Cenaclul Alexandru Sihleanu – 18 Noiembrie 2023
IUBIREA DE NEAM ȘI POLITICUL DOUĂ NOȚIUNI OPUSE
Sâmbătă, 18 noiembrie, ziua Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu.
„(Modă) Are-n nară un cercel,/ În ureche tot la fel,/ Pe limbă are o mărgică,/ Dar în cap, nu e nimică. (Beția boală grea) Cu nevasta n-o duc bună,/ Mai bine de-o săptămână,/ Fiindcă am vândut măgarul/ Să nu dea faliment barul.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
„(La noi) La noi e cald, e primăvară,/ Ne-a ocolit și iarna de aseară,/ Cu multă frică unii, trezindu-se târziu,/ Au căutat cu lampa, cinzeaca cu rachiu!” (Dumitru Hangu, prin internet)
A continuat lectorul de serviciu dl Gică Chiroiu care a prezentat un eseu intitulat Practici și credințe populare din ziua Sfântului Mina și un grupaj de poezii. Vă ofer lectura: (Ziua de 11 noiembrie în tradiția populară românească este Ziua Tâlharilor) „Numită și Sărbătoarea Tâlharilor sau Sărbătoarea Hoților, Sărbătoarea Sfântului Mina era una dintre acele zile rare în care oamenii, mai ales prin mijloace magice, încercau să se pună la adăpost de acțiunile tâlharilor și hoților. Sfântul Mina, unul dintre cei trei sfinți comemorați pe 11 noiembrie în calendarul creștin ortodox, îndeplinea orice rugăciune nu numai celor care aveau de pătimit de pe urma hoților, ci și chiar pe acelea adresate chiar de hoți. E drept, hoții se adresau cu rugăciuni speciale și unui patron al lor, e vorba de Sfântul Nicolae, despre Sfântul Mina crezându-se că este, mai ales, descoperitorul răufăcătorilor, îndeosebi al hoților și ucigașilor!
Este motivul pentru care puținele biserici cu hramul acestui sfânt erau și încă mai sunt pur și simplu luate cu asalt pe 11 noiembrie, în special femeile obișnuind să lipească lumânările pe sfeșnice cu capătul care se aprinde. Sperau că astfel vor întoarce de la casele lor inimile făcătorilor de rele, întocmai cum au întors ele lumânările. La fel procedau și fetele dornice de măritiș, crezând că lumânările vor face inimile flăcăilor dragi să se întoarcă spre ele. Se mai obișnuia să se depună bani și odoare în schimbul unor acatiste speciale pentru măritișul altora, pentru blesteme, învrăjbiri sau chiar pentru moarte de om, toate având însă conotații vindicative.
Multe și diverse erau practicile strămoșilor noștri, izvorâte din credințele populare. Pe vremuri, existau reguli stricte cu privire la furat. Astfel, nimeni nu fura sâmbăta și duminica, obiectele fiind, de obicei, evitate de către hoți. Cei care mergeau la furat trebuiau să aibă asupra lor o mână de om sau de copil mort ori măcar degetul mic al mortului sau lumânarea pe care a ținut-o între degete mortul. Alți hoți obișnuiau să ia cu ei câțiva dinți sau ciolane de la un mort ori iarba fierului sau a tâlharului , cu acestea asupra lor înconjurând „obiectivul” vizat, unii martori relatând că toți ai casei, inclusiv câinii, adormeau ca… morții! Dacă se întâmpla ca în timpul furtului să se audă un nechezat de cal, hoții renunțau să-și mai facă treaba. În schimb, dacă răgea o vacă, se putea „opera” în voie, acesta fiind semnul că totul decurge conform graficului!
O altă regulă strictă privea femeile însărcinate, acestea neavând voie să fure absolut nimic, astfel copilului născut îi ieșeau pete pe trup. Pruncului nou născut nu trebuia să i se taie unghiile și părul vreme de un an de zile, altfel ajungea hoț când se făcea mare, putând fi recunoscut, se spune, după gropițele din obraji. Dacă nu se respectau toate aceste reguli, se putea întâmpla precum în versurile următoare: „Când eram de-o săptămână/ Furam ceapa din grădină./ Când eram de-o lună, două/ Furam cloșca de pe ouă,/ Iar când eram de doi, trei ani/ Mă-nvățam a fura cai!” Sau se înmulțeau cei cărora le plăcea proverbul: „Ce-i al tău strânge și ce-i a altuia nu lăsa”.
Unele lucruri, spre a fi folositoare, trebuiau neapărat să fie furate, prin acest furt, de natură rituală, lucrurile respective devenind oarecum sacre. Dacă obiectele furate aparțineau unor persoane considerate speciale (popa, gravida, vădana, cerșetorul ș.a.) era mai bine. Așa se explică furatul miresei, ca cel mai rapid și eficient mijloc de a scurta distanța dintre două familii sau furatul a două nuci, cât mai mici, de către mama care avea un copil născut cu testicule mari, nuci puse în oala în care se fierbea apa pentru scăldătoare. (sursa Marcel Lutic – Timpul sacru. Sărbătorile de altădată)
(DISPĂREȚI „GÂNDACILOR”) Stârpiți „orânduirea cea crudă și nedreaptă”/ Ce U.E. „o împarte în mizeri și bogați!”/ Este total neavenită și inaptă,/ Dar cu atâta nesimțire-o propagați// Zdrobiți aceste minți bolnave,/ Ce viitor diavolesc prevăd a fi,/ Toate aceste creiere mârșave,/ Ce printr-un interes meschin, ne cer a ne jertfi.// Faceți ceva ca să dispară/ Toată aceast-adunătură de netoți,/ Care-n laboratoarele secrete ne prepară/ În loc de oameni sănătoși… roboți!// Vă rog, să terminați cu circul,/ Cu toate-aceste neverosimile minciuni,/ Cu viruși și-antidot, cu focul,/ Cu capul vostru plin de gărgăuni…// Nu le mai dați pomană la nemernici/ Și izgoniți în țara lor pe trădători./ O să muriți și voi, nu veți fi veșnici,/ Voi toți acei conducători… vătămători!
(„PAȘOL NA TURBINCA”!) În țara cu multe legi/ Și-o corupție în floare,/ Se-ntâmplă fărădelegi,/ Cumplite, dăunătoare./ Totu-i fals, totu-i minciună,/ Pute-a greață și-a „vărsat”./ Vor pe toți să ne supună/ Să ne vadă dispersați!/ Se minte cu-nverșunare,/ Calicii se cred deștepți/ Și își bagă-n buzunare/ Țara ruptă în bucăți./ „Vin ai noștri, pleac-ai noștri”/ Ce rămâne-n urmă-i jale,/ Guvernanți, șefi și miniștri/ Cu venituri „speciale”!/ Plâng copiii și bătrânii,/ Cei cu dizabilități/ Și le râd în nas păgânii/ Cu multe proprietăți./ OMUL nici nu mai există,/ OMUL nici nu mai contează,/ Doar doctrina lor nazistă/ Ucide și exploatează!/ Cum v-am spus de-atâta vreme/ Totul are un sfârșit./ Sunt și judecăți supreme/ Pentru hoț și parazit./ – Cred că știți ce vă așteaptă/ Dup-atâta „zbenguială”…/ Nu cobori treaptă cu treaptă/ Ca s-ajungi direct în smoală!
(VĂ PLÂNG URMAȘILOR) Urmașilor, vă plâng,/ Dar nu am ce vă face,/ Revolta mi-o înfrâng,/ Că nu mai am mijloace.// V-așteaptă vremuri crunte/ Că omul nu contează./ Nu poți să dai „nainte”,/ Doar banii valorează!// În funcții numai neamuri/ Pe posturi noi create,/ Le vezi și te cutremuri…/ Halal societate!// Conduc acum inculții,/ Tot ce nu-i românesc/ Și își arată colții…/ La cât mai mult râvnesc!// Prostia-i la putere,/ Minciuna și-mbuibarea,/ Prin Parlament și Ministere,/ Că asta le e valoarea!// Au căpușat această țară/ Doar prin minciuni și prin vaccinuri…/ Pe mulți lăsat-au ca să moară,/ Că-n toate au băgat veninuri!// Doamne, vino Doamne,/ Să vezi ce-a mai rămas din oameni!/ Dar cine naiba să-i condamne…/ Decât cu totul alți neoameni!
(O POVESTE) Iubita mea, te iubesc pătimaș,/ Într-un fel nărăvaș,/ Trufaș, nevoiaș, gingaș,/ Serios și poznaș!// Te iubesc infernal,/ De pe un pat de spital/ Neconvențional,/ Dar original și poate legal!/ Te iubesc de oriunde,/ În situații profunde,/ În poziții fecunde,/ Cu dorințe flămânde!/ Te iubesc disperat,/ Dar așa ponderat,/ Într-un loc venerat,/ Supraaglomerat!// Să îți fiu și să-mi fii,/ Numai noi doi să știm,/ Un binom anonim/ Care-arată sublim!/ Ne iubim, o poveste/ Care vrea să ateste,/ Că prin atâtea proteste,/ Doar iubirea… unește!
(DACĂ REGRET CEVA?) Întreabă-mă și-ți voi răspunde/ Dacă din toată viața mea regret ceva,/ Dacă din toate analizele profunde/ Nu am uitat pe nimeni undeva.// Și vă răspund: da, am regrete,/ Mai mici, mai mari, dulci și amare…/ Le voi picta pe șevalete,/ să fie un mod de exprimare!// Regret că nu ți-am sărutat conturul,/ Suplu mlădiu și sinuos,/ Că nu ți-am împletit în părul,/ Raze de lună, fastuos.// Regret, că pentru buzele-ți de fragă/ Timpul n-a fost mărinimos,/ Că nu te-am sărutat întreagă,/ De sus din creștet, până jos!// Regret ți-o spun cu hotărâre/ Că tare mult mi-ar fi plăcut,/ Să fac suprema încercare…/ În tine să fi renăscut!// Regret mai multe, dar nu totul,/ C-am fost iubit și te-am iubit/ Și așa cum scrie des poetul,/ În toate noi ne-am potrivit!// Regret… și asta-nseamnă… și contează…/ Sunt trist… mi-e dor… și m-afectează!
(NU DERANJEZ FIRESCUL!) Aseară am ieșit la o plimbare/ Să mă mai mișc, să mă mai relaxez./ Voiam în minte și în suflet o schimbare/ Și-n viitor, cum să acționez.// O port în suflet pe cea mai adorată,/ Dar să gândesc ceva, nu îndrăznesc!/ Este femeia naturală și adevărată,/ De-aceea simțămintele, eu le cumpănesc!// Mi-e dragă, îmi e dor și n-am ce face,/ Nu pot să cer nimic și-mi este greu!/ Starea aceasta nu mă satisface/ Și râd, și plâng instantaneu!// Sunt conștient că nu am nicio șansă/ Și-aș fi un „nimeni”, să pot să sper ceva./ N-o să gândesc nicicând la recompensă,/ Pentru că-s eu și nu altcineva!// Nimic pe lume nu mă îndreptățește,/ Să „stric firescul” nimănui/ Și nici nu cred că mă privește,/ Așa ceva să-mi pot închipui!// Deci n-o să fac nicio schimbare…/ Sunt mulțumit și-i bine că-i așa,/ Iar dacă-i cazul, mai merg la o plimbare,/ Să nu cumva vreodată, să-mi reproșez ceva!
(ÎN STILUL NOSTRU) Te rog frumos să-mi mai oferi o clipă,/ Să te mai văd și-aminte să-mi aduci,/ Când eram „redutabilă echipă”/ Și mici momente să îmi reproduci.// Vreau toate amintirile cu tine,/ Cu multele momente câte-au fost…/ Care-au unit atunci două destine/ Și au găsit iubirii noastre adăpost.// Descrie-mi, dar cu lux de amănunte,/ Că vreau să mai trăiesc măcar în gând,/ Toate acele „ornamente”/ Pe care le executam râzând.// Când o să fie totul gata,/ Pe rafturi toate amintirile vor sta./ Îmi voi primi cu drag răsplata,/ Voi râde, dar mă și voi întrista.// Chiar dacă sunt la mare depărtare,/ Chiar dacă-n viață multe s-au schimbat,/ Să știi că te-am iubit fără-ncetare,/ Că tu ai fost întâiul meu bărbat.// Când mă gândesc la tine mi se face foame/ Și toate amintirile, poftele-mi stârnesc./ Doresc ca toată lumea să ne-aclame,/ Că ne-am iubit în stilul nostru românesc.”
Lectorul de astăzi, dl Gică Chiroiu, prezintă în eseul despre ziua de 11 noiembrie, informativ, după cum spune și titlul, practici și credințe în tradiția populară românească. Universul poetic se împarte tematic între socio-politic, versurile sunt ca un strigăt, răbdarea a dat în clocot și iubire, amintirea momentelor de dragoste este copleșitoare. În general, lectorul prezintă o poezie declarativă, își exprimă sentimentele, trăirile direct. Sănătate și spor la scris! Îl așteptăm cu noi creații!
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat un material constituit dintr-un grupaj de poezii. Tema acestora se învârte în jurul a două concepte: primul concept este reprezentat de corupție și al doilea de iubire. Din primul concept (corupție) se desprind mai multe însușiri negative, specifice mai marilor noștri. Această temă a fost cultivată încă din sec. al XIX-lea, amintindu-ne de Caragiale. Lectorul face trimiterea la incompetența, lașitatea, prostia, îngâmfarea și lipsa de profesionalism a clasei politice. Poeziile de dragoste prezintă diferite figuri de stil ce creează imagini poetice: „Regret că nu ți-am sărutat conturul/ Suplu, mlădiu și sinuos,/ Că nu ți-am împletit în părul/ Raze de lună, fastuos.” Lectorul a cultivat tema iubirii și în alte creații prezentate cu alte ocazii și în cele trei volume publicate. Îl felicit și îl aștept și cu alte poezii.” (Cristi Rusin)
„Lectorul de astăzi, în mijlocul cenaclului, prezintă iubirea într-un pachet literar. În prima parte prezintă iubirea pentru omul ideal, iar în cealaltă prezintă iubirea față de femeia ideală. Gică Chiroiu este un scriitor idealist care vede partea frumoasă a vieții, dar care, în realitate, se prezintă într-un echilibru natural, încât nu le poți avea pe toate și de fapt trebuie să acceptăm compromisul. Nu cred că există posibilitatea atingerii fericirii depline, deoarece omul a fost creat din iubire și concret iubirea s-ar traduce prin acceptare tolerantă.” (Adrian Câmpeanu)
„Astăzi, în cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu am audiat pe dl Gică Chiroiu care ne-a lecturat la început un material care se referă la ziua de 11 noiembrie, consemnată pe undeva a fi ziua hoților și a tâlharilor. În acest material spune că Sf. Mina ocrotește de rele atât populația corectă, morală, cât și pe hoți și pe tâlhari. Materialul inspirat din Timpul sacru. Sărbătorile de altădată de Marcel Lutic, autorul spune că la rugăciunile dedicate Sf. Mina oamenii erau feriți de rele. Chiar și hoții aveau rugăciunile lor specifice, care îi ajutau în acțiunile lor. Aceștia foloseau ca „talismane” mâini, sau degete de la morți, dinți sau oase de la animale. Aceste „rugăciuni” dedicate Sf. Mina eu le-aș asemui cu farmecele pe care le-am descoperit în tradițiile noastre populare. Despre poeziile în care lectorul abordează socialul și politicul, sunt întru totul de acord cu critica adusă în mod direct celor ce guvernează România de 30 de ani. În celelalte poezii, în care lectorul abordează tema iubirii, sentimentele și trăirile sunt exprimate în mod direct: „Întreabă-mă și-ți voi răspunde/ Dacă din toată viața mea regret ceva… Regret și-o spun cu hotărâre/ Că tare mult mi-ar fi plăcut,/ să fac suprema încercare …/ În tine să fi renăscut!” Versurile poeziilor audiate astăzi sunt sărace în figuri de stil. De menționat metafora „Raze de lună.” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„În prima parte a expunerii poetice dl Gică Chiroiu printr-un stil direct critică clasa politică contemporană cu vehemență pentru tarele pe care le au. Printre aceste deficiențe se numără incompetența, minciuna, lenea, hoția, îngâmfarea și indiferența față de popor. În a doua parte a lecturii, poetul ne prezintă poezii de dragoste create în amintirea momentelor trăite: „Regret… și asta-nseamnă… și contează…/ Sunt trist… mi-e dor… și m-afectează!” din poezia Dacă regret ceva? Îl felicit pentru preocuparea de a exprima în versuri gânduri și sentimente.” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă 25 noiembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dna Aneta Țâru Dumitreșteanu. Vă așteptăm, cu drag!