Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (Ț)ica țigan(c)a, (m)ă!

21 decembrie 2023
Cu nea ăsta cu mustață și șefel peste învățământ m-aș lua la trântă. Cu toate că nu merită efortul. L-ar putea ciufuli leaturile (printre care și cei ce azi îi sunt colegi de serviciu) pe care, prin afirmațiile lui găunoase, i-a intitulat, lovind cu manta, proști. Că mintea lor nu se compară cu a celor de azi.
Atunci lasă-i, bre, nea ministre peste învățătură, și pe elevi, și pe loazele de părinți să mi ți-i apostrofeze și chiar să ți-i bruscheze pe profesori, învățători și educatori că nu le-au răspuns pe whatsapp după ora 21. Lasă-i, că li-i mintea mai „ceva” ca a ta!
Nu multe cuvinte determină o părere piezișă. Oricare persoana, când nu este în stare să împartă cu alta orice, să se aștepte la mai nimic. Chiar și cei cărora le este în fire, depășind cadrul conjugal, se trezesc la bătrânețe singuri singurei. Atare „faimoasa” Carmen Șerban, destăinuită presei, aruncând public „motivul” refuzului căsătoriei până la frumoasa vârsta de 52 de ani. Când nu mai poți face nimic pentru scopul venirii tale pe lume. OK, nu toată lumea trebuie și poate procrea. Dar când poți și nu o faci, parcă e păcat de la….
Bazaconii în construcții vezi oriunde. Pe la alții…. Ba șosele pe la mijlocul blocurilor, ba pe deasupra lor. Tot cei de la ultimul etaj, oropsiții. Scăpară de ploaie, dar o deteră în umbră, zgomote și vibrații.
Am speculat momentul și fiindcă e de râs, am reținut instantaneul cu placa „adițională” virtuală de la limita orașului Baia-Mare: „Ne-a fugit primarul!”. Acu pentru ce, ei știu. Mai vor unul la fel, vor pe altul imaculat, spălat….
Bă, un strop de soare și se umple fotovoltaica de energie. De-o fi și un pic de zăpadă, reflectă de mama focului și face mai dihai volți. Pe-o asemenea premisă merg și elvețienii. Mai mult iarna decât vara. Deși era logic: atunci e mai mare nevoie de electricitate.
Mare știre pe 29 noiembrie. Că-i intră Buzăului ciclonul pe sub ușă și îl portocaliază prognozistic. Și mă uitai pe vremea cea de toate orele și zilele și da un soare pi colo….
După mașinile electrice, fotovoltaicele vor fi sancționate. Că n-ar fi firesc să prosumezi, că instalarea unei puteri de producție peste maximul posibil de consum ar trebui pedepsită. Sunt doar curios: cine a inventat versiunea calului măgar? Nu tot ăștia care acum retractează au venit cu metoda și cuvântul bată-l vina?
Măi… „române”, nu are planuri nimeni cu tine, cu atât mai puțin cel de-l invoci cu „multa”-ți „evlavie”. Cât despre „nu știu dacă apuc”, acest „să-mi produc”… fericire și plăcere personală pentru nu mai puțin de propria mulțumire că oglinda ar arăta ce trebuie, e, domnule Dimanche, o dovadă de egocentrism. Mergeți totuși la medic, dacă prietenii s-au îngrijorat pe măsura mesajului. O boală – jurnaliștii o au – zace-n dumneavoastră. A! Pun la rându-mi p.s.: nu așa se cere iertare.
Bun. Și nu e bine? Însă ce relevanță ar avea statistica ce așează alături China și Europa (nu ambele sunt țări ca să întregești o demonstrație) ca fiind fruntașe la instalarea surselor alternative de producere a energiei electrice în anul curent? Că de vor fi fost proști iată, s-au deșteptat (numai Burduja are păreri contrare și neortodoxe la adresa expansiunii independenței energetice)? Că Europa se crede și ea la fel de măreață și potentă precum China?
Vom vedea unde poate ajunge combinatorica DeepMind și cât de relevante sunt substanțele „create” prin simpla și multipla împreunare pe calcul (de luat ca hârtie…) electronic. Nu sperie pe nimeni, mai bine zis nu îngrijorează că fascinația descoperirilor a dispărut cu totul în momentul când un întreg istoric al chimiei a fost în doar câteva săptămâni depășit și enorm de mult surclasat. 400.000 de noi materiale, dintre care vreo 736 au fost deja verificate. Nu se spune decât că „rezultatele sunt promițătoare”.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share