CulturăSpații culturale

Spații culturale nr. 6 (13)

Raftul cu cărți

Nicolai TĂICUȚU

Monica Mureșan, Ochiul nopții – poeme
Editura Viața Arădeană, Colecția
„Viața de pretutindeni”, 2008, Arad
, 70
de pagini. Acest volum vine să
reconfirme talentul scriitoarei Monica
Mureșan, stăpână pe o exprimare modernă,
metaforică, unde cuvintele joacă rolul unor
jaloane în mâna unui magician, spune prefațatorul cărții,
Sabin Bodea. Să exemplificăm:… probabil că această carte
pe care/o aștepți / cu atâta siguranță ca și moartea / devine
vie//pe măsura ce întorci filă de filă / ea te va cuprinde / te
va înghiți / până vei dispărea / (cum vrei tu să faci totul…
temeinic) (din Ca prima frunză). La finele cărții sunt
referințe critice semnate de: Ion Rotaru, Aureliu Goci,
Mihail Grămescu, Victor Sterom, Victoria Milescu,
Mihai Antonescu, Geo Călugăru și George Irava.


Gabriel Iuga
, Obsesia zăpezii – versuri –
Editura SemnE, 2009, București
, 90 de
pagini. Regretatul critic literar Laurențiu
Ulici spunea: în cărțile sale – înstrăinări,
1969, înfășurat în flacără, 1978, Cămașa
de trandafiri, 1979, Neoromantica,1982
– poetul evoluează spre un impresionism
declarat, imaginea e productivă în metafore
frumoase, expresive, uneori șocante. Mai ales în poemele cu
sâmbure epic, Gabriel luga probează disponibilități de evidentă
personalitate în vatra largă și inepuizabilă a impresiei artistice
cu certe valențe lirice. I li a avut dreptate criticul. Iată:
… iubită, marea e aproape/cum e aproape lira mea/de ochiul
zeului albastru / un cântec voi cânta prin întuneric /
străluminând în pașii tăi. iubirea/și sufletul de piatră al pădurii
/vor trece peste noi ca flamuri/din cuiburi albe/pescărușii.


Autografe pentru „BUCOVINA
LITERARĂ”
(2000-2009), Antologie
realizată de Ion Beldeanu, Editura
Mușatinii, 2009, Suceava
, 210 pagini. În
cuvântul înainte Ion Beldeanu spune: Nu
știu dacă intenția de față, devenită realitate
– aceea de a reuni semnăturile unor scriitori
într-o antologie de asemenea factură – este
singulară ori nu. Important rămâne amănuntul că volumul despre care vorbim s-a putut finaliza și aceasta cu concursul direct al Consiliului Județean Suceava. De unde și gândul îndatorat de mulțumire. Este, într-adevăr, o realizare deosebită, făcută cu multă simțire. Dacă nu ați numărat autografele, vă spun eu câte sunt. Sunt, nici mai mult, nici mai puțin decât 67. însoțite de câte o poezie olografă, a 67 de scriitori români.


Daniel Drăgan
, Zodia interogației,
Fundația Culturală ARANIA, 2009,
Brașov
, 202 pagini. Autorul
argumentează: În programul și structura
publicistică a „ASTREI”, interogația a fost
și este o componentă constantă, insistentă și
răspândită multiform în toată puzderia de
genuri publicistice. Dar mai ales interviul s-
a aflat prin excelență sub semnul întrebării. […] Unele pagini,
notate în anul trecut, păstrează semnele apăsării. Le-am redat
ca atare, sperând că cititorul are discernământul necesar unei
juste aprecieri. Cei intervievați sunt: Hans Bergel, Nina
Cassian, Viorel Cosma, Mihail Diaconescu, Radu
Floreșcu, Gheorghiță Geană, Ilarion Ionescu-Galați,
Tudor Jarda, Eva Lendvay, Marcel Lupșe, Nicolae
Manolescu, Horatiu Mălăele, Romul Munteanu, Mihai
Nadin, Ioan-Aurel Pop, Valentin Silvestru, Mircea Horia
Simionescu și Ion Vlad. în ultima parte a cărții sunt
interviuri date de Daniel Drăgan lui Nicolae Băciuț,
Cornel Cotuțiu și Adrian Lesenciuc.


Nicolae Gâlmeanu
, Plângea Iisus, Editura OMEGA, 2009, Buzău, 98 de pagini. Pentru cel de-al unsprezecelea volum al lui Nicolae Gâlmeanu, scriitorul Dumitru Ion Dincă, prin Cuvântul de întâmpinare, ne avertizează: Poemele lui N.G. din această carte, sugestiv intitulată Plângea Iisus, sunt cutremurătoare, încât după lectura lor te bântuie timp îndelungat nu atât spaima unei lumi în descompunere, cât menirea tragică a omului de a sluji Creatorul, ca o condiție a dăinuirii. Retorica de factură clasică, riguroasă, argheziană, aruncă în lumină un fluid vital, aproape palpabil, încât masele comunicante ale simțurilor se descompun. Redăm poezia care deschide volumul: Teama să descoperi într-o zi / că nu vei putea ajunge niciodată/la destinație, ori,/că ajuns, nu vei găsi pe nimeni, / întrebându-te cine a fost căruțașul / și cine căuzașul,/ca un năvod de păianjen,/pe care să-l arunci de pe ochi, /crezând în lepădare. (Catharsis?)


Florin Costinescu
, Secunda eternă, Editura
Muzeul Literaturii Române, 2008, București
,
248 de pagini. Selecția poemelor din
această antologie și cuvântul-înainte
aparțin lui Eugen Negriei. Iată o secvență
din aprecierile distinsului critic: în esență,
I poetul ne pare a fi, în ce are mai reprezentativ,
un elegiac cu o reflexivitate discretă ce se
tulbură doar la chemările magicului și ale simbolicului. îi este dat să se simtă întreg doar înveșmântat în poezia veșnicului început de toamnă, a unui invariabil și melancolic septembrie, care evocă un recul melodios și diafan. Să exemplificăm cu o foarte scurtă poezie: Mâna ta lăsând să cadă/o frunză în golul dintre fluturi, / spirală de aer cu miros de mentă – / chipul unui sentiment/în septembrie… (Transcrieri)


Reviste literare

ACOLADA, iulie-august 2009 (Anul III) nr.7-8 (22-23), Satu Mare. Trei cronici literare de înaltă ținută sunt semnate de trei corifei ai literelor: Gheorghe Grigurcu la Cârja lui Sisif de Nicolas Catanoy, Gabriel Dimisianu la Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de Gabriel Chifu trăită și tot de el povestită și Barbu Cioculescu la Despre lăutărism de Constantin Noica. Acestora li se alătură Constantin Trandafir și Sorin Lavric cu cronici la Lumea în două zile de George Bălăiță, respectiv, la Șase maladii ale spiritului contemporan de Constantin Noica. La Ancheta Acolada – A citi/A scrie răspund Irina Petraș (… Nu cred că aș fi mai cu capul în nori din cauza lecturilor) și Radu Țuculescu (Fiecare perioadă pedepsind anumite lecturi și-a conturat profilul). Turtele (II) ale doamnei Magda Ursache sunt tot pârjolite, urâte la privit și cu gust amar. Noii boși dețin și putere, și metodologie: controlează edituri și reviste, posturi radio și TV, departamentele de publicistică ale universităților. Excelența Centrului are un corespondent și-n provincie, mafia intelectuală de pe Dâmbovița se reflectă și-n Bahlui. Ce-i drept, e ceva mai modestă, mai superficială, dar nu mai puțin servilă, nici mai puțin fudulă.


ANTARES
, Anul XI, nr. 133-135, apr.-mai-iun.,2009, Galați. Acest număr ilustrează cu prisosință festivalul internațional Serile de literatură ale Revistei Antares desfășurat la Galați și Brăila în perioada 28 mai – 01 iunie 2009. Și pentru că poezia a fost peste tot, revista a alocat câte o pagină pentru: Bernhard Widder (Austria), Dirk Elst (Belgia), Jasoro (Belgia), Philip Meersman (Belgia), Stefan Duym (Belgia), Helen Dwyer (Irlanda), Tiziana Colusso (Italia), Lina Zeron (Mexic), Carolina Ilica, Dan Mircea Cipariu, Dumitru M. Ion, Rodian Drăgoi și Virgil Costiuc. Virgil Costiuc, poetul – accesoriu al unui automobil de epocă este cronica literară făcută de Viorel Ștefănescu la cartea Tăcerea seninelor.


ATENEU
, Anul 46 (serie nouă) nr. 8 (480), august 2009, Bacău. După A treia ceașcă de ceai a lui Marius Manta, comentariu plin de arome fine la Cartea ceaiului de Okakura Kakuzo, unde Premisa de la care pleacă O.K. este aceea că în jurul ceremoniei ceaiului se motivează însuși sensul vieții, purcedem la redeschiderea revistei. Când arta iese din adâncul tabloului este iluminare spune Dinu Huminiuc, printre altele, despre Retrospectiva Vasile Doru Ulian, găzduită de Muzeul de Artă Piatra Neamț, în comentariul prin ricoșeu consemnat de Emil Nicolae. Nu am putut trece cu vederea cronicile literare realizate de Violeta Savu (în către pierdere de Ioan Mușlea), Lăcrămioara Loredana Beleacov (Erezii marine de Nicolae Motoc), Nicoleta Florean (Noaptea instinctelor de Ștefan Bolea), Ioan Dănilă (Prințesa din Hardufde lulius lancu), Daniel Nicolescu (33 de poeți greci contemporani de Sorina Munteanu), Adrian Botez (Poeme de Transilvania de Eugen Evu), Adrian Jicu (Daimonul din debara de Mircea Bujor) și Carmen Mihalache (Teatrul și cărțile lui de Mircea Morariu. Remarcăm, de asemenea, comentariul Vioricăi Rădută – Cărtărescu, alt Arcimboldo, textual și jurnalul lui Leo Butnaru – Carnet polonez (7).


AXIOMA
, Anul X, nr. 8 (113), august 2009, Ploiești. Enciclopedistul Ieronim Tătaru îl prezintă, pe prima pagină a revistei, pe Correggio (Antonio Allegri), un reprezentant al Renașterii, contemporan cu Leonardo da Vinci, Rafael și Michelangelo. Secțiunea literatură conține comentariile critice ale Elenei-Cristina Baciu despre Panait Istrati. Codin o narațiune balzaciană (II), ale Mariei- Mirabela Negroiu despre personajele lui Bujor Nedelcovici (Oratoriu pentru imprudență (II) și ale lui Ștefan Ene la cartea Cioran, Eliade, Ionesco: Uitarea fascismului. Trei intelectuali români în vâltoarea secolului de Alexandra Laignel-Lavastine. Constantin Trandafir își continuă jurnalul – 1989. Jurnal în preajma revoluției. Poezia este bine reprezentată de Marian Ruscu, Viorica Răduță, Ion Roșioru (traduceri de pantumuri franceze) și Dariusz Sosnicki (în traducerea lui Vasile Moga). Lecturile sunt susținute prin cronicile literare semnate de Marian Chirulescu (Aventurile terțului și Orizonturi duble de Cassian Maria Spiridon),’ Nicolae Dumitrescu (Distincția cuvintelor de Gheratsim Rusu Togan, Un om mai bun de Gheorghe Marinică și Mahalalele Ploieștilor de Ioan Groșescu), Valeria Manta Tăicuțu (Misterul golfului sălbatic de Mariana Vicky Vârtosu) și Viorel Dinescu (Fals Tratat de Navigație de Nicolae Bacalbașa.


CAFENEAUA LITERARĂ
, Anul VI, nr.7/73, iulie 2009, Pitești. Primele patru pagini ale revistei sunt destinate de Virgil Diaconu memoriei lui Constantin Noica (100 de ani de la naștere): Cum au fost diminețile cu Noica? Vii, provocatoare, deschise, fără mofturi și savantlâcuri din parte-i. Dar lângă el trebuia să fii atent. Și a fost atent Virgil Diaconu, atunci în anii 80, ca și astăzi, cu cultura română și oamenii ei. Invitatul la Cafenea este Mircea Ghițulescu, care, la una din întrebări, răspunde: Istoria lui Alex. Ștefănescu nu se pune pentru că este una contemporană și cantitativă. O mare colecție de foiletoane sărite de pe fix. Istoria lui Nicolae Manolescu este fragmentară și incompletă. Nu critică, ci lacunară. Da, Nicolae Manolescu mă onorează citându-mă în câteva cazuri la dramaturgi. La romanele mele se pare că n-a avut acces. Vin apoi Gheorghe Grigurcu Tangența la viciu (străfulgerări ale gândului) și Denisa Popescu cu Dinozaurul cu piele de flori, alias Marin loniță la 80 de ani. Poezia este semnată de Conița Lena, Gheorghe Tomozei (inedite), Raluca Grosescu, Ioan Vintilă Fințiș și Marcela Benea. Tot poezie putem numi și textul Lilianei Rus: Fiecare școală are sufletul ei… Cronica literară este asigurată de Valeria Manta Tăicuțu la cartea Când s-au fost spus îngerii de Traianus (Traian Vasilcău), iar Mihaela Albu ne oferă câteva file dintr-un Jurnal american. O revistă bine făcută, care, ca întotdeauna, are colaboratori de elită.


NOUA PROVINCIA CORVINA
, Anul XIII – nr.14 (51) – 15 (52) – august 2009. Revistă de deschidere europeană prin cultură și artă, care a promovat valori lirice în lume, cu prioritate noua generație de talente creative, al cărei redactor-șef este distinsul scriitor Eugen Evu, se află în impas. Colegiul de redacție anunță: Aflată în al XIII-lea an de apariție neîntreruptă de la fondare, revista Noua Provincia Corvina (serie nouă) este în situația de a-și înceta apariția din motive de finanțare. Doamne, unde vom ajunge? Dar să spicuim din conținutul acestui număr de revistă. Centenarul Constantin Noica este marcat de Octavian Valeriu Amzulescu prin eseul Elemente ale spiritualității poporului român în filosofia lui CONSTANTIN NOICA. La rubrica SINGUR PRINTRE… PRIETENI Eugen Evu își prezintă confrații: Prof. Univ. Ion Popescu Brădiceni (Serile de la Brădiceni), Dr. Florentin Smarandache(A4fl»ia vitregă Rusia), Ioana Geier (medalion), Mariana Zavati Gardner (The Remains oj Julia May’s Dream), George Popovici (Superba prăpastie), Petra Vlah (Convibrații lirice), tefan Nemecsek, Gh.Niculescu, Nicolae Drăgan (Poeme duminicale), Aida Fortini (medalion), Ilie Sălceanu (Ada Kaleh), Dan Brudașcu (Degetele timpului), Maria Luisa Spaziani (prezentare a operă), Silvia Beldiman (Lucarna), Ovidiu Băjan (îngerul vidanjor), Ion Urda (Zâmbete printre ruine), Raisa Boiangiu (Dizarmonii), Maria teresa Liuzzo (prezentare operă), Giuseppe Manitta (Giacomo Leopardi percorsi critici e bibliografici),Raluca Elena Weber, Ladislau Daradici și Atila Socaciu.


OGLINDA LITERARĂ
, Anul VII, nr. 92, august 2009, Focșani. Dacă Gabriel Funica tratează, în editorial, situații reale, dureroase pentru toamna alegerilor prezidențiale – inclusiv în USR, Stanică Budeanu vine și ne invită grațios, prin proza sa, pe tărâm de poveste. Marius Chelaru prezintă Istoria arabilor de Philip Khuri Hitti, în versiunea românească a Irinei Vainovski-Mihai. Mircea Muthu spune: … pasările lui Brâncuși și Blaga leagă pământul cu cerul, unul cu multiplul: oricare dintre ele, ca să-1 parafrazez pe plotul din Enneade (V/8), are totul în ea și fiecare este tot în această simplitate de esență decupată, extrasă din materie și întruchipată în cuvânt. La rândul ei, Cristina Bîndiu vorbește despre Lumea teatrului lui Matei Vișniec – o lume zugrăvită în simboluri. Leo Butnaru își continuă jurnalul mongol și, pentru numărul următor al revistei, ne atenționează: Chiar să luăm aminte în mod special, de vom întâlni sau ba mongoli cu ochi albaștri… De asemenea, întâlnim multă și bună poezie cu: Boris Mariam, Paul Spirescu, Igor Ursenco, Daniel Corbu, Camelia Vasilov, Radu Cârneci și mulți, mulți alții.


ORAȘUL
– revistă de cultură urbană, Anul IV, nr.14 (2/2009), Cluj-Napoca. Pornind de la dezbaterea despre posibilitatea ca municipiul Cluj-Napoca să devină capitală culturală europeană, revista alocă pagini însemnate „Documentului manifest”- Congresul Mondial al Arhitecturii – Torino 2008 și Zilelor arhitecturii 2009, la care se adaugă și interviul lui Ionel Vitoc realizat cu arhitectul Sorin Scripcariu. E vorba de volumul cu adevărat impresionant pe care prietenul și colegul Constantin Cubleșan l-a scos la Editura Napoca Star cu prilejul împlinirii […] frumoasei vârste de 70 de ani. Volumul […] este un prilej de trecere în revista a unei activități de peste 50 de ani, activitate pusă în slujba Clujului și a culturii și literaturii române. Am citat din cronica literară făcută de Mircea Popa la volumul lui Constantin Cubleșan intitulat 70. Petru Poantă îl evocă pe ultimul dintre marii povestitori ai literaturii române, pe Dumitru Tudor Savu (stins în anul 2000). Semnează proză Alexandru Jurcan și Constantin Cubleșan, iar poezie Maria Mănucă, Ioan Negru, Tompa Gabor, Aurel Rău. Remarcabile sunt eseurile Brâncuși și folclorul românesc și universal de Constantin Zărnescu și
Calendarul viu de Hanna Bota. Marcel Mureșeanu, după ce îl prezintă pe plasticianul Marian Sandu și face comentarii critice la cartea lui Eugen Albu Clepsidra cu iluzii, devine sceptic sub acoperire și ne oferă Monede și monade. Nu putem încheia această scurtă prezentare fără a menționa Jurnalul expozițional (expozanți fiind artiștii plastici Dana Dumitrescu, Dorel Petrehuș și Constantin Daradici) și deosebita prezentare a picturii lui Vincenzo Martini făcute de distinsul critic de artă Negoiță Lăptoiu.


PLUMB
, Anul IV, august 2009, nr. 29, Bacău. Romulus Dan Busnea trage încă o dată semnalul de alarmă cu privire la Valorile culturii românești, uitate de români, apreciate de străini. Calistrat Costin trece frumos de la note de lectură (Un expirat în Agora, Victor Mitocaru) la cronică literară (Culoarea neprevăzută a orei, Cu o pereche de aripi noi și Poeme de religii diferite, Carmen Veronica Steiciuc). rin aproape: Emilian Marcu (Destine din spațiul saharo-siberian, Doru Ciucescu), Aurel Pop (Poeme între coperți de proză, Filip Cristinescu), Angela Monica Jucan (pelerinaj de secesiune. Aurel Pop), Sever Bodron (Azi e oo, Căpcăunul și Fiola cu „vitrion”, Vasile Hristea, Grigore Codrescu (Fănică și popa, Sandu Romeo Narcis). Gheorghe Istrate spune despre proza lui Ion Lupu: Pe urmele lui Sadoveanu și lorga, moldoveanul I.L. transformă convingător istoria (documentul) în literatură adevărată. Iar Ionel Necula își prezintă corespondența cu regretatul Constantin Noica. „Foaia volantă” a revistei, Scriitorii noștri, îi prezintă pe: Ion Fercu, Ion Tudor lovian, tefan Dincescu, Ion Cozmei, Ion Panait și Gheorghe Drăgan.


REVISTA NOUĂ
, Anul VI, nr. 7 (52) / 2009, Câmpina. Centenarul Constantin Noica este marcat printr-o serie de eseuri. Viorel Cernica (Observație asupra filosofici culturii a lui C. Noica) precizează dintr-un început: Despre Constantin Noica se discută mult în ultima vreme, pe „piața” românească a ideilor. Se discută mult și bine, pentru că la discuții iau parte unii dintre cei care îi cunosc opera filosofică, lucru dovedit prin lucrări de interpretare, și pentru că, deși discuțiile vizează, de multe ori, personalitatea în genere a lui Constantin Noica, vocația sa paideică, cea culturală, cea literară etc., toate semnificative într-o anumită măsură din perspectiva filosofici sale, nu este ocolită creația filosofică propriu-zisă. Celelalte eseuri sunt semnate de Constantin Alsam (Paradoxul Noica), Claudiu Baciu (Faust, personajul în căutarea unui autor: Noica), Codruț Constantinescu (Noica, Legiunea și războiul civil interbelic), Christian Crăciun (Europa lui Noica), Marin Diaconu (îndemnul lui Noica de a fi de față), Florin Dochia (Transcrierea și lectura vieții interioare), Paul-Gabriel Sandu (Darul lui Noica) și C. Trandafir (Gândirea deschisă ca viața). Chr. Crăciun prezintă cartea Ortodoxia pentru postmodern iști de Ștefan Baștovoi, iar Codruț Constantinescu volumul lui Virgil Gheorghiu, Ard malurile Nistrului. La rândul său, tefan Ene face referiri pertinente la cartea Martei Petreu – Diavolul și ucenicul său – Nae Ionescu-Mihail Sebastian. Poezia este prezentă prin Gabriela Misetti, Marina Moretti (Italia), Dan Dănilă (Germania), completată cu notele de lectură ale lui Victor Sterom despre Citire de gânduri și iubire de Georgeta Groșescu și Cânt de Iubire de Elena Liliana Popescu.

Cititorul de reviste

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share