EditorialFărădelegea lui Călin

Fărădelegea lui Călin – Jidul civit

O încheiere nesperată și la fix.
Cu punct și de la un nou capăt, tot despre ipoteci, dar cu un set nou de îndeletniciri. Nou, uzat totuși. Nu este bizar să îmi amintesc foarte bine textul inserat în acest al 2394-lea articol și să nu fiu sigur că ipoteca perfectă de data trecută va mai fi fost vreodată legiferată în Codul Civil? De inspectare, aici a bunului ipotecat, de către creditor. De faptul că nu are voie creditorul, în timpul inspecției, să stânjenească activitatea deținătorului de bun inspectat. Fiindcă sunt luni bune de atunci, de n-o fi trecut chiar un an.
Parcă aș reciti aceleași vechi articole despre cum o persoană, în baza unui contract, poate să-și însușească fructele bunului altei persoane. În Art. 2395, însă, această operațiune are loc doar dacă sunt fixate contractual modalitățile în care are loc, condițiile și cu cât se poate reduce astfel creanța garantată pentru bunul ipotecat.
Defalcare când chestiunile se ramifică și precizările diferă, nu când principalul motiv se bazează pe o chestiune fundamentală: temeiul rezonabil. Așa se întâmplă la Art. 2396, unde Al. 1 și 2 se cădeau a fi împreună. Gândind că deja era explicat pe parcursul primului scânteia declanșatoare, motivul întemeiat ca o cerință precum exigibilitatea (am reținut în sfârșit explicația) să se pună în practică. Creditorul ipotecar fiind îngrijorat că nu-și poate recupera creanța, garantată prin ipotecă (iarăși o lipsă ce ar spulbera de fiecare dată neînțelegerile). Că bunul nu este întreținut la parametrii normali, că se întrevăd fapte sau chiar sunt pe rol și reduc sau împiedică executarea ipotecii. Ce era același lucru, spus un dram altfel, în Al. 2. „… că bunul ipotecat este pe cale de a fi pus în pericol sau că există posibilitatea ca executarea obligației să fie împiedicată.” Și da, alte clauze impuse în contract, altele decât cele amintite, sunt ilicite și de neconsiderat.
Ooo! Ditai șirâmboiul! Art. 2397 trimite misive (două premiere la rând!). De la debitor către creditor (că unu-i constituitor și celălalt ipotecar… detalii, detalii…). Solicitarea va să ceară: emiterea unei declarații din care să reiasă ce valoare a rămas din creanță; confirmarea listei de bunuri ipotecate; rectificarea listei de bunuri ipotecare. Aș fi încheiat în aceeași enumerare pe a treia. Mă împiedică prima, fiindcă în ea există deja valoarea creanței rămase la data solicitării. Confirmarea cerută de lit. c), Al. 1, devine inutilă. Rectificarea valorii, ce-i urmează confirmării, poate constitui operațiune legislativă distinctă, însă tot sunt sigur că trebuia inserată în textul lit. a). Parcursul solicitării constituie conținutul Al. 2. Creditorul (i-a dispărut atributul ipotecar, cum și constituitorul ipotecii s-a transformat subit) trebuie să pună la dispoziție debitorului, nu mai târziu de 15 zile (brute; a se observa lipsa prezenței zilelor lucrătoare din terminologie) răspunsurile la solicitări. Litera cu literă. La obiect pentru primele două, altfel la a treia. I se trimite debitorului o declarație prin care este anunțat că nu mai este titularul ipotecii. U a u! Nu ceruse așa ceva! Mai mult, declarația cuprinde numele și adresa (să nu spui „de domiciliu”?) succesorului în drepturi. Niciun temei pe baza căruia s-a făcut transferul, niciun act adițional cu putere deplină juridică? Curios de incompletă. Al. 3…. De ni s-ar fi indicat ca metodă modul în care textul juridic are înrâurire imediat după ce se trece de la un alineat la altul, aș fi băgat mâna în foc despre Al. 3, că trimiterea este exact la lit. c) din Al. 2. Însă eu pot merge și la lit. a) în care declarația emisă de creditorul ipotecar, cu suma rămasă de garantare a ipotecii, să fie obținută gratuit la fiecare 6 luni. Mmm…. Și Al. 4 îngroașă rândurile chestiunilor inutile. Gratuit la 6 luni. Între, deci, plătite. Asta cu „Creditorul poate să ceară…” ar fi fost corect legiferată prin „… cere debitorului costurile rezonabile…”. Altfel e un fel de „poate da, poate nu” la plata emiterii solicitărilor suplimentare în termenul celor șase luni. Scuze, „… unei solicitări…”.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share