Fărădelegea lui Călin – Uedul civit
„Parcare” forțată. M-aș fi lungit mai adineauri….
Că-s multe cele ipotecabile și mobiliare. Și-aș începe cu datoriile făcute pentru un contract de vânzare, de locațiune, cu specific pentru orice bun, de asigurare, pentru asumarea de obligații, pentru garanții, pentru uzul cărților de credit, debit. Chiar pentru câștigurile de la loterie, jocuri… legale. Ipotecarea poate acoperi titluri: nominative, la ordin, la purtător. Viabile conturile bancare. Acțiuni, părți sociale. Valori mobiliare, precum orice alt instrument financiar. Se trece în ipotecă și dreptul de proprietate intelectuală. Bunurile incorporale. „Petroale” și gaze, resursele minerale. Nu scapă turmele de animale. Recoltele de cules. Păduri bune de tăiat. Nu scapă de la ipotecare echipamentele, instalațiile, bunurile de deservire hăt, ani buni, întreprinderilor. Bunuri corporale…. Dar, ținând cont de ultima literă, unde se înscriu la grămadă și fără vreo restricție bunuri mobile, corpo… și incorpo…, corporalele de la litera antepenultimă nu-și mai iau rostul. (Art. 2289)
Fiecare cu reguli proprii. Pentru instrumentele financiare, ipoteca se supune regulilor piețelor de tranzacție. Acțiunile și părțile sociale doar legilor speciale. (Art. 2390)
O bizarerie debutul Art. 2391. „… descrierea suficient de precisă a bunului…” Și imediat după, că ar însemna „… identificarea acestuia.”. Niciun deranj, însă discuția se purta la singular, nu ne trebuia o listă cu mai multe bunuri ipotecate, ci ceea ce urma. Categoria din care face parte. Ce caută o formulă de determinare? Se găsește ea o metodă de identificare. Păi e același lucru stipularea de la Al. 4. Universalitate sau nu, natura bunurilor și conținutul sunt totuna cu identificarea. Despre de-alde toate bunurile… prezente și viitoare, nu înseamnă descriere. Individualizarea pentru contul bancar ipotecat este, desigur, din zona normalității.
Noutăți niciuna. Tot cele vechi cutume stau la temelia extinderii ipotecare. Tot fructele, productele rezultate din uzul sau existența unui bun mobil grevat intră sub incidența ipotecii. În plus, față de ce știam din anterioara dezbatere pe tema ipotecii imobiliare, și bunurile date în administrare, evident, celui ce a constituit ipoteca. Rămân încurcat de următoarea variantă propusă tot ca act. Ca să nu existe niciun dubiu, s-ar fi cuvenit o mică precizare, „cu privire la acestea”, încât acest act de dispoziție, a altor bunuri, să fie înțeles ca o anexă la contractul de ipotecă asupra bunului principal. Al. 2 precizează, și el nu în premieră, că poate fi transferabil ipotecii orice bun ce îl înlocuiește pe cel ipotecat sau care este valoric egal cu el. (Art. 2392)
Nu găseam verbul. Număr 1, 2… 18 cuvinte, fără virgulă, deși după al cincilea era musai una și înainte de predicatul necesar logicizării încă o soră, până să găsesc ce dorește a spune Art. 2393. Prin urmare e cam așa: „Cel ce achiziționează un bun,…, dobândește bunul liber de ipotecile constituite de înstrăinător…”. Celelalte „aducțiuni” se puteau transfera unei opinări separate la final. Că acesta a fost obținut…. Recitind întâmpin iar câteva impedimente spre a merge mai departe cu raționamentul. Avem achizitor, avem înstrăinător și dobânditor, dar și o întreprindere pe care nu o putem lega precis de niciunul dintre aceștia. „… în cursul obișnuit al activității unei întreprinderi…”. A cui? A achizitorului, a înstrăinătorului? A dobânditorului? Că înstrăinează întreprinderea, nimic de zis, că bunul de achiziționat (era ușor să se spună de dobândit și am fi scăpat de una dintre neclarități) nu este ipotecat, nicio îndoială. Dar să teși o asemenea rețea întortocheată de vorbe, mi se pare cel puțin de domeniul imbecilității. Codul Civil este adresabil cetățeanului de rând, are nevoie de transparență, de observare și deslușire imediată, nu de toane lexicale. Peste toate, o altă imixtiune vine din neant, uzanța ei fiind nu sporadică, ci unicat: ipoteca perfectă. Nici nu sunt sigur că a fost introdus această expresie până acum, dacă nu caut electronic prin scriitura de până azi. M-oi fi mirat la momentul acela, cu siguranță și de exhaustivitatea ei. Deși, ce chestiune poate fi trecută la epuizată definitiv, mai ales în zilele noastre? Ideea finală, cu o doză relativă de probabilitate, dorește să detașeze un bun realizat de un oarecare – dintr-o serie de aceleași bunuri, dintre care doar unul este ipotecat -, care să fie „vandabil”, înstrăinabil. Însă cu conștiința că cel ce a intrat în posesia lui știa de celălalt bun și de ipoteca asupra lui. Al. 2 încurcă și mai tare. Fabricat pe baza celui tocmai „muștruluit”, strămută ipoteca asupra prețului obținut sau bunurilor, zice-se, rezultate din înstrăinarea bunului ipotecat. Mi s-au încâlcit neuronii. Păi nu era altul, nu era „… liber de ipotecile…”? Ca să nu mă leg și de faptul că însușirea de alte bunuri trebuia formulată sub forma schimbului, dă-mi pe-al tău ca să ți-l dau pe-al meu. Ori nu totdeauna schimbul este acceptat ca perfect (!), diferențe există, iar ele se fac prin mici compensări, astfel că era nevoie de un și/sau în dreptul prețului.
Ete că mă scurtai acu un articol și mă lungii nepermis în aista (să crape de ciudă oltenii și moldovenii!).
