Propoziții pretențioase – Anergia
Resturile. Că multe mai găsești pe parcurs și nu futile.
Andocam tabla pachete. Cele trei bucăți care se taie împerecheate cu alte trei și alte trei. Prinse în falț, luate cu cele patru degete ale unei mâini – index… mic -, ridicate treaptă cu treaptă pe scară. De prima și prima dată am ras partea dinspre curte. Metri câțiva lungime, aproape 11, în care am îngrămădit 11 rânduri. Primul mai dificil. Un colț inexplicabil, gândit… ciudat de prima dată. Patru ziduri exterioare. Grinzi (căpriori sau ce-or fi găsit) peste ele, grinzi pentru tavan, căpriori, sigur, pentru acoperiș. Un colț tăiat pentru zona de la stradă, fără streașină, o parte trapezoidală (cu două unghiuri drepte) pe partea din curte, 85 la sută din toată suprafața. Foaie verde de cicoare (așa-i mai spune andivei), curtea nu e curte mare. O pipernicită îngrămădită din ce în ce mai mult înspre fund, sfârtecată și de magazia nouă atunci construită. Căci, după apodoza special compusă pentru asemenea ocazie: ai acaret, ai unde pune scula de preț. Trapezul. Ieșit în afara murilor, dar nu cum o face tot omul, să scoată streașina paralelă cu solul (vorba lui Marcel – perpendicular opus paralel cu…), să puie colo pazie din fâșii de 10 fălțuite, din lemn, ca lambriul de-l cumperi azi de gata, să-i tragă o vopsea după dorință sau o băițuire, să stea vecinul cu mâna-n barbă de invidie (!). Nu. Ca la dos, deși e față, direct peste grinda pusă deasupra zidului. Cât să rămână pe față o bazaconie: un colțișor la stradă care se împlântă într-un alt colț de pe partea din curte (îl și văd pe nea Vasile G. cutremurându-se la o asemenea aberație). L-am „peticit” în cel mai frumos mod posibil. Ulterior. Până una alta ne-am văzut de partea macro a lucrării. Am scos ce era vechi din scândură și nesigură ca suport. Am prins la cuie câteva șorțuri și ne-am văzut de montat tabla. Trei rânduri cu capete triunghiulare. Încă 8 de jos până sus…. Al patrulea însă…. Cu două complicații: consola pe la bucata a treia și hornul sus la finish. O oră și un pic numai ele. Celelalte 8 simple. Doar să bați, să ștergi fruntea de sudoare de nenumărate ori…. Să privești și pe cer după vreun nor-umbrelă. Să te uiți și la pauza de masă pe perete de un aneroid – termometru era -, să fii măcar tu încredințat că nu plouă, ca să mai dezvelești, și că te mai lasă și pe tine Dumnezeu mai ușor cu vipia. Căci cu atâta efort și expunere la mândrul soare te ia și anghina pectorală, după o serie de băut cola rece (anginei greu mai ai ce-i face dacă are evoluție galopantă, mai ales când ai treabă), și nu scapi ca prin urechile acului nici la angeite. Ferească sfântul de mai multe. Fiindcă degeaba corpul lucrează, transpiră și se eliberează de noxe, de sare și alte substanțe (râuri anhidre sunt desenate pe poalele tricoului, la subțiori și la gât), când nu mai poate lucra, te lasă pradă bolilor…. Front nou de lucru: acoperișul cu fața la stradă. Încheiat de coame, o singură creastă și pazii pe cei doi speți ai casei: către vecinul dinapoi și spre strada Alexandru Sihleanu. Jgheaburi și patru burlane. Cu se-uri în curte, cu saceag la stradă. Magazia. Înfiptă în colțul din spate al casei. Aproape plată, tot în unghi. Două rânduri drepte și un clin trapezoidal. Și ei pazii de tablă, și ei un jgheab cu aruncător. Ca să curgă în stradă, unde era și acoperișul ”dedat”.
