Ora de muzică – I need and deserve the break i want…
Îmi propun două fronturi paralele de lucru. Cele două cariere alternativ. Pentru început mă întorc la albumul lui Sting, cu promisiunea că la final sucesc pe toate părțile interviul de prin anii 80.
Al treilea song de pe „vinilul” 44/876, Waiting For The Break of Day, uzează cam aceeași garnitură de muzicieni, Sting al nostru, Shaggy, Shippy și Pizzonia la componistică, la tobe Sting al lor, la clape și Martin, și Shippy, basul Sting, evident, la pian iar Martin și Geoffrey Keezer, aranjamentele de viori Sting și Shippy, la percuții Robert Orton și Sting celălalt, voci prin spate, însoțitoare, Mellisa și Gene Noble.
Textul…. O jamaicană de început, englezește aproape intraductibilă. Sunt cuvinte fracturate, prefăcute, subțiate ca volum, un ting, un fi…. Ceva „chiar acum chestiunea va deveni reală”, ceva cu „și noua mea apariție nu va lăsa loc de nicio afacere”. O fi, n-o fi chiar așa…. Cât privește textul lui Sting, nu lasă loc de îndoieli. Chiar dacă îmbrobodește ascultătorul cu trei strofe de un banal dezarmant, ca mai apoi…. Soarele asfințit, lumină ce nu vrea să mai stea, așternută lângă el, el așteptând pauza de odihnă binemeritată (am depășit cadrul textual fiindcă în sine cam asta vrea să inducă versul-titlu). După soare…. Luna care stă în întunecata noapte departe. O chemare a iubitei, probabil: vino și ține-mă aproape diseară. Nu știu cum plouă pe la tropice, însă a treia rundă de vocabule o induce ca pe o certitudine și sub căderea-i, Sting încearcă să-i aline toată durerea provocată de trădare. O fi femeia în diferite ipostaze, o fi de cele mai multe ori dezamăgită, totuși…. Altul este protagonistul. Cetățeanul, omul nemulțumit de legile țării, forțat să se supună, pândind, pichetând, așteptând acea pauză binecuvântată. Legea zi, pauza, noaptea eliberare. Văzând, auzind falsitatea politicienilor care nu încetează să peroreze. Iar la final…. Dezamăgire și speranță laolaltă. Când înțelepciunea se ascunde de ea însăși undeva departe, există încă un regat, acolo, un altul unde va veni și vei avea parte de pauza mult meritată.
Iară acum muzicile. E loc…. Debutând doar cu pianul, așteptările auditive converg spre un soi de liniște orchestrală. Acolo un fond înfundat de acompaniat, cine știe ce mici și calme intervenții de chitară cu ton discret…. E loc și de altă interpretare, diferită de cea care urmează în fapt. Reverie spartă de patru bătăi pe pătrimi stridente de premier. Înlocuind „bețe!”-le cerute de muzicieni toboșarilor, ca să aibă un ghidaj. Bas, tobe în ritm normal, „patru a patra” – tot din „arsenalul” uzual al muzicienilor – viori, o chităruță cu două note, aceleași, și două acorduri scurte, optimile 2 din timpii 3 și 4 ale măsurilor pare (2 și 4), mai curând cântate de harpischord decât de wurlitzer. Concomitent recto-tono pe versurile alocate lui Shaggy. Voce scăzută în frecvențe și la Sting. În fine, nu ridică „glasul” decât pe finalul strofei a doua, dar catifelat. Credeam în fidelitatea totală a site-ul oficial, m-am trezit totuși în fața unor lipsuri inexplicabile. Intervenția lui Shaggy de la mijlocul piesei a fost radiată. Acolo. În celelalte locuri de pe internet există. Chiar scrierea este mai aproape de o traducere dintr-o engleză mult mai completă. Astfel că întâia intervenție sună „Sper ca întâlnirile să devină reale, Nu voi sta așteptând pe la colțuri, dacă nu îmi iese nimic din asta.”. Și uite cum s-a dus pe „apa sâmbetei” lipsa noimei. Descopăr însă la următoarea zicere shaggy-ană o cantitate neașteptată de metafore, imagini unice. Cine a văzut răsărind luna albastră? Anulând astfel poziția de far al nopții, cei ce vor privi în larg vor zări vag mareele. Parcă fără îngrijorare, cel ce descrie acest tablou nocturn prezice ciocnirea navelor rătăcite prin această pâclă. El însuși simțindu-se înghițit de ritmul înainte și înapoi (surprinzător!), mâinile nu-și pot găsi liniștea, tremură, nu pot decât să se roage, un preț mic pentru sufletul ce trebuie să plătească, lăcrimați pentru ziua ce a apus. De la „ploaie” înainte, Sting își reia stilul binecunoscut, notele din ambitusul său obișnuit, dar mai aspru decât în trecut, vizibil îmbătrânit. Vocilesuport ”negre” apar abia pe ultimele patru versuri și sunt perfec armonizate, de acolo, de la mama goespel-ului, deși-s de sămânță jamaicană. Nice and interesting!
