Fărădelegea lui Călin – Vadul civit
Precum timpurile și oamenii lor, cei din secolul trecut. Urmându-le exemplul – aș aminti numai muzicienii -, cred că aș putea scrie despre… orice. Dacă ei puteau „interpreta” o mâzgăleală, un soi de desen la a cărui ocheadă interpretul dezlănțuia toate melodiile fistichii ce-i treceau prin cap (frânturi aidoma figurinelor – un pătrat, trei triolete; un cerc, septolete pe șaisprezecimi cântate în legato), eu de ce n-aș putea perora pe seama…?
Codul Civil, o inepuizabilă resursă literară. Certitudine – uit ori îmi aduc aminte la… sfinții… așteptărilor zadarnice. Încât momentul crucial actual mă pune în situația bâjbâirii. Bunuri insesizabile. Să fie microscopice, ce țin de intelect sau…? Spune, frate legiuitor, cum nu te sfiești în alte articole, ce este, cu se mănâncă insesi…? Ca să priceapă și prostul de mine, să pună cap la cap cuvintele și să dezlege misteriosul de la hamul obligațiilor garanțiale. Să rămână viabile, pentru a-și scoate pârleala creditorul, doar bunurile mobile și imobile. Că prezente, că viitoare. Și iar zic că la primul uz, termenul trebuie însoțit de toate cele…. Patrimoniul necesita un proprietar, fără el, percepția suferă. Deși unul singur poate pretinde în Art. 2324 măcar o parte din patrimoniu în beneficiul debitorului. Când nici acesta nu acoperă cerințele, se trece la urmărirea altor bunuri ale debitorului. Nu și în cazul unei diviziuni patrimoniale, ce ține de profesie și născute în legătură cu ea, ci doar pentru această parte a patrimoniului.
Presupun că debitorul profită de pe urma încuviințării de către creditor a limitării urmăririi altor bunuri decât cele ipotecate, căci convenirea pentru a avantaja numai o parte are nevoie de mai multă bunăvoință venind de la creditor. (Art. 2325)
Îndestulare…. Alt… de „inexprimat” licitul. Se putea „ce se cuvine”, „pe care o au de recuperat” sau „suma ce s-a convenit”, nu în „… ordinea îndestulării…”. Din două motive întemeiate: nimeni nu are suficient niciodată și nimeni nu se căpătuiește de pe urma unei creanțe. Are cel mult parte de un câștig. La Art. 2326 se face referire la cum se împart banii obținuți pe bunurile debitorului, cele scoase la mezat, între creditori, când sunt mai mulți, când nu există preferințe, exprimate în clauze ori convenții ce pot stabili ordinea și cuantumul „răsplătirii”. Astfel încât „Creditorii care au același rang au deopotrivă drept la plată…”. Bineînțeles, primește fiecare cât i se cuvine.
Și erau cauze, nu clauze de preferință. Fiind „… privilegiile, ipotecile și gajul.”. (Art. 2327)
Cine-i avantajatul? C-ar fi statul și UAT-urile, dar cu statut obținut prin legi speciale, nu din oficiu. Totuși, drepturile obținute de alții, anterior, își păstrează…. Drept să spun doar drepturile, nu scrie nicăieri despre ordinea recuperării creditului. (Art. 2328)
Ne întoarcem la dilema primă, acum sub oblăduirea clauzei: insesizabilitatea. Prin învăluire, Al. 1 pune egal între condițiile necesare clauzei de inalienabilitate (m-am încurcat în litere) și cele de insesizabilitate. Apoi, Al. 2 transformă bunurile inalienabile în insesizabile. Iar Al. 3 trece repede la înscrierea clauzelor în registrele mobiliare sau imobiliare. Lămurit… nu! (Art. 2329)
Aha! Bun gajat, pierit sau deteriorat – indemnizație de asigurare sau despăgubire în funcție de „… plata creanțelor privilegiate sau ipotecare…”. Se merge, cred un pic prea departe. Creanțe datorate pentru expropriere sau îngrădiri ale dreptului de proprietate…. E un pic nevoie de specializare a spețelor. (Art. 2330)
