Propoziții pretențioase – Anafaze
Cine ar putea să înțeleagă că după o zi nu tocmai călduroasă, după o cocoțare la limita scării extensibile, după vaporii inhalați, să vrei să cânți un crâmpei de melodie și n-ai cum să mai poți. Te încrezi amuziei ce te-a cuprins și pui muzica în cui.
Dispăruseră acei închipuiți altădată amorași. Se pierduseră între lucrările de tinichigerie, cântatul la nunți și lipsurile care parcă nu mai conteneau. Fugiseră din suflet. Totul se consumase între ziua de lucru pe terenul frizeriei Aurică „girimea” și momentul când zărisem prin pătratele orificii din gardul de beton al Liceului Agricol căciula de iepure, dăruită lui tata, blestemată la câtva timp că îi face părul să pice.
Reușisem să ancolăm cele două prime tronsoane sus, pregătite anterior în două etape, la atelier și jos, acolo în spatele casei, după ce le ridicasem pe cârlige nu fără incidente. Era de ajuns o apucare defectuoasă, o împiedicare în crengile copacilor care abundau ca număr și ca metri în înălțime, o poziționare a scării nu tocmai unde ne-am fi dorit, din aceeași pricină a existenței unui hățiș de plante și arbuști nu departe de casă, ca să se înmoaie de la mijloc ansamblul lipit din opt bucăți de câte un metru. Să crapi de necaz, nu alta. Și ca să-l repari…. Greu. Fără rost să te mai chinui, ce s-a îndoit o dată și ancoșei din ciubuc, mică, a doua oară, doar dintr-un simplu balans la ridicare n-ai mai fi avut ce-i face, ciubucul ar fi cedat definitiv. Ca să nu mai riscăm, am revenit la metode mai… ortodoxe. Desprinderea bucății deteriorate, înlocuirea lui cu unul dintre surplusuri, rezerve în caz că ar mai fi dorit cine știe ce pe unde clientul. Vai de tinichigiul căruia nu-i ajunge scara pe florărie. Căci și faptul că acela care s-a urcat și s-a antepus cu spatele la scară, ca să poate ajunge cu brațele dincolo de lățimea sageacului și să urce jgheabul peste cârlige, a condus la înmuierea jgheabului. Că după aceea am adăugat două prelungitoare la capătul de sus, urma să fie folositor lipirii năzilor și ștuțurilor, dar nu putea rezolva dauna făcută. Ca băieți descurcăreți ce ne aflăm, după mutări pe partea opusă, cu acces doar pe acoperișul casei bătrânești, am trecut la una facilă în curtea interioară, la nici cât întinzi brațele în sus și cu palma și degetele drepte. Un jghebuleț și c-un burlănaș la o prelungire a casei. Despre el, despre Aurică…. Știu destui. Ghinion cu prima nevastă, paralizată parcă, însurat a doua oară….
Coborând pe strada Spitalului, am avut parte de două „ratări”. Nu s-au materializat niciodată prefacerile pe care și mi le propusese cu ceva timp în urmă Florică Pîrnuș. Iar la fostul ginere al doamnei Marin, notărița n-am fost eu prezent la burlane. Că n-a fost să fie.
Sunt cu totul descumpănit în a alege să trec imobilul fiicei lui „Fasole”, Chințoiu cu xeroxul, pe aceeași stradă sau s-o redau celei de care aparține în fapt, Alexandru Sihleanu? La colțul cu Ștefan cel Mare ajuns am aceeași mică problemă. S-o iau în stânga sau în dreapta? Nu de alta, să nu uit cumva unde am rămas cu istorisirile și să omit vreuna.
