Cenaclul Alexandru Sihleanu – 2 Decembrie 2023
POEZIA ESTE SUFLETUL CELUI CARE SCRIE, CA O FLOARE CÂND SE DESFACE
Sâmbătă, 02 decembrie, ziua Sf. Proroc Avacum; Sf. Mc. Miropi; Sf. Cuv. Porfirie Cavsocalivitul; Sf. Ier. Solomon, arhiepiscopul Efesului, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu.
„Pentru că îmi doresc ca și cenaclul nostru să sărbătorească Ziua României, alături de românii din țară și din diasporă, vă cer aprobarea să prezint o poezie tematică a poetului buzoian Vasile Voiculescu. Poetul a intitulat creația sa:
(Țării) Lipsesc atâția, dar nu plânge,/ Azi calea jertfei o-ncheiem./ Deși schilozi, stropiți de sânge,/ Intrăm și noi în Bethleem.// Spre el ținteau cutezătorii;/ Mihai cu aprigu-i topuz,/ Toți înainte mergătorii/ Și cei de-acum de la Oituz.// Nu plânge; morții tăi afară,/ Căci vestea-n cer a răsunat,/ Și-n rând cu îngerii coboară/ Să-și vadă noul împărat.// Azi magii stelele-și închină/ Și bucuroși ciobanii vin,/ Și ieslea-i plină de lumină/ Din Tisa până la Hotin.” (Mihai Doina)
„(Unui burlac) Mama zice să mă-nsor,/ Ca să nu-i mai fiu povară./ Cică sunt cam bătrâior/ Să-mi mai dea din pensioară. (Cu proptele) Gardul care nu-i solid,/ Nici propteaua nu îl ține./ Mai bine îl faci din zid,/ Ca să te proptești pe tine.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A continuat lectorul de serviciu dna Floarea Frățilă. care a prezentat un grupaj de poezii. Vă ofer lectura: „(Ne-am cunoscut mergând la gară) Ne-am cunoscut mergând la gară,/ Doar ne-am privit, nu ne-am vorbit,/ Mi-ai așezat la gât fularul,/ Dar am simțit că m-a-mpietrit.// Când am privit doi ochi albaștri/ Frumoși ca piatra de smarald,/ Degete lungi, magnetizate…/ Când te întorci, vreau să m-anunți!// Și inima simțea fiorul,/ Doar ea știa cât te-am iubit/ Și parc-a fost la noi o vrajă,/ Căci pe vecie ne-am unit!// Te-am invitat la o cafea,/ Dar tu, ironic, mi-ai răspuns/ Că inima ta nu mă vrea/ Și am plecat fără răspuns.// Îl rog pe bunul Dumnezeu/ Să ne zidească trupuri noi,/ Că poate în privirea noastră/ Eram de vină amândoi!// La școala unde noi mergeam/ Te cunoșteam de ani de zile,/ Când te priveam, nu te uitai,/ Am suferit… doar eu știu bine.// Noi ne iubim la fel și acuma/ Pe drumul pe care am pornit./ Când dragostea preia puterea,/ suntem acum de neclintit.
(Mama, icoană sfântă) Măicuța mea, am venit la tine,/ Dar nu mi-ai zis că vrei să pleci!/ Acolo-n cer să-ți fie bine,/ Dar ochii dragi rămân pe veci.// Eu voi striga cuvântul „mamă”,/ La orice pas tu mă-nsoțești/ Și vreau să vii în visul meu,/ Să cred că tu încă trăiești!// Nu ești departe de cei dragi,/ În gândul meu plutești ușor/ Și-ți deschid ușa să vorbim,/ Dar totul e amăgitor…// Te strig mereu, dar nu m-auzi,/ Chipul tău drag nu mă privește,/ Dar tu să știi, oriunde-ai fi,/ Lumina ta încă strălucește.// Și voi vorbi, chiar dacă mi-e greu,/ Chipul frumos îl văd mereu,/ Dar ușa nu mi-o mai deschizi/ Și mângâierea e doar vis.// Tu stăteai noaptea până târziu/ Și ne-nvățai, ne dădeai sfat,/ Să fim cinstiți și să muncim,/ Că Dumnezeu o viață ne-a dat.// Mama e stea strălucitoare/ Și ne veghează și din cer,/ Se roagă pentru noi mereu,/ De azi nimic nu vă mai cer…// Poate am să dorm pe pat cu stele/ Ce le aprinde doar Cel Sfânt…/ Mama-i plecată în zări albastre,/ Să mă păstrați mereu în gând.// Când astăzi soarele zâmbește,/ Drumul cu flori e presărat,/ Tu, mamă, mergi la cer, știu bine/ Și de dureri tu ai scăpat!// La capul sfintei tale cruci,/ Mormântul e împodobit/ Cu coronițele de flori/ Și lacrimi fără de sfârșit…// Măicuță blândă,/ De azi ne-am despărțit./ Îngerii să te vegheze/ Din zori pânʼ la asfințit/ Și drumul veșniciei/ Să-ți fie cu flori împodobit!
(Moș Crăciun) Prima zăpadă ne-a vestit/ Că vine la noi Moș Crăciun./ Pe noi nu e supărat/ Și încă nu ne-a uitat.// Îl întâmpinăm cu drag/ Și păstrăm în palma caldă/ Un bulgăre de zăpadă./ Chiar dacă el se topește,/ Steluțele tot se-aprind./ Văzând bradu-mpodobit,/ Moș Crăciun s-a furișat/ Și cadouri ne-a lăsat.// Noi mergem din sat în sat/ La prieteni și bunici,/ Plugușorul să-l cântăm/ Și la casele mai mici!// Ce frumos ninge afară/ Și vântul bate lin,/ Frunzele din tei azi cad/ Pe covorul cristalin.// S-au înveselit copiii/ Și zburdă încântați!/ Fulgii de zăpadă-n zbor/ Parc-ar vrea să-ți spună,/ Se așează pe fereastră,/ Dar nu vrea căldură!/ Că primarul capitalei/ Face economii! El nu vrea/ Să mai ajungă/ Lumea și la primărie./ Să vadă cine mai rezistă/ Și anul care vine/ Fără bani, fără căldură…/ Pleacă-n țări străine.// La mulți ani, drag popor!/ La anul o s-avem de toate,/ Să-i votați cu încredere…/ Încă se mai poate?! (Du-mă acasă, murguleț) Murgul meu cu coama deasă,/ De mic l-am ținut acasă./ Acum am plecat la drum/ Și-am băut ca un nebun.// Du-mă acasă, murgule,/ Că sunt obosit!/ Aseară am fost la mândra,/ Dar am adormit.// Eu nu mai cunoșteam drumul,/ Tu m-ai ajutat/ Și dup-așa beție,/ M-ai culcat în grajd.// Nici nu am ajuns la mândruța/ Și-am băut votca-n căruță./ Era o sticluță mică, dar era cam tare./ Eu voiam ca să se urce la cap,/ Dar ea s-a lăsat în picioare.// Mândruța când m-a văzut/ M-a privit mirată:/ – Cine te-a adus în sat/ Așa parfumat?!// Te rog să pleci înapoi,/ Să vii altă dată!/ Fără murgul credincios/ Ai să dormi la poartă!// Să te latre câinii-n sat./ Ce ai să spui la lume,/ Că ai fost la colindat pe jos,/ Fără murgul credincios?/ Și-a plecat feciorul trist,/ Murgul l-a condus/ Pe drumul cu serpentine/ Cu greu a ajuns./Așa a făcut-o lată,/ Doar câinii-sat îl mai latră!
(Mama a doi copii) Tata ne dă tot ce e mai bun,/ Dar spune-mi, „mamă” cui să spun?/ Vino, mamă, că te-aștept,/ Că mi se zbate doru-n piept!// Că nu suntem de vină noi./ Te pedepsește Dumnezeu/ Și cât de multe am răbdat,/ Tu ești de vină c-ai plecat!// Întunecată să-ți fie ziua/ În care ai plecat./ Nu te-ai gândit la doi copii,/ Dacă astăzi au mâncat.// Dacă nu ar fi bunica,/ Nu ți-ar fi somnul liniștit./ Cine ne învelește noaptea?/ Dar știe bunul Dumnezeu…/ Când tu ne-oi vrea, te-ai întrebat?/ De ce-ai plecat, e vina ta,/ Dar știu că nu te vom ierta!// Spune tu, mamă, de ce ai plecat,/ Noi suntem mici și nu am aflat,/ Noi știm că tata nu avea vină./ Acum de noi tu ești străină.// Mamă, unde te găsim,/ Oare ce tribut plătim,/ De te vom găsi vreodată,/ Vei fi aspru judecată.// Bunicii mei cu suflet blând,/ Ei ne-au crescut și ne-au dat sfat./ Greșeli în viață am avut/ Dar nu ne-au abandonat.// Dacă nici tata nu ar veni/ Oare cine ne-ar îngriji?/ Să nu ne cauți prea târziu,/ Nu vrem de tine să mai știm.// Știm, mamă, că nu ne vrei!/ Of, of, of, mamă…
(Floare de colț) Iubite sunt florile/ Și parfumate,/ Dar nici în vis/ Să nu fie uitate!/ Eu te-nțeleg, iubite,/ Dar înfloresc mereu/ Chiar de mă ții afară/ În ploi, în vânt și-n frig,/ Pentru că sunt gingașă,/ La toate eu rezist./ Iarna, cu sufletul meu cald,/ Zăpada o topesc./Poți să mă ții oriunde/ Că eu tot înfloresc/ Și nu călca cu grijă,/ În urmă mă ridic./ Așa e floarea dragă,/ Ea e fericită./ Și dacă vrei să știi,/ Crește și pe răzoare,/ Că ei nu i-a plăcut/ Să treacă alte hotare./ Și vara și iarna/ E floarea parfumată,/ Ea este iubită/ Și dac-o plantezi la poartă!/ Să nu credeți povestea,/ Eu zic „Doamne ferește”./ Dar mă cheamă FLOARE/ Și mi se potrivește!”
Lectorul de astăzi, dna Floarea Frățilă, demonstrează în grupajul de poezii prezentat astăzi multă sensibilitate și simțire aleasă. Tematic diversă: dragostea adolescentină, dovedind memorie afectivă, durerea produsă de moartea mamei, „icoană sfântă”, momentul copilăriei cu sosirea lui Moș Crăciun într-un decor de basm, un moment ironic, starea de beție a unui tânăr ce-și roagă calul să-l ducă acasă, un moment cu tentă socială, când mama își părăsește cei doi copii și acuzele copiilor, comparația simțămintelor autoarei cu floarea de colț, care nu este la îndemâna oricui, cu un stil direct, poezia dovedește receptivitatea și sensibilitatea autoarei la momentele atât de diverse ale vieții. Sănătate, spor la scris și o așteptăm cu noi creații!
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat un grupaj format din șase poezii ce demonstrează sensibilitatea, dar și „spiritul tânăr”. În versurile la care ne referim predomină tema iubirii. Există numeroase figuri de stil ce formează imagini poetice: „Mi-ai așezat la gât fularul,/ Dar am simțit că m-a-mpietrit.” În cadrul aceleiași poezii din care am citat (Ne-am cunoscut mergând la gară) aș sugera o modificare: la primele două versuri din a doua strofă există o comparație între ochi albaștri și piatra de smarald. Ținând cont de culoarea pietrei în natură, aș fi sugerat ca ochii să fie verzi. În rest, o felicit și o așteptăm și cu alte creații.” (Cristi Rusin)
„În fiecare suflet doarme câte un talent. Dna Frățilă a trezit de mult acest al său talent și l-a ridicat deasupra celorlalte calități. În lectura de azi am simțit o eleganță specifică adevăraților creatori. Ceea ce am ascultat azi mă determină să spun că am participat la o întâlnire deosebită a Cenaclului Alexandru Sihleanu. Poeta a acumulat experiență după prima lecturare. Cu jumătate de duzină de poezii, prezentate astăzi, autoarea atinge toate etapele din viața unui om: bucuriile copilăriei în poezia Moș Crăciun, frământările adolescenței, în poezia Ne-am cunoscut mergând la gară, „greutățile tinereții”, în poezia Du-mă acasă, murguleț, unde își divulgă umorul, tragediile maturității, prezentate în poezia Mama, icoană sfântă. iar cu poezia Mama a doi copii atinge și probleme sociale prezentând drama familiilor și mai ales a copiilor abandonați de mama care nu îi mai vrea. Poezia Floare de colț, la prima lectură am crezut că autoarea ne demonstrează dragostea ei pentru natură, dar am înțeles că e o „ghidușie poetică”, dovedind că poeta este și glumeață. Toate poeziile create de dna Frățilă sunt pline de farmecul liric și exprimă sentimentele și emoțiile autoarei.” (Mihai Doina)
„Poezia Mama a doi copii exprimă trista realitate socială pe care o trăim în zilele de azi. Foarte multe familii au fost destrămate fie de goana după bani, fie de alte lucruri, care nu neapărat de înțelegerea noastră. De multe ori oamenii vin pe pământ pentru a primi ceea ce au dăruit în alte dăți (părerea mea personală). Consider că cei ce seamănă vânt culeg furtună și de aceea este foarte greu să ne erijăm în judecători. Privind din exterior lucrurile, pot să pară dureroase, aparent fără a avea o cauză, însă de multe ori poate că copiii acum părăsiți și-au părăsit la rândul lor „altădată” proprii copii. Ideea este, că așa cum a spus Iisus, în jurul nostru trebuie să împrăștiem lumină și iubire. Traumele sociale, adeseori, deși sunt greu de suportat, nu le putem privi decât cu un ochi obiectiv. În celelalte poezii dna Floarea Frățilă arată sensibilitatea și creativitatea poetică și o așteptăm, cu nerăbdare, cu noi versuri.” (Mircea Mocanu)
„Versurile lecturate astăzi în cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu de către dna Floarea Frățilă sunt niște narațiuni în versuri. Poezia Ne-am cunoscut mergând la gară pe tema iubirii, scrisă în stil clasic are o rimă încrucișată și este bine realizată, ca și poezia Mama, icoană sfântă. Din versurile acestei poezii se deprinde sensibilitatea sufletului autoarei în momentele grele ale vieții omului. În poezia Du-mă acasă, murguleț autoarea abordează un stil ironic, criticând aici moravurile oamenilor. În lirica sa, dna Floarea Frățilă nu uită să ne aducă în față momente sociale. Poezia Mamă a doi copii surprinde o situație care predomină în zilele noastre și anume un motiv literar, părăsirea unor copii de către mame. Felicitări doamnei pentru activitatea literară pe care se pare că a îndrăgit-o!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Referitor la poezia Ne-am cunoscut mergând la gară în prima strofă am realizat că atunci ne-am împrietenit. Referitor la strofa a cincea, „eram de vină amândoi”, între cei doi tineri a fost o comunicare bună și o prietenie sinceră. Referitor la Mamă, icoană sfântă e un capitol îndrăgit de toți scriitorii, având în vedere că mama nu te părăsește niciodată. Drama unei mame, Mama a doi copii, s-a transformat în drama unei societăți și chiar drama umanității, care caută răspunsuri pozitive, fiind uluiți de această situație care există actual. Referitor la Moș Crăciun el este cel care aduce daruri, bucurii și la copii și la adulți. Poezia mi-a plăcut și este bine venită cu sărbătorile de iarnă, tradițiile noastre de Crăciun. Referitor la Floarea de colț este un simbol pentru toți poeții, care arată puritatea unei ființe, situație pe care o îndrăgim toți.” (Dumitru Bardaș)
„Poeziile dnei Frățilă m-au impresionat prin creativitatea de care a dat dovadă poeta.” (Adriana Plugaru)
„Lectorul de astăzi, dna Floarea Frățilă se dovedește a fi un munte de sensibilitate, de simțire aleasă, atribute pe care le transpune în creațiile dumneaei. Temele abordate sunt, uneori, pline de spontaneitate și sunt create pe baza unei memorii afective, ca de exemplu în poezia Me-am cunoscut mergând la gară. În aceste versuri autoarea face o întoarcere în timp prin care ne arată puritatea unei iubiri adolescentine, cu dificultățile ei. În poezia Mama, icoană sfântă a fost inspirată de participarea doamnei la evenimentul de înmormântare a mamei. Iubirea pentru mamă, filtrată prin ochii unei fiice este supradimensionată de despărțirea care urmează să aibă loc. În inima autoarei se întâlnesc sentimente puternice, de mărimi cosmice, atât de tristețe, cât și de amintirea calităților inegalabile ale unei mame în general. De la adolescență și tristețe, dna Floarea Frățilă ne face cadou, cu un suflet de copil, amintirea, dar și prezența actuală a lui Moș Crăciun. Moșul sosește, ca și altă dată, într-un decor de basm din care nu lipsesc fulgii de nea, steluțele ce se aprind, bradul împodobit. În poezia Du-mă acasă, murguleț autoarea atinge o temă veche și actuală, privind ironic starea de beție a unui tânăr părăsit de calul său. Tema abordată în poezia Mamă a doi copii este tristețea și acuzarea adusă de copii mamei lor care i-a părăsit. Puțină lume știe prin ce trece o mamă și ce o determină să-și părăsească copiii. O mamă care se îmbolnăvește din lipsă de iubire și sprijin a familiei ajunge să ia o hotărâre disperată de a rupe lanțul durerii în părăsirea copiilor. Poezia Floare de colț descrie în versuri simțămintele rare, deosebite ale autoarei asemănătoare florii de colț, purității acestei flori care nu este la îndemâna oricui să-i fie în apropiere. Autoarea de astăzi trebuie luată ca un exemplu de om de o sensibilitate aparte și de receptivitate, atât la momentele fericite, cât și la cele triste din viața apropiaților. Doamna trăiește și respiră în concordanță cu evenimentele. Poeziile au un stil clar și direct. Cuvintele sunt folosite în stil propriu, dând calitatea de oralitate a stilului. Sentimentele sunt precise, diafane, exprimate din suflet, fără prea multe artificii. O felicit pe doamna și abia aștept să-i ascultăm noile creații. Important este fondul și mai puțin forma.” (Georgeta Iuga)
Dna Aneta Țâru Dumitreșteanu a dorit, în încheierea ședinței, să marcheze un moment din istoria României cu un eseu despre desfășurarea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Felicitări pentru inițiativă!
Sâmbătă 09 decembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl Vasile Ghinea. Vă așteptăm, cu drag!
