Spații culturale nr. 6 (6)

Vanghea Mihanj-Steiyu

Vanghea Mihanj-Steryu, poetă și prozatoare, traducătoare, pictoriță, actriță, realizatoare de film, probabil una dintre cele cea mai cunoscute voci ale liricii aromânilor din Macedonia, s-a născut în localitatea Dolean (Dolani-Shtipsko), în 1950, într-o familie de aromâni (tatăl – Dimitar Mihanj, mama Palihria Simanj-Nikolich), „grămușteni”, care se trăgeau dintr-un neam de păstori veniți din Moscopole și lanina. A studiat în Macedonia și Serbia și, din 1969 -1972, a lucrat pentru parlamentul Comunității Shtip- Macedonia, din 1970 locuind în Skopje, lucrând la Filarmonica de stat din 1974-1992, iar din 1993 ca artist independent.
Vanghea Mihanj Steryu, caracterizată de Hristu Cândroveanu drept o scriitoare de un „talent indiscutabil”, vine din spațiul lingvistic al aromânilor – singura „dintre toate populațiunile românești așezate de-a dreapta Dunării… care și-a păstrat până azi numele etnic în legătură cu originea lor” .
După debutul din 1975, Vanghea Mihanj-Steryu a publicat 32 de cărți de poeme și proză. în cadrul „Salonului internațional de carte românească”, ediția a XVI-a, desfășurat la lași, 8-10, Cernăuți, 16-11 octombrie 2007, am prezentat, din volumele semnate de Vanghea Mihanj Steryu: Roman ti Ficiurits – „Steali di mârdzeali”/ Sbes^ld on Mohnctpri, proză scurtă pentru copii, Tser fără steali, poeme, Casi fârâ pârmatsi, roman, și antologiile Mutritlu a poetsilor/ Poets viems (realizată în colaborare cu Anita Steryu- Dragovich), Boatsea-a Poetslor/ Diacot ha noetwte și antologia Ciuciurlu-a Vreariljei. Este o culegere de creații a 29 de autori de limbă română din țară, dar și care viețuiesc dincolo de fruntarii (Ion Miloș – Suedia, Goran Trailovich – Pancevo, Serbia, Vasile Barbu – Uzdin, Serbia, Vasile Tărâțeanu – Cernăuți), în versiunile aromână și macedoneană semnate de Vanghea Mihanj-Steryu și Anita Steryu-Dragovich. Antologia, deschisă de Lucian Blaga și Mihai Eminescu, reunește poeme semnate de alți TI de autori contemporani – cel mai bine reprezentat numeric fiind orașul Iași (prin: Cassian Maria Spiridon, Emilian Marcu, Valentin Talpalaru, Cristina Gheorghina Voi cu, Gabriela Ciobanu, Marius Chelaru). Ceilalți poeți antologați: Maria Mărginean – Alba lulia, Mihai Prepeliță – București, Veronica Dumitrescu – Târgoviște, Mihail I. Vlad – Târgoviște, Maria D’Alba – Alba lulia, Marta Izssk – Târgu Mureș, Victor Mihalachi – Târgoviște, Felicia Moșneag – Sălaj, Valentin Tașcu – Cluj-Napoca, Gheorghe Dăncilă – Alba lulia, Elena Liliana Popescu – București, Dumitru Cerna – Cluj-Napoca, Tanco Vale – Târgoviște, Valeria Manta Tăicuțu – Râmnicu Sărat, Comeliu Radu Păiușan – Timișoara, Camelia Morcozan – Cluj- Napoca, Angela Tărtiu – Alba lulia.
Și în alte antologii realizate de Vanghea Mihanj Steryu sunt traduse creații ale poeților români. Astfel, în Mutritlu a poetsilor/ Poets viems, realizată cu prilejul Festivalului internațional „Constantin Belimace”, 2001, sunt antologați: Marta Izsac și Toma Eanachi, iar în Boatsea-a Poetslori – Matilda Caragiu-Mariotseanu, Gheorghe Vrana, Dumitru Piceava, Mihail I. Vlad, Camelia Morcozan, Maria Mărginean, Gabriela Ciobanu, Toma Eanachi.

Neamul meu
(A mea dunjai)

O, tu neam al meu!
Tu negură a somnului întunecat ce devorează,
Murdărit în panteonul timpului
Scăldat în lumina bisericilor,
Te-ai oprit acolo unde erele stau pe loc.
O, tu neam al meu!
Împrăștiat în toate colțurile lumii,
Între intervalele timpului care tace,
Privind meteoriții dorurilor,
Stai tăcut în ecoul pietrelor și suspinelor,
Cu o neliniște înăbușită,
Parcă ai fi o stea pierdută.
O, tu neam al meu!
Aud chemarea!
Voi deschide setea nimicurilor,
Voi deschide calea aspirațiilor,
Voi da la o parte lespedea tăcerii,
Voi trezi glasul Aromânilor.
O, tu neam al meu!
Tu primitive dans dintr-o fotografie uitată
Privește uimit și tăcut,
Ca un embrion încremenit între ere.
O, cât veselă cânt!
Cânt dorul și soarta neamului meu.

Tăcerea de pe urmă a Canoanelor
(Tătsearea dit soni di Canonjlji)

Îmi cântă din spate tăcerea!
Plină de chef,
Cu unghiile înfipte în trup,
Spintecându-mi iubirea în fășii.
Apoi rădea de mine.
Relua jocul și mă îngrozea:
la-ți semne pentru sfârșit
la-ți zorile de piatră
Și dorul fără vindecare
Și rămâi cu bine!
Așa îmi spunea plină de sarcasm…
Eu, desfigurată și oboistă,
Adormeam în brațele vânturilor pe stradă.
Și iar tăcerea cânta!
Tot din spatele trupului,
însă cu un hohot demonic.
Atunci m-am hotărât să-o primesc,
M-a învins slăbiciunea.
Am plecat și eu cu tăcerea.

Cântec pentru satul meu
(Cântic ti hoara-a mea)

Tu, satul meu frumos!
Care cunoști începutul tuturor ploilor,
Care cunoști jocul vânturilor,
Ce scormonesc în urme dezvelite,
Care cunoști ochii păienjenișului din noapte,
Și vița și numele tău vechi neuitat
Toate-s pe chipul tău întristat.
Dormi, sat drag, dormi!
Ca o pasăre cuibul tău am fost!
Ca un prunc în leagănul brațelor tale!
Acum sunt Cuvântul tău în urmele aurite.
Mă grăbesc ca vântul și ploaia,
Să port Steagul și Sângele tău cu mine
Și înainte de a fi pasăre,
Vreau din toate ființa să cânt pentru tine
Și pentru uitata gintă din vechime.
Dormi, sat drag, dormi!
Umbrele tale acum în întuneric se pierd,
Pentru o vechitură ce trace în singurătate,
Pentru un clinchet de petală, de clopoțel,
Pentru un cântec și-un fluier și-o bătaie de tobă,
Pentru un freamăt copilăresc și-un râs mângâietor.
Dormi, sat drag, dormi! Eu îti voi cântă vechimea,
în timpul ce trece fără oprire.
Ca bătea și vântul, simt.
Tot mai mult mă chemi înspre tine.
Satul meu, fericirea mea, dorul meu!
Vreau doar să dormi!
Eu te voi dezmierda în somn,
Te voi veghea în aducerile aminte,
Și-n Iada de aur a inimii, Dormi.

Amintiri din vechea casă
(Adutsearea aminti pi veacljea casă)

Toata dragostea mea este acolo,
Acolo unde e și timpul cristalin,
Și toate frumusețile antice.
Acolo și Piatra este Floare și floarea este Soare.
Soarele îmi încălzea sufletul,
Inima râdea împreună cu Floarea.
Acolo!
Acolo și munții vorbesc,
Și câmpurile și râurile,
Și păsările cântătoare,
Și sufletul era plin de căldură.
Acum arde o lumânare în casa nouă.
Eu pierdută privesc în ceața aducerilor aminte
Și mă întorc cu gândurile spre copilărie
Și mă simt iarăși copil.

Părinților mei
(Bătrânii – aushlji)

Este toamnă!
Două palide frunze îngălbenesc.
Doi arbori devin palizi.
Au stat uniți unul lângă celălalt
Ca niște veghetori ai păsărilor.
Însă timpul îi necăjește.
Stau așa obosiți și fără putere,
Ca și cum ar vrea să pornească spre
Cer După soarele pierdut.
Priveau ceasul anilor.
Revedeau tinerețea și aranjau aducerile aminte,
Ca pe un colier de păsări, anii și-i măsurau.
Fețe întristate.
Chinuri pe frunți.
Timpul le-a răpit tinerețea…

Traducere și prezentare
Marius Chelaru

ADRIAN MUNTEANU

ÎNȚELEPCIUNE MEA DIN CĂRȚI PROFUNDE

Înțelepciunea mea din cărți profunde,
Ambiția de-a imita modele,
Citirea-n bobi, în zațuri și în stele,
În apă vie vor să mă cufunde.

Din căutarea cu porniri rebele,
Dar și din tihna ce-n priviri se-ascunde,
înzorzonatul crez, în păr cu funde,
îmi prinde visuri, înșirând mărgele.

Dar la ce bun speranțele-mi avide
Și melosul ce-1 cânt la infinit
Pe harafa clipei care mă ucide,

Când nici o rază nu s-a mai ivit?
Rămân în mine creaturi sordide
Sub un veșmânt ce l-am crezut sfințit.

OPREȘTE-TE, ÎMI SPUN. ARUNCĂ LESTUL!
„dacă ați avea credință cât un bob de muștar, ați muta munții din loc” Iisus

Oprește-te, îmi spun. Aruncă lestul!
Ce rost am eu în lumea asta largă,
Ce val din mine stânca o s-o spargă,
Cum aș putea să-mi urc în slavă gestul?

Mai bine-ntâi să țintuiesc pe targă Invidia.
Să-i pregătesc arestul
În care nu-și mai poate scrie testul
Tremurător în carne, ca o vargă.

Să smulg trufia spornică-n risipă
Și îndoiala să o prind din mers,
Chiar de se zbate răscolit și țipă.

Să mă citesc în spațiul unui vers.
Destul ar fi să cred în mine-o clipă.
Aș deveni stăpân pe univers.

SE-NALȚĂ BRADUL.
SINGUR STĂ ȘI-AȘTEAPTĂ

Doar stânca albă e cu el vecină.
Priviri de muguri către ea îndreaptă
Și-o creangă-n cer a mai suit o treapta,
Desferecând izvoare de rășină.

Se-nalță bradul. Singur stă și-așteaptă,
Fără să știe ce va fi să vină
O rază frântă, implorând lumină,
Vifornița mușcând din el nedreaptă.

înveșmântat cu brumă-n noaptea rece
în preajma unui tron în slavă stând,
Al norilor ce nu mai vor să plece.

Iar primul trăsnet va veni curând.
Departe-i drumul. Cerbul nu-l întrece
Și poarta lumii a deschis visând,

VA ÎNCETA ȘI VÂNTUL, VARA TRECE

Va înceta și vântul, vara trece.
Pornește firul ierbii în solie.
Se naște-n lan aceeași păpădie
Și-același măr e gata să se plece.

S-au pârguit și strugurii în vie.
Arsura gurii tale mă petrece,
îți ferec trupu-n mâna mea cea rece
Și te supun sub mine pe vecie.

Te-mpotrivești, dar coapsa ta mă strigă
Din prăvălirea crengilor de dud,
Din scobitura frunzei de ferigă.

în cuib de greieri tainic te aud.
Pe rugul toamnei ce-a-nceput să frigă
îți smulg trufia, ca pe-un zmeur crud.

SUB CLOPOTUL ZIDIRILOR RĂMASE

Sub clopotul zidirilor rămase
Se pierde urma mânjilor din stele.
Mă arde rouă zilei prin obiele
Și lenea vorbei mi-a pătruns în oase.

S-au spart bășici de patimă sub piele
Și mi-am zdrelit picioru-n stânci tăioase,
Tot încercând să ocolesc angoase
Ce mi-au legat simțirea în ațele.

Surpat de tot sub schele dărâmate,
Un cal își plânge aripile vii
Ce nu mai zboară. îmi era ca frate.

Au sângerat amiezile pustii.
Răscoala clipei timpul ritmic bate
Până în miezul orelor târzii.

CĂLCAM PE IARBA DE SĂRUT NEBUNĂ

Călcam pe iarba de sărut nebună.
Sclipea zăpada-n suflete, ușoară.
Ploua tihnit și grav în câte-o vară,
Cânta un greier tainic pe o strună.

Mă scuturam de frunza ce-o să moară.
Se pregătea lumina să apună.
Un rug suav se înălța spre lună
Și-n trup uitarea începea să doară.

Din struguri mustul se scurgea pe dale
Și floarea-n glastră născocea povești.
Scâncea o ciută în păduri de jale,

Tânjea mirarea stinsă în ferești,
Dansau pe jarul clipelor vestale,
Dar tu, iubito-n toate nu mai ești.

ZILELE ORAȘULUI
RÂMNICU SĂRAT

Începând din anul trecut, pe 15 august, orașul îmbracă haină festivă și încearcă
să întemeieze tradiția unei triple sărbători: cea religioasă (închinată Sfintei
Marii), alta civică (a orașului care-și recapătă conștiința de sine) și una culturală.
Au venit la Râmnic, pentru a-l ajuta să redevină ceea ce a fost (adică o cetate cu
viață spirituală autentică, un loc de unde au plecat spre lume savanți, literați și
cântăreți, profesori universitari și medici vestiți) scriitori din toate colțurile
țării, ba chiar și de mai departe, de peste Prut (Leo Butnaru), din Canada (Maia
Cristea Vieru) ori din Albania (Baki Ymeri).
Sala mare a Muzeului Municipal i-a găzduit cu drag pe Radu Cârneci, Gheorghe Istrate, Florentin Popescu, Ion și Lidia Lazu, Monica Mureșan Chiriac, Florin Costinescu, Neculai Hilohi, Victoria Milescu, George Corbu, Matei Romeo Pitulan – toți din București, Daniel Drăgan și Adrian Munteanu – din Brașov, Aurel Pop (Satu Mare), Bogdan Ulmu și Marius Chelaru (Iași) Paul Spirescu (Adjud), Florin Dochia (Câmpina), Calistrat Costin (Bacău), Nicolae Pogonaru și Viorel Frîncu (Buzău), Gheorghe Neagu, Ștefania Oproescu, Mariana Vârtosu, Gheorghe Mocanu, Gheorghe Suchoverschi, Stelică Budeanu, Ala Murafa, Mihai Ganea, Gabriel Funica, Petre Abeaboeru, Ioan Micheci (Focșani), Nicolae Grigore Mărășanu (Brăila), Ionel Necula (Tecuci), Constantin Miu (Medgidia) și foarte mulți scriitori și iubitori de cultură râmniceni.

Director de festival, Valeriu Sofronie
Moderator – Valeria Manta Tăicuțu

MARIANA CÂLȚ

ZÂMBET
Iar au început
să-mi răsară în suflet
raze de soare
cu miros de nu-mă-uita.
Visez adesea
că îmi vei culege
din inimă
cea mai frumoasă floare
de dragoste,
ale cărei petale
îți vor mângâia
chipul,
risipindu-ți prin păr
chemări suave,
ca taina ascunsă
în privirea mea.
Lebedele își desfac aripile albe
și zboară
seara
fără încetare,
până ating luna,
de unde se întorc
cu tot Cerul în penaj.
Aproape de lume,
noi ne strecurăm
unul în gândul celuilalt,
zâmbind pentru oameni
enigmatic,
a infinit.