Literadura nr. 30 (10)
Daniel LUCA
Templul sunt eu
Atunci când o scriere naște discuții pro și contra, se bucură de interpretări care de care mai diverse, autorul nu poate fi decât mulțumit. Este și cazul Elei Iakab, cu volumul Poemele de la Aethris (ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2023), încărcat de simboluri și semnificații.
Astfel, numerologia joacă un rol important aici, întâlnind cifrele trei, șapte, nouă și variațiuni ale acestora. Cifra trei semnifică ordinea intelectuală și spirituală, în legătură cu divinitatea, cu universul și omul; cifra șapte – zilele săptămânii, desăvârșirea lumii și împlinirea vremii, dar și omul întreg; iar cifra nouă-măsura gestațiilor, a căutărilor fructuoase, răsplătirea eforturilor, desăvârșirea unei creații. Prin urmare, este evident caracterul inițiatic al volumului, al căutării sinelui, desăvârşirii, împlinirii.
Aethris, la rându-i, înseamnă eter, regiunea superioară a aerului, o zonă superioară a cerului, dar diferită și mai înaltă decât cea sublunară. Iar eterul, ca și sufletul, este invizibil. Cum Templul Aethris este unul interior, se suprapune sinelui („Te-am lăsat dintotdeauna/ să cioplești piatra de temelie/ a templului în lumina/ dinlăuntrul meu”; „Și totuși, crede-mă,/ Doamne,/ că atât te iubesc,/ încât de șapte sute de ani,/ Templul Aethris sunt eu” – Templul Aethris) și devine puntea de legătură a acestuia cu divinitatea.
În acest moment, dincolo de timp, trupul e despărțit pur și simplu de suflet, ființând două entități separate. Paradoxal, atunci când cele două entități se contopesc, e atrasă moartea („Când Îngerii mi-au spus/ că a venit vremea/ să părăsesc arhipelagul divin/ și să mă întorc în lume,/ pe loc am murit” – Arhipelagul Îngerilor).
Dar o moarte cât o înviere ca taumaturg, un vindecător, un făcător de minuni [„La poarta răsăriteană/ a templului, seminții întregi/ așteptau să vindec/ mame, copii, regi,/ vraci, astrologi.// De șapte ori a dezlegat/ firavul taumaturg/ nodul morții mele/ și mi-a plăsmuit o altă, și o altă, și o altă aură” – Numai din aura mea].
Uimită de lucrarea taumaturgului, însăși moartea cere clemență, ruga fiindu-i ascultată („«oprește stingerea taumaturgului!// O vreme, Doamne, o vârstă!»// S-a făcut liniște.// Apele, focul, eterul/ au încremenit.// Dintr-o sămânță invizibilă, / creștea frumusețea nepământeană a taumaturgului” – Ultimul dar pământean).
Inițierea nu poate avea loc în absența iubirii. Care, la rându-i, este de două feluri: pământeană („Și ne iubeam atât de mult, / încât moartea picta / în grotele ei/ trupurile arcuite în aer/ cu o grație străină/ pământenilor” – Moartea picta) și divină, oamenii nefiind lăsați niciodată singuri („Carul împletit din ramuri de tamarin,/ trandafirii crescuți în rănile brațelor/ mele arse în timpul întoarcerii/ la templu, purtau înlăuntrul lor/ cuvintele Zeului de pe al șaptelea munte” – Pe drumul întoarcerii).
Prin credință, de altfel, omul ajunge să se împlinească, să se desăvârșească, descoperindu-se pe sine însuși, dar conștientizând și puterea de origine divină care zace într-însul („Sub imensul Arbore/ din poarta lunară/ a templului,/ o putere ciudată/ zămislea semne/ în brațele mele.// De aer. De foc/ De pământ” – Viziune celestă).
Treptat, pe nesimțite, însuși Zeul se transformă în Dumnezeu, ajungându-se în acest fel la o a doua desăvârșire, întrupată în Geneză („Dumnezeu/ mi-a promis/ că vom asculta/ în turnuri,/ la porți și altare,/ sunetele create/ în cele șapte nopți/ ale Genezei” – Orașul sublim).
Poemele de la Aethris mărturisesc lumii puterea lui Dumnezeu, puterea Cuvântului, dar și puterea Omului.
Iubirea nu moare niciodată
Multe poezii sunt pline de pesimism, însă cele pe care le semnează Gheorghe Mihai Bârlea sunt de un optimism molipsitor (Sigilii de sare, Editura Limes, Florești, 2019).
Poetul este conștient de forța cuvântului său („poetul e o revoluție / când își apleacă aripa îngândurată” – Patria și poetul) și tocmai de aceea mesajul său nu trebuie să fie doar o simplă reflectare a realității, ci să cuprindă într-însul acest sentiment minunat care este iubirea („Poezia, / în căutarea realității / reinventează povești – / un peisaj, un vis, o dramă, / banalități din viața cotidiană, / bârfe cultivate despre mirare, / dar niciodată nu uită dragostea – / care te face mare, / singura parte a realității / ce nu moare” – Inocență). Ori dacă iubirea nu moare, nici fericirea nu va pieri vreodată, cele două fiind interconectate (Clipa de fericire, / ca stropul de rouă, / ca lacrima, / la atingerea vântului se usucă; // rămâne un sigiliu de sare, / adânc înrămat între pleoape, / care nu se topește / și nu se usucă, / ci crește”).
Desigur, iubirea nu rămâne într-un singur loc, ci se disipează în tot și în toate, aducând cu sine bunătatea, bucuria, credința, iubirea aproapelui, a naturii, a locurilor. Omul ajunge să fie cuprins întru totul de bucuria trăirii clipei, până într-acolo încât dobândește siguranța eternității vieții („Bucură-te de frumusețea lumii, / crede că ești în rai / și toate drumurile sunt și pentru tine / (…) / încât te va străbate gândul / că viața ta este fără sfârșit” – Te bucură).
Odată alungat din jurul tău ceea ce este rău, urât, întunecat, vei vedea viața cu alți ochi și vei lăsa loc visului („în absența visului, / ești fără ieșire” – În absența visului) și speranței („acolo unde speranța pătrunde, / moare și spaima de moarte” – Puterea ta).
La conturarea fericirii contribuie și amintirea părinților, a locurilor copilăriei, a copilăriei însăși, nimic pozitiv din viața ta netrebuind lăsat pradă uitării.
Iar dacă tu însuți ai înfăptuit ceva ce nu ar fi trebuit, luptă să îndrepți situația, să schimbi răul în bine, să fii un adevărat exemplu, demn de urmat („Dacă ai făcut un rău, / îl vei vindeca; / dacă ai făcut un bine, / îl vei înmulți; / cu putință-i totul / dacă poți iubi” – Cer și înstelare).
Iubirea, de altfel, trebuie să vină din străfundurile ființei tale, să crezi în ea și în puterea sa, în caz contrar ea neavând niciun efect asupra celorlalți. Doar astfel flacăra iubirii va deveni atât de vie, de înaltă, încât nu va exista o alta care să o întreacă („nu există flacără mai înaltă ca iubirea – // arde până când inelul de nuntă / redevine piatră” – Flacăra iubirii).
Iubirea cu care-i învălui pe cei din jur ți se va întoarce însutit, înmiit chiar, înapoi din înalturi, iar întoarcerea-i nu va putea trece neobservată („Să rodești, rodirea-i frumusețea / marelui înalt ceresc și viu, / cum de-a pururi purpura luminii / încolțește în piatră și pustiu, // și-ți arată calea, însoțindu-ți gândul, / răsăritul zilei, soarele-n apus, / te cuprinde visul și privești prin el / cum se întorc la viață cele ce s-au dus …” – Rodire și rod).
Poezia lui Gheorghe Mihai Bârlea este un elogiu adus vieții, fiind o oază de lumină în vremurile neprielnice pe care le străbatem.
Ramona MÜLLER
Cele mai frumoase costume sunt cărțile
În cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 130 de ani de bibliotecă publică la Buzău, marți 31.10.2023, la Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău a avut loc o lansare multiplă de carte:„𝐏𝐫𝐨𝐟𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐚̆𝐩𝐚̆𝐝𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐜𝐭𝐮𝐬̦𝐢”, ed. Neuma (volum român-francez-german) și Cealaltă ființă a mea ed. Tracus Arte semnate de Ramona Müller și „𝐏𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐥𝐢𝐩𝐞” , ed. Detectiv literar; „𝐙𝐛𝐨𝐫 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬”, ed. Princeps Multimedia semnate de Aura Creițaru Amfitrionul evenimentului a fost directorul bibliotecii, Sorin Burlacu, iar invitat special scriitorul și jurnalistul Florin Dochia.
Cele două autoare locuiesc în Ploiești. Își leagă existența de Buzău, de locurile natale prin cariera didactică și prin activitățile literare din anii anteriori.
Cele patru volume de versuri au fost analizate critic de către Florin Dochia într-un expozeu analitic. Conform acestuia, Aura Creițaru și Ramona Müller sunt autoare elegiace și poete de atitudine, deoarece ele nu scriu despre ceea ce visează, ci construiesc versurile pe realitate. Cuvântul Aurei Creițaru vine și completează o realitate formatată dintr-o altă realitate, iar trăirea tristeții amplifică vibrația interioară. În cazul Ramonei Müller, prin „Cealaltă ființă a mea” aceasta atinge un alt nivel al sensului său liric, prin exercițiul convingător de adevăr și libertate.
Au fost prezenți Valeria Manta Tăicuțu, Nicolai Tăicuțu, Tudor Cicu, Nicolae Pogonaru, Gina Zaharia, Elena Radu, Mihaela Roxana Boboc, Mircea Tănase, Roxana Mihaela Constantinescu, Marian, Mihai, Gheorghe Ciobanu, Marcela Chiriță, Toni Marcela Apostoliu, Nicoleta Zaharia, Maria Voicu, Mădălina și Ionuț Aldea, Marius Cătălin Negoiță, Dana Gheorghe, Pompilius Micu, Elena Carmen Grau, Adrian Creițaru, Dumitru Paleacu, Ionuț, Anca și Alicia Dogaru, Vlad Müller, Vivi, Sanda Baiu, Valentina Bucur.
Concursul Național de SF și Fantasy, ediția a II-a, 2023
Ediția a doua a Concursului național de SF și Fantasy s-a finalizat: ceea ce înseamnă că nu mai este o întâmplare. Concursul trebuie să devină tradiție, a spus Gabriela Serena Petrescu la deschiderea festivității de premiere a evenimentului mai sus menționat.
Juriul a fost și anul acesta prezidat de scriitorul Alexandru Mironov secondat de Ana Maria Negrilă și de Cătălin Badea Gheracostea.
Alexandru Mironov cucerește audiența cu subiectele sale interesante și incitante despre provocările viitorului, începând de la performanțele științei până la literatura SF care materializează ideile îndrăznețe angrenând imaginația cititorilor într-un carusel.
Materialele primite au fost de calitate superioară primei ediții a menționaț scriitoarea Ana Maria Negrilă. Literatura Sf are un public select. În timp, a influențat cititorii și tehnologia.
Concursul este dotat cu premii substanțiale și organizatorii ar dori ca cei care participă cu texte la concurs să ia în calcul că trebuie să participe și la premiere dacă câștigă.
Octogenara Angela Dina Moțățăianu a impresionat prin vitalitate.
Au revenit la Buzău Ioana Maria Trif, Brașov, și Mara Cernat.
Premiile de anul acesta sunt următoarele:
Secțiunea SF
1.IONUT CALOTA, Cealaltă istorie a lumii mele
2.ANGELA DINA-MOȚĂȚĂIANU – Ceres seniors residence
3.MARIUS DICHISAN, Saltul
MENȚIUNE: MARA CERNAT, De sus
Secțiunea Fantasy
1.GABRIELA CARUNTU (Gabrinov), Ultima suflare
2.VLAD PASENCU, Cursa specială
3.GHEORGHE POSTELNICU, Figurant în scena vietii
MENȚIUNE: IOANA TRIF, Stăpânul apei
Sorin CĂLIN
Phil Collins la final de carieră
Un muzician cu experiență, activ parcă de când lumea, deși o scurtă perioadă și-a oferit sieși și fiului cel mic o pauză.
Londonez prin naștere, și el cel mai mic dintre frați, sora, Carole, patinatoare profesionistă și agent teatral, ca și mama, fratele, Clive, unul dintre cei mai cunoscuți caricaturiști englezi.
La cinci ani primește primul set de tobe jucărie, schimbat de unul improvizat mai târziu de doi dintre unchii săi, la care au adăugat un trianglu și o tamburină, cât să încapă toate într-o valiză. La șapte participă la un concurs de talente, unde oprește orchestra care acompania la jumătatea melodiei pe motiv că „erau în tonul greșit”. A primit abia pe la 12 ani lecții de bază la pian de la o mătușă și chestiuni rudimentare de tobe de la Lloyd Ryan și Frank King. Cu toate acestea, nu a învățat niciodată să citească și să scrie în notație muzicală, credința că este suficientă fredonarea ca să poată cânta regretând-o ulterior.
1964 este anul în care se lansează ca… actor, fiind unul dintre adolescenții ce țipă de bucurie la apariția idolilor, în pelicula The Beatles – „A Hard Day’s Night”, apoi repartizat în două dintre piesele musicalului „Oliver!”, cotat drept „cea mai bună interpretare a unui copil din toată Londra”. Actor de film, promoter pentru produse de reclamă, caracter puternic, la doar 16 ani se ceartă cu regizorul uneia dintre peliculele în care fusese selectat să apară.
Ratarea vieții: audiția pentru a deveni toboșarul trupei Yes, după ce îi auzise cântând în clubul unde fusese băiat bun la toate – să măture, să aranjeze scaune, să ajute în vestiare. Pur și simplu nu s-a prezentat.
La 18 ani are primul turneu european în grupul de suport pentru John Walker. În același an, 1969, din membrii cu care se deplasase pe continent s-a format trupa rock Flaming Youth, alături de care înregistrează primul album: Ark 2.
La 19 ani i se alătură lui George Harrison performând pe „Art of Dying” la congas, dar contribuția sa rămâne neintrodusă în piesă. Ulterior îi cere beatles-ului explicații, acesta îi trimite o înregistrare cu prestația slabă, Phil își cere scuze, iar George îi mărturisește că înregistrarea era o farsă.
Pentru anunțul celor de la Genesis n-a mai ratat audiția, devenind al patrulea toboșar al trupei, alături de prietenul și colegul Caryl (înlocuit după un an de Steve Hackett), Peter Gabriel, Tony Banks și Mike Rutherford. După ce Peter Gabriel părăsește grupul în 1975, Collins devine vocalist și nu întâmplător, în turneul de promovare a primului album, „A Trick of the Tail”, și în postură de lider vocal, îl acceptă pe Bill Bruford al celor de la Yes ca toboșar.
Între 1970-1977 are diverse colaborări, albumul solo al lui Peter Banks – tot un Yes-man -, albumele lui Eno, al colegului Hackett, al grupului jazz Brand X, al lui Johnny the Fox, al celui de debut ce aparținea lui Anthony Phillips.
Abia în 1978 începe cu adevărat să se ocupe și de cariera solo, înregistrând Face Value, albumul de debut în 1981, puternic influențat de divorțul de soție și despărțirea de cei doi copii și cei doi câini, și pe cel de-al doilea în 1982, Hello, I Must Be Going!…
În total 32 de premii obținute, dintre care 8 Grammy, 3 American Music, 6 Brit, 4 BillBoard Music, 6 Ivor Novello, 1 Mtv Video Music, 1 Nrj Music, 1 Academy, 2 Golden Globe. Nominalizări încă pe atâtea. 8 albume solo. 14 din 15 albume cu Genesis.
Phill Collins, unul dintre toboșarii mai puțin obișnuiți, stângaci, cu seturi Gretsch, Pearl și Premier, Roland TR-808 și TR-909, sintetizatoare de la Korg, pianul electric arhi folosit de muzicenii de top, Fender Rhodes.
Actor cu stea pe Hollywood Walk of Fame, activist pentru drepturile animalelor, pentru copii și veteranii de război. Conservator ca orientare politică. Cotat cu o avere de 120 de milioane de lire sterline în 2012, fiind al doilea toboșar cu o astfel de avere după Ringo Star.
O personalitate muzicală incontestabilă care la 71 de ani a spus adio scenei, în ultimul concert susținut la Londra, alături de Genesis, în turneul „The Last Domino”: 26 martie 2022.
Mulțumim, maestre!
