CulturăSpații culturale

Spații culturale nr. 9 (3)

Léopold Sédar Senghor

Născut în 1906, cunoscut om politic şi scriitor. Preşedinte al Republicii Senegal (1960–1980). Poet, critic literar, eseist, autor de mari cărţi politice şi de filosofia culturii. Fondator – împreună cu Aimé Césaire şi Léon Damas – al mişcării „La Negritude“, mişcare pentru afirmare în plan mondial a valorilor specific africane, având ca punct de pornire personalitatea omului negru. Studii de filologie la Sorbona (literatură clasică greacă şi latină şi, de asemenea, literatură franceză). Dintre cărţile sale reţinem: Cântece din umbră (1945), Antologia noii poezii negre şi malgaşe de limbă franceză (1948), Etiopice (1956), Scrisori din anotimpul ploios (1973), Elegiile majore (1979). Din creaţia poetică a acestui mare scriitor african au fost traduse şi publicate în limba română de către Radu Cârneci în 1969 şi 1976 două ediţii sub titlul Jertfe negre la Editura Univers. Léopold Sédar Senghor este iniţiatorul mişcării francofone mondiale. Membru al Academiei Franceze, strălucită personalitate a secolului XX. S-a stins în 2001.

ELEGIE PENTRU REGINA DIN SABA
(Elegie pour la reine de Saba)
în acompaniament de mai multe kora, balafongs şi un
tam-tam)
„… Sunt neagră şi frumoasă…“
(Cântarea cântărilor)

1

Da! Ea m-a sărutat atunci cu dulceaţa gurii sale
Şi-n amintire mi-au rămas miresme proaspete de lămâiţă
şi mimoză de India
Ca un zvon parfumai în aprilie. Asta a fost demult în
grădina copilăriei
Atunci fântânile erau curate, şi atât de transparenţi zorii
nimbaţi de rouă, când
Spălam cu mâini nevinovate, mandarine în apa cea rece.
Am zis dulceaţa gurii sale, a Iubitei, Maimouna, prietena
mea şi sora
Da, Maimouna, amorul şi iubita mea. Şi privirea-i care
mă alinta drăgăstos.
Tu mi-ai venit minunată, Negresa mea, în fiecare
primăvară solemnă
Frumoasa mea, când seva cânta dansând în picioarele
mele, în şalele, în pieptul şi în creierul meu
Tu vei sta dreaptă, ca o mască, asemenea unei margarete
de aur peste farul frunţii tale, ca un foc în noapte.
Vei pronunţa acel cuvânt; iar eu, fericit, ţi-l voi întoarce
şi tu din nou spre mine, izvorul tău de viaţă
Spre dulcea dorinţă din grădina copilăriei.
O, dorinţă legănată în toamna vârstei mele, în care, ca un
ritm alb îmi incendiezi memoria!
Trebuie să-ţi cânt frumuseţea spre a-mi alunga angoasa
spre Colina
Pe unde se intră în împărăţia Copilăriei pentru a
îndeplini promisiunea lui Şira Badral
Aşa cum Mohamed El Habib Terrouzien a sărbătorit pe
Diombuett Mbodj în splendoarea-i de abanos
La fel cum Moise în noaptea numibiană, iritând-o pe
apriga Miriam, pe care, apoi, Dumnezeu a pedepsit-o cu
lepra albă.
Da, te cânt, cum regele blond Solomon intona dansuri şi
uşor fremăta-vor corzile korei.
Iată, din Răsărit, se arată zorii de diamant ai unui timp
strălucind
Negresă, tu mereu Ceamaifrumoasă!

2

O, Memorie! memorie care arzi în prea-albastra noapte
pentru a cânta Primăvara ce-mi înmiresmează răsuflarea
Când coaja plesneşte iar gura-i e de dorinţe, umedă
mireasmă-a seminţei, mireasmă-a cuvântului.
Să mă aşez iar sub imensa-ţi boltă, stea sclipitoare
spre a-mi călăuzi paşii peste pământul îngheţat.
Deci, caravanierii mi-au vorbit despre frumuseţea ta, fiică
a Ethiopiei, ţară a bogăţiei din fericita Arabie.
Şi mai ştiu: aici oamenii roşcaţi sunt mai înalţi de patru
coţi la fel oamenii de abanos albastru
Oamenii de ambră şi cei de culoarea uleiului, iar părul
negru uneori foarte aspru.
Şi mi-au povestit, apoi, despre femeile zvelte asemenea
palmierilor, în veşmintele lor de mătase
Şi că, fără-ndoială, cea-mai-frumoasă este fiica Regelui
regilor
Regina-copilă, Regina Sudului umbros şi a Dimineţii
răcoros parfumată.
Mi-au spus că are strălucirea diamantului negru,
prospeţimea zorilor şi plutirea vântului
Că zboară ca o antilopă sărind peste coline, iar călcâiul
său în aer este ca un panaş luminos
Că genunchii-s negri şi picioarele-i de aramă roşie, suplu
elan.
Armonioasă-i mişcarea muzicală pe care o cântă cu voce
de aur verde trubadurul!
Mi-au mai vorbit, apoi, despre bravura-i de amazoană,
despre glasu-i alintos ca mătasea, păstrător de enigme…
Mi-am trăit dorul de ea pe ţărmul încântării. Lungi au
fost pentru inima mea cele şase luni de aşteptare
Până în ziua când m-am destăinuit Stăpânului-peste-
Mistere supranumitul „Gura Leului şi Surâs al
înţeleptului“.
Dar şi ea a îndrăznit să aştepte de trei ori şase luni,
vibrându-mi
nerăbdarea în nerăbdarea-i, timp în care doica sa,
neagră şi ea ca Marea Preoteasă din Tanit mi-a adus
două mici scrinuri:
Şi am deschis gura leului cu parfumata cheie a surâsului.
Şi am surâs surâsului «da», descifrând acest cântec de
bucurie:
«O, Rege al înţelepciunii, tu eşti mult mai subtil decât
şarpele
«Şi leu ascultător când i se porunceşte, şi lup care îşi
devoră prada în galop
«Tu eşti mult mai tare decât arcul încordat de Etiopian;
mirosul tău fiind ager precum al lynxului.
«Ah, şi ce mândru eşti când dansezi! Tu eşti asemenea
fluturelui
«Asemenea păsării regale, cu aripile desfăcute,
te întorci uşor
«Uşor, nu! ci, ca posedatul de Dumnezeu, pe care-l caută
fără istov pretutindeni.
«Ce frumos eşti, asemenea soarelui la zenit peste
tăcerea sfântă
«O, Poet minunat, care dansezi aplecat peste strunele
încordate ale korei tale!
«Din adâncul înţelepciunii sale Doica m-a hrănit, m-a
învăţat să lăcrimez limpede asemenea ghepardului
«Da, tu eşti splendid în aurora juvenilă, ca iasomia
sălbatică în dimineaţa sonoră
«O, Poetul meu Înţelept, – ce faci să danseze degetele-ţi
pe încordatele strune ale korei tale.»

3

Ziua promisă veni, aurora în sărbătoare despodobea
proaspăt arborii de miresme
Eroii armelor, mulţimea clopotelor vuind înalt
anunţându-i prezenţa la trei mii de paşi
Când, sub corturile sclipitoare, o precedau şaptezeci-şi-
şapte de elefanţi împodobiţi, înaintând în pas
pachidermic
Cu călăuzele deasupra pe covoraşe înflorite în aur roşu
legănându-şi prăjinile lungi în strigăte ritmate.
Apoi, pe jos, războinici negri, în rânduri strânse, cu pieile
de leopard pe umeri.
Urmau, la rând, cei care purtau daruri: şasezeci de tineri,
tot atâtea fete puternice cu sânii împingând
Înaintând mai surâzători ca nuferii din lacul Alizeelor
Şi nouă făurari cu ciocanele pe umăr semnificând
numerele primordiale, toţi iviţi din ritmul tam-tam-urilor
Şi alte daruri – nu le mai numesc: ar fi prea lungă lista
acestora.
Aşa se desfăşurau planurile lui Dumnezeu, când logodită
urca spre colina sfântă.
Îmi amintesc de seara festinului meu
Când uşor, ca un flaming luându-şi zborul, în rochia-ţi
trandafirie de boubou
Cu gâtul fraged sub podoaba părului, cosiţe
împletite-n aur alb
Uşor tu ridicându-ţi bustul, chemării mele răspunzând
Spre a închide evantaiul dansurilor, în doi dansând al
Primăverii dans.
Timp rece şi uscat şi iama, adio! Şi iată ploaia Primăverii
ca o minune a cerului venind.
Încetişor, încet, o picătură, apoi două, grave
Şi sforăitul norilor apoi, şi umeri zguduiţi spre-a câştiga
Virginul pântec, şi izbind pământul apăsat, continuu
În timp ce, întredeschisă gura ta, abia, cu braţele-notai
închipuire, ca-ntr-un torent lianele prelungi.

4

Cade bouboul! Ca-ntr-o sincopă
Şi bustul transparent sub bluza neagră stropită cu aur
verde asemenea podoabelor bogate, iar fusta
E deschisă-n părţi pe pulpele în strălucire mată.
Mişcarea a doua-i
Cea care începe-n sol când bat plantele picioarelor
Şoldurile fremătând, ca muntele-vulcan legănându-se
Şalele cabrându-se
Spre-a exploda, şi sânii răsărind în strălucirea limpede a
Primăverii, parfumul adânc de gongo, pământul cărnii.
Apoi, sub cerul desfăcut, începe dansul polenurilor de
aur.
Sunt două dansuri paralele, privindu-se respirând
mişcarea brizei.
Ci, rotindu-se, avansând unul către altul, tremurătoarea
undă ne cuprinde
Ne împinge unul spre celălalt: tu ondulând
Cu braţele, ca un coşuleţ de flori drept ofrandă, iar eu
Împrejurul tău ca furtună de nisip arzător pe timp de
secetă – foc pârjolită.
Apoi alunecând spre mine, toată fremătând de la ceafă la
călcâiele trandafirii
Uşor coborând, peste genunchii tăi genunchii mei
Cântând acea melodie ce-mi zguduie rădăcina fiinţei:
«Spune-mi, spune-mi dragul meu înţelept, Poetul meu, o
spune-mi acele cuvinte de aur
«Ce-n inimă îmi înfloresc minunea!
«Fă ca melodia şi ritmul tău să-mi deschidă farmecul tot
cu numărul de aur!»
Ci eu te-am întors către mine, stând faţă în faţă
Ca luna cu soarele, mâinile tale într-ale mele, frunte
lângă frunte, respirând fiecare din celălalt.
Şi iarăşi genunchii tăi se îndoaie spre vârful
picioarelor lungi
Nervoase sub unduirea umerilor, oh, mişcarea ritmată
a spatelui
Aş zice ca arătura adâncă a pântecului în nisip.
Îmi amintesc emoţia mea la chemarea ta, eram în extaz
Chipuri de lumină fericită, când tu ai primit în unghiul
deschis al pulpelor melodioase
Imnul polenurilor de aur în bucuria de moarte născătoare
de viaţă.

5

Deci aşteptarea noastră a mai durat nouă nopţi şi nouă
zile până ce am intrat în împărăţia Copilăriei.
Dar iată-ne proaspeţi, renăscuţi în grădina atât de dorită.
Iată-te sub lumina lămpii şi pielea ta e ca mătasea
Eu la picioarele tale îmbrăţişându-ţi genunchii, în faţa
statuii mele din bazalt negru cu dungi roşii:
Pielea ta parcă-i din bronz albastru, ca noaptea albastră
sub lună parcă unsă cu mireasma uleiului de palmier
Subsuorile tale – mici şi dulci mărăcinişuri – în care
fumegă smirna dragostei mele.
Îmi amintesc de corpul tău: era ca un surâs de mătase
pradă mângâierilor şi gingăşiilor mele
Ah! adâncul extazului, săruturile la încheieturi de taină şi
lâna vâlcelei întunecate la umbra sfântului munticel.
Da, mi-ai surâs, şi-atunci zăpezile temerilor mele s-au
topit la soarele aprilin
Inima ţi s-a deschis doar pentru mine, şi ca vulturul peste
mielul fraged, cu slava mea te pătrund.
Da, tu eşti pădurea mea sfântă, templul meu înmiresmat
leagănul meu de liane, tu palmiera mea fragedă.
Ah! talia ta cuprinzându-o, liniile tale armonioase
fremătând îndelung
Iată, în grădină urc să culeg minunatele fructe pe tine
sprijinindu-mă ca pe scara lui Iacob
Şi-i gura ta aromă de pară sălbatică, iar braţele blânzi
şerpi de iubire mă strâng lângă inima ta dansând!
Da, acesta-i poemul, aşa se creează poemul: noua lume
în bucuria timpului învierii…
Da! ea m-a sărutat cu sărutarea gurii sale
Cea mai frumoasă, neagră şi frumoasă între fiicele
Ierusalimului…

Traducere şi prezentare RADU CÂRNECI


Andrei HADANOVICI

(n. 1973), Belorusia

Poet, eseist, traducător. A publicat cărţile; „Poeme vechi”, 2003; „Scrisori sub plapumă”, 2004; „Conaţionalii sau limerick belorus”, 2005; „From Belarus with love”, 2005; „Versuri libere”, 2008.
A tradus şi traduce din creaţia poeţilor englezi John Donn, Em. Dickinson, W. B. Yeats, W. H. Auden, a celor francezi G. De Nerval, Ch. Baudelaire, St. Mallarmé, G. Apollinaire, din creaţia mai multor poeţi polonezi şi ruşi celebri.
Profesor de literatură la Universitatea de Stat Belorusă, conducător al „Atelierului traducătorului”. Preşedinte al PEN-Centrului belorus.
Versurile sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, gruzină, rusă, ucraineană, spaniolă, lituaniană, suedeză, cehă, slovacă ş.a.

PROGRESUL ÎN LITERATURĂ

Şi totuşi avusese dreptate
povestitorul francez
ce se jura şi se afurisea
că există, există progres în literatură.

Homerul zilelor noastre
nicidecum nu depinde
de penele de curent electric
poate dirigui fără probleme
noua bibliotecă naţională
chiar dacă în sinea sa îi invidiază
pe Ronsard şi Beethoven:
cele mai frumoase seri de creaţie
au loc în căminul cultural al surdomuţilor.

De aici încolo
Sappho nu mai candidează la postul
celei de-a zecea muze
renunţând la el în favoarea
cinematografiei;
nu a cunoscut o iubire fericită
în schimb s-a învrednicit de Nobel
pentru propaganda corectitudinii politice
la scrutin depăşindu-i pe
Verlaine, Rimbaud şi George Sand.

Bătrânul Anacreon
de mult s-a lăsat de pileală
şi nu are decât doar să viseze la fetişcane
în schimb a fost introdus în programele
tuturor şcolilor şi universităţilor din Grecia.

Villon a resimţit din plin
atotputernicia apărătorilor drepturilor omului
chiar dacă ţara încă n-a abolit
pedeapsa capitală
iar în caz că ar fi fost totuşi abolită –
cu ce l-ar fi putut ajuta grupuleţul de disidenţi
ce poartă placarde interogative „Unde-i Villon?”

Hugo cel respins de toată lumea
prin proprie experienţă a probat
că expresia „a avea hemoroizi”
este folosită nu doar în sens figurat.
În schimb astăzi există show businessul
şi poate ticlui cuvinte pentru cântece.

Goncourt
ţine un cyber-life-jurnal.
Suferă de dedublarea personalităţii.

Faulkner şi Marx
concurează pe piaţa serviciilor turistice
propunând excursii pe cale de-a eşua
în Ioknapatof şi Macondo.

Şi doar unul Catullus
nu a resimţit modificări prea mari:
precum acum două mii şi ceva de ani
el deplânge vrăbiuţa iubitei sale.
Ştiţi şi dumneavoastră, gripă aviară…


DIVERTISMENT COLUMBIAN

1. Invidie

„Doamne, cum mai dansează columbienii!”

Mai gândit-am puţin, adăugând:
„Aş dori să scriu versuri astfel,
precum dansează columbienii!”

Am mai meditat niţel, plusând din nou:
„Şi să dansez precum columbienii
de asemenea aş vrea!”

2. Reguli de circulaţie

La intersecţie opreşte o motocicletă.
Conduce o tânără cu cască.
Frumuseţea-i e năucitoare.

Pe locul din spate – un tânăr fără cască.
Stă şi –
riscându-şi viaţa –
nu se ţine de tânără.

În jur, stau columbienii
şi se gândesc:
„Eu aş fi făcut la fel.
Chiar riscându-mi viaţa!”

3. Simbolul păcii

Chiar în inima Columbiei,
pe strada El Colombiano
o columbă, alias porumbiţă
stă pe acoperiş,
iar porumbelul – pe porumbiţă.

Aici ar putea exista ceva morală:
„Make love, not war!”

Dar şi fără ea totul se întâmplă cum se cade!


POSTIMPRESIONISM

Copil ce sunt
încerc să urc pe cuptorul
bunicii –
şi braţele-mi se afundă până la umeri
în marea neagră
a seminţelor de floarea soarelui
pe care bunica le-a pus
la uscat.

În acele vremuri
seminţele se uscau uimitor de repede,
iar prietenele
nu se sfiau să le ronţăie
în prezenţa mea,
pe când seminţele
pur şi simplu le atârnau pe buze
fără a curma
dorinţa de a săruta.

Apoi atent, ca un genist,
eu îndepărtam micul nămete
din coji de seminţe,
deoarece prima atingere
ar fi putut fi şi ultima,
dar ce mult doream continuarea,
mai ales că pe cuptor
se uscau alte seminţe.

Din acele timpuri
mă pricep la floarea soarelui
deloc mai rău ca Van Gogh,
iar la seminţele de dovleac
chiar cu mult mai bine ca el.


CALEA FERATĂ PENTRU COPII

Lui Serghei Jadan

Versurile
sosesc în staţia ta
ca trenul fraţilor Lumière,

ca primul
mut
din cinematografia alb-negru.

Şi tu trebuie să explici
filmul,
să spui de la tine ceva,
rostind cuvinte înflorate,
compunând subtitlurile.

Iar cinematografia –
e sonoră de mult:
rima colorată
răsună indecent.

Şi toată speranţa e la limba
aici neînţeleasă
fără subtitluri.


ŞCOLA ACVATICĂ A POEZIEI

Şi fost-a lacul,
staţia terminus a trenului electric
urban.

Şi fost-a cerul,
staţia terminus a
frivolelor sale vise, iluzii,
şase zile de călătorie prin ploaie.

La a şaptea zi soare a fost.
Şi dânsul înţelesese că
în şase zile precedente fusese mai rău.

Şi au fost vele,
vapoare şi geamanduri
cu atenţionarea „nu înotaţi
dincolo de…”

Şi nu erau decât ei doi în toată lumea,
cu excepţia înotătorilor –
pescăruşi şi canotori probă academică.

Şi dânsa era încântătoare,
în şort
cu un măr în buzunar
bombat în exterior
asemeni unei mingi a tenismenei
gata de serviciu…

De al doilea serviciu nu a fost nevoie.

Traducere şi prezentare de
Leo BUTNARU

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share