Cenaclul Alexandru Sihleanu – 27 Ianuarie 2024
STÂNJENITOR PENTRU UNII, DAR LA POARTA RAIULUI NU EXISTĂ PRIORITĂȚI
Sâmbătă, 27 ianuarie, † Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana împărăteasa, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu.
Dna prof. Ecaterina Chifu a citit poezia lui Mihai Eminescu, Odă în metru antic.
A continuat lectorul de serviciu dl. drd. Cristi Rusin cu un eseu intitulat Originile lui Moș Crăciun. Vă ofer lectura:
Pe data de 12 decembrie 2023, în cadrul Bibliotecii Municipale „Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat, am susținut o conferință intitulată „Crăciunul: Istorie și Tradiție”. Aceasta a fost organizată la solicitarea personalului bibliotecii. Prelegerea a fost axată pe explicarea asocierii dintre data de 25 decembrie (care nu este menționată nicăieri în Biblie) și nașterea lui Iisus Hristos, originile precreștine ale sărbătorii, diferențele dintre Crăciunul de rit vechi și cel de rit nou, etimologia cuvântului „Crăciun” și originea postului Crăciunului și a Ignatului. După conferință, am avut o discuție cu dl Vasile Ghinea, care mi-a sugerat să prezint în cadrul cenaclului un studiu despre Moș Crăciun, ținând cont de faptul că ar fi fost interesant să fi abordat și acest subiect la conferință. Așa s-a născut acest material despre îndrăgitul „moș” ce se înscrie în tradiția personajelor fantastice din basmele și mitologiile lumii.
Moș Crăciun (în engleză „Santa Claus”) își are originea într-un personaj istoric: episcopul Nicolae din Mira (cca. 270-343 d. Hr.), cinstit de către creștini sub numele de Sfântul Nicolae. Tradiția creștină consemnează o întâmplare interesantă cu privire la acesta. Se spune că era cândva un tată ce avea trei tinere fete ce trăiau într-o sărăcie lucie. Tatăl nu avea posibilitatea de a se întreține nici pe el și nici pe fiicele sale. Nu aveau mâncare și nici alte lucruri necesare traiului de zi cu zi. Neavând încotro, tatăl a luat într-o zi hotărârea radicală de a-și forța cele trei fiice să se prostitueze pentru a obține bani pentru mâncare și haine. Sfântul Nicolae, pe atunci episcopul zonei, a aflat de necazul omului și a hotărât să-l ajute în secret, înainte ca acesta să-și necinstească fetele. Într-o noapte, Sfântul Nicolae vine în taină la fereastra casei și aruncă o pungă cu galbeni în camera unde dormeau cei patru – tatăl și fiicele sale. Mare bucurie a fost pentru tată când a văzut banii și a socotit că e semn de la Dumnezeu. Cu acești bani a reușit să-i cumpere fetei cele mari cele necesare pentru a se căsători. Într-o altă noapte, Sfântul Nicolae sosește din nou și aruncă o altă pungă cu galbeni. Cu acești bani, tatăl a putut să-și mărite și fiica cea mijlocie. Într-un final, Sfântul Nicolae vine și a treia oară în secret și aruncă punga cu galbeni pe fereastră. Trezindu-se brusc, tatăl a fugit în urma sfântului și a reușit să-l prindă, mulțumindu-i pentru tot sprijinul său. Pe lângă această istorisire, există multe alte legende și povești asemănătoare despre Sfântul Nicolae, atât în scrierile hagiografice, cât și în folclor. Toate scot în evidență rolul său de ocrotitor al nevoiașilor și al copiilor, dar și rolul de sprijinitor nevăzut. El vine noaptea, atunci când oamenii dorm și le aduce bani, dulciuri sau cadouri.
Legendele despre Sf. Nicolae s-au răspândit de-a lungul timpului în toată Europa creștină. Olandezii (ne referim aici strict la coloniștii de religie catolică) sunt cei care i-au dus cultul în America de Nord, acolo unde au fondat orașul New Amsterdam (actualul New York) în anul 1624. Tot ei au răspândit obiceiul ca în ziua lui „Sinterklaas” sau „Sinter Klaas”, așa cum este numit Sf. Nicolae în limba neerlandeză – deci pe 6 decembrie – să-și facă reciproc cadouri și să ofere dulciuri. Aceste obiceiuri aduse de coloniștii olandezi au fost preluate în timp și de către englezi, strămoși ai poporului american și era normal ca trimiteri la Sf. Nicolae să apară în literatura americană.
În anul 1823, în ziarul Troy Sentinel din New York este publicat un poem intitulat „A Visit from St. Nicholas” („O Vizită a Sfântului Nicolae”). Poemul, publicat anonim, i-a fost atribuit poetului american Clement Clarke Moore (1779-1863). Primele versuri ne vorbesc despre vizita mult așteptată a Sfântului Nicolae în Noaptea de Ajun: „Twas the night before Christmas, when all through the house,/ Not a creature was stirring, not even a mouse;/ The stockings were hung by the chimney with care,/ În hopes that St. Nicholas soon would be there.” („Era noaptea de dinainte de Crăciun când în toată casa,/ Nicio vietate nu mișca, nici măcar un șoarece,/ Ciorapii au fost agățați de șemineu cu grijă,/ În speranța că Sfântul Nicolae va fi în curând acolo.”) Poemul a avut o influență extraordinară asupra culturii americane aflată încă în formare la acel moment, mai ales asupra sărbătorilor de iarnă. Majoritatea motivelor prezente în literatură și în filmele de crăciun apar în poem: ciorapii agățați de șemineu, Sfântul Nicolae care coboară pe horn pentru a aduce cadourile, îmbrăcămintea sa groasă, din blană, pătată de funingine, barba albă, pipa, sacul plin cu jucării și multe altele. Aici apare prima descriere cunoscută a lui „Moș Crăciun”, căci de acum înainte, Sfântul Nicolae al poemului, ce vine în Noaptea de Ajun, va deveni cunoscut în cultura americană drept „Santa Claus” (de la olandezul „Sinter Klaas”). Se crede că denumirea ar fi fost aleasă pentru a-l separa pe acest simpatic și darnic personaj, ce vine în Noaptea de Ajun, de figura Sfântului Nicolae, pentru a fi mai ușor acceptat în mediile protestante ce resping cultul sfinților catolici. Prima sa reprezentare realizată conform descrierii din poem a fost publicată de către Thomas Nast în ziarul Harperʼs Weekly în 1863. Tot Nast a popularizat și ideea că Santa Claus ar trăi la Polul Nord. În această perioadă, datorită contactelor dintre imigranții francezi și germani din America și țările lor de origine, personajul Santa Claus pătrunde și în Europa. Francezii i-au spus „Père Noël” („Tatăl Crăciun”), iar germanii „Weihnachtsmann” („Omul Crăciunului”). Ulterior, desenatorul american Haddon Sundblom (1899 – 1976), a creat imaginea clasică a lui Santa Claus (Moș Crăciun) în anul 1931 pentru a fi folosită ca logo pentru marea companie Coca-Cola. Din acel moment, imaginea lui Sundblom a devenit cea „canonică” pentru a-l reprezenta pe Santa Claus: un bătrân dolofan cu barbă albă, îmbrăcat în haine roșii, blănite, cu fes, cu cizme și curea de culoare neagră. Strategiile comerciale americane au promovat legenda modernă a lui Santa Claus ce vine în Ajun pentru a aduce cadouri și dulciuri, cel mai bun cadou fiind sticla de Coca-Cola. Literatura pentru copii, filmele și desenele animate au contribuit din plin la răspândirea mitului, nu doar în Statele Unite ale Americii, ci și la nivel mondial. Cu timpul, alte motive au apărut în poveste: sania trasă de reni, spiridușii, atelierul de jucării etc. Celebrul ren Rudolf, cel cu nasul roșu, ce se află în fruntea saniei lui Santa Claus, a fost inventat de scriitorul Robert L. May în 1939. De asemenea, unii cercetători din domeniul istoriei religiilor au atras atenția faptului că există asemănări între Santa Claus și unele divinități păgâne germanice precum Odin.
În România, primele referiri la Santa Claus (numit de români „Moș Crăciun”) apar spre finalul secolului al XIX-lea în revistele din Transilvania și de la București, sub influență germană și franceză. Astfel, în anul 1886 apare poezia „Moș Crăciun” a lui Carol Scrob în revista „Familia” de la Oradea, iar în 1888 apare basmul „Moș Crăciun” al lui Barbu Ștefănescu Delavrancea în revista „Românul” de la București. În ciuda faptului că acest personaj imaginar este un import american inspirat de personalitatea Sfântului Nicolae, numele său – Moș Crăciun – face trimitere la o tradiție românească, mult mai veche, preamericană. Specialistul în domeniul mitologiei, Victor Kernbach, afirmă în acest sens următoarele despre mitologicul Crăciun: „Nume de personaj autonom, cu alură de divinitate antropomorfă, mai mult decât simplă personificare a sărbătorii, ulterior răspândit în onomastica de familie. Acest Crăciun nu apare prea clar, iar uneori pare să acopere o divinitate arhaică din categoria Moșilor (adică a strămoșilor arhetipali).” (Victor Kernbach, „Dicționar de mitologie generală”, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, p. 119). Acest personaj Crăciun nu are nicio legătură cu Sf. Nicolae sau cu Santa Claus și nici nu avea un rol pozitiv. În legendele românilor, Crăciun a fost moș hain, uneori păstor, soțul babei Crăciuneasa, femeia care ar fi moșit-o pe Sfânta Fecioară Maria. Victor Kernbach ne oferă mai multe detalii în legătură cu acest Crăciun în lucrarea „Universul mitic al românilor”: „Divinitatea folclorică numită Crăciun este un personaj antropomorf cu alură rurală. Dar deși, după unele izvoare (o colindă din Oltina-Constanța) acest Crăciun este văzut în compania lui Dumnezeu și a Maicii Preciste, după alte colinde și tradiții românești ca soț al Crăciunesei; el este ostil Maicii Domnului venită în staul să-l nască pe Iisus Hristos; tocmai deoarece el îi taie soției sale, Crăciuneasa, ambele mâini, cu care ea își exercitase meseria de moașă, ca pedeapsă că o moșise pe Sfânta Fecioară (…) Folclorul îl consideră pe Crăciun fie cioban, fie un bogat proprietar de turme, însă bețiv și violent.” (Victor Kernbach, „Universul mitic al românilor”, București, Editura Științifică, 1994, p.251-252) Folcloristul Tudor Pamfile ne-a consemnat numeroase versiuni ale acestei legende în capitolul VIII din volumul „Sărbătorile la români. Crăciunul”. Din toate reiese caracterul negativ al Moșului Crăciun, cioban bețiv și hain, ce est văzut ca unul dintre potrivnicii lui Hristos, asemenea regelui Irod. Cu toate acestea, sub influență occidentală, personajul mitologic Crăciun a căpătat un rol pozitiv prin identificarea sa cu americanul Santa Claus, personaj inspirat din hagiografia sfântului Nicolae. Astfel, ursuzul bătrân Crăciun, s-a transformat în simpaticul Moș Crăciun ce aduce cadouri celor mici.
După proclamarea Republicii Populare Române în 30 decembrie 1947, propaganda ateistă comunistă a încercat să facă uitat numele de „Crăciun” cu scopul de a seculariza sărbătorile de iarnă. În același fel, Moș Crăciun a suferit o transformare importantă, devenind Moș Gerilă. În esență, este vorba despre același personaj, doar numele diferă, însă Moș Gerilă prezintă și anumite particularități de inspirație sovietică. Este vorba, în primul rând, de modalitatea în care era schițat, amintind de imaginile în stil realist socialist. Mai mult de atât, data venirii sale a fost schimbată. Accentul nu mai cădea pe 24-25 decembrie, ci pe 30-31 decembrie, când era Ziua Proclamării Republicii și Anul Nou. După 1989 însă, s-a revenit la Moș Crăciun, devenind în timp un adevărat simbol al consumerismului, încurajând în continuare, într-un spirit laic, cumpărarea de cadouri în contextul „promoțiilor de Crăciun” ce nu au nicio legătură cu sărbătoarea religioasă în sine. În orice caz, în urma acestui succint studiu putem trage următoarele concluzii: personajul imaginar Moș Crăciun a fost construit pe baza figurii Sfântului Nicolae, episcop de Mira, ce ar fi trăit în secolul al IV-lea. Imaginea sa și toate elementele cunoscute ale poveștii de Crăciun (bradul, cadourile, îmbrăcămintea Moșului, sania și renii etc.) au fost create în spațiul american și introduse în cel românesc pe filieră franco-germană. Cu toate acestea, numele de „Moș Crăciun” prin care a fost identificat acest Santa Claus american face trimitere la o tradiție românească mult mai veche. Să nu uităm și de legendele lui Crăciun cel hain care nu a vrut să o primească pe Sfânta Fecioară Maria să nască în casa sa. Practic, în folclorul românesc se întrepătrund trei surse pentru construirea figurii lui Moș Crăciun: 1) legenda Sfântului Nicolae; 2) americanul Santa Claus, inspirat la rândul său din legenda Sf. Nicolae; 3) legenda ciobanului Crăciun. Nu în ultimul rând, atragem atenția asupra faptului că în România, spre deosebire de Statele Unite unde data de 6 decembrie și-a pierdut însemnătatea, noi am păstrat obiceiul lui Moș Nicolae, dar și pe cel al lui Moș Crăciun, ambii moși avându-l la bază pe Sfântul Nicolae ca sursă de inspirație.”
Dl drd Cristi Rusin este unul dintre membrii de bază ai Cenaclului Alexandru Sihleanu. La fiecare lectură prezintă eseuri bine documentate, complexe, demne de reținut, care creează și o atmosferă plăcută. Este o persoană solicitată și de Biblioteca Municipală Corneliu Coposu pentru conferințe tematice. Felicitări! Îl așteptăm și cu alte lucrări interesante. Succes în pregătirea profesională!
„Mi-a plăcut acest eseu foarte documentat, dovedind, încă odată calitățile deosebite de cercetător ale drd. Cristi Rusin: seriozitatea, perseverența, spiritul critic și analitic. Are capacitatea de a face sinteză în orice lucrare și comunicarea este concisă și foarte relevantă în a spune adevărul. Subiectul abordat este fascinant pentru că poporul nostru, popor ortodox, cu ocazia acestei sărbători își pune în valoare bogăția sa spirituală prin obiceiuri, tradiții, colinde, urături, care ajută la păstrarea identității neamului nostru. Rog să mai adauge la eseu legenda românească a lui Moș Crăciun. Aceasta este legată de aducerea vâscului din păduri de un moș numit Crăciun, pentru a salva copiii într-o iarnă grea. Consider că și-a făcut datoria de membru al Cenaclului Alexandru Sihleanu printr-o comunicare foarte frumoasă, cursivă, atractivă și îl felicit!” (Ecaterina Chifu)
„Distinsul lector de astăzi, Cristi Rusin, ne-a prezentat, cum numai el putea să o facă, informații despre originea sărbătorii creștine și tradiționale – Crăciunul… și Moș Crăciun. Deși cunosc această sărbătoare și acest personaj îndrăgit de copii și maturi, încă din copilărie, azi am aflat noutăți pe care nici nu le bănuiam. Mulțumesc, domnule Rusin! Știam că există un spirit al Crăciunului, care se manifestă ca o vibrație intens afectivă, ca o stare de bine generală. La Crăciun simțim nevoia să dăruim și să primim daruri. La Crăciun mă regăsesc în gesturi mărunte și tandre, pline de gingășie. Aparent, spiritul Crăciunului stă în ritualul cald al pregătirilor, al ornării bradului cu globuri multicolore, cu jucării, cu lumânări (mai nou – lumânările au fost înlocuite cu șiraguri de beculețe colorate). Spiritul Crăciunului este îmbogățit de colinde, dar și de masa plină de bucate, în jurul căreia se adună trei, patru generații (bunici, părinți, copii, nepoți).
Crăciunul nu are granițe. el este marea sărbătoare a creștinătății. Fiecare popor își sărbătorește Crăciunul după tradițiile locale. În Australia Crăciunul este o sărbătoare de vară. Acolo nu cresc brazi. Aceștia se confecționează din aluminiu. Lumânările s-ar topi repede și sunt înlocuite cu becuri. În Ajun locuitorii îmbrăcați în Moși Crăciuni colindă magazinele după cadouri. Seara de Crăciun oamenii se întâlnesc în parcuri, ori pe malul oceanului pentru a organiza picnic-uri. Seara aceasta seamănă ca un carnaval, iar în difuzoarele din oraș răsună cântecul „White Christmas” (Crăciun alb). În China piețele publice, arterele comerciale, magazinele și hotelurile sunt iluminate cu mii de lanțuri strălucitoare. Brazii sunt împodobiți cu baloane uriașe reprezentând pe Moș Crăciun. În Danemarca bradul de Crăciun se împodobește cu stegulețe roșii și albe. În Finlanda, în dimineața Zilei Sfinte familia împodobește bradul cu sute de clopoței auriți, apoi merg la saună, iar seara se întinde masa bogată. În Franța mii de lumini colorate pe străzi, Moși Crăciuni în haine roșii sunt peste tot. La Paris se va găsi un cort uriaș, cu cea mai mare iesle din lume, lângă care se află Sfânta Familie. Pe locul unu la francezi se află mâncarea. Felul lor tradițional este „curcanul cu castane”. La ei noaptea de Crăciun se prelungește câteva zile întregi, cu șampanie și pateu de ficat. În Grecia masa din seara de Crăciun este un ceremonial mult așteptat și prețuit. Felul de bază: „curcan umplut”. Copiii nu primesc cadourile decât în noaptea de Anul Nou. În Marea Britanie englezii decorează locuințele cu mult înainte de seara de Crăciun, cu ghirlande și lumânări. Copiii așteaptă cadourile atârnând în cui, în seara de 25 decembrie ciorapi de lână unde Moșul le oferă cadouri. În Italia sărbătoarea Crăciunului este și aici o sărbătoare de familie. În locul bradului, care este simbolul nordului, locul lui este luat de ieslea cu Pruncul Sfânt. Darurile pentru copii se dau abia pe șase ianuarie, „Ziua celor trei crai” și sunt aduse de vrăjitoarea urâtă Befana, care le pune în pantofi sau ghete. În Mexic în fiecare an, între 16-24 decembrie are loc căutarea simbolică a Ieslei Sfinte. Îmbrăcați în veșminte fantastice, creștinii cântă imnuri tradiționale. După ce ieslea este găsită, urmează jocuri de artificii și golirea unui vas ceramic , frumos pictat, plin de dulciuri și fructe (împărțind acestea). Apoi vasul se sparge de oameni legați la ochi. În Polonia, în Seara Sfântă, după ce pe cer răsare prima stea, rudele și prietenii se adună la masa sărbătorească. Un loc la masă rămâne întotdeauna liber, pentru un oaspete drag și întârziat. În Suedia, cu mult înainte de Seara Sfântă, părinții și copiii împachetează cu multă grijă cadourile. Pachetele frumos pregătite se așează pe pragul camerei destinatarilor. Aducătorii pachetelor sună la ușă apoi se ascund. Mai populară decât bucuria cadourilor este „Lucia” – regina luminii. Nordicii suferă din cauza nopților polare. Regina luminii în seara de 13 decembrie veghează la întoarcerea soarelui în Suedia.
În România tradiția este păstrată mai ales în satele din Ardealul de nord, Maramureș, Bucovina. În orașele din restul țării tradiția a pierdut din importanță. Personal, văd în personajul Moș Crăciun simbolul Mântuitorului, căruia Îi sărbătorim Sfânta Naștere, dar și eternitatea existenței sale – barba imensă, generozitatea, și permanența Lui bună dispoziție în preajma oamenilor.” (Mihai Doina)
„Am ascultat cu mult interes materialul prezentat de dl drd Cristi Rusin. Îi mulțumesc că mi-a îmbogățit bagajul de cunoștințe. Am participat și la Biblioteca Municipală Corneliu Coposu la conferință, un material foarte important, care cred că puțini dintre noi s-ar fi interesat în mod concret despre această sărbătoare. De fapt, despre Moș Crăciun se vorbește de la nașterea lui Iisus Hristos când Fecioara Maria a născut în ieslea grajdului familiei Crăciun. Am fost în Ierusalim și Betleem, am vizitat printre alte obiective din Țara Sfântă (Terra Sancta în latină) și locul nașterii lui Iisus Hristos. La noi creștinătatea ortodoxă sărbătorește ziua nașterii lui Iisus Hristos, care corespunde cu ziua de 25 decembrie. Îi mulțumesc dlui Cristi Rusin pentru ceea ce face pentru noi și orașul nostru, și îi doresc sănătate și putere de muncă, să ne mândrim cu activitatea dumnealui.” (Costică Drîstaru)
„Îmi place că dl Cristi Rusin a ales o asemenea temă. Mi se pare folositoare o asemenea lucrare și îmi place că este cuprinzătoare.” (Iulian Dumitrașcu)
„Lucrarea prezentată este complexă, dar mă gândesc că poate fi extinsă și prezentată ca un material foarte necesar în vederea păstrării tradițiilor noastre culturale. Trăim într-o perioadă numită epoca consumului, când și Moș Crăciun apare inclusiv în niște reclame a unor farmacii. Așa cum bine a punctat dl Doina, tradiția se mai păstrează în zona rurală și este cu atât mai veridică, cu cât această zonă este mai departe de cea urbană. În timpul copilăriei noastre simțeam o adevărată bucurie să mergem pe la casele creștinești cu Moș Ajunul și cu Steaua. Era o adevărată bucurie când primeam câțiva covrigi sau mere. După aceea, tendința mercantilistă a apărut odată cu „ne dați sau nu ne dați, dacă nu ne dați, plecăm supărați!” Aș mai adăuga, că ornarea bradului a fost adusă de către coloniștii sași, aduși de către unguri, pentru a reprezenta o stavilă împotriva turcilor. Nu mai am nimic de adăugat, deoarece comentariile dinainte au fost pertinente.” (Mircea Mocanu)
„Materialul prezentat de dl drd Cristi Rusin mi-a amintit de copilărie. Așteptam cu nerăbdare sfintele sărbători. Materialul este documentat și educativ. Felicitări! (Floarea Frățilă)
„Materialul prezentat de dl drd Cristi Rusin este cuprinzător și complex, făcând o incursiune în diferite regiuni ale globului cu ocazia sărbătorii Crăciunului. El are și o conotație religioasă, educativă și comercială. Consider lucrarea dlui Cristi nu numai interesantă și de actualitate, făcând o incursiune, repet, în istoria lui Moș Crăciun.” (Dumitru Bardaș)
Sâmbătă 03 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dna Floarea Frățilă. Vă așteptăm, cu drag!
