Ora de muzică 2 – Ați plătit compozitorul?
Caut. O „debilă” degringoladă desprinsă din dorința….
Vreme… scurtă, înainte vreme, era suficient să mă trezesc, să vreau să adorm, să mi se întâmple un cât de mic fapt ca să declanșeze în mine pornirile ce mi-au format profilul muzical. Țâșneau pur și simplu notele, valorile de note, cuvintele – dacă erau – de parcă mi le așeza cineva în minte. Când s-a dat însă pic cu pic deșteptarea conștiinței, clipele de „geniu” s-au transformat într-o corvoadă căreia la un moment dat nu i-am mai rezistat și desigur i-am cedat.
Temă valabilă pentru toți muzicienii lumii. Oricare și oricât de mare.
Și de când caut, îmi tot sunt selectate preferințele și după triere sunt trecut în rândul întâi la înștiințare. De dimineață ziseră „New single Sting”.
N-am mai ascultat nimic de la el. O singură frântură am agățat urechii din nu știu care song de pe albumul 44/876. A fost o curiozitate satisfăcută rapid și plăcută. Deși nu mă omor neapărat după timbralitatea lui Shaggy, după genul de exaltare care-l caracterizează, materializată – nu e niciun dubiu – în procesul lui de educare, se pupa bine cu contextul. Aici este meritul profesioniștilor desăvârșiți: muzicieni rasați, ingineri de sunet experimentați și școliți.
Că desfid părerile hazardate, nefondate, amatorești ale celor care scriu în pungă – vorba mamei, dar parafrazată -, este normal și corect. Să nu rămână nesancționați cei care nu știu prin ce etape trec muzicienii. Mai mici, mai mari, dar cu o cantitate semnificativă de interiorizări-exteriorizări componistice.
Și mergem mai departe cu mica digresiune. Necesară până la ultima notă. Muzicală. Discuția noastră poartă acest stigmat, fiindcă ea însăși, muzica este cea mai mare povară, dar una frumoasă cu totul. Să înțeleagă oricine are altă părere că mai înainte de toate sunt sunetele, înainte de a deveni particularizări vocale, determinante pentru stârnirea chimiei interioare.
Vorbăria nu face două parale (oho, de-aș putea vreodată gândi la prestația lui Sting din ea pe Broadway!), nu a mea, desigur, însă de la un om atât de mare, micit într-atât încât să fie blamat – până la urmă – pentru nevoia….
Pierdusem de dimineață ideea, am regăsit-o reluând motivul pentru care el, Mister Sting, a ales să dăruiască o parte, dacă nu tot – nu dă muzicianul totul, sufletește, când cântă? -, din experiența sa, ba a ales să dăruiască, să împartă cu ceilalți – destui -, viziunile sale. Îmi tot macină mintea spusele Flood Magazine-ului, cum că „viața” de muzician a lui Sting s-a sfârșit în momentul când a părăsit The Police, că a fost atât de anost după și nu-mi dă pace. Mai ales după atâtea dovezi că a înțeles esența, că muzica nu este o plimbare solitară într-un mediu steril, ci o promenadă cu și printre toți cei care o creează, interpretează și o ascultă.
Telegram & Press a smuls de la Sting unul dintre motivele lui de laudă, reușita de a-l forța pe Shaggy să cânte, în adevăratul sens al cuvântului, deși cânta, dar nu în modul pe care orice muzician de elită îl desfidă, rap-ăitul. Reacția partenerului de duet: „Și acum nu mă poate opri.”. Nu încape îndoială că noul preț pe muzică pus de Sting se adeverește, că nevoia de ceva cu totul nou a fost evidentă după părăsirea Police-ului. Nevoia unui alt Adn muzical. Pe care și l-a implantat cu succes.
Deși despre Sting în fapt stăm la taclale, un alt artist de anvergură a marcat o parte din ziua curentă. Collins prin anii de glorie, dând o mână de ajutor uneia dintre marcantele personalități muzicale: Frida. De la Abba. (De la… de împrumut; din panoplia copiilor „noștri” hrăniți orbește cu „celebritate”… „poporală”. Cine are ochi, aude!)
