Fărădelegea lui Călin – Vidul civit
Doar anomalii lexicale.
Termină, frățioare, fraza! Pune și beneficiarul în ea! Se lasă deschisă modalitatea publicitară prin alternativa la „… înscrierea ipotecii la arhivă…” ca satisfacerea controlului contului. Și se lasă așa. Cine să-l controleze, cum, cu a cui știință? Că ar putea fi dobândit de însuși creditorul ipotecar. Dar: să fie chiar instituția creditoare la care e deschis contul (și nu erau mare parte dintre ele?); tot ea implicată – într-un trio, însă ca parte lucrativă și supusă creditorului ipotecar, creditor ce va dispune de sumele din cont fără alte cereri către instituție (totuși, triumviratul are nevoie de acordul deplin al acestei conveniențe) – alături de creditor și constituitor; dacă n-ar fi legală, a treia stipulare de putință, ce îl dă pe creditor ca dobânditor și apoi titular al contului, ar părea… idioată – cum să nu ai control asupra contului dacă ești stăpân pe el? Al. 3…. Dispunerea de sumele din cont subînțelege controlul asupra lui, un control împărțit și creditorului alături de constituitor. (Art. 2410)
Chestiunea transferului de legalitate către piețele pe care se tranzacționează unele instrumente financiare mi se pare inutilă și îngreunătoare pentru sistemul juridic și o depășire privilegiată pentru anumite categorii. Din întreaga frază stufoasă, cu două trimiteri ce puteau fi trecute la indexări, „Publicitatea ipotecii asupra instrumentelor financiare… se realizează potrivit regulilor aplicabile acelei piețe.”. O fi, n-o fi în textul publicat în Monitorul oficial, virgula după „financiare”, de încadrat „care” explicativ nu este, deși trebuia. Subiectul explicației sunt instrumentele financiare, transferabile „… prin simpla înregistrare în registrele care o deservesc…”. (Art. 2411)
Una e să specifici numai pentru un singur „produs” ce este, iar pentru oricare altele să nu pronunți măcar o vagă descriere. Bătaia se duce pentru rangul ipotecii, pentru bunul grevat care trebuie să facă „ouă”, dar nu orice fel, ci de „aur”. Altfel îi pică guvernul și cine știe ce pretenții mai are…. Puteam să jur că despre creditor se vorbește. Deloc despre el ca pretendent, ci doar despre el ca persoana care trebuie să trimită către arhivă modificarea, mai bine zis degradarea găinii cu ouă de aur în maxim 15 zile de la obținerea produselor vădit devalorizate față de contractul ipotecar. O unică oportunitate menține la același nivel ipoteca: produsele să fie sume de bani, chiar mai puțini. Fără obligativitatea modificării mai sus cerute. (Art. 2412)
O precizare mult, mult întârziată. Ce e aceea arhivă. Sub forma înregistrării ipotecilor mobiliare „… numai în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare…”. Greu la deal cu boii mici. Organizarea ei… prin lege specială. Numi-se-va cum? (Art. 2413)
Asta nu înseamnă că este absolvită, ipoteca, de cine știe de mișmașuri. De-i atinsă de vreo condiție de nulitate, piere ca și cum nici n-ar fi fost înscrisă în Arhiva…. (Art. 2414)
Dacă i se spune, bănuiesc, când a preluat sau cumpărat bunul. De ce să nu fie chiar în necunoștință de cauză, de ce să nu i se aprobe această lipsă de știință? Ce importanță mai are dacă bunul a mai fost ipotecat și nu mai este? Și de ce tocmai creditorului să i se impună? (Art. 2415)
