Cronici de carteCultură

Cartea zilelor noastre: Erori judiciare și pedeapsa cu moartea


În America. Mai exact, în Texas. Unde justiția și unii reprezentanți ai săi demonstrează nefast că adevăru` și dreptatea multașteptate-n instanțe sunt doar ceea ce consideră ei c-ar fi. Că au drept de viață și de moarte asupra semenilor când aceștia greșesc. Ba chiar și-atunci când nu se-ntâmplă asta. Astfel săvârșind condamnabil grave erori judiciare. Cu efecte ireparabile în timp și spațiu. Precum ne arată pe larg o excelentă carte* datorată unui maestru al thriller-ului de mâna întâi. John Grisham e numele lui. Un avocat cu solide cunoștințe-n domeniu. Înzestrat, pe deasupra, și cu daru` scrisului de nivel. De atâția ani dovedindu-se un novelist de succes crescând. Căruia și filmul i-a dat pe parcurs tot mai multă atenție. Tomurile sale pretându-se la ecranizări de excepție. Cu actori pe măsură…
De altfel, creațiile sale sunt construite secvențial. Cinematografic. Fără umpluturi inutile Având un impact serios și convingător. Atrăgând enorm și constant. Cea despre care-i vorba în tableta de față, e minuțios concepută. Echilibrată-n expunere. Gradată milimetric. Etalând o consistență stilistică demnă de invidiat. Ce dovedește o documentare solidă. Grisham amestecând în creuzet și politică, psihologie, criminologie. Cunoștințe strașnice de drept penal și istorie a pedepsei cu moartea. Pledând categoric pentru excluderea ei din sistemul judiciar nu numai în statu` cu pricina. Segregaționist în exces. Cel puțin la granița dintre mileniile trecut și prezent. Când s-ar petrece acțiunea. Veritabilă tragedie, dureroasă enorm. Vădind până la urmă că ticăloșia, lașitatea și răutatea umană inundă planeta până la distrugerea acesteia…
Drept e că și numărul infracțiunilor violente crește de la o zi la alta nu numai peste ocean. Impunând sancțiuni drastice. Dorite justificat de victime și familiile lezate. Fincă „omul e lup pentru om”. Așa că tema-i delicată și stârnește controverse mereu. Eu nu știu dacă povestea-i ficțiune sau pleacă de la vreun caz real. Ce pot spune cu certitudine e că ambele ipoteze se întâlnesc folositor în cuprinsu-i. Împletindu-se cu brio într-un roman de și despre actualitate. În mod clar, o critică aspră a unei societăți spre care tânjesc numeroși. Ducându-mă la concluzia că, sub o formă sau alta, ființa bipedă supusă-i greșelii oricând și oriunde pe glob. Ce-o fi și pe plai mioritic, să nu mai vorbim. Oricum, tomu` lu` John rămâne și-un manual juridic atractiv, instructiv. Chiar dacă e o construcție literară de ținut la căpătâi. Un strașnic roman, interesant la maximum. Toți juriștii având a-nvăța din el abundent. Cu mai mare plăcere decât dintr-un tratat. Bravo, mister Grisham, your book is great…

Adrian SIMEANU

*John Grisham, Mărturisirea, Ed. RAO, 2011

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share