Brigada diverse – (C)arnea l(u)’ Cos(t)ică
26 octombrie 2023
Repetiția se poate număra la nesfârșit. Dacă se contabilizează în dreptul copiilor, greșeala „infinitizată” este doar o neștiință care nu a găsit explicația existenței ei. Dacă numărăm greșeală după greșeală la cei maturi, avem un fenomen fiziologic ce încă nu și-a găsit rezolvarea. În toate cazurile se numește perseverență. Cineva sugerează că inconștient sau conștient suntem în situația în care a doua inițializare a greșelii înseamnă decizie. Corect. Nu spune totuși că este asumată. Nu spune totuși ce fel de greșeală este. Și nu vă spune că a greși este un pas înainte, cel mult unul pe loc. Care trezește la un moment dat rațiunea, la omul cu mințile întregi. Ce spun eu întregi? Am realizat astfel un pleonasm de zile mari.
Nevroză. Surioară, nu te pune nimeni să faci copii ca mai apoi să te apuce istericalele catalogabile drept depresie postnatală. Una peste alta e un fel de fiță. „Aveam o furie…” este semnul sigur al unei încercări de evadare din chinga responsabilităților. Deci, femei din lumea-ntreagă, nu faceți copii, de v-apucă năvârlii!
Exploatarea credulității este tema curentă a omenirii. Cu ea se înavuțesc unii. Sau câștigă acel capital politic necesar viitoarei elecții. Încrederea aleasă în orb face din gură-cască o ceată de proști. Vizitatorii unui stejar, asortat cu nenumărate „ar fi”-uri. Pentru „însuși domnitorul… Cuza”, „forțat”, „închis în beciul mănăstirii”, „speriat”, „scăpat blidul”, „îngrozit”…. Prin urmare turism condițional la stejarul din Vorona al lui Cuza.
Informatica…. O fi profesor, și este, însă un sfat venit din zona acesteia reduce considerabil efectul scontat. E adevărat, învățarea până la o anumită clasă, nu mai mare de numărul patru, are nevoie de sprijin parental și este esențial dezvoltării ulterioare, dar generațiile curente de mame și tați provin din experimentele anilor 90-2000, cărora cuvinte ca responsabilitate, etică, excelență, empatie le sunt străine. Semn că nici dânsa, doamna profesoară, n-a prins mecanismele ciudat de umane ale acestora. Se așteaptă la performanță și consideră ascultarea elevilor de excepție un mod de a îmbunătăți actul educațional. O ști cum se definește? O fi auzit cumva despre transmiterea experienței de la adult la copii? Că educația nu este un troc precum se încearcă astăzi să se lase înțeleasă, că nu este un schimb de informații, ci doar o unilaterală inoculare de cunoștințe?
Curios și ciudat sunt sinonime. Unul lângă altul, chiar și în alta formă, nu pot forma un cuplu acceptabil.
Nevoia de directorat a unora depășește imaginabilul. Pe românește s-a dat de gol. Afirmând – chiar dacă intenția dezvăluirilor vrea să aducă la lumină „munca” de vreo 19 ani a dânsei din poziția efemeră de conducător -, că de s-ar dărâma „școala asta, ar construi-o la loc.”. De parcă în clădire stă succesul reușitelor, de parcă ea a luat locul fiecărui profesor și le-a insuflat, peste noapte, elevilor dorința de învățare, ambiția și putința de a înmagazina mai repede, mai bine și mai multe noțiuni pentru fiecare materie în parte. Așa se întâmplă când uiți că școala nu este casa ta, ci un loc obișnuit de muncă. După care directorii nu prea se omoară.
Mă sperii când românii, de orice meserie sau calibru intelectual formulează teorii. Unul dintre ei, fizician, se jură că suntem parte într-o simulare, cu dovezi. Entropie, modele informaționale, info-dinamică, programare și codificare de computere. Univers simulat. Ergo, domnule, și ce perorezi este tot o simulare, nu?
