Fărădelegea lui Călin – Jâdul civit
De, de, de….
Afectate de executare, nu afectate executării. Fir-ar ea de limbă! Este ipotecă, este drept real, se adresează bunurilor mobile sau imobile. (Art. 2343)
Și decât subzistă, nu era mai nimerit măcar se menține sau există? Și mai chinezește este „… poartă în întregime asupra…”. Cred că s-au tâmpit definitiv cu asemenea apoftegme. Ca ipoteca este accesorie și indivizibilă. Că este în vigoare atât timp cât și obligația garantorie încă n-a fost definitiv executată. (Art. 2344)
Rar? Unicat. Și a patra „inexprimare”. La rând. Substituită „la orice persoană ar trece” cu „… în orice mână ar trece.”. Să juri că suntem în mahala, nu în Codul Civil. De importanță, lăsând deoparte jalnica scriere, ideea că oricine ar deține bunul ipotecat, ipoteca rămâne. Acum cine știe și a uzat litera codului are căderea să spună ce primează în recuperarea creanței – în fața chirografarilor și creditorilor cu rang inferior -: obținerea „banilor” prin vinderea bunurilor ipotecate sau intrarea în posesie definitivă a bunurilor de sub ipotecă? (Art. 2345)
I-auzi, Mărie! Cine ce are ceva de obiectat la adresa ipotecii, are tot dreptul, numai „… în ziua înscrierii sale în registrele de publicitate.”. (Art. 2346)
„În ziua” transformată la Art. 2347 în „după”. Terții sunt nevoiți să ceară socoteală asupra…. Nu este vorba despre ipotecă, ci despre contracte ce-și propun conservarea sau constituirea unui drept asupra unui bun. Legătura? Prin analogie. Că se aseamănă și se aplică legea ca în cazul ipotecii. Și se trec în același mod clauzele de rezervă a proprietății, pactele de răscumpărare, cesiunile de creanță. Hai că se vede în primul alineat ceva din sistemul de executare, însă nu găsesc nimic, niciun indiciu care să folosească întregului capitol și care să pună în ordine preferințele.
În afară de faptul real că noțiunile din urmă nu au acoperire în a fi deslușite, nici modul în care sunt sistematizate nu oferă un indiciu de logică. La Art. 2348 nu se trec la similitudini cesiunile drepturilor succesorale și cele de proprietate intelectuală.
Deja vu-ul din primul articol: izvoarele. Cărora nu le mai dedic versuri, ci doar un ghimpe în coasta juridică a legiuitorului, care a lăsat la final ceea ce era indiscutabil bun la început: categorisirea ipotecilor în convenționale și legale. Și că instituirea ipotecii se face legal (o chestiune evidentă de când legea lege) și dacă se respectă formalitățile. (Art. 2349)
Întinderea…. De fapt obiectul…. Până la urmă făcând act de prezență…. Ei, și dacă am fost nedumerit ce-ar putea fi incorporalul ipotecii – fără existență materială -, uzat doar ca să completeze opusul (oare?) pereche, cu prefix, am rămas interzis de rădăcină: corporal. Căreia i se pot atribui și alte aspecte, deloc de domeniu juridic. N-o fi inima, n-or fi organele genitale, cum nici „ezotericele” nu se pot constitui decât într-o proprietate intelectuală. Deci încă un minus la capitolul rigoare lexicală. Pentru variantele celelalte, ipotecabile, avem bunuri mobile sau imobile. După „ca obiect”, Al. 2 a trecut la „greva” (grevarea) altor bunuri. Determinate sau… nedeterminate (întreba-m-aș cum sunt acelea; vraf, porcoi, grămadă, pe datorie, pe veresie, pe…?). Ori „… universalități de bunuri.”. (Art. 2350)
Reloaded. Acum ca entități separate. Acum sunt lămurit: unele nu pot fi înstrăinate, altele nu pot fi urmărite de creditori. Intangibile, dacă stăm să judecăm, ambele. Inalienabile, insesizabile sau imperceptibile (sinonim cu care mai vii de-acasă). În cele două situații avem ipoteci asupra lor imposibile. Doar cel viitor bun ar avea „șansa” ipotecării, cu condiția ca ambele „imposibilități” să fie convenționale. (Art. 2351)
