meu de vedere, un adevărat „bestiar” ce încearcă prin comparație să definească comportamentul uman. Autorul afirmă ca o concluzie: „… Că năravuri de jivine are neamul omenesc”. Mi-a atras atenția și antiteza dintre titlul poeziei Carpe diem (trăiește clipa) și primul vers al ultimei strofe: „Trăiesc trecutul, știu, nu e bine”. În final îmi exprim admirația pentru stilul d-lui, în ciuda pesimismului ce-i poate descuraja pe unii cititori. Din punctul meu de vedere, consider că d-lui este pe o cale bună și că poeziile prezentate sunt de calitate. Felicitări și putere de a duce la capăt creațiile începute!” (Cristi Rusin)
„Poeziile audiate astăzi în cadrul ședinței de cenaclu sunt adevărată literatură. Din conținutul acestor poezii se desprinde filosofia de viață a autorului. Pătruns de pesimism, autorul reflectă în versurile sale mai multe păreri despre oameni în general. Plecând de la titlul poeziei Karma, în care autorul vine în final și cu definiția acestui termen: „Iluzie e al vieții nume”. Dezamăgit de vremurile în care trăim, autorul în poezia Rugă către străbuni spune: „Cât de liniștiți sunt cei din morminte ;/ Lor nu le pasă de ce este-acum”. Tot aici, autorul relevă indiferența unora din prezent față de înaintașii noștri și printr-o invocație retorică autorul îi îndeamnă: „Mergeți și rugați-i ca, de sus din cer,/ (…) Rugă să ridice celor care pier”. Titlul poeziei următoare este o interogație Ce este omul? la care autorul răspunde făcând un portret fizic și moral al omului nou de azi. Folosește multe comparații: „…este ca lupul părul știindu-l schimba”, „gura-i de șarpe”, „Seamănă cu pisica ce pantofii-ți lustruiește”. În concluzie autorul zice: „Las pana jos să scape (…) nu mai stau să mă jelesc,/ Că năravuri de jivine are neamul omenesc”. În poezia Iluzii sfărâmate autorul își exprimă dezamăgirea de ceea ce vede, de ceea ce îl înconjoară îndreptându-se liniștit către momentul plecării: „Liniștea și ceața/ Apere mormântul;/ Iluzie-i viața/ Și zboară ca vântul …” Versurile dlui Mocanu se încadrează în stilul simbolistic al lui Bacovia și Baudelaire. Felicitări dlui Mocanu pentru întreaga activitate literară!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Ședința de azi o consider un show reușit. Azi valul cenaclului a atins maximum de valoare și momentul acesta m-a cucerit. Cenaclul nostru, ca orice cenaclu, este o colecție de talente scriitoricești, unele mai bune și mai valoroase, altele mai puțin valoroase. Dar între talente se strecoară și antitalente. Eu aparțin ultimei tabere … și cer scuze că vă stingheresc. Revin la lectorul de azi; Mircea Mocanu este talentat și cu imaginație multă. Creația D-sale este profundă și clară, limbajul este entuziasmant, metaforic. Pentru mine lectura de azi este încântătoare, frumoasă și dezvăluie sensibilitatea autorului, dar și inspirația pixului. Stilul este elegant, îngrijit, așa cum îi trebuie unei opere literare. În fiecare suflet doarme câte un talent. Dl Mocanu a trezit acel talent al său și l-a urcat deasupra celorlalte calități personale. Felicitări, domnule Mocanu! Sunt convins că numele D-voastre va rămâne în cultura națională, iar eu mă voi lăuda că am fost contemporan cu D-voastră … și chiar coleg de cenaclu. Rog pe bunul Dumnezeu să vă mențină în putere, cu sufletul tânăr, iar talentul să nu se termine niciodată! Peste nu foarte mulți ani, elevii vor comenta la ora de literatură creația marca Mircea Mocanu”. (Mihai Doina)
„Deși autorul și-a intitulat una dintre poezii Carpe diem, eu consider că s-a referit la clipa care trece. Patru dintre poeziile dlui Mocanu se referă la deșertăciunea vieții. Prima poezie Karma îmi amintește de vorbele Ecleziastului: „Totul e vânare de vânt” și în același timp îmi amintește de Edgar Allan Poe, deoarece apare motivul corbului, al cimitirului. În poezia Ce este omul? autorul își arată dezamăgirea asupra lumii în care trăiește, prin imaginea omului metamorfozat în animale care reprezintă ceea ce este mai rău în societate: șarpele, hiena ș.a. Viața este ca o fata morgana, este iluzie și amărăciune în același timp. Îl felicit pentru ceea ce ne-a lecturat astăzi și aștept lansarea volumului cât mai curând.” (Adriana Plugaru)
Sâmbătă 17 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl. Vasile Ghinea Vă așteptăm, cu drag!
