Fărădelegea lui Călin – Sadul civit
Vorbi-se-va de fapte neconforme….
La așa auzire, mai că m-aș mai înhăma la câteva sutici de articole. Trecu multă vreme de când „abuz” sau „fraudă” nu-și mai găsiră loc în panoplia de cuvinte juridice. Dar nici acum nu-i târziu să se mai tragă de mânecă unul, altul pentru faptele nelegiuite. Sărirăm la garanții, în care subiectul principal este lăsat în umbra scrisorii de intenție, titulatura Art. 2321. Nici aici nu-s treburile limpezi. Adică parcursul necesar: angajament, persoană, plată. Sunt risipite printre nenumărate virgule, încât dorința de a afla ce se obligă emitentul scrisorii de intenție este ucisă de atâtea perindări printre explicații. Uzul „… persoană, denumită emitent…” avea nevoie doar de precizare, știm că trebuie să fie cineva, o ființă umană cel cu depeșa. Hai să nu o luăm chiar ca la școală în chestiuni care nu pot să confuzeze, certe. Și nici „… în termenii angajamentului asumat.” nu poate constitui o surprinzătoare faptă. Altfel „… angajamentul irevocabil și necondiționat…” n-ar mai avea nicio noimă, niciun efect. Avem deci o scrisoare, un emitent, un ordonator și un beneficiar. Care și aici are un al doilea statut: terță persoană. O la fel de logică postură, din moment ce nu ordonatorului i se face plata. La Al. 2 cel ce comandă devine beneficiarul, ce impune emitentului executare la „… prima și simpla cerere…” a lui. Ei, și aici vine partea cu păcălitul, la Al. 3, emitentul nu poate opune beneficiarului vreo excepție, dar nici nu va avea obligații când și abuzul, și frauda sunt vădite. Ițe încurcate. Regresul pentru plățile emitentului se cere ordonatorului. Am omis cu bună știință să amintesc că baza scrisorii de garanție este un raport obligațional preexistent. Nu uit însă de efectele transmiterii drepturilor și obligațiilor nu includ și transmiterea scrisorii…. O transmisie cu varii posibilități, de care se poate prevala beneficiarul, doar dacă există în scrisoare o astfel de posibilitate. Iar termenul de lucru este unul sigur: perioada dintre data emiterii scrisorii de garanție și data stipulată a expirării.
Și încă o scrisorică. Nu de amor, ci de confort. Aici avem doar un simplu emitent (i s-a debarasat persoana din sarcină), cu un angajament irevocabil, dar și autonom. Eliminând propoziția cu scopul și susținerea, după „… de a face sau de a nu face…” se rupe rațiunea. Cum să nu spui ce? Cum să lași „… în vederea executării…” în aer? N-a scăpat totuși debitorul de însoțitor. Este „… persoana denumită…”. A dispărut preexistentul și a rămas doar raportul obligațional. Nu era mai bine zis „susține un debitor”, fără zorzoane lexicale și adăugiri inutile? Emitent, obligat de un creditor, debitor. Platnic doar debitorul. Dar nu-s încă lămurit care este rolul emitentului și de ce el, în caz că nu se achită de plată debitorul, trebuie să fie dator cu plată daune-interese, oricare ar fi dovada că nu s-a achitat de obligațiile din scrisoarea de confort. Ce înseamnă domnilor și de unde expresia „a căzut în pretenții”? Că pe asta cu efectul ei de regres a emitentului împotriva debitorului am priceput-o. (Art. 2322)
Hai că mă fac să râd. Cum, măi nene, garanții reale? Astea care mai fuseseră în urmă ce-or fi fost, ireale, baliverne? Art. 2323 este așa, de paradă. Că în capitolul unde se dezbat dispozițiile generale ale privilegiilor și garanțiilor, acestea se reglementează. Ce noutate!
