Ora de muzică 2 – What Sting found here
Muncă zdravănă. Cât privește părerile ce ridică sprâncene numai pe o parte a feței – de-alde „lasă, mă, că am mai văzut noi din ăștia” -, să stea cuminți în matca lor. Cine are, are!
Am început să citesc cele două interviuri salvate în laptop, găsite cu noroc, dar și cu speranța că voi mai descoperi despre Sting și Copeland (destui alții) neștiute puncte de cotitură în carieră, bănuite calități prinse în ascunzișurile interioare. Pot pune mâna pe inimă că nu m-am înșelat. A fost o dată anterioară de cercetare în care Sting, tatăl, părea topit….
Astăzi, totuși, ne vom continua memorabila lecție de muzică despre frăția muzicienilor, frăția stilurilor muzicale și a transcontinentalelor colaborări. Definitivasem al cincilea punct de pe lista albumului 44/876. Urmând sixtinul. Just One Lifetime. Cu o premieră printre compozitori. Și-n cazul lui un dram de răbdare, identitatea va fi amânată până la momentul oportun.
Titlul. În ton cu toate celelalte. Simplu. Complicat…. Derutant primul vers. Fiind român, neștiind conținutul englezesc al poveștilor ce au făcut înconjurul lumii, cuvânt cu cuvânt ori prin prisma extraselor citate mult prea celebre la ele acasă, am reușit abia după a patra încercare să găsesc noima. Sursa. Lewis Carroll. Care numai așa nu se numea la origini. Dodgson. Și Charles, și Lutwidge. Luat de mine și mulți alții cu futilitate. Ei…, Alice. O știm, cunoaștem pe unde i-au umblat mințile și pașii. Una singură…. Ba bine că nu. Novicii, dezinteresații ca mine puteau dormi liniștiți și fără să știe că Lewis prozatorul și poetul era și matematician, interesat de chestiuni cu greutate. În primul rând, pe la 1866 descoperă o metodă ce îi poartă numele, Condensarea Dodgson referitoare la determinanți și matrice. Adică din aproape în aproape, după câte observ într-un exemplu, matricea care nu are niciun element zero, de patru coloane și patru rânduri, se poate rescrie, transformând elementele unui rând și unei coloane astfel: de pe liniile unu și doi și de pe coloanele unu și doi se iau elementele și se așează într-o matrice pătrată (două linii, două coloane), etc. Se obține astfel o matrice de trei linii și trei coloane. Rezolvabilă prin metoda încrucișărilor. Trecând peste, descopăr azi roata, și eu, și-i găsesc Alicei perechea (deși mai figurează și cu o terță „soră” la 1890) pe la 1871 – la șase ani de la întâia descindere în lume -, în „Trough the Looking-Glass and What Alice Found There”. Poveste, desigur, dar referirea primului vers al Just One Lifetime este chiar…. E chiar strofa întreagă (laitmotiv în melodie) parte din poemul inserat de Lewis în volum numit mai sus, unde Walrus este chiar o morsă, stând la palavre cu un dulgher, întâlniți pe o plajă, convingând o ceată de scoici să-i urmeze într-o plimbare (scoici care „eventual vor fi mâncate toate” – din sumarul englezesc al sinopsisului Wikipedia).
Să nu trec ușor peste ziua de ieri. Să-i aduc „acuze” lui Sting că, pe baza aceluiași interviu din anii 80 luat tot pe plajă și pe un vas, am început să citesc (am reușit 50 de pagini) din Marquez: „Un veac de singurătate”. Originalul: „One Hundred years of solitude”. Parcă suna mai bine și suta de ani, și solitudinea.
Tradus laitmotivul: „A venit vremea, zise Walrus,/ Să discutăm despre multe lucruri,/ Despre corăbii și pantofi și vax de navigat,/ Despre verze și regi.”. De cântat de prima dată pentru Shaggy. Tot el: cum viața este cel mare dar oferit umanității, cum îmboldește pe auditor să se înconjoare de multă energie pozitivă, pe care o poate cumpără chiar dacă este înstărit, om mărunt sau celebritate, din oraș sau din afara lui, răspândim dragoste în comunitate, pace și seninătate…. Nedezmințit, pasează la vedere partea cantabilă colegului: „Sting vine să cânte tuturor”. Desigur: același laitmotiv. Cu alt avatar: Shaggy.
Din cele 18 strofe lewisiene să-mi dați voie s-o finalizez pe cea încorporată în Just…. „Și de ce marea fierbe și dacă porcii au aripi.” Chiar și Beatles are un cântec, I Am The Walrus, Lennon înfierând viziunile capitaliste ale scriitorului, ulterior părăsirii grupului și luând în glumă demersul lor, era de părere că ar fi trebuit să cânte I Am The Carpenter. După multe guri, poemul referindu-se la figurile politice sau la aspecte din viziunea protestanților și transcendentaliștilor vremii.
Continuând, Sting expune câteva semne nu tocmai bune ale cotidianului. Planetele sunt retrograde, luna a dispărut, lumea s-a întors cu susul în jos și a căzut în cap. Refrenul: „Doar o viață/ Și e doar una, da, doar una/ Doar o viață de trăit./ Asumându-ne acest fapt, vom continua să o trăim,/ Nu avem altă alegere decât s-o luăm așa cum este.”. Cu completările de rigoare, ca să priceapă oricine. Revine Morsa, alăturându-i-se lui Sting, făcând planuri de călătorie, pentru care sunt necesare haine de vreme câinoasă. Fiindcă asta este propunerea. Și indiferent ce va fi înainte, vor fi împreună, cu bagajele în mașină și plină de combustibil.
Mingea din nou la Shaggy. Opt versuri. Cu îndemnuri: vino să scrii o pagină în cartea vieții, fă ce este corect, nu e nevoie de tam-tam și luptă, uniți lumea și arătați-le dreptatea; generațiile noi au trendul lor, înlocuiți cuvântul inamic cu prieten. Cu avertismente: „Lideri ai lumii, regulile nu pot fi schimbate.”. „Asta le transmit acestora.”.
La cârmă, spre final tot Sting. Refăcând drumul morsei și dulgherului, cu mașina. Constatând că a sosit vremea socotelilor, știm cu toții că va să vină. Se pierd pe drumurile pustii din nord și motorul toarce. Morsa trage, după spune, ultima țigară. Nu-s semne de viață, de gaz și mâncare prin toate orașele prin care au trecut. Se au pe sine și pare suficient, își păzesc unul altuia spatele dacă lucrurile ar putea să o ia razna. Final cu două rânduri de versuri deja cântate: a treia a lui Sting din prima rundă și prima a lui Shaggy. Adică a lui Lewis Carroll.
M-am pierdut eu însumi în pleiada asta de strofe, 16, cu folos sper.
Ajunserăm la fondul muzical. Ritm și acompaniament de raggae aproape pur. Drop dublu pe premier. Debut melodico-armonic cu saxofoane în două octave (de depus în cheie fa). Si-do#-re. Deci Si minor. Câte o măsură din acordul tonicii, al dominantei și două din al subdominantei. Pentru armonie. Schimbat acordul tonicii, la Re major, firesc/firește, doar la refren. Sună bine cele două voci ale lui Sting pe refren (solo plus terța descendentă). Strofa are note din panoplia primelor note ale acordurilor. Multe tonici – recto-tono; ex: si, si, si, si, si, si… patru optimi, o șaisprezecime și o optime – completate la final cu o terță ascendentă cu valoare de întindere optime cu punct, la Si minor, doar ultimele cinci note executate de pe primul timp pe La major. Iar Mi majorul copiază modelul ritmic al notelor de la Si minor, numai că acele șase note identice ca frecvență sunt completate de dominantă (si) și se rezolvă printr-un parcurs al treptelor III-IV-V-III-I-III (1/16,1/8, 1/8, 1/8, 1/8, 1/8). Rămâne așadar „povestea”. Cine înțelege vorbirea, găsește similitudini în constituirea pasajelor muzicale, mai ales cele deja ghidate. Încât Just și One primesc pe ultimul timp anterior refrenului două optimi și Life și Time note lungi, respectiv patru și doi timpi (re, mi, fa#, mi) versul doi, constituit din două perechi identice ca număr de silabe, se rezolvă prin note descendente de la tonică până la dominantă dublă (mi, re do#, si, si – pătrime, pătrime, șaisprezecime, optime, optime). Partea a doua este varientată doar de la a treia notă, scurtată cu un timp (fa#), a patra notă completează măsura (mi), a cincea se mută pe do#, tot trei timpi. Coborâșul anterior, din prima jumătate a refrenului, se înlocuiește cu ceva-ul recto-tono de la strofă, si-si-ul, încheiat cu nota următoare ascendentă, cu șaisprezecimea, în „noianul” de optimi pe a treia dintre note….
Instrumentele, pianul, ce frizează și un dram de orgă și pian electric, cu scurtăturile de rigoare pe a treia șaisprezecime din fiecare timp. Armonic, să țină trena raggae-ului. Note pasagere de claviton. Răspunsuri de saxofoane la refren (și de voce ale lui Shaggy), cam ca la What’s a Woman (Vaya con Dios). Chitarele completează fondul lipsă de la strofă, calme, lăsate să curgă după fiecare optime din cele trei note ale acordurilor luate pe timp. Același lucru la final cu pianul, singurul instrument rămas să susțină laitmotivul vocal (existent pe aproape toate strofele și pe refrenele): re-fa#-si, la-do#-fa#, sol#-si-mi. Basul se joacă. Ba note lungi, ba scurte. Singura remarcă: la a doua parte a refrenelor. Urcă pe câte un timp de la re la fa#.
Cine sunt compozitorii. Cei de bază, Sting și Shaggy, Rankine, Pizzonia și nouțul Shane Hoosong. Premiera având rol și de producător, împărțind producția cu Sting International, și de keyboardist, și de percuționist. Alte claviaturi atribuite lui Shippy și Kierszenbaum. Basuri de Sting și omologu-i Internațional. Saxofoanele sunt ale vechiului coleg Branford Marsalis. Chitara este evident al lui Miller. La tobe Zach Jones. Mixajul lui Robert Orton. Înregistrări la Sears Sound Studios.
