Propoziții pretențioase – Amușeam
11 noiembrie 2023
Amușeam
E suficient de corect să ai o acțiune și ei să-i aloci conjugările necesare. Precum titlul, probabil de soi la vremea lui, când înșira la groapă pieile și le despăruia cu adaos de var. Și este de închipuit câți amușiră ca să-i umple buzunarul tăbăcarului și clienților lui.
„Conjugări” la fel de multe în spectrul tinichigeriei. Nu numai. Se adună la inventarierea bunurilor „improprii”, după plata serviciilor, diverse. Vopsitul, par example. La Adi și Lili – așa se și găsesc pe facebook – am ajuns firesc. Cu Adi mă știam din Piață (cartierul), blocul prim, ca vecin al lui Dan. El, firește, tot de acolo, cu supliment de școală generală, de altfel ani de zile tot primă. Casă pe colțul l’Independence cu Muncii. La-nceput au fost jgheaburile, mai apoi „spoiala” cu gri-lovitură de ciocan. Pare-mi-se și o bătută în ritm tăblesc la bucătăria de vară ori măcar o reparație pe lângă horn. Îl voi întreba pe Adi la proxima întâlnire.
Îmi aduc aminte perfect. Acolo era o fundătură până să devină deschidere către Cursul Apei. La capăt era un gard ca vai de mama lui. Și pe fosta fundătură am angajat 2 lucrări. Casa de pe colț, din dreapta, o anexare la dorința soților, de-o bucătărie de vară. Dorință a multor proprietari, fără temei. Cântăriți câtă locuință este, de veți avea timp să aruncați un ochi, chiar și pe google maps, și veți fi de acord cât poate fi de inutilă construcția. Plus celelalte ansambluri de țevi, umbrare și câte și mai câte impedimente. La tot pasul câte un obstacol. Fusese căldură și atunci, ne zbătusem să ne iasă treabă bună, învelitoare căreia să-i mai poți prinde uneori liniile și culoarea. Lucru, nu și vizibilitate. Via ne-a luat toată fața. Semnificativ ca amintire…. Poate faptul că vecinul își monta camere de supraveghere sau internet – mi-e incert detaliul -, iar printre monteuri se afla și Cătălin Lupu. Un nou prilej să dovedească nedezmințita-i lăudăroșenie. Dar cine a avut timp să i-o îngurgiteze integral? Ne ardea pielea și mâinile n-aveau timp de stat.
Pe partea opusă, dintre cunoscuții lui tata, pentru o „zdreanță” de reducție, chinuită, pe spate. Burlan și două coborâri înțepate în ea. Tot așa, fără „incidente” remarcabile.
Dar nu toate lucrările „debordează” de obișnuință. Întorși pe Matei Basarab, la o ultimă descindere, la directorul FNC-ului, redescopăr cât de greu te-nvârți (cu termen de valabilitate și te-nvârtești) pe lângă casă, cu precădere la înălțime. Fiindcă „om mare”, domiciliul pe măsură. Toate mai sus. „Amperul” cocoțat sub streașină, cât să te împiedice să „priponești” zdravăn scara, streașina inabordabilă, căci „floarea lemnoasă” are crestături sensibile la atingere, jgheaburile considerabil mai mari decât cele intrate în normativele actuale ale furnizorilor de accesorii pluviale. La fel burlanele. Să mai ai și spate de casă pe nord-vest la care te uiți ca la zgârie nori, loc de întors minimalizat la un metru și un ditai brădetul…. Căruia îi amputai câte crăci putui, pentru un loc mai bun sub (la) soare, deși razele nu pătrundeau mai niciodată în acel capăt, la dolie, dar și pentru spațiu de manevră a cleștilor, letconului și altor instrumentare de „chirurgie plastică”. Într-un cuvânt: grele!
Am ajuns departe. Totuși, ca să dau ocol și să prind în chingile povestirii din aproape în aproape lucrările, aleg Ștefan cel Mare, tronsonul cu privilegiu în asfaltarea cotidiană – dar numai jumătate, cât să-și plimbe pita Ovidiu în condiții de siguranță automobilistica flotă -, numai până se intersectează cu Matei Basarab.
