CulturăSpații culturale

Spații culturale nr. 5 (8)

HANNA BOTA

schimb de roluri

eu sunt sisif/
și toți morții tăi îi port în mine/
pe dinăuntru/ îmi țin cald/
țipătul lor mut îmi zgârie retina ochilor orbi oarbă planeta/
oarbă elipsa
ca o pâine uriașă
din care sărăntocii orașului meu se înfruptă
și nu-i deplâng pe cei ce-și găsesc somnul sub poduri
și nu-i deplâng pe cei ce-și fumează chiștocul adunat din gunoaiele orașului meu/
ei bogați întru inocență
săracii săracilor își plimbă goliciunea
în mașini de lux/ își culcă trupul puhav printre mătăsuri/
ei sunt morții morților mei/
și-i port/ cocoașă pe dinăuntru
de-aceea n-am să sfârșesc niciodată rostogolirea/
poate-ntr-o zi va auzi prometeu țipătul lor pe retină se va îndura și vom schimba rolurile


dincolo de gravitație

toamna aceasta aș sărbători rodirea
seceta lungă/ inundațiile/
cei dintre carpați și-au trăit coșmarul acvatic/
în altă epocă ziarele ar fi scris despre planul însâmânțărilor
azi scriu despre violuri/
avem un nou patriarh confuzia se înfrățește cu schimbul valutar
mi-aduc aminte de ceea ce niciodată nu am trăit
toamna aceasta aș sărbători înveșnicirea împreună cu tine
dar drumurile încurcate de atâția mesia controversați s-au făcut ghem/
se joacă dragonul rostogolindu-l/
deși rându-l
am să merg singură pe calea mea
arunc la gunoi toată suita de mântuitori ce-și
caută adepți fără sacrificiu de sine
fiu al omului sunt mai bătrân decât tine
33 a rămas în urmă/ veșnicia nu se trece/
de-aceea te-aștept
fii tu mâna mâinii mele/
ochiul ochiului meu orbecăind spre lumină
ce bine știe inima mea îngreunată că în brațele tale legea gravitației a murit


viața ca o premieră jucată până la capăt

septembrie, Moscova – in memoriam

ușile s-au închis/
cum o fi strigătul celor morți?
s-au stins luminile/
sala aplaudă toți actorii au rămas pe scenă
afară sirena pompierilor
sirena ambulanțelor
fum gros/flăcări senzual se întind
afară mulți gură cască/
afară
cum o fi succesul celui mort?
scena e-n nouă lumină/
sala aplaudă nouă lumină e focul morții
cât de veridică premiera aceasta spune femeia cu binoclu/
sala se ridică în picioare mai adevărată decât viața spune bărbatul/
mai adevărată decât moartea îngână femeia sala aplaudă frenetic/
până la moarte


no comment

nu mai există soare/ nu mai există stele
ploaia a umplut străzile
drumurile înfundate
opresc goana călăreților/
spre strassbourg
ploaia a umplut luminile/
din prize curge șiroi ecranele calculatoarelor s-au umezit au șters nume noi/
nume vechi
ploaia a umplut ochii/
privirile nu mai caută zarea e toamnă de noi
nepregătiți atârnăm
atârnăm /
firele
tot mai subțiri ce ne țin
sunt arse în noi scumpiri/
apoi cădem în gol
negrul se luptă cu negrul/
negrul curăță negrul/
politic nu mai cădem
gol


înmulțirea pâinii

e-atâta vară că din umerii mei izbucnesc
lanurile de grâu gata părguite
abdomenul îmi miroase a cireșe
tălpile ating soarele/
alerg pe rotocolul lui
în flăcări
celulele se coc/
devin boabe de grâu pentru flămânzii planetei
frângeți-mă/
trupul meu este cu adevărat o hrană risipiți-mă ca să ajungă lesne tuturor
apoi adunați rămășițele pentru cei schilozi
domnul a rostit rugăciunea și trupul meu a fost înmulțit
mă veți găsi în vara aceasta în toate marile orașe plajele mărilor mă poartă ca pe niște scoici desculțe săturați-vă/ va veni toamna ademenind prima brumă în hambare boabele vor redeveni celule/
printre crăpături va curge puțin sânge –
sevă de apocalispsă – se va spune la știri/
apoi eu însămi mă voi regăsi mai mică și mai tăcută până la iarnă/
ultima iarnă de
când nimic din mine/
cea de acum/
nu va mai fi decât ce-au apucat să înghită norocoșii flămânzi ai planetei


FAPTE CULTURALE

Festivalul Internațional de
Poezie „Avangarda XXII”
Ediția a IX – a, Bacău, 2009

Regulamentul concursului
Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov” organizează, în colaborare cu Primăria Bacău, Administrația Fondului Cultural Național Român, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bacău și Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bacău, Festivalul- Concurs Internațional de Poezie „Avangarda XXII”, manifestare care își propune descoperirea și promovarea creatorilor de poezie autentică în limba română – tineri și adulți, începători și profesioniști a celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeți consacrați, precum și a celei mai bune antologii de autor. De asemenea, inițiativa își mai propune identificarea și promovarea celor mai valoroase reviste literare și de cultură de limbă română din țară și străinătate.

Condiții de participare
La această competiție pot participa creatori de poezie în limba română din țară, Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia), Gyula (Ungaria) și din diaspora, cu cetățenia română, a țării de rezidență sau cu dublă cetățenie, care: j nu au depășit vârsta de 35 de ani și nu au debutat editorial în perioada 2008 și nu au depășit vârsta de 47 de ani nu au depășit vârsta de 55 de ani (poeți profesioniști), precum, și antologii (din creația unui singur poet) în limba română, din țară, Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia) și din diaspora, apărute în perioada 2007 – 2008 reviste literare și de cultură.

Desfășurarea concursului
Concurenții care nu au depășit vârsta de 35 de ani, nu au debutat editorial și nu au primit premiul de debut în volum în edițiile anterioare vor expedia un număr de minimum 25 poezii dactilografiate într-un exemplar. Lucrările vor purta un moto, iar fișa autorilor (care va conține, în mod obligatoriu, numele și prenumele, locul și data nașterii, profesia, locul de muncă, adresa exactă, numărul de telefon și de mobil și adresa de e-mail) se va introduce într-un plic închis, ce va avea același moto cu cel al lucrărilor. De asemenea, concurenții vor introduce în plicul mare un CD cu textele și fișa autorului culese în word, cu fonturi românești – diacritice (condiție eliminatorie!), precum și cu două poze color – una bust și una în picioare, scoase cu aparat foto digital, la rezoluție maximă.
Pentru mai multă siguranță, conținutul CD-ului va fi transmis și la adresa de e-mail: fundatiacancicov@yahoo.com
Concurenții care au debutat editorial în anii 2008 și nu au depășit vârsta de 47 de ani vor trimite trei exemplare din cartea apărută, un CD cu un curriculum vitae și o fotografie.
Poeții consacrați, care nu au depășit vârsta de 55 de ani, vor trimite minimum trei titluri de cărți reprezentative, un CD cu un curriculum vitae și o fotografie.
Poeții profesioniști, care și-au scos o antologie din creația proprie în perioada 2007 – 2008, vor trimite trei exemplare din cartea respectivă, un CD cu un curriculum vitae și o fotografie.
Directorii (redactorii-șefi) publicațiilor literare și de cultură de limbă română, din țară și străinătate vor trimite cel puțin trei numere reprezentative apărute în cursul anului 2008, un CD cu un curriculum vitae și o fotografie.
Toate lucrările vor fi expediate, până la data de 3 august 2009 (data poștei), pe adresa: Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bacău, Strada Cuza Vodă nr. 6, cod 600275, cu mențiunea: Pentru Fest Concurs Internațional de Poezie Avangarda • Concurenții premiați vor fi, în prealabil, telefonic sau prin poșta electronică în vederea participării la festivitatea prilejuită de acest eveniment.
Organizatorul va asigura transportul, masa și cazarea pentru invitați și laureați.
Manuscrisele, revistele, cărțile și CD-urile nu se înapoiază.

Premiile:
Pentru poeții consacrați, care nu au depășit vârsta de 55 de ani
Premiul I și Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2008
Pentru poeții care au debutat editorial în anii 2006 și care nu au depășit vârsta de 47 de ani
Premiul I și Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2008
Pentru poeții care nu au debutat editorial și nu au depășit vârsta de 35 de ani
Premiul de debut în volum al Editurii Fundației Culturale Cancicov și Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău
Pentru cea mai bună antologie (inclusiv de autor) de poezie a anilor 2008
Premiul I și Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău
Pentru cea mai bună revistă literară și de cultură a anului 2008
Premiul I și Premiul și Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău
La fiecare dintre aceste categorii de participare se vor mai acorda Premiile II și III, precum și câte trei mențiuni.
De asemenea, se vor mai acorda premii din partea unor reviste literare.
Pentru întreaga creație poetică, Juriul va acorda: Premiul „Opera Omnia”
Lucrările premiate vor fi publicate în antologia „Avangarda XXII”.
Juriul va fi alcătuit din personalități marcante ale literaturii române.
Notă: Manuscrisele, cărțile și revistele care nu îndeplinesc întocmai condițiile acestui Regulament nu vor intra în concurs.
Relații suplimentare la telefon/fax: 0234/518236- 0234/513250
mobil: 0721/861045
E-mail: fundatiacancicov@yahoo.com
Director Festival: Victor Munteanu


Geanina Ramona
Ștefănescu

Joc de cuvinte

Cade iama peste tâmpla mea
Cu iarba cerului uimit
Mă arde rar câte o stea
Mă roade vântul ipocrit.

Și iarba cerului uimit
S-a așternut pe geana mea
Mă arde rar câte o stea
Mă roade vântul ipocrit.

Mă arde rar câte o stea
Mi-e pasul mic și chinuit
Mă roade vântul ipocrit
Cernind ruginile de nea.

Mă roade vântul ipocrit
Ceasul speranței s-a oprit
Mi-e sufletul copac uscat
Cuvintele mi s-au culcat

S-a așternut pe geana mea
Cernută, ruginia de nea;
Mi-e pasul mic și chinuit
Ceasul speranței s-a oprit

Mi-e sufletul copac uscat
Mă arde rar câte o stea
Cuvintele mi s-au culcat
Și cade iama ca o stea


Elena Fortu

S-a născut la data de 9 septembrie 1929 în Râmnicu Sărat și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, (1954), remarcându-se prin vigoarea talentului. Este membră a UAP, a Uniunii Teatrale, a Uniunii Cineaștilor din România și, între 1992-2002, conferențiar universitar la „Hyperion”, București.
În decursul anilor, a avut expoziții la Paris, Cairo, Pireu, Amsterdam, Moscova, Nisa, a scris o carte despre traseul spiritual în China, s-a ocupat de fotografie, scenografie (peste 180 de premiere la lași, Baia Mare, Constanța, Petroșani etc.), film (14 filme de lung și de scurt metraj, un serial TV și peste 300 de emisiuni TV), design vestimentar etc.
Călătorind prin toată lumea, are expoziții personale cam peste tot și realizează o colecție intitulată „Lume, soră lume” cu peste 1000 de peisaje grupate în cicluri ca „Amintiri latine”, „Splendori arabe”, „în căutarea sufletului” ș. a. Din anul 200 a început publicarea seriei de 12 cronici românești, îmbinând precizia istorică și farmecul folcloric, căutând „exprimarea unei eternități în limbajul lumii trecătoare”. (Anaid Tavitian)


MIRCEA V. HOMESCU

Antiliteratură literară
sub teroarea semanticii
necruțătoare

Dacă a existat o literatură „spontană”, oamenii s- au gândit că ar fi, eventual… posibilă și o antiliteratură, dar intențiile au eșuat, în mare măsură, fiindcă semantica a cam lămurit ambiguitățile dându- le statut… aproape de certitudine. Atât de extinsă, dar și de eficace este azi seria de implementare a simbolicului și a creației lui, semantica, în sistemele de comunicare și evaluare, încât trebuie să recunoaștem că nu mai suntem „catalogați” după ce comitem „de facto”, ci după ce semnificăm… adesea doar în intenție. Chiar și numai pentru aceste motive, aș încerca explorarea unor fațete ale „problemei” semnificației, în raport cu maniera „clasică” de prezentare expozitivă a unor situații, sau perso(naje)nalități reale sau create „literar” / intenționat. Voi emite evaluări generale, dar mă voi supune și pe mine terorii semnificantului asupra așa- zisei subiectivități pe care ar reprezenta-o fenomenele directe, neinterpretate cu vreo finalitate.
Greu mai poate să fie meșteșugul „graiului scris” sau al celui „oral-grăit”. Este chiar cel mai nărăvaș și nesigur meșteșug, iar oamenii și-au dat seama de asta abia după milenii de folosire a graiului; cu rost sau fără, cu sinceritate sau fără; cu folos sau doar pentru „a ne afla în treabă”; ca să spunem ceva adevărat sau ca să mințim premeditat (fiindcă există în lume și minciuni gratuite). Pietrarul .trage” din greu cu dalta în rocă, iar până la urmă scoate din truda lui exact ce a vrut: dacă a știut, din capul locului, ce a vrut. Mânuitorul penelului – la rându-ți transpiră oarecât lângă șevalet, iar în final scoate și el – din „jocul” uneltei sale – tot ce și-a dorit; dacă și- a dorit altceva decât să arunce culori peste culori, lăsând, lui Dumnezeu poate, libertatea să „scoată”… ce s-o putea din opera lui colorată. Ambii sunt însă stăpâni pe materia trudei lor și pe uneltele folosite. Soarta mânuitorului de vorbe e mai tristă însă decât a tuturor, fiindcă el este perpetuu terorizat de spectrul infidelității semantice a lexemei formulate și a conceptului abstract care-i stă la temelie. Mânuitorul vorbei destinate și altora – nu doar unor nevoi personale, existențial / digestive – pendulează disperat între spaima metaforei și spaima platitudinii grobiene; ambele stând la pândă, la fiecare început și sfârșit de rând scris și la fiecare început și sfârșit de frază rostită… cu martori. Pe parcursul secolelor I- au ispitit – pe mânuitorul vorbelor – și „dezertările” spre… matematică; cu osebire în ultimele 4-5 decenii, când nu doar că gândim după canoane cibernetice, ci compunem fraze după o anumită topică cibernetică etc. în istoria vorbirii omenești, singurii care n-au fost chinuiți de astfel de obsesii / tentații au fost grecii mileniilor dinaintea lui Hristos. Ei au crezut ferm în conceptele pe care le turnau apoi în grai… grăit sau scris. Au mers până acolo încât chiar au și „glumit” cu semantica, motiv pentru care pot fi considerați genitorii hermeneuticii și ai ludicului, în cultura lumii. Să introducem, acum, enzima semanticii în amalgamul existent, al evaluărilor standard ale unor idei care pot fi, adesea, după cum le punem în circulație… „o altă Mărie cu aceeași pălărie” (sau invers). Dansează — sau chiar țopăie – frecvent, în auzul nostru, distribuit generos de mass-media, cuvântul extremism. Nimic altceva decât insinuarea abuzivă a unei confuzii terminologice, manipulată cu perversitate intențională. Știe cineva care-i mijlocul / media, pentru a putea plasa, spațial, extremele_ Și apoi… credem în sinceritatea celui ce stabilește acest „mijloc / medie”? Care sunt criteriile după care se statuează și mijlocul, și extremele? Nimic clar, nimic cert. Un singur lucru este confirmat de experiența socială și morală a istoriei (o altă creație dubioasă a spiritului uman!), mai ales în ultimul secol, anume că extremismul „se naște” și se invocă ori de câte ori… formula / puterea aflată în fruntea bucatelor, la un moment dat, este supărată, stânjenită sau deranjată de către cineva, prin ceva. Politica, uneori religia și nu numai, abuzează de atribuirea acuzei de extremism… „după nevoi”, vorba lui Pristanda. Atât de adânc s-au „încurcat” vorbele în materie de extremism (radicalism, fundamentalism etc.), încât nu trebuie exclusă intenționalitatea cea perfidă dintre motivațiile recurgerii la termenul respectiv. Dacă zăbovim cu mintea oarecât asupra extremismului, așa cum îl „folosim” azi, constatăm că nu ne mai preocupă conținutul conceptului, ci maniera / modul… manifestării ca fenomen. Băgăm, așadar, în aceeași „oală” a valorizării… bunii și răii, proștii și înțelepții, filozofii și nebunii, sfinții și criminalii, prostituatele și călugărițele… și multe alte combinații antonimice (â propos de semantică). Firesc, ne întrebăm: „cui prodest” acest melanj de evaluări discreționare, voluntare și abuzive? Fiindcă cineva trage totuși niște foloase din prostirea (dar și din prostia) gloatei / vulgului, care este mereu „îndoctrinată” cu o atare terminologie de comunicare lexicală. Să las însă generalitățile și să „cobor” hermeneutic în mine, într-o tentativă riscantă de… exorcism personal. Bref vorbind, sunt – de fapt încerc să fiu – în mod consecvent, un solitar, din perspectiva opțional-rațională; dar, concomitent, nu mă pot abține să nu fiu și un sociabil… premeditat, într-o măsură semnificativă, fac eforturi serioase pentru a mă simți bine atât în sinea mea, dar și… în sinea altora. În sinea mea, nu e totdeauna ușor să mă simt bine, dar depinde numai de mine acest lucru. În sinea altora, e la fel de greu să… cred că m-aș simți bine, sentimentul respectiv depinzând mult de „calitatea” celor ce le confer atributul de „alții-altora”; dar eu doresc aprioric să mă simt bine și „acolo”. Deși, aparent paradoxale prin contradicțiile lor intrinseci, aceste componente „demascatoare” ale șinei mele mă obligă la asumarea riscului de a afirma că o exhibare mai sinceră nu sunt în stare să formulez și să livrez… terților. Cui nu-i ajunge ceea ce am oferit din / despre mine, nu-i rămâne decât să scormonească în pubela imaginației lui și să extragă de acolo ceea ce-i va permite disponibilitatea lui mintală să construiască, apoi. Găselnița cu scormonitul și cu pubela am împrumutat-o din „Cugetările” lui N. Iorga (el zicea, pe șleau, „râmat”, nu „scormonit”, și „bălegar”, nu „pubelă”); personal aș fi optat pentru un ton mai blând, dar m-a sedus limbajul lui N. Iorga, cu violența-i tranșantă și colerică, de pe urma căreia, am putea zice, că i s-a tras chiar sfârșitul, în 1940. Înainte să pun punct divagațiilor despre simbol, literatură și antiliteratură, aș mai zice doar două vorbe despre un alt cuvânt / temă cu largă circulație în contrasens, în ultima vreme, anume toleranță / concesie. Să spun… ex
abrupto, din capul locului, că cei doi termeni sunt simple fantasme cu care ne drogăm temperamentul, ca să nu facem explozie chiar în clipa confruntării cu alternul. Simple exerciții de antrenament în diplomația relațională, cu finalitate refulantă. Dacă am fi sinceri cu noi, ar trebui să recunoaștem că e vorba doar de niște forțate temporizări ale momentului replicii compensatoare-defulatoare: amânări care ne satisfac, relativ, nevoia imperioasă de a da curs primului impuls. Ale momentului „achitării” integrale a polițelor contractate / asumate în clipa în care am acceptat (totuși pentru moment) ceva ce nu ne-a convenit chiar din prima clipă, dar ne-am abținut să reacționăm… cu speranța că, la momentul „potrivit”, ne vom lua revanșa. Cine crede – cu adevărat – altfel, este ori un sfânt, demn de indexat în sinaxar, ori un pervers masochist. Aș zice să mă opresc aici cu „contabilizarea” riscurilor literaturizării antiliteraturii, atunci când nu ținem ferm sub control capcanele imprevizibile ale semanticii zglobii, cu care ne jucăm când scriem sau doar vorbim cu martori”. Deși despre infidelitatea sau neputința cuvântului vizavi de idee / concept s-ar putea formula încă mulțime de variante de identificare, dintre care cu una anume voi încheia. Scria undeva (De Trinitate, VII) marele teolog și filozof Augustin episcop de Hipona, că „Dumnezeu poate fi gândit mai mult decât poate fi definit cu vorbe. Dar este mult mai mult decât poate fi gândit / conceput”.


NICOLAI TĂICUTU

iz patriarhat

… pentru că aici la capăt de tărâm
am în față inscripție scrijelită pe
salcâm
cu jar de pe tavă din care iese fum
subțire…

la mine-n câmpie / peste casa
străbunicului
fiul rămas acasă / adică bunicul /
și-a construit casa
cu material din demolările
primului război mondial

peste casa bunicului tatăl meu
și-a construit casa cu material din
demolările
celui de-al doilea război mondial

și pentru că nimeni până acum
nu a mai ținut cont de ordinea
altor războaie mondiale
peste casa tatei mi-am construit eu
casa
cu material aparent din demolarea
unor curți interioare și-acareturi poleite
în răcoare de-argint

în momentul acesta
pe un scăunel scund-circular pe trei
picioare
moștenit din tată-n fiu și la o măsuță
asemenea
stau în casa străbunicului și prin
fereastra
arhetip (piele de batal ciuruită de nisip
mare)
contabilizez gradul de responsabilitate
al fiului meu care deja a ridicat doi
pereți
peste casa mea

… pentru că-n spatele meu
o perdea semitransparentă acoperă
un peisaj cu o samă de fotografii
înrămate-n ferestre.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share