Căruța cu virgule – Greierele și furnica
– Cri, cri, cri și cri, cri, cri… Vai de mine, ce-oi păți!…
– Eeee! Ce-i vecine? Nu prea-ți mai iese scârțâitul!
– Eheei, dragă vecinică! Vremea mea e pe ducă!
– Zău? Nu-mi spune! Cum așa, vecine? Nu-nțeleg!
– Păi, n-ai auzit? Nu asculți și tu ce șoșotesc toate gâzele prin iarbă?
– Iaca, nu, că io am treabă, n-am timp de bârfe gândăcești!
– Ce bârfe, vecinico?! Ce bârfe? E adevărat!
– Ce-i adevărat, frate! Zi, odată, nu mă mai fierbe!
– Eu te fierb pe tine?! Eu o să fierb, vecino! Oho, ho, ho…!
– Ia uite la el ce se smiorcăie?! Măi, Greiere! Ești ditamai insecta și plângi ca o larvă în pupă? Te știam mai curajos!
– Ce curaj, vecinico? Ce curaj? Sunt mâncat! O să ajung mâncare pentru oameni! Aia e!
– Ha, ha, ha! Du-te, dom` le de-aci! Cine ți-a zis prostia asta? Pfffoaai de eritrele tale! Cum poți să crezi că oamenii ar putea să te mănânce? Doar n-au înebunit?!
– Uite că se pare că au înebunit!.. Aoleu și cri, cri, cri… Nu era destul că m-au făcut de râs că sunt un pierde-vară, un scârța-scârța muritor de foame care vine să cerșească la ușa ta un bob de linte… Aoleu și cri, cri, cri!… Dar de-acuș… s-a isprăvit! N-o să te mai deranjez în fiecare toamnă, să-mi împrumuți de mâncare…
– Împrumut, zici? Împrumutul e când îl dai înapoi, Greiere! Tu n-ai dat nimic înapoi din ce ți-am împrumutat, de-atâta amar de vreme!
– Furnicuțo, draga mea vecinică! Știi doar că io am o boală să cânt de dimineață până seara, pe colo,… pe dincolo… Și până și oamenilor le plăcea cri-cri-ul meu! Și-acuma?! Vor să mă mănânce? Da` de ce?! Că am vibe, am feeling și le gâdilam urechile într-un mod plăcut!… N-am io studii muzicale, da` am talent! Cu ăsta m-am născut! Cu cri-cri-ul în sânge! Zi-mi altu` cu talent ca al meu și io-l mănânc! Ăăă… mă rog, vorba vine!… Na, că iar mi-am adus aminte! O să fiu mâncaaat! Ăhăăă!…
– Măi, Greiere! Măi, insectă! Nu mai plânge, mă! Oprește-te odată, când îți spun! Ho! Gata!… Stai să ne gândim, să analizăm cum și în ce fel…
– Într-un fel de mâncare, vecinicooo! Ăhăăă!… Greiere crocant cu paste carbonarra și sos tartar! Căci în Tartar o să ajung!… Ăhăăă!… Și cine se crede Omul ăsta? Dumnezeu?! Ce drept are el să mă mănânce? Pe el, dacă l-ar mânca altcineva, cum ar fi? De ce m-a pus în meniul său? Ce i-am greșit, așa de rău? El nu se gândește că sunt și eu mic și că mă doare?…
– Auzi? Să nu dea dracu` să pici în vreo depresie de-aia, că-ți sparg lăuta aia!… Mai bine ia de-aici o boabă de mei și-oleacă de sevă de viță de tămâioasă și hai să ne facem praf!
– Că bine zici, vecinico!… Apropo… vreun praf ai și tu? Hai, că știu că ai!…Mi-a zis mie Boul lui Dumnezeu! Și știi că ăla nu minte, că e sfânt!… Și Rădașca mi-a zis, da` n-am crezut-o!…
– Ho, mă! Am! Vino-ncoa! Că doar odată mori și nu mai învii!…
După o oră de tras pe nas…
– Fff… urnicuțo… eșșști tare, să șșștii! Ppputeam sssă… mmmor și nu vedeam cce… bbbună ești!
– Mmmă… pfff… crocantule… tttu te ddai la mmine? Mmăăă… cri… crickete… oo… obosit!
– Mmm… mm… moarte omm… enirii! Trăiască insss… esctele! Îi omor pp… pe toți, ssă mm… mor io! Îi mm… mănânc… pe toți oo.. oa… menii!… Libertate pp… ppentru George!
– Bbbăă…! Cccare… Ge… orge? Ăla cu mm… merele de AUR? Nn… nebunule!
– Nnuu… nnuu, ffata mea!… Topârceanu!
